Tulburări cognitive

Nu mă așteptam, să primesc de la medicul meu de familie, un asemenea diagnostic. Și motivul, relativ nostim, cred eu.
Pentru că am mers la alt medic, având cabinetul la același etaj al Policlinicii.
Greșeala îmi aparține ne gândind în prealabil, că o personalitate complexă, precum medicul, va reacționa în consecință.
Interesant este că, după ce mi-a trecut ofuscarea, i-am dat dreptate, prezentându-i și scuzele mele de rigoare, cuvenite.Iar acum, tot nu știu, cum să-mi repar greșeala.
Poate că, la starea mea de confuzie, au contribuit și spațiile poplitee, vizionate involuntar,cât timp cât am așteptat să-mi vină rândul la consultație.
Oricum, câte scuze, voi invoca, tot am greșit, erudiția și cultura corpului medical, fiind peste limite, față de cea a școliților ca mine.
Să cunoști pentru orice investigație , creația divină, Omul, în condițiile în care eu însumi, nu pot spune despre sine, decât că aud și văd , mi se pare un miracol.
Onu

Publicitate

Ședință,la bloc

Aseară, am avut una. De mult nu s-a mai ținut așa ceva. Am participat cu interes de socializare.
Să aflu, cine a mai venit ln bloc, cine a mai plecat, cum au evoluat, față de nivelul cunoscut, și alte micimi sufletești personale.
Cred că am fost inspirat, spre perspectiva unei relații antidot surdo-mutismului social.
Nu cred că am mai spus-o, că deși nu sunt adeptul socializării de tranca fleanca, sunt sensibil la emoția spontană a unei persoane delicate, care poate, are o cu totul altă feminitate.
Acea feminitate, către care năzuim nativ, cu fiorul specific viului care își simte apropiată împlinirea visată.
Și cred că a fost o intuiție inspirată. Nu are nume, conform obiceiului meu,de a nu i-l rosti, în scris, din motive de prudență asiguratorie.Dar, are o încărcătură emoțională, densă, nucleară. Asemenea celei a înflăcărării molcome, din momentul în care este prins în plasa viului.
Dar, poate, este iar, o alarmă falsă?

Onu .

Vorbe bune

În fața surâsului senin și blând al bloggeriței vorbe bune, mă simt copleșit. Nu pot crede în asemenea luminozitate dominatoare.
Îmi vine să zbor, dar, nu știu încotro, nu știu, dacă voi fi primit, odată ajuns la destinația năzuită, nu știu, dacă totul nu este o iluzie foto.
În zborul gândului către ea, retrăiesc lumi de basm, când îmi așezam sfios, capul vrăjit parcă, în poala unei Ilene Cosânzene, de care mi-a fost fericită copilăria, prin basmele măiestrit ticluite de o mătușică bârlădeancă. Ceva , mă incomodează însă la această virtuală mătușică, ale cărei viersuri vrăjite, îmi tulbură liniștea adultă, întorcându-mă la închipuiri ce nu mai speram să le retrăiesc.Ceva, ce, dacă aș întâlni-o, nu aș îndrăzni să-i mărturisesc.
Până atunci, dar pentru când va fi acela, nu-mi rămâne decât să-mi exprim îngândurat, această stare admirativă.
Ioi, Doamne,mai să spun un cuvânt greșit, departe de mine, ca intenție. Este, vai, starea în care m-a adus vorbe bune, privindu-i bunătatea chipului.
Onu

Cenzură?

Recent, mi s-a reproșat, de către cineva, că vizitez posturile de tv, A3 și TVR.
Am fost surprins, dar nu m-am supărat, din două motive.
Primul, ar fi că și la aceste posturi, am constatat, o atitudine rezervată, dacă nu chiar ostilă, față de alte posturi.
Al doilea, că , neexistând organizată, precum în sport,o competiție, orice apreciere, rămâne subiectivă, fără nici o valoare semnificativă.
Nu m-am supărat, pentru că, poate, fiind o Doamnă, se va fi aflat într-un moment special de stare anatomo-fiziologică.
Și, pe lângă alte neplăceri, o mai suportă și pe aceea de subiectivitate.
Contradictoriu însă, Doamna respectivă, chiar mi-a intrat în gând, sub forma unei emoții.
Altfel spus, a dorinței de a o cunoaște, și de a ne împrieteni, realmente.
Dimineață, m-am trezit cu intenția de a o contacta pe această doamnă, și, dacă va fi fost posibil, de a închega o relație.
De prietenie, de ce nu.
Ghinion, însă, navigând destul de alert, pe monitor, nu am mai regăsit-o.
Acum reflectând, îmi spun că, vorba proverbului-
/tot răul, spre bine!/
Că poate, am scăpat de o piază rea?/
Dar,de ce, oare, mă simt trist, că nu am regăsit-o?

Onu

Bucurie pierdută

Ieri, am șuetat cu o virtuală, sau potențială Pasiune, pe nume Cristina, și nu mai știu cum. Faptul că i-am uitat numele de familie, nu este nici neserios din partea mea, nici carențial. Pur și simplu, totul s-a petrecut ca un iureș de nori, care par să rupă cerul, dar când nici nu te-a cuprins bine frica de torenții pe care-i vor descărca, au și dispărut.
Cristina, un chip delicat, cu trăsături vioaie și vorbă sobră, de nu știi, dacă ai în față, un chip complex de poveste. Și, cum sunt încă prins, de basmele copilăriei, în care m-a crescut o mătușă din partea mamei,simt acel fior, despre miraculos și tainic, în urma conversației noastre.
Cristina.
Am deschis calculatorul, în speranța, că va apare neașteptat, pe ecranul acestuia.
Dar, minune, a apărut o ploaie grăbită, să ude străzile Capitalei,poate ca un memento, că vara, avem nevoie de purificare periodică, și cât mai frecventă.
Un gând șicanator, mă întreabă de ce mai scriu despre Cristina, dacă tot am pierdut-o.
Poate și ea, mă caută, din voința sorții, și atunci, nu aș comite un păcat, față de Divinitatea binevoitoare?
Și,mai este ceva!
Poate Ea, mă va citi, și atunci, mergând pe urmă-i, ne vom reîntâlni!
Pentru că, vorba cântecului
-Nu-i niciodată prea târziu
Iubirii să-i întinzi o mână.
Și frumusețea ei de vis,
În amintire să-ți rămână.
Onu

Uitare

Am vrut să scriu ceva, dar am uitat titlul. Și fără titlu, o povestire, este ca un călător, fără Pașaport. Ca o foto, fără nume.
Și totuși, era ceva în gândul meu. Ceva, ca atunci, când un liberal, spune Dragnea. O face cu patos, călduros, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare, când, tare mi-e teamă că va câștiga iar PSD-ul.
Și eu, am temeri, bine înrădăcinate, în masa alegătoare. Care, orice s-ar spune, are o consecvență electorală, de bun simț, cum că social democrația, n-ar fi benefică poporului. Iar poporul, volens nolens, o forță latentă, cu care, nu este de îcercat glume electorale.
Eu am încredere în masa electorală. Nu m-a dezamăgit în alegerile precedente, când, cu toate argumentele liberale, pertinent servite, nu s-a lăsat prostită, în afectul său peren.
Se zice că perenitatea, ne-a asigurat continuitatea ființei naționale.
Este ca și cum, un prost, își înșeală Partenera.
Parcă tot mai bine este lângă ea, tot mai bărbat, este acolo.
Și acel /mai vreau/ șuierat de ea, ca un oftat ușor, de dorință, șoptită parcă, într-un expir, de savurare a plăcerii, îl poartă pe drumul revenirii de sine.
Iar el, supus, revine.
La asemenea scene, în varii secvențe, asist zilnic, de la masa mea de scris. Mai precis, de la biroul, pe care am instalat calculatorul.
Perdeaua destul de tansparentă, de la fereastră, crează, prin semitransparența ei, un ambient aparte, de lume paralelă. Clipesc, de parcă aș visa, și mă simt bine.
Omul din mine, trăiește intens, clipa, și nu vrea s-o piardă. O așterne pripit, pe hârtie, pentru a reveni oricând, la ea.
După sărut, ea, fata, sau cine-o fi, așteaptă cu buze fierbinți. Așteptarea este prea lungă, se pare.
Deschide ochii și, necaz.
Ai lui, urmăreau zâmbind,tot un sărut, transmis mimat, de către cineva, căreia îi plăcuse scena sărutului lor.
Dezastru. O palmă friptă bine, îl aduce la realitate. Își revine, dar deja, este prea târziu.
Cu o piruietă, bine înfiptă în asfaltul trotuarului, decepționata, se întoarce, și îl lasă prost, în drum.
Îmi pare foarte rău pentru fată. Trebuie să fie o ființă , cu trăiri intense.
Îmi amintește de buriat-mongola, de la Moscova.
Ce făptură, Doamne! După ce mi-a tras una, de m-a amețit, m-a implorat plângând,să n-o mai necăjesc, pentru că, nu mai știe cum va reacționa.
M-a speriat, și din prudență, m-am ferit să-i mai provoc asemenea descărcări de mânie.
Se spune, nu în zadar, că nu-i de glumit, cu înflăcărarea unei femei îndrăgostite.
Îndrăgostite, sau cu mânia geloziei descătușată.
Dar,uite, că tot fără titlu, a rămas povestirea.

Onu

Eșec

N-am mai deschis de mult, calculatorul!
Astăzi, sau sunt prea somnoros, sau ursitele nu mă ajută.
Pentru că, zadarnic, mă lupt pentru găsirea unei teme de scris.
Pur și simplu, inutil!
Defapt, tema există, este veche de când a fost creată Eva. Numai că are varii și capricioase forme de a ne învălui în faermecul plăcerii, încât, nu mai știm de noi înșine.
Mi-e dor de Eva mea!
Știu,că nu o pot întoarce, și simt că nu o pot înlocui. Mi-e imposibil să înțeleg Divinitatea în măreția SA Atotputernică.
Poate că, în aceasta constă diferența între noi și EA?
Poate de aci, provine nedumerirea copiilor față de propriii lor părinți, care le-au dat naștere?
Peste tot,taine!
Încerc să-mi încropesc un edificiu al cunoașterii, pentru mine însumi, dar simt că nu pot depăși Profundul mister al viului.
De fapt, la ce mi-ar folosi?
Oare minuscula celulă de bază, își pune problema rostului său, încearcă să-și înțeleagă existența?
Mai bine, mă las păgubaș!
La ce mi-ar ajuta înțelegerea propriei taine?
Onu

P 43, 8oo roni

 

Duminica dimineata. In drumul obisnuit catre Mega Image, Zaraza mă întâmpină la intersecţia dintre bulevarde. Mi-a prins slăbiciunea, şi apare fredonând melodia preferată.

Mică şi întunecată, şireata indiană cu ochii de foc, nu mă scapă din privire.

Îmi urmăreşte atent, unduirile emoţiilor.

Brusc, când simte că sunt mai copleşit de emoţie se opreşte din fredonat şi-mi spune cu acelaşi glas învăluitor:

–„Boierule, am ceva bun pt matale!”

Şi-şi lărgeşte buzele cărnoase, într-un zâmbet şăgalnic, plin de păcate. Ştie că-mi place, pârdalnica şi mă valorifică. Ba nişte bermude, ba un tricou, ba un maieu sau chiloţi, ba nişte papuci de casă, sau de stradă, cu nimic nu mă iartă. Am acasă un depozit, şi dacă mi-ar fi în fire, mi- aş putea deschide o mică afacere, că tot e la modă businessul.

Îmi arată nişte bermude, care nu-mi plac.

Insistă cu nişte maieuri, la fel.Pe unul este desenată o blondă. Parcă este din manejul lui Dan Negru, şi gândul îmi displace.

O refuz.

–„Ai bre , ce nu-ţi place?”

–E blondă, după şablon! Şi e prea slabă. Nici nu aş avea ce strânge în braţe!

Clipind şiret din ochii migdalaţi, Zaraza insistă:

–„da dacă aş fi eu în locul ei, l-ai cumpăra? Că uite, eu nu sunt slabă, chiar dacă am o viaţă grea!

Şi-şi plezneşte voluptuos, coapsa zveltă strânsă tulburător în pantalonii coloraţi specific.

Ce pot face, sunt bărbat plin de păcatul dorinţei.

Accept, îi dau 15roni, şi nici nu-mi dă bine tricoul, că o şi şterge de lângă mine.

–„Staţi!

Şi apare un poliţist lângă mine. Se recomandă .. gradul…, şi-i spune Zarazei. Tu mergi cu mine, la maşină, pt legitimare.

–Da ce-am făcut, îmi câştig şi eu pâinea, cinstit?!

–Păi şi eu, îmi câştig pâinea, îi răspunde domnul poliţist, cu demnitatea puterii.

Înalt, rotunjior la faţă, mi s-a părut că seamănă cu Premierul Ponta. Printr-o ciudăţenie a memoriei, m-am gândit la Vodă Cuza şi la ocaua lui.

Zaraza, supusă, l-a urmat.

Tulburat de scena la care am asistat, mi-am făcut repede cumpărăturile.

La înapoiere, Zaraza mă aştepta, să-mi spună că au amendat-o cu 800 roni. Cred că mă minte, şi mă prefac revoltat.

Îmi spun însă. Dar dacă nu minte, oare aşa luptă Guvernul cu economia subterană?

În asta constă puterea luptei domnului Ponta?

În cei câţiva bănuţi, artistic obţinuţi ai Zarazei?

Şi mă întreb, pe bună credinţă:

–„Oare cu asemenea copilării s-ar fi ocupat IOHANNIS ca PRIM-VICE PREMIER, din partea PNL, în cadrul alianţei USL, pe care a rupt-o Crin Antonescu?

Până să-mi răspund, să ştiu pe care din cei doi îl voi vota, am scris acest post.

Onu

P 39, Mărturisiri

Motto:”Alege-ţi lăudători cu cap!”-(Sfat dat mie însumi).

Ca să mă feresc de penibil, evit lăudătorii. Sau vin cu dezminţiri.

I.-Spre pildă, aseară, înnnebunit de căldură, am redevenit românul care sunt.

Adică am încercat să râd, fidel convingerii autohtone, că, vezi doamne, „cu gluma, treci furtuna!”, că eu românul sunt frate cu codrul!”… De aceea-l şi defrişez, pregătind „viitura contra naţia română”

Sau, „mă rog”, vorba unui coleg, băutor de tării, poţi şti ce este în ţeasta unui ucigaş de frate?

Aşa că am trecut pe Reader, să caut pontoşenii, care să mă mai destindă. Nu mi-a trebuit mult, că mi-a apărut un post semnat Daniel Angelescu, şi întitulat, plin de cuvioşie:

”Dacă fiecare român ar sta în preajma regelui Mihai I măcar trei zile România ar deveni alta”

Postul, transmite omagiul autorului, redat într-un interviu. Se înţelege că modelului naţional sugerat. Haida de, mi-am spus! Autorul îi întrece pe Mihai Gâdea şi Tăriceanu în cădelniţării. Continui , incitat, ştiind că numai în practici ezoterice, se obţin astfel de rezultate rapide. Ei, nu, asta-i prea ayurvedică, îmi spun, dar citesc mai departe.

Reporteriţa, cu mult discernământ asupra temei, întreabă:

–„Cum l-aţi descrie în trei cuvinte pe Majestatea Sa?”

Răspunsul autorului urmează , cu mai mult de264 cuvinte. De aproape 88 ori trei cuvinte. M-am lămurit, nu -mi mai pierd timpul!

Înseamnă că trei zile s-ar lungi la 264 de zile.

Nu cred că Majestatea Sa ar avea viaţă de irosit cu atâţia români câţi o fi avut în vedere autorul .Sau s-a considerat numai pe sine!

„Îl apreciez” pentru generozitatea de a risipi timpul Majestăţii Sale, şi nu mă mai amuz.”Penibil respect!”

II.-Am încercat trecerea de la hrana preparată termic, la hrana vie sau crudă.

Nu reuşesc.

Stomacul meu nu se adaptează. Şi asta îmi naşte nedumerirea: cât timp îmi va fi necesar, să mă obişnuiesc să diger vegetale crude, în absenţa unui stomac bicameral?

Că văd cum şi LEGISLATIVUL (Parlamentul), nu merge bine, în tranziţia de la vechea formulă:MAN( UNICAMERALĂ), la noua formulă(bicamerală).

Oare va trebui să încerc un multiplu de câte 4 ani?

Onu

P 38, Cred că te cunosc

Dimineaţă am observat vizita unui nou blogger:

”Un altfel de blog”.

Autorul, de fapt, autoarea, prin întrebarea care şi-o pune:

–Cine sunt eu?

Pare frământată de grija cunoaşterii de sine.

Îmi plac asemenea preocupări, şi m-a inspirat la următoarea reflecţie, sub formă de comentariu.

Care mi-am spus că nu ar arăta rău şi pe blogul meu.

Aşadar, iată-l :

Cred că te cunosc.

Genul tău îl întâlnesc ades, în mine.

În clipe de nemulţumiri de sine.

Da, cred că te întâlnesc ades,

În insomnii, şi frici de sine, de alţii, de poate şi de tine.

Te-ai întrebat cândva, care-i motivul

Neliniştii din noi?

Oare părinţii să ne-o fi inculcat.

Din gândul pur, de -a ne fi protejat?

Adesea mă întreb, de nu-i mai bine,

Să laşi copilul să se simtă bine

Cum natura lui o cere

Fără prejudecăţi si griji induse

De presupuse spaime părinteşti

De care, poate că şi ei,

La rându-le au fost marcaţi

De astfel de părinţi, puternic inhibaţi.

Onu