Arhiva zilnică: 1 iulie 2019

RELUARE!

Ca o afurisenie, iar mi-am pierdut articolul, în burta calculatorului. Și ce frumos suna!

 Tocmai încercam să redau interviul de aseară, luat de Mihai Gâdea, Excelenței Sale, Doamna Premier Dăncilă. De la care, mi-a venit o idee deșteaptă, gen Marx și Engels.

 Prin care încercam să justific simplu, faptul că ne place sau nu, SOCIAL-DEMOCRAȚIA, TREBUIE SĂ EXISTE, ȘI SOARTA EI, DEPINDE DE MAJORITATEA CARE-ȘI ÎNȚELEGE CONDIȚIA DE SĂRĂNTOCIE.

Pentru că, Dumnezeu, nu ne-a făcut la fel de pricepuți ca acei care știu să facă bani. 

De unde, și iminența social-democrației., reprezentată de un Partid politic, ne place nu ne place!

Așa și cu PSD-ul ! Alegătorii, l-au vrut, l-au votat, și basta! Înțeleg totuși amărăciunea Perdanților electorali.

Ce nu pot pricepe, nici în ruptul capului, este de ce perdanții, nu-și acceptă condiția de nedoriți.

Poliloghie, cât pentru Capitalul lui Marx, ar mai fi, dar, mă opresc, scopul postării nefiind sărăcia socială, și PSD-ul, ci interviul excelent, luat de Mihai Gâdea, Doamnei Premier, ca și prestația Distinsei Doamne, în postura de intervievat!

Este și meritul abilității Distinsului Paroh!

Continuarea, altă dată, să nu am iar ghinionul pierderii strădaniei mele, în burta nesățioasă a calculatorului. Așa că, Onorabili Perdanți ai locului 1 înarmați-vă cu calmul așteptării inerente, au unui eventual succes electoral!

Mă opresc. Paza bună, trece primejdia rea!Că om sunt și eu, și nu m-ar ține nervii, în cazul unei noi pierderi, a textului scris!

Așa că, Pe Mâine!

Onu

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...