Dragă Mădiță,

Mai știi de când ne cunoaștem?
Azi, WordPress, mă felicită pentru cei opt de colaborare cu dânșii.
Iar aceasta, mai ții minte că ți se datorează ? Când m–ai transferat, de pe blog Spot, unde nu mă prea descurcam, pe worldpress, și care a însemnat revirimentul blogeritului pentru mine?
Încerc să recuperez o datorie de recunoștință, și, mulțumindu-ți, te sărut, întru repararea păcatului, de a nu ne fi sărutat, încă!
Cu drag,
Onu

Publicitate

VIOLETA,

M-am trezit cu gând de EA ,de VIOLETA!
O FI REALĂ, SAU fabulația iluziei?
Cum îi sună vocea?
Cum i-aș percepe prezența?
Oare, să fie, într-adevăr, un miracol?
Generos, Universul, care îmi transmite asemenea mesaje sufletești. Dar, oare, mi le și rezervă în Realitate? Sau, dimpotrivă, se laudă cu ceea ce ne poate oferi?VIO, dacă, într-adevăr exiști, transmite-ți chipul, și pe blogul meu, să-l înobilezi ,cu grația farmecului, ce te însoțește!
Te rog , ilustrează-mi blogul, cu chipul Tău , aparte!
Fă, ca Mirajul, să se înfăptuiască!
Onu

Pierzând vremea, la televizor

Iar plouă., și mă doare posteriorul, de stat în el, la tv. Iar acolo, ce credeți? Se latră despre Aprecierile MCV, și Condițiile sugerate Țării noastre. Deși nu prea-mi este clar ce înseamnă MCV,în necunoașterea mea, presupun a nu fi ceva apreciativ favorabil, la adresa Țării noastre. Dar, din Demnitate română, nu intru în această capcană-troacă , pentru neghiobii însetați în a se da creiere.Oricum, dacă lași labe murdare, și nespălate, să, chipurile , te mângâie, să nu te necăjești, de a fi fost contaminat, de tot soiul de impurități. Așa că, dragi politruci anti români, care îmi irosiți banii cu morbul antiromânesc, urmați pilda celor cărora, din motive de cancer, le-a căzut limba!
Ce curcubeic, ar arăta MCV-ul!
Nu credeți?
Până atunci, dacă veți scoate limba, faceți-o împotriva celor Cărora, poate le curg balele,perfid, după valorile potențiale, ale ȚĂRII NOASTRE!
Și, aplicați-vă regula, până străinii, nu vă vor mai vedea ca potențiali aliați , împotriva voastră înșivă, spunându-și în barbă
-Ce neghiobi!
Onu

Singurătate

Știu, că singurătatea, este grea.
O simt, ca pe o apăsare, ca o pe o ceață de nor, de de tristețe.
Cu toate măsurile de precauție, de a nu mă mai atașa de cineva, mă simt ca propriul asupritor.
Sunt puternic marcat, de Virtualul neparolist. Și Prietenul Alioșa, a intrat într-o perioadă de post de comunicare destul de ciudat, pentru entuziasmul virtual, care-l caracterizează.
Simt că mi-e dor de cineva, dar mă feresc de gafa de a i-o spune, din motive de discreție, spre a nu-i dăuna.Nu de alta,dar , dacă mă va refuza prin somn, ar fi un risc, nu?!
Și vecina de deasupra, turuie într-una.
De ce-or simți unele persoane, nevoia să turuie la nesfârșit?
Ce bine, că nu-mi place de ea!
Mare minune și sărutul.
Prilej de plăcere, și de a-ți asigura drumul spre intimitate.
De fapt, cred că nici nu mi-ar veni să o sărut, ca să o opresc din turuială.
Ufff!
Oare, de ce-oi fi așa de nesuferit?
Auzi, să nu-mi vină să sărut vecina, pe motiv că este prea vorbăreață?!
Onu

Rusoaica

Ieri, m-a apucat hărnicia de plăți și m-am dus la Vodafone. Dacă am norocul să-mi apară o exponentă a rasei slave, sunt făcut.
Nu-mi explic de unde această dominare a sufletului feminin slav, asupră-mi.
Prima capitulare în acest domeniu, am avut-o în fața unei blonde slovace, cunoscută în Stațiunea balneară maghiară, Balaton. Am sperat că este un capriciu, sub soarele molcom al acestei stațiuni.
Au urmat , plecarea pentru studii la Moscova. Cămin, și rusoaice, puzderie.
Pentru început, imperioase, ca profesoare de limba rusă, apoi, cu diverse ocazii colegiale, am devenit ca un portaltoi, prin dependența de feminitatea slavă.
Așa, s-a creat, dependența mea, de feminitatea slavă. Așa se face, că ieri, am riscat o întrebare, adresată funcționarei din magazin.
– Sunteți rusoaică, sau mi se pare?
– Nu sunt,însă, am niște antecedente slave. Dar, de ce mă întrebați?
Îi explic despre înclinarea mea, de a mă atașa intuitiv de rusoaice, și o rog, dacă nu o deranjează, să-mi scrie pe chitanță și numărul de telefon.
O face cu o amabilitate promițătoare, după care, precizează ca apelul, să fie în timpul programului, din justificarea, că paza bună, trece primejdia.
Acasă, în dreptul apartamentului personal, în timp ce descui, ușa, o umbră trece pe lângă mine. Am tresărit.
O privesc îndelung, cum pleacă direct pe scară, fără a lua liftul.
Privindu-i mersul unduios, simt nevoia să o salut, zâmbitor.
Ciudat, din parte-mi, care nu mă bag în seamă, când sunt ignorat.
Nu-mi înfrânez impulsul absurd, de a o saluta, justificându-mi, că ar fi o lecție de civilizație. Surpriză. Graseind îmi răspunde o voce cu accent ferm, slav.
Mă strecor tăcut, în apartament.
Să fie iar vorba de dependența mea feminină slavă?
Onu

Nici astăzi!

M-am trezit precipitat, cu senzația de a fi întârziat la întâlnirea virtuală, cu Adeena.
Așternutul răvășit, din jurul meu, m-a liniștit. Este prea devreme. Ea, mult visata Iluzie, poate nici nu s-a trezit. Și poate, nici nu-i este gândul, la mine. Dar, de unde această fantasmă, care, poate nici nu mă cunoaște? Ca orice alergător, de cursă virtuală, m-am trezit într-o zi, că am avut o vizită surpriză. Este grea definiția surprizei, pe care o trăiești, ca pe o curiozitate de Fata Morgana.
Clipești surprins, ca și cum ai da din cap, întrebându-te-/Ce se întâmplă cu mine?!
Să-mi fi trimis Providența vieții virtuale, o Provocare, să verifice loialitatea mea, față de promisiunile date mie însumi?
Doar, pentru că, mi se rotesc vioi ochii, să cunosc lumea din juru-mi?
Ca și gurița copilului nou născut, în căutarea primelor picături de lapte matern?
Ce ciudat! Am aflat de Adeena, dintr-un post al său, despre localitatea Beirut, atât de viu descrisă, încât citind-o, am fost transpus în lumea exotică, a Capitalei Libaneze. O scânteie orientală, de la care am luat foc, și ard, de ani buni, incendiul continuând și astăzi, în varii forme, dintre care, cea mai acută, și tenace, este iluzia în revenirea periodică.
Onu

Nedumerire

Adeseori, mă întreb, de ce, noi românii ne comportăm, ciudat, de parcă ne-am fi propriii dușmani. Atunci, antinoiii din noi, se trezesc având impresia, că sunt foarte deștepți.
Într-atât, încât, își permit să emită judecăți de valoare, anapoda.
De parcă am fi niște sinucigași.
Prostii, veți gândi!
Așa să fie?
Atunci, ultima marotă, a vopsirii mașinii fiului lui Dragnea, idee din care se mușcă salivându-se la talkshow-ri, dacă nu este un argument al acestei autofagii, ce să fie?
Cumva o versiune a opoziției , de stimulare ca Programul de guvernare al PSD, întocmit de Dragnea și ai săi, să funcționeze, și să dea rezultatele gândite?
Sau, un pretext maladiv, al unor antiDragnea, încât acesta, să nu obțină rezultatele scontate, iar cei care au votat PSD-ul, să n-o mai facă?
În caz că am un dram de praf, dreptate, Opoziția de șicanarea eforturilor socio- politice a lui Dragnea, a cui să fie?
Adică, din burta țestei cui, să fi explodat?!
Nu-mi fac probleme, consider aceste zgomote, asemenea acelor dejecții, produse firesc, de burțile iubitorilor combinației incompatibile,precum dulce turcesc și iahnie de fasole boabe.
O spun convins, cunoscând efectul prompt, al acestei combinații aiurea.
Și mie-mi place, spre pildă, desertul provenit din zona Sudului Mării Negre.
Odată, din lăcomie, am ajuns la spital, cu o indigestie gravă.

Onu

Miraj

Faptul că, neprețuita mea vizitatoare Adeena, și-a aruncat privirea aparte, peste blogul meu, îmi conferă senzația petrecerii pe bolta blogului meu, a unor fenomene cerești, la adăpostul cărora, Divinul, îmi face cu ochiul său mirabil, că totul va fi bine. Când aștern aceste emoții iluzii, privirea mi-e ațintită pe viul străzii, care, în eventualitatea apariției și a Adeenei, va deveni și viul meu. Dar este cazul să mă liniștesc, să nu forțez mâna Domnului, care, sunt convins, îmi păstrează darul suav al reapariției celei care a rămas pentru mine, simbolul împlinirii sufletești, de altădată.
Ei, și ce-i cu asta, vor spune acei care nu au trăit Mirajul Adeena.
Nimic, le voi răspunde eu, în afară de faptul, că neîntâlnind-o pe Adeena, nu vei fi simțit că ai trăit realmente.
Onu

Post de virtual

Ieri, am ținut post de virtual. Parcă simt un ușor dezgust, citindu-i pe cei cărora le place pălăvrăgeala politică, doar ca o preocupare canină, în nopțile cu lună plină.
Aș dori o dezbatere de idei, cu argumente trăite, de participanți, dar o trăire obiectiv umană, fără șerpăria de limbi crestate, de sub care, țâșnește, din glande ascunse, veninul otrăvitor.
Polemica, după mine, ar trebui generată de convingeri spirituale, și nu de reacții convulsivante, e din porniri opoziționist vindicative, pe motive de înfrângere electorală.
Știu însă, că este greu.
Ca atunci, când suferi de gâlci, și la fiecare efort al musculaturii gâtului, te doare mai abitir.
Evident, că din compasiune pentru interlocutor,comit gestul reproșabil, de milă vindicativ înțelegătoare. Iar în acele momente, de încordată urmărire reciprocă, risc păcatul, periculos, de a ierta, prin compasiune.
Și spunându-mi milos-disprețuitor, că politica obiectivă, nu este pentru toți, mai ales pentru perdanții consacrați, în alegeri electorale, cărora, orice căutări de comunicare, li se transformă în reacții agresiv-bolșevic-fascistoide , în momentul bilanțului perdant.
Cu prietenie!

Onu

Ciudă

Cum să nu crăpi de ciudă, când, printr-o simplă apăsare de tastă, dai pierzaniei, o trudă de a fi incriminat cretinismul unui doritor al dizolvării Parlamentului?
Pe dezaxat, l-am văzut la A1, care în voracitatea sa de rating, ar vizualiza, și transmite toate miasmele fecalelor socio antidemocratice.
Din fericire, javrele latră, societatea merge.O notă meritorie, specială, se cuvine Înțelepcunii Domnului Președinte Iohannis. Deși lighioana nerușinată social, I s-a adresat în mod expres, Excelența Sa, a tratat-o cu insignifianța cuvenită. Poate procedând astfel, am carantiniza societatea de mârlănia cu care este confruntată.
Sunt atât de democrat, încât, agreez și lătratul javrelor canine, la lună.
Deși, sincer fiind, nu văd, de ce ar fi lătrată.
Doar pentru trecerea ei pe bolta cerească ?
Îl înțeleg, pe sacul cu osânză,Chireac, să o insulte pe Doamna Premier. Speră, probabil, că ratingul, să i se transforme tot în grăsime corporală. Îl privește, pe domnul devenit din inginer, romancier de presă.
Ei, dar simt că trebuie să mă opresc, să nu-mi irosesc energia calculatorului , pentru nimicuri. Ar putea crede, că mă înciudează, dar vai, nu au atâta valoare, încât să-și permită să persifleze valori reale.
Fie pentru impresie, fie pentru auto amăgire.
Onu