Arhive pe categorii: Pagini de jurnal. Proza scurta.

Gara-gara

Adică, un fel de croncăneală politică, între stoluri de ciori, întoarse de pe câmpurile pe care au făcut , în mod sigur, ravagii.
Iar foiala care întunecă seninătatea cerului, are convingerea fermă, că este un aport, la bunăstarea holdelor.
Am cunoscut ciorile,în copilărie,în Basarabia, când tatăl meu,învățător și director, primise, o dată cu transferul, o locuință spațioasă, cu o livadă în curte, livadă, care ne hrănea imaginația stârnită de basmele copilăriei. Livada, avea pentru mine și surorile mele, o atracție tainică și plină de mister. Mai ales, în după amiezile de iarnă, când catifeaua zăpezii era marcată de trecerea viețuitoarelor locului, câini, pisici, vulpi,iepuri, și câte mai născocea imaginația noastră, dornică de aventurile copilăriei. Retrăiesc aceste mirabile clipe, cu o notă de tristețe lipsită de speranța în bine, seara, când, încerc să mă îmbogățesc emoțional, de la ecranul televizorului, dar nu obțin nimic. Ba, parcă aceeași gara-gara, din livada copilăriei. Și mai nedumerit, de toată mâncătoria dintre politicieni, mă culc trist, în croncănitul corbilor gălăgioși, cu gușile pline, despre bunăstarea Nației!
Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Gara-gara

Adică, un fel de croncăneală politică, între stoluri de ciori, întoarse de pe câmpurile pe care au făcut , în mod sigur, ravagii.
Iar foiala care întunecă seninătatea ecranului tv, are convingerea fermă, că este un aport, la bunăstarea holdelor.
Am cunoscut ciorile,în copilărie,în Basarabia, când tatăl meu,învățător și director, primise, o dată cu transferul, o locuință spațioasă, cu o livadă în curte, livadă, care ne hrănea imaginația stârnită de basmele copilăriei. Livada, avea pentru mine și surorile mele, o atracție tainică și plină de mister.Mai ales, în după amiezile de iarnă, când catifeaua zăpezii era marcată de trecerea viețuitoarelor locului,câini, pisici, vulpi,iepuri, și câte mai născocea imaginația noastră, dornică de aventurile copilăriei. Retrăiesc aceste mirabile clipe, cu o notă de tristețe lipsită de speranța în bine, seara,când, încerc să mă îmbogățesc emoțional, de la ecranul televizorului, dar nu obțin nimic. Ba, parcă aceeași gara-gara, din livada copilăriei. Și, mai nedumerit, de toată mâncătoria dintre politicieni,mă culc trist, în croncănitul corbilor gălăgioși, cu gușile pline, despre bunăstarea Nației!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Pe bune?

Zbârnâie televizoarele, ca sirenele de alarmă, pe timpul atacurilor aeriene din vremea războiului. Interlopi de anvergură, sunt descoperiți prin stăinătate, dar nu se iau niciodată măsurile cuvenite, așa că, autorii, își pot plânge ipocrit pe umăr, pentru calomnierea care li se aduce.
Ascultând la tv , informații despre hoții de anvergură, nu m-aș mira că vom auzi mereu, despre asemenea încercări temerare.
De pe un acoperiș al unui zgârie nori, din Chicago,cumplitul gangster american, Al Capone, scria cu degetul înmuiat în sângele care-i curgea din rănile împușcate.
-Sub vesta mea, bate o inimă bună și blândă! Ce aveți cu mine?
Cu alte cuvinte, cu aceeași inimă blândă și caldă, cel care ucisese cu sânge rece, zeci de americani, era nedumerit, asupra autorităților polițienești, care, aveau ceva cu inima lui neprihănită. Americanii, i-au venit de hac, fără multe parlamentări.
Azi, ascult la Antena trei, vorbindu-se cu aplomb, despre îmbogățiții României, cu destulă lipsă de respect, pentru mine, ascultătorul român, căruia, nu i-a trecut prin minte un asemene șuier de îmbogățire, pe banii, să zicem, ai statului.
Buimăcit de ingeniozitatea rentabilă a numelor celor fluturați pentru rating, nu aud, o vorbă, despre faptul că s-ar fi recuperat valorile fraudate.
Cu alte cuvinte, aș putea trage concluzia, că subliminal, mi se induce sugestia îmbogățirii, fără perspectiva unor consecințe recuperatorii. Poate mi-ar fi util, să știu, că nu e de glumit cu hoția!?
Așa să fie, sau mintea mea, nu sesizează aluzia știriștilor, de maniera
– atenție la greșirea buzunarului!?
Mai ales al celui al statului!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Educatie., Pagini de jurnal. Proza scurta.

VIRTUAL DUREROS

Astăzi, sunt trist, tare trist. Ca și cum sufletul ar fi palpabil. Mă gândesc la CORINA , și nu-mi pot ierta gândul, că n-a reușit să o ajute . O doamnă admirabilă, a cărei voce, domnișorească aproape, te încânta cu o spiritualitate pusă pe șagă, dacă îți simțea un punct nevralgic. Vorbeam aproape zilnic. Înserarea, nu avea voie să se lase, fără să ne fi auzit minute înșir.
Minute, care însumate, alcătuiau o lungime de noapte. Chiar și cu câtea zile, înainte de plecarea în neființă, am fost fascinat de umorul său optimist. Speram că totul va fi bine. Dar, Natura n-a dorit astfel.
Peste câteva zile de ne răspuns la apelul telefonic, domnul Novac Zjolt,colaboratorul său, cu o voce puternic marcată de tristețe, mi-a transmis ireparabilul.
Corina,își dăduse obștescul sfârșit. Am rămas înlemnit. Corina, prietena virtuală, plecase!
De atunci, am constatat, că noțiunea de virtual, exprimă o relativitate emoțională tristă.
Este greu, fără Corina, fără vocea ei , melodioasă, în care îmi plăcea să mă transforme într-o creație din fir de aur. În momentul primirii veștii, EXTENUAT,nu am reușit să mă gândesc,la realitatea, că Natura, fie ea Dumnezeu, sau DIVINITATEA este ATOTSTĂPÂNITOARE.
Și, la dorința ei, Corina, nu a reușit să aibă drept de opinie, cu toată Personalitatea sa extraordinară.
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Ceapa și țelina

În fiecare seară, de când am învățat să citesc, răsfoiesc, filele unei cărți. Pare superficial, dar ajunge uneori, surprinderea unei idei plăcute, ca să-ți schimbi ritmul . Spre pildă, aseară, am nimerit niște aprecieri, asupra consumului de ceapă . Mi-au sunat promițător, și azi am încercat. Dar, ce să vezi, iute foc! Nu-i nimic, o sting cu niște țelină rădăcină.Am auzit că ea, rădăcina de țelină, este și afrodiziacă. Dar nu afro…,mă preocupă, ci stimularea hormonală, mai ales tonifierea suprarenalelor, a căror forță, ar putea contribui la rezistența aproape incredibilă a țesuturilor. Ce bărbat, vorba vine, nu și-ar dori un ten fin, discret protejat, de o miriște de barbă?
Eu, când mă plictisesc de miriște, o tund, cu o lamă nouă, să nu rămână fire necosite.
Hm, ce nostimadă! Am pornit de la ceapă, și am ajuns la suprarenale, și la cele legate de ele.
Eiii, și totuși, ce bune sunt cele legate de niște suprarenale viguroase. Un prieten, medic,îmi povestea, că dintre doi pacienți , cel cu suprarenalele mai viguroase, are toate șansele, de partea sa.
Între timp, am aflat, că țelina și ceapa, ar ajuta aceste glande, spre satisfacția celor, care le consumă. Pe mine, nu știu cum mă vor influiența, cert , este, că până să termin postul acesta, am golit un vas cu pastă, compusă dintr-o ceapă, foc de iute, și o țelină temperată, blând de mângâietoare.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Pușa

Pușa, mă simte trist, și încearcă să mă aline ,împungându-mă ușor, cu capul, în timp ce toarce liniștitor.Cred că undele noastre sufletești,se interferează, într-o sensibilitate comună. Mă întreb, dacă în acest timp,nutrește ceva, special, pentru mine, dacă îmi simte singurătatea și tristețea. Înclin să cred că da, pentru că doarme aproape toată ziua.
De noapte, ce să mai spun, cred că nici nu s sinchisește, că aș putea-o strivi cu piciorul, prin somn. Mă trezesc subconștient, să nu-i fac rău, să nu o sufoc, fără ca ea să -și dea seama. Trudă mare, cu o pisică lângă tine.Și dacă m-am trezit, adio somn! Așa-i, dacă vrei să fii modern, și să ai pisică. Unii , spun că le umple golul sufletesc, și asta le alină durerea pierderii celui drag.Eu nu cred, probabil, sunt pretexte, pentru a-și justifica apăsarea singurătății. Și totuși, parcă este foarte greu, să fii singur!De la vestea plecării Corinei, spre cele veșnice, doar Pușa mă mai alină și înviorează. Este drept, că nu-mi răspunde decât printr-un tors ușor, convinsă că o înțeleg. Încerc și eu, în semn de recunoștință, să fornăi , dar seamănă cu un nechezat de cal, care o sperie, și o îndepărtează imediat. Jignit de ne aprecierea ei, lovesc locul pe care a stat, și-i strig- Nesuferit-o, să nu te mai prind lângă mine!Dar efectul, este revoltător.Într-o sfidare, blândă, ușor toarsă,mă trezesc iar împuns ușor, în spate, cu o feminitate adorabilă. Mare păcat, pentru lipsa de felinitate, a unor Doamne!
Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

La sânge

Adică, la prelevare de sânge, pentru analiza stării de sănătate. Nu mi-a fost niciodată, frică de injecții. Este drept, am avut sfetnici buni. Câinii din sat, a căror parte pe gustul lor, era posteriorul, la care ajungeau, pe ulițele satului, după o alergare disperată.
Părinții mei îi luau în serios, pentru că, mă duceau la dispensarul antirabic, la Galați, să mă ferească de rabie.
Așa, am reușit, cu posteriorul poansonat de colții dulăilor din satul Azaclău-Tulcea.
Norocul meu a fost că pe zona abdominală, unde suportam tot coșmarul tratamentului antirabic, nu rămâneau urmele înțepăturilor aplicate. Mi-am amintit de aceste pățanii, azi, la Policlină, unde mi-au luat sânge, pentru analiza curentă de control al sănătății. Pare un gest banal, dar prin el, îmi delimitez statutul de om evoluat, față de reguli. Nu vreau să mi-o ia înainte, pisica Pușa, care, în privința îngrijirii estetice, m-a cam depășit. Este drept, și eu mă pieptăn, mă tund, mă spăl în cadă, dar parcă nu cu atâta sârguință ca a ei.
Asta, mă îndeamnă să cred, că așa am evoluat, din maimuța-felină, în maimuța –om.
O spun documentat, cu dovezile furnizate de emisiunea tv, Animal Digi World. Și nu mă deranjează, chiar dacă momentan, Pușa mă miaună iar, să-i mai desfac o conservă pentru pisici.
Așa, constat pe viu, că hrana maltratată în conserve, nu este prielnică, nici pentru pisici. Pentru că, a doua zi, după răsfățul cu preparatul special pentru ele, vomită până în ziua a patra. Iar eu, mă zbat să alerg cu ea, la veterinar.
-Nu-i mai da, înseamnă că nu-i priește!Îmi spune acesta, binevoitor,după ce-mi încasează consultația. Dă-i boabe. Într-adevăr, dacă o las numai cu boabele, le consumă. Dar, după ce le termină, ce mă fac? Să-i cumpăr iar?
Iar și iar?! Până când?
Să angajez o vecină, drguță, să-i dea grăunțe pisicești,pisicii? Asta-i prea de tot!
Cred că dacă nu-i găsesc o fată, s-o hrănească,Pușa va face depresie.
Merg iute la Cabinet, să rezolv problema.Cazul,devine acut.
Ghinion, însă! La dispensarul veterinar, nu au fete pentru pisici mofturoase. Au doar niște grăunțe. Le cumpăr, și rămâne de văzut, dacă nu voi fi nevoit, să-mi caut mie, o îngrijitoare, pentru oameni nesuferiți cu pisicile lor.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.