Arhive pe categorii: Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lipsă de chef

Azi, n-am prea avut chef de vitual, deși , nu mi-e prea clar cuvântul.
Cum poate fi virtual, când în joc,sunt eu însumi, sunt ideile mele, simțurile, cuvintele, și chiar dorințele?
Spre pildă, i-am solicitat lui meddartis telefonul, într-un moment de dificultate, cu calculatorul. Cred că s-a speriat puștoaica, invocând o prudență rațională, față de perspectiva consecințelor implicite ale unui mod de astfel de comunicare. O înțeleg, ca pe oricare copil fricos și de umbra lui.
Uneori, și eu mi-am dezavuat mândria, când, din cauza ei, îmi paralizau ideile, chiar înainte de a mă decide, în implicarea consecințelor lor. Oricum, s-a înserat, nu se mai vede nici un gând, nu se aude nici o șoaptă, nu dau nici de meddartis, instalându-se o pace a indiferenței. Și este bine. Pare un senin, înainte de pornirea mișcării nisipului, în Sahara. N-am văzut Sahara, dar mi-o închipui, precum spălarea nisipului de sub tălpi, într-o albie de râu nisipoasă, cu apă de mică adâncime.
Ești liniștit, știind că nu te paște nici un pericol.. Și totuși, fiorul curgerii nisipului, de sub tălpi, îți conferă o senzație aparte, de trăire materială, a trecerii timpului.
Grăunte cu grăunte de nisip, minut cu minut de fărâmă de timp, îți creează o percepție specifică, a existenței universale, a ireversibilității clipei.
M-am luat cu tv-ul și am uitat de articol, așa că îl las neterminat.
Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Coșmar

N-am să ascund, faptul că am trăit o noapte de coșmar. Coșmar pentru soarta victimei, coșmar pentru pătimirea spaniolă, a criminalei. Nu știi de cine, să-ți fie mai milă!
Din spusele mamei criminalei, fără a încerca să o acopere, rezultă că și ea, la rându-i, aflată în Spania, a fost victima oribilă a unei spaniole, care a supus-o unui viol colectiv, când ea, românca, a acceptat invitația acasă a acesteia.
Încerc să nu mă gândesc, la pătimirile româncei , suportate de perfidia celei căreia, i-a căzut victimă.
De la acest fapt, privind chipul smead al victimei din metrou,, mă bate un gând. Spre a mă confirma, ar trebui să știu, dacă și persoana primei tentative, era la fel de brunețică, precum decedata.
Dacă da, atunci aș merge pe următoarea circumstanță explicativă.
Spaniola , căreia, românca i-a căzut victimă, era o brunetă tipică, al cărei chip, i s-a întipărit iremediabil vindicativ, în memorie.
Fatalitatea fetei de la metrou, avea fără vreun drept de scuză pentru criminală, aerul tipic spaniol, pretext pentru furia implacabilă a agresoarei.
Oricum, nu –i văd nici o scuză, agresoarei.
Sunt însă foarte nedumerit, de incapabilitatea Poliției, de a efectua prioritizarea urgenței cazului.
Probabil, blazarea profesională, fără nici o acțiune pentru deletargizarea ei.
Regretabil!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Adeena

Fără un motiv anume, am tastat pe Google, cuvântul Adeena. Ca spre surpriza mea, să apară o întreagă listă de nume, cu variațiuni, precum:
Niazi, Blumenfeld, Sussman, Karasik, ….
Le privesc uimit, și mă întreb ce semnificații speciale, or fi având, că doar numele este dat de părinți, cu drag, și ca o urare , cu valoare de talisman.
Curiozitatea mea asupra năzuințelor părinților, pentru copii lor,crește, și caut, să văd spre ce calități ale acestora, îi hărăzesc.
Așadar, Adeena! Caut înfrigurat pe net, numele respectiv, și ce aflu?
Crezul meu de a fi o făptură delicată, înaltă și suplă, inspirată și plină de entuziasm cognitiv, este confirmat de imaginile prezentate și descrise de tradițiile religioase.
Citesc, impresionat, și trăiesc emoția că poate în curând, voi întâlni și eu, o asemenea făptură.
Va fi, un moment mirabil, demn de farmecul basmelor copilăriei.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

De suflet

Deseori, mă minunez, când văd disprețul nedisimulat al unora, față de ruși.
Poate au motivele lor, poate îi roade ceva așa cum unii căței lihniți de foame, rod orice os găsit în cale. Astăzi, am auzit pe holul blocului, vorbindu-rusește.
Printr-un reflex cerebral ,am retrăit clipele mele sovietice.Mai precis, primele incidente cu bărbații ruși.
Ruși, și nu numai. La cămin, am locuit cu un tip aparent morocănos. De fapt, nici nu aveam ce vorbi, eu abia învățând limba.
Într-o zi, ne-am certat. Eu aveam prostul obicei, de a-mi încălzi cana, pe gura ceainicului fierbinte, fără a mă gândi, că asta ar deranja.
Într-o zi, rusul coleg, a răbufnit brutal. Mi-a luat cana de pe samovar, și a pus-o alături, trântind-o. Cana s-a spart, eu am rămas șocat, și rusul a plecat încruntat, din cameră.
S-a întors peste ceva vreme, cu zâmbetul pe buze, întinzându-mi o cană nouă, și prezentându-și scuze, pentru cele întâmplate.
Mi-a explicat că este nehigienic, să se scurgă aburii din cana mea, peste băutura comună. Mi-am înțeles greșeala, i-am prezentat scuze, iar relațiile noastre, s-au încălzit. După un timp, s-a declanșat, nu mai știu pentru ce, o perioadă de război rece. Nu ne mai vorbeam.
Într-o zi, am răcit, cu tuse și febră mare. Ca prin somn, am simțit mâna rusului, atingându-mi fruntea.
Iar a plecat. Când s-a înapoiat, era însoțit de medicul de la Salvare.
După însănătoșire, mulțumindu-i, mi-a fost rușine, să mă mai cert cu el, până a plecat, încheindu-și lucrarea de diplomă. La plecare, ne-am îmbrățișat prietenește.
Am terminat aspirantura, mi-am susținut teza, și mă pregăteam de înapoierea în Țară.
La Catedră, Conducătorul meu de teză , Academicianul I. A. Șarov mi-a întins mâna, întrebându-mă zâmbind, dacă am văzut frumusețile Moscovei. Jenat, am recunoscut, că nu prea am avut timp, iar acum, nu prea mai am bani.
Surprins, m-a rugat să ne vedem în ziua următoare. M-a așteptat, cu un zâmbet complice, și mi-a spus, întinzându-mi un plic:
-Uite, ar fi păcat să pleci, fără să fi vizitat Moscova
-Dar, Ivan Alexandrovici, cum vi-i restitui?
-Nu mi-i mai restitui, mă bucur că prin tine, i-am cunoscut pe români!
Lăsat fără replică, m-am conformat ultimilor sfaturi ale conducătorului tezei mele de doctorat, Academicianul Ivan Alexandrovici Șarov.
MOSCOVA este într-adevăr, immpresionantă!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lirismul străzii

La începuturi, într-o pauză de liniștire, după crearea perechii, bunul Dumnezeu, le-ar fi dat sfatul să se bucure cât pot de viață, dar să nu râvnească la ce nu le aparține.
Adam, mai nefinisat, nu a prins subtilitatea Poruncii divine, și primul păcat săvârșit, a fost să se uite la Eva.
Eva, derutată, s-a lăsat îmbrățișată.
Și tot așa, din plăcere-ntoarsă, lumea a început să crească.
Și tot crește,crește, de mai mare dragul, spre grija Pământului, că nu-i va putea adăposti.
Dar, pînă atunci, de ce să ratăm clipa plăcerii?
Îmi place grozav, această aserțiune:
– Nu ratați clipa!
De aceea , conștiincios, încerc să prind orice clipă. Este drept, mă costă ceva timp, și amărăciune, când pe net, clipa nu apare.
Mă ajută însă vecinătatea Parcului Tineretului, spre care, tot în căutarea aceleiași clipe, curg șiruri de perechi vioaie, de mai mare dragul.
Și, atunci, privind lirismul străzii, este imposibil să nu uiți eșecul clipelor anterioare.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Nedumeriri

Nu știu, dacă s-a strâns în mine, obida, dar mi s-a peturbat somnul. Azi noapte, nu am reușit să adorm, cu toate autosugestiile încercate.
Așa că, în recuperare, am moțăit aproape toată ziua, ca numai bine, să-mi nenorocesc iar noaptea.
Să vedem ce va fi! În nădejdea unei soluții, am mâncat vreo cinci roșii, fiecare,cât pumnul, de mă întreb dacă nu cumva am stomac de ierbivor.
Desigur, după ce le-am pasat în blender, ca să le valorific, realmente.
Să vedem, ce va spune noaptea, a cărei pondere, crește prin scurtarea anotimpuală a zilei.
Cu Natura, nu te pui! Deși, mă întreb, dacă ea însăși, nu este chiar leagănul Dumnezeirii.
Dacă aș fi o făptură invidioasă, m-ar necăji faptul, că Pușa,doarme în neștire, zi- lumină.
Mă liniștește totuși, faptul, că o face, în preajma mea, ca o notă de afecțiune.
Afecțiune, care își păstrează totuși, nota egotică. Probabil că egoismul este o însușire a viului, o condiție intuitivă a evoluției.
De la Pușa, gândul, îmi zboară la Lia Olguța Vasilescu.Mereu m-am întrebat, de ce nu este căsătorită, deși, are înfățișare foarte plăcută.
Mi-am explicat, prin faptul că o avea un caracter dificil, autoritar, greu suportabil și de către o iubire intensă.
Ca să-mi dau un răspuns credibil, mi-am imaginat-o ca pe o persoană foarte exigentă cu sine însăși.
Citind câte ceva despre Fiziognomică, i-am privit cu atenție, mimica. Și cred, că totuși, este o fire dificilă în autoritarismul său.
Tărie de caracter?
Toate personalitățile care au avut un rol influent în istoria societății, și-au exprimat existența, printr-o energie remarcabilă.
Deseori, am senzația , privindu-i ochii și trăsăturile chipului, că această personalitate energică, impune prin sine însăși, volens nolens.
Dar, în chip profan, mă mai întreb:
-Oare , prea multă personalitate, nu dăunează unei femei, nu-i știrbește feminitatea ?
Tot așa cum sportivelor de performanță, li se crează o aură de masculinitate, dăunându-le gingășiei inerent feminine?
Gânduri parazite, influențate de ostilitățile politice, specifice nouă.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Replici pe Facebook

M-am amuzat copios, cu prezentarea la Momentul zilei, a unor secvențe, din vizita ministrului agriculturii DAEA, la Pitești.
Cineva din gazde, ar fi spus, plin de emfază:
„ Ne-a binecuvântat Dumnezeu cu domnul ministru Daea!”,
la care, ministrul , cu același rafinat simț al umorului, a făcut o plecăciune demnă de elasticitatea sa spirituală. Parcă îți crește inima, când vezi printre oficiali, minți cu atâta strălucire.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.