Șoc

Nu mă așteptam astăzi, să devin invizibil, mai ales, pentru Mignonă.
Poate chipul frumos, pe care l-am simțit de-a dreptul, există doar în mintea mea febrilă, și el nu mă cunoaște. Poate l-am confundat, poate eu, nu sunt eu, cel care visează. Poate , am greșit primul, năzuind –l.
Eul acesta al meu, este plin de incertitudini, în ceace-l privește.
Oricum, așa păcătos cum pare, a reușit să remarce gura frumoasă a M.
Mică, dar cărnoasă, rozalie și bine conturată, trebuie să ascundă adevărate virtuți, în timpul sărutului.
Care, din păcate, nu este al meu, și, până va fi, voi trece prin astrale chinuri de dor mistuitor.
Dar, merită oare, să mă gândesc la suferință, când prin rugă fierbinte, adresată Domnului, poate îl voi convinge, că prin ea, viața mea, s-ar reîmplini?
Gânduri. Gânduri vii, realizabile, îmi spun plin de speranță.
Poate, va sosi clipa, în care, contopindu-mi-se visul, cu extazul, voi simți căldura buzelor M, împlinindu-mă.
Onu

Publicitate

SPER…

Am senzația că  Președintele Iohannis, l-a întâlnit pe BISMARK, în persoana Președintelui  Dragnea.

Și sper, să nu-l văd încovoiat sub  troznetul harapnicului acestuia!Mereu apelez la pildele istoriei. Nu cred că cineva care a citit serios,Istoria, nu a văzut fotografia :Bismark, conduce Reichstagul. De un autoritarism remarcabil, mi-am amintit de ea, aseară, văzând buriceala de hârțogar, a Președintelui Iohannis. Personajul acesta fals, nu înțelege că are în fața sa, un colos:porul român,  modest până nu-i arăți disprețul necugetat.

Și ce dispreț mai necugetat, decât ignorarea dorinței  PSD, în frunte cu Președintele său Dragnea, să-i conducă destinul, prea oropsit de toți simulanții de patriotism.

Sunt adeptul implacabil al lui Machiavelli, care spunea că merită să conducă Țara, acel Partid, care vrea binele concret al acesteia.

Iar Programul de guvernare al PSD, nu pare o glumă de un sarcasm PNL_ist, imbecil. Trebuie să fii prea nerod,  să-ți închipui că un colos precum Dragnea, nu va conduce soarta României, la fel de autoritar și eficient, precum Partidul  care l-a onorat să-l îndrume spre victoria aproape absolută. Și pentru aceasta, nu are motiv , să lase la aprecierea cuiva, cu genă , pare-se neromână, soarta Țării.

Eu apreciez, că un Codrin Ștefănescu, poate fi un  veritabil echivalent al lui Dragnea, în fruntea Guvernului României.

Inteligent, cult, patriot, loial, energic și ferm, ar fi, în opinia mea , dubliura fidelă a lui Dragnea, spre desăvârșirea națională a  acțiunii sale de prosperare europeană a ROMÂNIEI.

Onu

Președinți români, Premieri și Alții..Strângeri de mână

Titlul, face parte din acel Carpe diem, la care ne obligă Clipa.

Acela,  cum s-ar spune:

-/Prost  să fii,…., noroc să ai!/.

Pentru că, nu e de colea, să fi dat mâna de trei ori, cu dificilul Ceaușescu, sau cu mult hulitul  unora, Ion Iliescu, și  să-ți fi zâmbit, vorbindu-ți empatic, controversatul Băsescu.

De fapt,  Băsescu, în momentul cunoașterii, venise la Victor Surdu, altă personalitate marcantă,  în vogă, în acea perioadă.

Pe Președintele Ceașescu, l-am întâlnit în județul Călărași, în două din vizitele sale în agricultură. Voia să vadă și să înțeleagă personal, cum stau lucrurile în Irigații, din care, aproape făcuse o obsesie.

Prima întâlnire, prima strângere de mână, a avut loc în Sistemul Călărași, la stația de pompare Borcea.

O scurtă prezentare, câteva întrebări  banale, de rutină, și continuarea vizitei de lucru.

A doua întâlnire, tot în județul Călărași, la un proiect de –al meu, în zona Gălățui- Călărași.

Toate bune, până când, un localnic, zelos, și-a dat părerea asupra soluției. Ca orice activist local, căuta să se scoată în evidență.

Tovarășul i-a prins ideea , și insista că poate nu era rău, ca în procesul de elaborare a proiectului, să  fi studiat și varianta respectivă.

Încercând să explic, m-am simțit tras energic, de haină, din spate.

Privind  înapoi, un tovarăș ,dintre oficiali, mi-a făcut un semn discret, să nu mai  insist. M-am conformat, și  în trei săptămâni, am susținut lucrarea , la Comitetul Central, în fața Tovarășului, relativ degajat la final, deși toate calculele inginerești, infirmau categoric, aberația susținută de politrucul local. Afost momentul celei  de a treia, strângeri de mână,  cu Președintele Ceaușescu.

Atunci, am realizat, că poate Ceaușescu, dacă nu se lăsa amăgit de infailibilitatea acceptată tacit, a închipuirii sale, ar fi fost un bun Domnitor .

Ce păcat, că există  prea mulți trăgători de surtuc, când se încearcă devenirea  realității.

Mi-am amintit aceste momente, de falsă mândrie, ascultându-l dezgustat,  pe liberalul Nicolaie Tinel, leit tupeistului propagandist comunist sătesc,  de  tristă gaură neagră.

Bine a grăit navetista lui Mihai Gâdea:

-unii… sunt lași și parșivi.

Va urma.

Onu

Bine, și vorbe de ocară

Se pare că sunt efectele singurelor ideologii politice de la noi: social-democrată și liberală.

Provocat de media să gândesc, la rându-i stimulată de zbuciumul celor două comandamente ale vieții noastre politice, mi-am imaginat viața românului  prosper, fără alte griji, decât aceea de a și-o trăi,  conform   preceptului  Divin:

-Ți-am dat tot, tu numai bucură-te de viață. O viață fără cele 102 taxe inutile, o viață fără alte griji, decât aceea de a te bucura de ea, încât totul să se transforme într-o seninătate de cuget și simțire.

Iar dacă, potrivit firii, mai brăzdează cerul, câte un stol zgomotos de corbi negri, neștiind ce vor, să-i pivim cu mila înțelegerii de a nu pricepe, și , asemenea suferindului cronic,  de obtuzitatea ruinătoare a contrazicerii, inclusiv de sine.

Mă uit uimit la opoziția liberală din România, și mă surprind,  învinuindu-l pe Bunul Dumnezeu, de a-i fi  lăsat pe unii, sărmani de Duhul Său.

Probabil că era într-o zi de Sâmbătă, când obosit, și-o fi zis:

-lasă, că merge și așa!

Și  așa, s-o fi creat opoziția liberală, față de cele 102 taxe.

Onu

AȘTEPT!

Abia aștept, războiul, să înceapă.

Să-nvingă PSD-ul.., PNL, în luptă dreaptă

M-am plictisit de calomnii, nerecunoașteri,

De parcă aș fi  cadavru viu, printre stafii.

Ajunge.., mă indispune  Iohaniada,

De parcă  Dragnea,  ar fi adus,  mineriada.

Stomacul meu, s-a inflamat,

De când din Dealul Ț ării,

Se strigă Inculpat!…

Mirat, am fost, când am aflat,

Că vârful Românimii ,

Străin în fruntea Țării, a preferat.

La fel, obtuz, am fost și eu,

Când cu Speranță,  Străinul,  am votat.

Poate așa e-n viață,

Să năzuim la bine,

Să nu ne fie rău.

Dar speranța, negândită,

Nu poate avea ca efect,

Decât o Țară jefuită.

Poate.., dreptate, nu am,

Căci, sigur, este imoral,

Când pentru victoria râvnită,

Să  lovești  orbește, clamând mereu,

Orice-ncercare, nereușită.

Onu

Un șarpe…

ASEARĂ, DE LA MISHU, am dedus,

Că un șarpe camuflat,

Cu două limbi distincte, în același cap,

Gând rău, Țării, i-ar fi pus,

Și la EST, ȘI la Apus.

Și tot pe surse, am aflat,

Că una din limbi, ce asupră-ne tună,

Ar fi tot din zona volgo-hună

Nu ascund, că m-am crispat,

La vestea ce am aflat.

M-am înfiorat, o spun,

Când destul de imprudent, veștii, am asociat,

Tot un zvon, la fel de mizerabil și periculos.

Tinzînd a fi destul de veninos.

Anume.., că românul este   parșiv și laș.

Și dacă nu era, tot într-un tren,

Tot  de români ultraplin,

Mi-aș fi spus dezamăgit,

Că e hulă de străin.

Acum, zău, privind totul cu măsură,

Oricât de porc ai fi la gură,

Trenul nu e bătătură,

Când spurci,cu tot ce ai în gură.

De-aceea, mâhnit, o spun:

-Drag isteț,  nețesălat, român;

Mai ține-ți  limba pe acasă ,

Măcar, să nu afle toți  vecinii,

Câte veninuri  ascunzi,

În țeasta ta,  sărăcăcioasă.

Onu

A dato-n bară…

Cu o ură protestantă, nejustificată decât de RATING, Pastorul Mișhu G. mi-a stricat seara.

Noroc de bunul simț al invitaților, care m-au mai liniștit. Rămân însă adeptul proverbului, că fiara din fiare, se comportă ca atare.

Nu voi face alte aprecieri, pe lângă remarcile pertinente ale lui Mircea Badea, care cu toată firea sa zvăpăiată, dovedește omenia care-i  lipsește Pastorului  Protestant, măcar de ochii lumii.

Poate e un spirit de haită securistică, pe care Badea încă nu și l-a însușit.

Oricum, emisiunea versus Boureanu, de ieri, m-a lecuit de slăbiciunea de a-mi dori informația chiar cu prețul umilirii Eului răbdării proprii.

M-a amuzat însă eșecul lui Mișhu, aflat într-o ipostază, de o mare doză de nepăsare față de superioritatea interlocutorilor.

Să te arăți oripilat de un episod de violență verbală-cel al lui Boureanu, față de fiica sa-  și  să-l redai obsesiv-maniacal, aproape cu o inconștiență sadică, mi se pare nedemn de o filiație Protestantă. Astfel,  noaptea atrocităților  vindicative, a trecut, norișori cu potențial de deranj osteoarticular nu se prea văd, așa că să sperăm că va fi o zi liniștită.

Cu o condiție elementară:

să-mi mențin echilibrul decenței cumpătării față de informație.

Adică, nu informație de la marginea șanțului.

Onu

DEROMÂNIZARE?

BRÂNCUȘI ESTE UNIC ÎN LUME. O MÂNDRIE A ACESTEIA.Dar aparține exclusiv României.

Nu poate exista decât o casă memorială Brâncuși, fie și cu puținele lucruri care i-au aparținut.

De aceea  vânzarea  la licitație a  renumitei  veste verde de lucru a acestuia, mi se pare o impietate culturală, unn act de dispreț național, de neînțeles.

Ne vindem și reprezentativitatea națională, de notorietate mondială?

Doamne, în ce țară de înstrăinați trăim? Cum să nu ne disprețuiască toată latinitatea?

Nu cred că Președintele Franței a auzit despre această impietate.

Ar avea sigur o reacție, mai ales că atitudinea lui de bun simț general,  îl recomandă ca pe o personalitate apreciabilă?

Oare societatea culturală română, va rămâne impasibilă?

Încep să mă întreb îngrijorat, ca acei care vorbesc despre depopularea  în perspectivă a   României. Oare ce se întâmplă cu  această adunătură indiferentă față de sine.

Încep să cred că întrebarea mea:

– Ce sunt de fapt Românii, este absolut justificată, și în fapt , retorică.

 Onu

Răul, tot cu el se scoate…

Mă simt mizerabil, din cauza cerului plin de nori.

Și nu știu cum să scap de apăsarea din ceafă.

Mă gândesc însă, la cât de greu trebuie să-i fie lui Valeriu Zgonea,  pentru că Liviu Dragnea nu a vrut să se retragă din fruntea PSD.

Influent PSD-ul acesta.

Apasă gândurile unor mari, precum, Alina Gorghiu, Cezar Preda, de la PNL , și.., chiar pe ale Domnului  Iohanis.

De fapt, dacă nu-mi era rău din cauza vremii, mă dădeam și eu, de toți pereții și-i spuneam  vinovatului  de duzină,  să lase partidul de izbeliște.

De fapt, nu-i înțeleg pe unii așa ziși patrioți, de ce  fac totul, parcă spre a distruge, și  ce a mai rămas bun în această Țară.

Probabil, niște nori, la fel de apăsători, nu le dau  pace, până nu  potopesc  totul, în urma lor.

De fapt, ce o însemna patriot?

Cine-și închipuie că tot ce face este corect, să nu-și închipuie corect?

Să fie sub apăsarea acelorași nori, cum mă aflu eu acum?

Poate și eu, debitez aceleași  enormități?

Și-mi par patriotisme?

Să-i  ia naiba de nori, că tot sunt tuciurii, precum Infernul!

Totuși..,  poate ar trebui să-mi iau ceafa în mâini?

Onu

La modă…

E la modă Gabriela Firea, candidat la Primăria Capitalei.

Cu aplombu-i nelipsit, Dana Grecu se frământă să nu i se  întâmple chipurile ceva, care s-o scoată din cursă.

Și, de ce să nu o fi prevăzut ea?

Cu alte cuvinte, flecăreala jurnalistică inerentă, pentru rating.

Nu mă pronunț, dar mi-am amintit însă că în 2008, când mi-am deschis blogul, nutream o aleasă simpatie pentru Gabriela Firea.

Fapt confirmat de poezia  Ghici? care urmează…,  reprodusă  prin copy-paste, de pe acel blog:

Ghici?

Cu ochi si zâmbet, foc și pară
Când le privești, te înfioară
Precum piscu-nnalt vrâncean
Prins in versul miorean!

Nu-i motiv de supărare
Că-n fire-i aprigă tare
E bună-n vremi de-ngrijorare
Te apără de-nsingurare.

Mi-aș dori, și ți-ai dori, sunt sigur!
Un astfel de garant al vieții
In fața vitregiei sorții
Din clipele de rău augur.

 

Onu