LIGIA POP

 Sincer, pentru mine, Ligia Pop este Simbolul alimentației crudivore, sănătoase, este autodidactul în materie de nutriție, căruia, nimic din slăbiciunile lumești, în fața tentației demolatoare de consecvență, nu-i poate sta în cale.

 Mă uit la ea, și o ascult, spunându-mi

-Iată  întruchiparea victoriei tenacității! Un cuceritor, ca marii învingători din Istorie. Un Alexandru, un Cezar, sau, de ce nu, un Napoleon! Cu deosebirea că, dacă pentru ceilalți reprezentative , erau Câmpul de bătălie, și victimele inerente, pentru Ligia, teatrul de operațiuni, este bucătăria, și umila farfurie.

Pentru zelul său războinic, în urma căruia, rămân victime, perfizii  insidioși  subminatori ai sănătății, încerc  un modest portret, ale cărui trăsături unice, sunt tenacitatea perseverentă, necruțătoare, împotriva tentațiilor viclene, ale încercării de tot felul de gusturi.  

Și, de ce să nu recunoaștem, că,  din cedare în cedare,  în fața păcatului, ne trezim victime șubrezite, ale curiozității lăcomiei!

Ori, Ligia, asemenea marilor cuceritori, nu ezită  să reziste tentației egotice, ca astfel,  sănătatea EI, să nu suporte consecințele de rigoare, ale Păcatului  Curiozității și Lăcomiei.

Mi-aș dori, să-l cunosc pe acest Simbol, al Supremației Voinței  Umane, în fața vicisitudinilor deciziei proprii,  privind o  alimentație sănătoasă.

 Nu doar ca pe un simbol, ci și ca mentor!

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s