Pomohaci?!

Azi, la chioșcul meu , de presă, am găsit cartea
/Pomohaci Biografia neoficială a unui personaj-fenomen șocant/.
Sunt curios să aflu și alte puncte de vedere, decât ale breslei , în negru, roasă de o invidie, fără nici o pudoare.
De sorginte preoțească, din partea rudelor tatei, avocățească, și actoricească din partea rudelor mamei, am mintea înclinată spre rezervă, în ceea ce privește buna credință a semenilor noștri, indiferent de domeniul, în care ființează.
Așa că, vreau să discern personal,o realitate, care mi se pare mult prea îmbâcsită de invidie colegială.Concret, dacă mi s-ar fi spus, că Pomohaci, nu are voce, aș fi fost sigur, de un puseu de invidie artistică, dat fiind că, în general, preoții au voce, fie și pentru slujbă.
În cazul înzestratului vocal, preot, Pomohaci, nu poate fi vorba de așa ceva!
Fără a fi un CARUSO, duhovnicul are harul încântării, muzical, a sufletului.Nu poate fi contestat, că nu place sufletului. Atunci, pentru că dintre semeni, a pornit zavera, mă face să am dubii, în ceea ce privește obiectivitatea născocirii.
Nu pot pune bază, nici pe mărturiile unor așa zise victime.
Oricum, după ce voi fi citit cartea, fără suspiciunea inerentă mulțimilor, predispuse la a crede orice bârfă,voi comenta impresia lăsată.
Însă, nu ar fi exclus,ca diavolul senzualității aberante, să-i fi pătruns în suflet!

Onu

Publicitate

Locul

Nu sunt nici politruc, nici protestatar.
Așa că, am s-o iau pieptiș, în ciuda schelălăiturilor presei așa zis libere, dar, în fapt, sclava audienței, implicit. a banului.
Blogul, este evident, că nu- mi aduce nici un venit, în afară de propria plăcere spirituală.
Spre pildă, chiar dacă poate sună desuet, nu mi-a plăcut, hărmălaia făcută, în jurul faptului, că Omul zilei, îl știți care, și-a așezat viitoarea soție, lângă Primarul Capitalei, la un eveniment important pentru țară.
Remarca, mi se pare, nu doar de prost gust, ci și vulgară. Ceva de genul, spune-mi cum te numești, ca să te înjur, că te numești astfel.
Atitudine grețoasă, în opinia mea.
Grețoasă, prin pizma otrăvită, pe care o ascunde.
Nu cred că este o trăsătură a românului, meschinăria invidiei opiniale, ci mai degrabă, o înclinare a cuiva, de a se da deștept, cu orice preț, ne realizând, că deșteptăciunea adevărată, își are subtilitățile ei, ne sesizate decât de cei într-adevăr hăruiți cu deșteptăciune.
Dar,probail, așa se poartă, transpirația, oricât de greu mirositoare, fiind un proces fiziologic firesc.
Depinde însă și de spiritul de higienă, al fiecăruia.
Al meu, din lipsa spiritului ranchiunier, sper că rezidă, cu cât mai puțină afectare, a nasurilor celor mai acerbi antiDragnea .
Onu

ȚI-AȘ SPUNE CĂ EȘTI SECĂTURĂ…

Dacă, spre pildă, aș fi noul Ministru de Interne, și aș preveni generic, subalternii mei că nu vor fi cruțați, în cazul în care aș fi aflat că se vor fi implicat în nereguli privind prăduirea fondului silvic românesc..,

iar tu, Radu Tudor sau oricine-i fi mi-ai răstălmăci vorbele în sensul că accept implicarea unor polițiști în asemenea  nereguli, pentru mine n-ai fi decât o secătură impertinentă care debitează calomnii, la adăpostul  drepturilor Presei.

Am încercat să redau cu eleganță, secvența de ieri, la Antena 3, când,  am asistat dezgustat, la încercarea de discreditatare a unui nou ministru pentru a face plăcere nu știu cui, probabil l-o fi plătind în astfel de intenții.

Nu cred că ne vom  responsabiliza  statutul de cetățean onorabil, cât timp vom apela la practici de anchetă securistică, în care fiecare spusă era  împotriva celui anchetat ca dușman al Poporului.

Și mai consider, că astfel de atitudini, derivă dintr-un fond sufletesc, ce nu are nimic comun cu românitatea.

Să-ți suspectezi semenul  pe prejudecăți, resentimentale, este un semn evident de sindrom psihomental , care nu trebuie ignorat.

Așa că, atenție Radu Tudor, cum îți vomiți grețurile.

Mai ales, că te ești lăudat a fi plimbat prin lumea diplomatică.

Ești jurnalist, ce Dumnezeu!

Onu

 

TRICOLORUL

Motto:”Tu roagă-te şi eu te voi auzi”- Isus Hristos.

Postul care urmează este destinat Facebook.

Dar, plăcându-mi, îl public şi pe blog.

Intenţionez să-l scriu de câteva zile, dar spre „jena mea patriotică”, am tot amânat aşternerea lui.

Am avut  este drept şi o ezitare, din laşitate:

–„Ce va zice lumea ?

Va crede că nu respect:

–Biserica?

–Prea Înaltul Cler?

–HABOTNICIMEA?

Acu…,ce-o fi o fi!”

Gândul mi-a venit după ştirea tv când la Braşov, în timpul unui  eveniment religios, nişte femei (vreo câteva…) mergeau în patru labe către o icoană, a unui sfânt, de la care aşteptau vindecarea..M-am întrebat cutremurat, dacă în afara poate a unor triburi din Junglă, în UE se vor mai găsi asemenea reminiscenţe de religiozitate.

Fără să am vreun răspuns, am încercat să aflu comparativ…dacă şi la catolici s-or mai găsi asemenea cuvioşi.

N-am întâlnit persoana dispusă a-mi da un răspuns,

Aşa că m-am întrebat dacă asemenea rudimente comportamentale n-or fi încrustate genetic sau în creierul nostru reptilian.

Oricum, ştiu sigur, că orice învăţ îşi are şi dezvăţul, dacă i se dă lecţia cuvenită.

Adică un fel de Educaţie. Dar cine să fie mai credibil pedagog decât preotul?

Deci, bună lupta Înaltului Cler pentru introducerea Religiei în Şcoala Românească.

Poate indusă de timpuriu, în subliminalul copiilor români, noţiunea de demnitate comportamentală se va insufla şi viitorilor politicieni români spre o mai demnă poziţie faţă de rapacitatea externă pentru bunurile noastre naţionale şi atitudinea de respect de sine naţional.

Iar atunci, poate ştiindu-ne fermi în atitudinea de „a da peste bot” oricui îşi va permite să ne încalce” mândria de a fi român”, nici unui nepricopsit din România sau din afară nu-i va mai trebui să nu ne respecte. TRICOLORUL.

Onu

Reflecţii

Ştiu, că postul de ieri, a fost cam aspru, şi nu în stilul meu

Dar adevărul este că mama, sora, soţia, fiica, prietena, femininul, sunt mai presus de EU.

Acesta e motivul, pentru care, ieşirea canibală, la adresa mamei naturale a incriminatei

Mi-a stârnit revolta, ce poate însăşi media ar trebui, în scop educativ, s-o aibă.

Să nu-i mai facă imorală, propagandă.

Poate aceasta ar fi calea, cât mai curând, să scăpăm de răul din noi..,

Conştientizându-l în oglindă , prin semeni, la fel de farisei..

Onu

Ce Udrea, ce PDL, ce Băsescu?

Aseară, am asistat la o discuţie între o locatară rău platnică de cheltuieli de întreţinere, şi administratorul blocului. Ideea era că respectiva, compara cheltuielile sale cu ale vecinului, fără a ţine seama că în timp ce la vecin, numărul de persoane a rămas constant, de două, la dânsa, a existat un pelerinaj continuu, de cel puţin încă două persoane. Nu a recunoscut, desigur, aşa cum nu recunoaşte doamna Udrea ce i se impută.

Dacă persoana respectivă ar fi parvenit în cine ştie ce funcţii, cum s-ar fi comportat?

Sau ar fi apelat cu aceeaşi morgă de corectitudine, la curbe de sacrificiu?

Care-i deosebirea?

De ce să clamăm lipsa de corectitudine şi sinceritate doar la unii?

Sau dacă ne convine, e-n ordine, facem de capul nostru?

Unde vom ajunge cu această mentalitate?

Sper să nu se deducă din cele de mai sus, că aş credita-o pe doamna Udrea, când se pare că demonstrarea neregulilor reproşate, abundă cu “aşa zise dovezi”, din “varii surse”, intens vocale.

Este probabil greu să fii justiţiar, când nu se recunosc năravurile chiar dovedibile!

Onu

Revoltă

Chiar dacă nu mi-a plăcut încercarea Simonei Gherghe, de a sensibiliza subliminalul pentru ajutorarea celor sărmani în genul „cerşit mediatizat”, nu pot să nu observ, că fata aceasta, are un suflet grijuliu faţă de oameni. Mi-a atras atenţia prin mesajele ei, faţă de dezordinea din unele spitale.

Semn că-i pasă, dovadă vie că aparţine incontestabil Universului feminin, care, ce să vezi, are percepţii cu totul speciale, indiferent de vicisitudini.

În contrast cu Simona Gherghe , ministrul Sănătăţii, mi-a părut un mărunt funcţionar , de o stăpânire de sine ce frizează indolenţa.

Nu ştiu ce prevede fişa postului, unui ministru dar este cert, că săptămânal, trebuie să-i parvină, fie şi de la presă, informaţii despre cum funcţionează sistemul peste care tronează.

Iar aceste informaţii, să fie pentru el, literă de lege.

Că doar nu este o simplă muhaia, de dragul Premierului.

Nu ştiu ce înseamnă „muhaia”, dar am o senzaţie de deja-vu că se potriveşte cazului discutat.

În sistemul medical, nu este admisibilă indiferenţa faţă de simptome de genul neglijenţei şi nepăsării.

Dacă în accepţia mea personală, medicina, medicul sunt în Olimpul Piramidei lui Maslow, nu pot accepta în sinea mea „ciurucurile” medicale.

Şi cred că exigenţa ar trebui să-şi spună cuvântul, tocmai prin nivelul de conştientizare a acestui statut.

Iar pentru că veni vorba, cred că în oricare minister, să nu fie doar un ministru responsabil, ci doi: unul cu organizarea şi disciplina, iar altul, cu profesionalismul şi competenţa.

Sau dacă nu, fişa postului oricărui candidat la această funcţie, să includă cele două calităţi, ca eliminatorii pentru recomandarea responsabilităţii respective.

Poate astfel, va creşte şi calitatea politicului.

Onu

Datorie cetăţenească

Ieri, mergând la telefoane, am observat nişte plăci de gresie de la placarea exterioară a unei fântâni arteziene, lipsă.

Fiind după ora 17, nu am reuşit să anunţ faptul la Primărie, ca măcar să organizeze paza obiectivului respectiv.

Am făcut-o azi. Mi-am dat însă seama, că m-am băgat ca musca-n lapte. Mi s-a răspuns că probabil este vorba de plăcile căzute din cauza intemperiilor, şi care vor fi fost strânse de lucrătorii Primăriei, în vederea remedierii necesare. Mi-am prezentat scuze pentru deranj, şi m-am întrebat derutat, cine m-a pus să fi fost muscă.

Nici mulţumesc, nici dute-n colo.

Mi-au cerut totuşi, de complezenţă telefonul. L-am dat, pentru comunicare.

Mai socializez şi eu, că doar era Primăria. Acum, când scriu, iar mă întreb :

–„Ce mi-o fi venit?” „Păi mai bâzâi eu cu a doua ocazie?”

Onu

Uimire

Ieri, am discutat cu o persoană extrem de interesantă. Mi-a dat senzaţia unui Einştein. Parcă zburdă pur şi simplu, prin tainele Universului sufletesc.

Şi, fapt frapant, până la uluirea mea, este modestia cu care îşi enunţă ideile.

Printre altele, mi-a vorbit de ideea unui Consiliu, un grup de câteva persoane, fiecare cu gândirea preocupată numai de una din nevoile enunţate în Piramida necesităţilor umane.

Ceva în genul Piramidei lui Maslow.

Ideea mi s-a părut salvatoare pentru oricare societate omenească şi, de ce nu, şi pentru societatea românească.

Să fim scoşi din marasmul închipuirilor politice, din taifunul arivismului egotic uman.

Dar mai presus de toate, să ne realizăm ca individualităţi distincte, menirea în plan moral şi pragmatic, aşa cum ne place să ne imaginăm idilic, sorgintea noastră mioritică.

L-am rugat să-şi expună succint, ideile, şi mi-am declarat disponibilitatea de a mă simţi onorat, ca blogul meu să găzduiască materialul respectiv.

Mi-a promis că în câteva zile, va alcătui un crochiu, pe care împreună să-l facem accesibil onoraţilor mei cititori.

Împreună…, mostră de modestie!

S-a petrecut aseară, şi nu vă pot exprima nerăbdarea cu care îl aştept. Ar fi un început promiţător pentru deviza blogului meu:

”Salus populi suprema lex esto”

(„Salvarea Patriei, ar trebui să fie Legea Supremă”)

Onu

De Bastilia

Ieri, pentru unii a afost o zi de bucurie bastiliană. S-a dat liber în Parlament pentru urmărirea penală şi poate, chiar arestarea preventivă a Elenei Udrea.

Moment culminant pentru un auditoriu insidios pregătit de o propagandă care adeseori îmi aminteşte de justiţiarii comunişti.

Oare unii să aibă o slabă imunitate la morală?

La căderea Bastiliei, Napoleon, încă în Şcoala militară, purtat de şuvoiul sans-culots, i-a spus colegului care-l însoţea la plimbare:

–”Dacă aş avea două tunuri, i-aş împrăştia pe aceşti golani, în câteva minute. Doar spitritul de gloată, îi animă şi îi îndeamnă la ce fac!”

Nu ştiu cât adevăr exprima Napoleon, cert este că tevatura cu Elena Udrea, de azi noapte, mi-a amintit de  episodul amintit al revoluţiei franceze.

Nu îi iau apărarea acestui personaj funest, după câte se pare, dar agitaţia de entuziasm pentru momentele prin care trece , mă face să mă gândesc la maidanezii tăbărâţi pe copilul din parc, sfâşiindu-l până la ultima suflare.

Nu-mi face bine spectacolul abominabil al violenţei sufleteşti.

Când oare, Semnul Sfintei Cruci, ne va induce omenia?

Când oare nu ne vom mai face crucea însoţită de fariseicul Doamne iartă-mă, şi nu ne vom mai purta ca la episodul ”Udrea, de ieri seară?”

Nu mi-e ruşine că sunt român, dar am o uşoară jenă, pt ziua de ieri.

La ce poate folosi bucuria comunistă a urii?

Onu