Post factum

Credeam că Antena 3 este un post ca oricare altul, de informare a publicului, dar în ultimile zile, am observat că are ceva cu Președintele Iohannis. Poate, și unde, acesta are o atitudine ostilă, față de Doamna Premier, atitudine, pe care eu o apreciez, ca fiind de inamiciție, față de Țara noastră.

 Iar așa ceva, nu voi tolera nimănui!

Să fie oare misogin, de unde și ostilitatea față de Doamna Premier?

 N-aș crede, văzând tandrețea față de Soția sa, atitudinea parcă de puștan îndrăgostit.

Nu-mi rămâne decât să-l suspectez de intenția de subminare a Guvernului, consecință a unei trăiri fascistoide, față de Țara noastră.

Iar eu, nu-mi pot imagina un Hitlerel  ostil Doamnei Premier.

Dar, poate este sensibil la starea meteo?

Nu mai este mult, până la Primăvară, și mă voi convinge, de statutul masculin, al Personajului, iar, ca măsură de precauție, nu-l voi mai vota.

Norocul la alegeri, i l-a purtat Ponta a cărui fanfaronadă lipsită de respect, în timpul disputei electoral- prezidențiale, mi-a displăcut într-atât, încât am decis să repar mojicia lui Ospătărel,  votându-l pe Iohannis. Dar, sper, că la viitoarele alegeri, să nu mai avem de-a face, cu fanfaronada de Ospătărel, a contracandidatului, lui Iohannis, și să nu-l mai trateze, ca pe un neica nimeni.

Sau, poate și electoratul, s-a convins, cu ce patriotu naționale, are de-a- face, și nu-mi va mai repeta Naivitatea!

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s