Pomohaci?!

Azi, la chioșcul meu , de presă, am găsit cartea
/Pomohaci Biografia neoficială a unui personaj-fenomen șocant/.
Sunt curios să aflu și alte puncte de vedere, decât ale breslei , în negru, roasă de o invidie, fără nici o pudoare.
De sorginte preoțească, din partea rudelor tatei, avocățească, și actoricească din partea rudelor mamei, am mintea înclinată spre rezervă, în ceea ce privește buna credință a semenilor noștri, indiferent de domeniul, în care ființează.
Așa că, vreau să discern personal,o realitate, care mi se pare mult prea îmbâcsită de invidie colegială.Concret, dacă mi s-ar fi spus, că Pomohaci, nu are voce, aș fi fost sigur, de un puseu de invidie artistică, dat fiind că, în general, preoții au voce, fie și pentru slujbă.
În cazul înzestratului vocal, preot, Pomohaci, nu poate fi vorba de așa ceva!
Fără a fi un CARUSO, duhovnicul are harul încântării, muzical, a sufletului.Nu poate fi contestat, că nu place sufletului. Atunci, pentru că dintre semeni, a pornit zavera, mă face să am dubii, în ceea ce privește obiectivitatea născocirii.
Nu pot pune bază, nici pe mărturiile unor așa zise victime.
Oricum, după ce voi fi citit cartea, fără suspiciunea inerentă mulțimilor, predispuse la a crede orice bârfă,voi comenta impresia lăsată.
Însă, nu ar fi exclus,ca diavolul senzualității aberante, să-i fi pătruns în suflet!

Onu

Publicitate

PASIUNI,10 MOMENTE

Cu Dona nu m-am văzut mult timp. Ne-am reîntâlnit tot în tren, întorcându-ne din delegaţie. Era singură, şi nu prea dispusă de conversaţie.
– Eşti neserios, mi-a reproşat. Nici măcar un telefon? Mă impresionează reproşul ei . Ca de la un prieten, sincer afectat. Mă simt jenat, la rându-mi şi nu ştiu să mă scuz. Adevărul este că absorbit de proiectul cu predarea apropiată, uitasem de cele lumeşti, de la prima noastră întâlnire ea devenind noul meu univers sufletesc.
Întind mâna, încercând să-i prind braţul sculptural.Nu se retrage, ba parcă simt o mişcare de apropiere. Prind curaj, şi o cuprind de mijloc. Moment sublim. Îşi lasă galeş capul pe umărul meu. Cu un oftat uşor, îmi spune că a avut câteva momente dificile la serviciu. Colegul ei o plimbase pe la biroul de cadre, în urma unor reclamaţii „patriotice”. Discuţii, dezvinovăţiri, emoţiile aşteptării. S-a lămurit lumea că viesparul comunist colcăia de „patrioţi” dornici de parvenire. Într-o pornire afectuoasă, o sărut pe urechea din dreptul meu. Simt că-i place momentul şi îl prelungesc intenţionat.
Înviorată, îmi şopteşte:
– Când ne mai întâlnim?  Vin să te iau tot de acolo?
– Când vrei tu! Să fie sâmbătă, pentru mai mult timp? Am hotărât pentru sâmbătă, la ora 16. Probabil, urmare mediului familial, în care am crescut, am rămas tributar emotivităţii pe care mi-o conferă prezenţa universului feminim. Mă simt minunat şi nu cred că aş reuşi să redau expresiv starea mirabilă de bucurie, pe care o încerc.

Şi nici să reuşesc o capodoperă literară gen Cărtărescu ”De ce iubim femeile”. Pe care l-am cumpărat auzind că este autorul preferat al Preşedintelui Ţării.
Spre jena mea însă, nu am reuşit să-i citesc lucrarea, deşi figurează în colecţia Cartea de pe noptieră.
Dar, vorbind de neplăcerea Donei, mi-am amintit de o întâmplare tot cu „Cadrele”.
Într-o zi, sunt chemat acolo, să relatez despre un fost student de-al meu, de la Iaşi.
Ar fi o mare eroare, să subestimezi comunismul, persiflându-i cadrele. Persuasiunea este calitatea lor, după ce te-au citit.
Prevalându-se de studiile mele la Moscova, m-a lăudat, că nu mai ştiam, dacă eu eram subiectul. Apoi, ca într-o doară:
– „Nu vreţi să scrieţi cele spuse despre colegul dv.? Şi, dacă nu doriţi să vă apară numele, treceţi ori ce nume doriţi. Relevant este că aţi demontat calomnia la adresa persoanei!”.
Pentru o clipă, nătăfleţul din mine, a crezut momeala. Clipa astrală a făcut însă ca omul să fie chemat la Director.
Iar pe mine, ori m-a uitat, ori nu i-am părut „de soi” pentru intenţiile lui  şi nu m-a mai chemat.
Onu

 

PASIUNI, 5

A fost o noapte albă. Albă, lungă şi istovitoare.
În timp ce Dona, cu gesturi delicate şi sigure, pregătea trataţia serii: cafea şi coniac, băuturi nelipsite pentru o întâlnire ce se visa specială, mă uit, plăcut impresionat, prin bibliotecă. Remarc o preferinţă comună:Alimentaţia şi Fitoterapia.
Îmi place, nu ne vom plictisi.
-Vrei şi un energizant? mă întreabă ea şugubăţ.
-Nu, mulţumesc, n-am obosit prea mult, aşteptându-te. Încerc eu un element discret de diversiune.Nu-mi răspunde.
Îmi spun că nu m-a auzit. Ca în timpul toastului pentru întâlnire, să spună amuzată. Cum ţi se pare povestirea lui Maurice Messegue, fitoterapeutul francez.
-Care? că ştiu şi eu una.
-Cea cu şeful unui stat african venit la consultaţie, spune Dona.
-Nu,eu ştiu alta. Spune-o!
– E vorba de un pacient de-al lui, care abătut, îi spune:” Sunt foarte bolnav. În ultimul timp, după ce îmi „onorez” soţia de patru ori, mă simt epuizat!”….Şi avea 65 de ani!încheie Maurice.
Mă amuz, dar simt jena unui cui: o fi vreo aluzie?
-Ei , te ascult, îmi spune Dona, brusc înviorată, probabil de expresia de teamă, pe care chipul, mi-o trădase.
– Este uşor libertin. Te superi, dacă îl reproduc aşa cum era în carte?
-Hai, porneşte, nu fii copil! Mă împunge ea degajat, cu arătătorul mânii drepte.
-Bine! Ca un argument, că impotenţa şi oboseala, nu trebuie acceptate ca o fatalitate, Maurice M., relatează cazul unui prieten de-al familiei , medic generalist, pensionat la 78 de ani.Întrebat, care este după el, secretul sănătăţii, le-a răspuns: -”Unul singur. Să f…, să f…., până la ultima suflare!” Faceţi ca el! recomandă fitoterapeutul.
Cascada de râs satisfăcut al Donei, m-afăcut să comit un gest de intimitate imprudent. M-a îndepărtat delicat şi rece, spunându-mi:
-Nu pentru asta, te-am invitat. Deşi sunt femeie divorţată, nu duc lipsă de ce vrei tu!Mi-a plăcut modul tău vioi de conversaţie  şi am vrut să ne bucurăm împreună!
Jenat şi conştient că mă pripisem, i-am prezentat scuzele de rigoare, dar conversaţia îmi rămăsese în gât. (Va urma)
Onu

jUSTIFICARE

Onoraţii mei cititori, consacraţi sau noi, vor fi fost uimiţi de dispariţia Serialului „ Dreptul de a zâmbi”, ajuns deja la 56 episoade.
Eu am făcut-o, la somaţia autoarei sale Ela. Plin de regrete, întrucât, după câteva revizii competente, vedeam în povestire, nu doar un Memento asupra violenţei în familie, ci şi un mic Îndrumar de comportare în societatea familiei. Mai mult, năzuiam, prin tema sa nobilă, să devină un bestseller, cel puţin pentru români. Poate eram fantezist, dar totul pleacă de la fantezia unui gând.

N-a fost să fie!
Încă o dată, prezint scuzele cuvenite, tuturor vizitatorilor, care m-au onorat cu aplecarea lor, asupra postului.
Sper ca autoarea Ela, să-şi revină din euforia narcisismului pasager, de o clipă, şi să continuie cartea, pe blogul său.
Cu stimă,
Onu

PASIUNI, 3

Foarte ciudat labirintul subconşientului. A fost suficientă promisiunea rândunicii, că acum, o visez în fiecare noapte. Stă la taifas cu mine, şi mă provoacă să-mi răscolesc amintirile de tandreţe.
-Onu, îmi spune ea, cu un ciripit dulce, tu ai avut multe prietene?
-Cum adică, eu sunt prieten cu toată lumea. Îmi place să produc bucurie, printr-un zâmbet obţinut cu o vorbă plăcută. Eu însumi, trăiesc clipe deosebite, când cineva mă apreciază sincer. Tu nu la fel?
-Ba da, şi mie, îmi răspunde, înfoindu-şi penajul de plăcere.
–Şi am observat că fetele sunt mai sensibile, la aprecieri sincere, continui eu. Uite, mi-ai amintit de o întâmplare petrecută pe tren, când mă întorceam dintr-o delegaţie.
În compartiment, un grup de tineri, îşi tachinau o colegă, pe motive de răutate specifică unora.
Îi spuneau că nu are voce frumoasă, că e uneori stridentă, şi că probabil de aceea o părăsise prietenul, la care ea ţinea foarte mult. Cum grosolănia atacurilor la adresa fetei, colega lor, se înteţise, nu am mai rezistat, şi l-am atacat pe cel mai vehement, spunându-i:
-Nu te supăra, crezi că vocea ta, ca un croncănit de corb, e mai frumoasă? Uite, dacă vrei să ştii, mi-e-mi displace, şi chiar mă deranjează!Aşa că te rog încetează să-mi mai maltratezi auzul, până nu te trezeşti cu una peste plisc. În acea perioadă, mă antrenam la judo, şi simţeam o nevoie bolnăvicioasă, să arăt ce ştiu..
Şoc! Croncănitul a încetat, iar explozia de râs zglobiu al fetei, a înveselit atmosfera. M-am uitat la ea, cu simpatie.
-Să ştii, că din ce am ascultat, ai glasul cel mai plăcut.
-Te superi, dacă te rog să te aşezi lângă mine, să-mi povesteşti ceva, să mă bucuri, cu căldura vocii tale?
Într-o clipă, eram îmbrăţişat de umeri, iar fata fericită, îmi şoptea la ureche:
-Cine eşti, cum să-ţi mulţumesc? Individul se ţine de capul meu, dar nu se pricepe să mă impresioneze. Şi atunci, începe cu insulte, care pentru el, cică sunt glume.
Spre uimirea tuturor, m-am aplecat spre urechea ei:
-Sunt şi eu proiectant, mă numesc Ionescu şi lucrez laInstitutul….!
Atmosfera s-a reînsufleţit. Eram tineri, voioşi, puşi pe şotii.
Ajunşi în Gara de Nord, ne-am despărţit prieteni.
Peste câteva zile, o colegă zâmbind enigmatic, mă cheamă la telefon.(va urma)

Onu

CULESE… !

În loc de motto: Inspiraţie Anton Pan – ”Din cărţi, luate, prin blog, redate!”  – Madi şi Onu

Calomnii:

„- Tu eşti geniu !

– Ba tu eşti geniu !”

„- Eşti un om minunat !

– Cine zice, ăla e !”

Directă:

„- Aţi fost atât de amabil, nici nu ştiu cum să vă mulţumesc….

– Nu vă faceţi probleme, vă spun eu.”

La vedere:

„- Ce mai faci ?

– Bine.

– Şi eu care eram dispus să te compătimesc sincer…”

„Nu împrumuta pe nimeni cu nimic.

Altfel sporeşti numărul celor care se vor interesa de sănătatea ta !”

„- Eşti incapabil, n-ai minte !

– Ce vrei să insinuiezi ?”

„- Cunoaşteţi cu toţii, deci, nu mai insistăm…

– De-aş şti şi eu ceea ce ştim cu toţii…”

„Sfios, l-am întrebat:

– Sunteţi prost- dispus ?!

Mi-a trântit telefonul. Nu auzise toată întrebarea.”

Madi şi Onu

BAKINGĂM VERSUS „GOAGĂL” ŞI „SUCCESURI”

Motto: ”Prostul râde de altul, când nu-şi dă seama că este mai prejos acestuia.” – Madi şi Onu

Vă mai amintiti de „Goagăl şi Succesuri”, opera lexicală a lui Marean Vanghelie primarul de la sectorul 5 şi EBA, fiica europarlamentar a Preşedintelui Băsescu ? Nu ?

Nu, exclus ! Le-am văzut repetate în delir, pe sticlă şi pe bloguri, ca o mostră de incultură, tocmai de  către nişte oameni la fel de închipuit studiaţi, precum cei doi.

Nu cred că se poate pretinde desăvârşirea într-o limbă straină. Dar când te bagi ca musca-n lapte, veleitar, să râzi de alţii, ar fi de o minimă decenţă, să ştii că se pronunţă Bakinăm, şi nu Bakingam, în loc de Buckingham iar în sport, nokaut, şi nu knock out. Astfel, toată „greaţa” acelor zeloşi exigenţi, devine ignoranţa tipică superficialităţii noastre.

Să nu creadă cineva, că mi-e milă de vreunul din cei doi sau că aş nutri resentimente, faţă de papagalii lor. Dar este poate momentul, spre demnitatea naţiei noastre să deprindem „îndemânarea lucrului bine făcut” al vorbirii, dificultatea însuşirii căruia, ne-ar tăia cheful superficialităţii de a ne închipui că ne putem permite să fim „stilaţi” imitatori şi părelnici  hăhăitori. Altfel, cum ar mai arăta cultura noastră ? Unde ne-ar fi discernământul electoral ?

PS: Dacă  există vajnici poligloţi, dornici să mă contrazică, îi invit să consulte înainte, EVERYMAN’S ENGLISH PRONOUNCING DICTIONARY By DANIEL JONES, ELEVENTH EDITION, LONDON, March 1956, pag. 61.

MADI şi ONU

Universul cărţilor 2010

De fapt, indiscreţie cochetă, de Mirela Pete.

Moto: ” Cultura, Educaţia, Frumuseţea, Plăcutul, Eleganţa, Tandreţea,Gingăşia, Feminitatea, le poţi descoperi numai la ele acasă, pe adresa, Mirela Pete Blog ! ” – Madi şi Onu

 Azi, despre universul prometeic al cărţilor, sub forma unui test retoric, tipic Mirela şi, probabil în curând, Enya !

1. Câte cărţi ai citit până acum de la începutul lui 2010 ? Adică ? a. Inclusiv redundanţele sau b. Selectând aspectele preferate ? Dacă a, nici una; dacă b …cam una pe săptămână.

2. Câte cărţi de ficţiune şi câte de non-ficţiune ? Dacă prin ficţiune, înţelegi structura materiei, energie, cuante, efect simultan, la distanţă, atunci, cam un sfert, cel puţin, sunt ficţiune. Oricum, poveştilor, prefer realismul vieţii !

3. Care e proporţia de scriitori bărbaţi vs. femei ? În general, sunt feminist, dar nu caut un echilibru autori/autoare. Una din cărţile mele preferate,”Vizualizarea creativă”, este scrisă de o femeie, Shakti Gawain. Alta, „Experimentul Intenţie”, de Lynne Taggart, autoarea altei cărţi, tot despre energia universului, „Câmpul” !

 4. Care e cartea preferată citită până acum în 2010 ?  ”Anatomia şi fiziologia omului” de Prof. I.C. Voiculescu şi Prof. I. C. Petricu.

5. Care e cartea care ţi-a plăcut cel mai puţin până acum în 2010 ? ”Bazele programării neurolingvistice” de Robert B. Dilts. Multe noţuni noi, prea multă documentare suplimentară.

6. Ai început vreo carte şi n-ai putut să o termini ?  Autobiografie –  Asimov.

7. Care e cea mai veche carte citită ? Cronologic ? Biblia. Din biblioteca personala ? ”Criterii si Evocări”, de GR. Tăuşan (Petronius), Editura Casei Şcoalelor,1935  sau ”Pestalozzi şi culturalizarea poporului”, de G. G. Antonescu.

 8. Dar cea mai nouă ? ”Matricea energetica” de Richard  Bartlett.

9. Cea mai lungă şi cea mai scurtă carte ?  Biblia – 1240 pagini; ”Cărticica pentru tata” (8/8/1cm, 46 file)

10. Câte cărţi împrumutate şi/sau de la bibliotecă ?  Toate sunt personale/cumpărate.

11. Câte cărţi citite sunt traduceri ?  Majoritatea sunt traduceri.

12. Care e cel mai citit autor anul acesta ?  Peter J. d’Adamo, creatorul Dietei individualizate.

 13. Ai recitit vreo carte ?  Întreagă, nu; dar prin paragrafele care mi-au plăcut, majoritatea.

 14. Care e personajul preferat din cărţile citite până acum în 2010 ?  Cuanta.

15. Ce carte nu ai fi citit dacă nu ţi-ar fi fost recomandată ?  În sensul că n-ar fi prezentat interes, sau că nu ştiam de existenţa ei ? ”Codul divin al vieţii”, de Kazuo Murakami, recomandat de o cititoare a blogului  lui Cristian Alvalia.

16. Ce scriitori descoperiţi în 2010 ai vrea să citeşti mai mult ? Japonezul Kazuo Murakami autorul cartii ”Codul Divin al vieţii”.

17. E vreo carte a cărei lectură îţi pare rău ca ai amânat-o ?  De fapt, lectura- studiu: „Cursul de limba engleză”. Benjamin Franklin, spunea… ”Cine vorbeşte o limbă străină, are un cap în plus”. De multe ori, m-am simţit chiar fără cap, în lipsa unui translator.

PS: Mulţumesc mult, Mirela, pentru  acest remember, ordonator !

Leapşă de cetitoare !

De la Vania cetire şi lepşuire …

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile ?

Ştiu întotdeauna unde am rămas, dar am şi un semn de carte croşetat de mine când aveam 16-17 ani.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta ?

Da, am primit o carte în dar de la spitalul unde lucrez, se numeşte ” Resuscitarea cardiopulmonară şi cerebrală la adult ”.

3. Citiţi în baie ?

Ău, năăăăăăău ! … dar aş citi spălând vase !

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta  ?

Da, m-am gândit să scriu o carte cu titlul  ”Cafanu”.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi ?

Aici îl citez pe Alexandru … ” Înafară de o posibilă carte scrisă de Băsescu, apreciez orice, oriunde, oricum … ”

6. Care este cartea preferată ?

Nu am numai o carte preferată … Valiza cu zăpezi, Picnic la marginea drumului, Doctor Jivago, Cartea amăgirilor, Cireşarii, Harry Potter …

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea ?

Poveşti nemuritoare, Picnic la marginea drumului – Arkadi & Boris Strugatki, Harry Potter – J. K. Rowling, Doctor Jivago -Boris Pasternak, Cireşarii – Constantin Chiriţă, La Medeleni – Ionel Teodoreanu, Contele de Monte-Cristo – Alexandre Dumas, Jules Verne – Insula misterioasă …

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune ?

I-aş asculta doar …

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine ?

Mi-ar place să discut cu oricine ar avea răbdarea de a mă asculta.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi ?

Păi cărţile de specialiate le citesc pentru ”că trebuie” …  autorul, titlul, recomandarea unui prieten …

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească ?

”Cine suntem” de Dan Puric. Ar trebui să fie obligatorie !

12. Care este locul preferat pentru lectură ?

La umbra teiului din grădiniţa mea.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte ?

Nu m-au deranjat niciodată păsărelele din tei … hihihihi !

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic ?

Ideea nu prea mă încântă, dar e ceva mai ieftin şi n-am mereu bani să cumpăr cărţi.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate ?

Împrumut cărţi de specialitate (medicină), dar am şi cumpărat mai ales on-line pentru că nu am întotdeauna timp să intru într-o librărie.

16. O carte este pentru mine … Cum aţi descrie o carte ?

UN PARADIS !

Şi pentru că dacă nu dau mai departe, am auzit că se va abate ghinionul asupra blogului, iată nominalizările: George, Ioann, Valive, Daurel, Zamfir, Dan şi Dănuca.

Katherine Mansfield

Katherine Mansfield : „Moartea care mă apasă”

Jurnal (1910 – 1922)

Duminică, dimineaţa ! Şi încă o duminică … Plouă şi astăzi – e o ploaie sâcâitoare ce pare fără sfârşit, trenând de la o zi la alta. Terminând de scris, am coborât la cină; înghiţisem un strop de supă când bătrânul doctor, care stătea lângă mine, îmi spuse: ” Te rog, du-te imediat în pat ” …  I-am urmat sfatul, docilă ca un mieluşel; am luat şi o cană cu lapte. A urmat o noapte de agonie. Când am crezut că s-a făcut dimineaţă am aprins o lumînare, să văd cât e ceasul; ei bine, era doar dousăprezece fără un sfert ! Acum ştiu bine ce înseamnă să rezişti tentaţiei de a lua un somnifer. Aveam pe noptieră, lângă pat, veronal. Uitarea – somnul adânc – atât de mult râvnită ! Totuşi nu l-am luat. M-am sculat şi m-am îmbrăcat …

22 Martie Am mers la Albert Hall cu B.C. Un concert prost şi plicticos. Cu toate astea, cred că mai bine mă simt printre cei care iubesc muzica decât printre alţii, se pare că aici e viaţa mea. Un violonist (foarte departe de mine) m-a salutat înclinând capul, părul îi crescuse ca şi lui G, imaginea asta mi-a sugerat gândurile de mai sus. Ar trebui să fiu în stare să scriu frumos despre aceşti oameni …

23 Martie Când rămân singură, mă simt oarecum deprimată. Dacă nu ar fi apărut J. în viaţa mea, aş fi trăit singură. Plouă, am răcit, şi focul nu mai arde. Afară vrăbiuţele ciripesc ca nişte puişori de găină. O, Doamne ! Sunetul ăsta îmi aminteşte de cu totul altceva ! Un soare cald, nişte mingi mici, galbene şi drăgălaşe, rostogolindu-se prin iarbă, şi Sheenan, care îmi întinde un pui micuţ înfăşurat cu o cârpă, să-l duc lîngă focul din bucătărie …

4 Aprilie (…) Dar niciodată nu am mai avut o zi aşa de îngrozitoare. Groaznic de însingurată. Se pare că numai ironia mi se potriveşte pentru scris. Cum încerc să descriu şi lucruri frumoase, totul se diluează în dulcegărie. Dar, în acelşi timp, mi-e frică să folosesc satira, şi uite aşa stiloul nu aşterne nimic pe hîrtie …

5 Aprilie Nicio altă pasăre nu stă în copac cu atâta semeţie ca porumbelul. El pare plasat acolo de Domnul însuşi. Cerul era de-un albastru mătăsos, cu pete albe, iar soarele strălucea printre frunze. Totuşi, copiii amărâţi şi gârboviţi mă fac să-l iubesc mai puţin pe Dumnezeu …

30 August Cred că mâine vom pleca la Cornwall. Mi-am recitit jurnalul. Spune-mi, există Dumnezeu ? Mă simt foarte bătrână în seara asta. Ah, ce bine-ar fi dacă aş avea pe cineva cu mine, care să mă iubească, să mă aline şi să-mi alunge gîndurile negre …