Arhive pe categorii: Personale

P 36, Caniculă

Afară este infern. Nu ştiu cum alte persoane, dar eu suport foarte greu căldura. Am fost la butik pentru nişte apă plată şi neinspirat am luat o bere rece.

Acum, când o beau, mă simt strecurătoare, şi mă gândesc la ce făptură firavă este omul.

La unele ştiri, am văzut-o pe Dana Săvuică.Mi-a plăcut sinceritatea ei privind suferinţa pe care ar avea-o la coloană.Veţi spune: De ce? Simplu, pentru sinceritate pentru nevoia de a nu-şi ascunde propria făptură.

Este un fapt atât de rar, nevoia de a fi sincer deschis, de a comunica fără artificii, fără convenţionalisme, fiind tu însuţi!

Îmi plac mult oamenii sinceri. Sunt un fenomen rar!
A mai vorbit Dana Săvuică, despre un lucru important: mese mici (hipocalorice), şi dese (fără supraîncărcarea stomacului), după care, e drept, mănânci rar, dar ce pătimire pe bietul stomac, supraîncărcat!

Ajuns aci, mă gândeam că acest sfat de aur, nu trebuia să mi-l repete Dana, când Puşa, pisica mea, mi-l repetă zilnic de câteva ori. Se ridică alene, ronţăie câteva grăunnţe, soarbe câteva înghiţituri de apă, şi-şi vede mai departe de tors, dacă o mângâi.

Nepoţica mea, Vanda, după câteva ciugulituri, gata. Se opreşte ca un dispozitiv . Orice insistenţă de a continua este inutilă.

Mărturisesc , nutresc o reală admiraţie pentru această inteligenţă fermă a măsurii în funcţionarea viului.

Încerc o senzaţie de respect, faţă de acele modele corporale menţinute prin puterea voinţei de a-şi realiza visul.

Îmi impun, chiar dacă pentru asta îşi neglijează corpul spiritual!.

Voinţa rămâne substanţa subtilă a viului, aureola lui.
Este de esenţă divină!

Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

TRĂIESC.., MOMENTE

 Adeseori,  mă întreb,

Cum o fi în Paradis?

Cu îngeri, melodii, culori

Cu gesture tandre şi feline.

La care sufletul meu ţine?

Cu suflete, rămase triste,

De la vise neîmplinite,

Cu sfinţi sobri, nepăsători,

Precum asceţii  visători?

Sau este-aşa, ca o grădină

Din structuri de cuantă fină.

Ce la atingere dispare,

Către a gândului chemare?

Şi-apoi, unde-i Paradisul?

Acolo, unde se preumblă visul

Şi toţi, îşi năzuie salvarea?

La a nu ştiu cui vorbire,

Că pentru cruci nenumărate,

Şi pomeni, pe datini, organizate

Un loc nemeritat ţi-asiguri ?

Ca-n Parlamentul României

Unde-i trai ca pe vătrai,

 La cafele lungi şi ceai.

 Iar de legi, când vine vorba,

Invocăm adhoc reforma?

Aşa că, fără obidă ,

La ce, şi unde-i Paradisul,

Îmi răspund blazat:

Acela şi unde-alesul

I-a convins pe  cei mai mulţi,

Să-i dea permisul,

Să intre-n Parlament,

Printr-o minciună de moment.

Aşa că, vă spun spăsit,

De Paradis, m-am lămurit.

              Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale, Poezie

VIBRAŢII

Azi noapte, am început să citesc trilogia SECRETUL,  DE Rhonda Byrne.

Primul volum, „Însemnări zilnice”.

La prima impresie, cartea vorbeşte despre Legea Atracţiei. În esenţă, după ce afirmă că Universul este vibraţie, şi noi, ca elemente componente ale acestuia, suntem tot vibraţie de diferite intensităţi.

Şi interacţionăm cu alte vibraţii, după legi specifice.

 În consecinţă gândurile sunt tot vibraţii, şi interferează cu starea vibratilă specifică a fiecărei entităţi universale.

În concluzie, Legea Atracţiei, este un lucru tot atât de veridic, precum Legea Gravitaţiei, şi constituie probabil o descoperire intuitivă a unei minţi mult mai matematice decât a lui Newton, Planck sau Einştein.

În accepţia autoarei, teoria,  dezvoltată şi aprofundată, cu un rafinament specific feminin,  se extrapolează la nivel teritorial, cum cred că a încercat să o spună Jack London prin titlul cărţii Chemarea Străbunilor.Anume, că fiecare purtăm în fiinţa noastră, la fel ca un diapazon, gama vibraţiilor locurilor natale.

Pe parcursul lecturii, autoarea recomandă pauze de reflecţie asupra noastră înşine, fapt deosebit, pentru conştientizarea teoriei respective.

Hoinărind cu gândurile în aceste pauze, am găsit o legătură veridică, între mine şi sorgintea mea. Ca o confirmare a teoriei.  Spre exemplu, în copilărie, visam să devin cioban. Nu-mi explicam această năzuinţă.

După  mulţi ani am aflat de originea mocănească, a bunicului meu patern, din ciobanii din Mărginimea Sibiului, stabiliţi  prin transhumanţă în câmpiile mănoase ale Dobrogei.

 În posturile Nunta I şi Nunta II, am relatat episodul descoperirii genealogiei mele paterne, ardelene.

Translând pe triadă:”trup-minte- suflet”,  de la minte, la suflet, am mai remarcat  ceva, destul de interesant.

În virtual, m-am ataşat copleşitor, de bloggeriţe  tot de vibraţie ardeleană.

Din motive de discreţie, voi vorbi relativ criptat. Şi privind pe hartă, observ vecinătăţi ademenitoare pentru susţinerea teoriei Legii Atracţiei.

Judeţul Sibiu, se învecinează cu judeţele Mureş, Hunedoara şi Alba,  iar aria cuprinsă de mine, ca o anvelopă emoţională, se încheie cu judeţele Maramureş, Satu-Mare şi Bihor.

Pentru a evita confuzii perturbatoare, menţin că” ataşamentul” pentru mine, nu are o semnificţie strictisim masculină.

Ea este o trăire complexă, exprimând emoţiile bucurie, năzuinţă şi speranţă.

Pe linie maternă, domeniul vibratil, acţionează absolut identic.

Dar cred că sunt şi interferenţe directe, cum ar fi faptul, că la Iaşi, funcţionând ca asistent universitar, s-au suprapus şi clipe personale, de neuitat.

Dacă o noapte de lectură, din primul volum al cărţii, mi-a prilejuit atâtea  motive interesante de reflecţie,  înclin să cred că lectura trilogiei, va oferi oricui, un orizont mirobolant asupra propriei vieţi.

Onu

18 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale, Univers feminin

MEA CULPA

În loc de motto:” În cazul în care cele de mai sus nu au sens pentru voi, nu vă îngrijorați, nu e vina voastră. Explicația e simplă și v-am mai spus-o în urmă cu ceva vreme: reality show-ul pe care Bianca urma să îl realizeze cu Antena Stars, Academia Biancăi, a fost respins de CNA. Drept care femeia a început să se plictisească ca ultima casnică mondenară, care s-a căsătorit la sugestia a două departamente de PR ale celor mai importante trusturi TV din România.”-Maica Reportereza-Caţavencii.

N-am să ascund, că până azi dimineaţă, aveam păreri foarte bune despre mine.

În ce privinţă? În toate. Ca “”triadă”, sintetic exprimat.

Până azi dimineaţă, când Maica Reportereza, de la Caţavencii, m-a convins,vezi motto,  că nu-i nimic de capul meu, dacă mă pot lăsa aşa de uşor manipulat.

Partea proastă este că nu-mi voi mai lăsa aşa zisa compasiune, să funcţioneze.

Dar, mai perdant, pentru Antene, este faptul că nu voi mai crede nici o răutate la adresa lui Băsescu, debitată de acestea.

Dacă pentru Pro tv, aveam o oarecare înţelegere, adresându-se curiozităţii fireşti umane, pentru elementele de noutate, trustul Impact, îmi apare ca un securist deghizat în stomatolog.

“Ata ete” şi o merit!

Plasa luată recent, îmi aminteşte de o alta, în care credulitatea în sinceritate s-a extins pe parcursul a câţiva ani.

O fostă colaboratoare, plecată în Canada, mă copleşea cu atenţii de corespondenţă.

 Din America, din Australia, din Asia, de nu-mi venea să cred  de ce valoros coleg am fost pentru ea.

Periodic, mă întreba, aşa,  parcă întâmplător, dacă mai ştiu ce face mătuşa soţului ei, vecină de scară, cu mine.

Într-o bună zi, mătuşa colegei, şi-a dat obştescul sfârşit.

 A venit soţul, a înmormântat-o , a vândut apartamentul decedatei, şi a plecat.

Au trecut ani buni, de atunci, şi nici un rând, de la afectuoasa mea colegă.  Atunci, am realizat, motivaţia corespondenţei asiduie, incredibile.

Proverbul, pur şi simplu, cu interesul şi fesul.

Aşa că, nu mai dau doi bani, pe cuvântul “dezinteres”.

 A trebuit să apară Biaca, să-mi reevaluiez statutul de cel mai apreciat dintre pământeni.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

LA O CAFEA

Dimineaţă! Cu soţia, ne bem liniştiţi cafeaua.

-Eşti obosit, sau uşor trist? Mă întreabă ea, cu un aer mucalit de îngrijorare.

 O cunosc bine, şi mă aştept la o şotie.

–Nimic special, mă gândeam aşa! Îi răspund eu.

–Vrei să-ţi vorbesc despre Bianca?

-Aaa, asta era! Murmur eu, amuzat, şi o stimulez:”spune, spune, te rog, nu mă mai tortura!”

 Ştiu că soţia mea are un umor subtil, nenociv, cum este aspirina tamponată.

Spre exemplu, eram internat, motiv pentru care am căpătat o constipaţie cumplită.

Într-o zi, după o altă încercare neizbutită, cu un aer mucalit, îmi pune o mâna pe umăr, şi-mi şopteşte:”lasă, va fi bine; acum, ia-mă de gât, şi spune-mi tu!”

Sunt adeptul umorului rafinat, iar poanta ei, absolut ştrengărească, a avut un efect uimitor. Relaxat, abia am reuşit să intru la timp în cabina wc-ului.

Aşadar, spune soţia, Bianca, s-a confesat, că a înşelat doar trei bărbaţi.

După care, a urmat un hohot de râs masculin, lugubru.

-Acu, hai să fim realişti. Regia acestui oftat mascul, ca şi regizorul însuşi, cred că  este generată de cei cărora le curg balele după nurii ei. Eu nu cred că  este chiar atât de mefistofelică, după cum o creionează aceste lichele invidioase. Părerea mea este că are o feminitate şarmantă, după care , poate mulţi tânjesc.

– Să ştii, continuă soţia, şi poate că unii, mai animăloşi, îşi dau în petec,  fapt netolerat de sensibilitatea ei, de unde şi starea conflictuală inerentă.

Nici nu apucăm să conchidem, că la Protv, apare ea, într-o postură confesivă. Eu, posesorul a multiple complexe atitudinale, înclin să-i dau dreptate. Soţia, are un caracter  de neegalat, şi îi acceptă confesiunea.

–Mai bine te făceai preoteasă, i-ai fi împărtăşit pe toţi.

– Bine, dar gândim la fel, de fapt, de ce spui aşa?

– O spuneam admirativ, faţă de înţelegerea ta!

Şi învăluindu-ne cu o privire caldă, uităm de Bianca.

Între timp, apare soţul acesteia, Victor Slav, hăituit de ziarişti.

 Nu disting întrebările. Îl aud pe el, care agasat, răspunde: „deocamdată,  suntem  căsătoriţi, şi nu am ce comenta!”

Uite, un bărbat demn! Îmi spune soţia admirativ.

De l-ar cruţa şi ea, de surprize neplăcute.

De! Am conchis eu.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

De-ale trotuarului..,

Dedicaţie:”Personalitate Autentică„, În totală Preţuire!

Alaltăieri, plec la cumpărături, prin vecinătate. Pe banca din faţa blocului, doarme un cetăţean, parcă în convulsii.  O fi epileptic sau rebegit de frig?îmi spun în sinea mea.

Mă apropii, îl întreb dacă-i este rău, şi să chem Salvarea. Neagă energic, printr-o miscare deranjată a capului. Ii zăresc mustaţa neagră, deduc a fi un tânăr, si plec să-mi văd de treaba.

Nu durează mult.

La înapoiere anunt 112. O doamnă, imi face legatura cu Salvarea, le explic şi-mi spun că sosesc rapid. Durează puţin. Sosesc, le arăt personajul, acesta refuză orice ajutor, cere doi lei pentru o cafea, să se încălzească.

Îi dau 5 lei, iar Doamna de pe Salvare, mă roagă să scriu pe Ordinul de deplasare, că pacientul refuză internarea, fie măcar într-un adăpost pentru săraci.

Mi-a luat CNP-ul, ne-am zâmbit, şi a plecat.

Florin, cazul relatat, s-a dus să bea o cafea.

Şi-a lăsat lucrurile vraişte, pe banca din faţa blocului. Îmi văd de treburi, în continuare.

Revenit.., un tip, cu aparenţă de om al străzii, verifică fermoarul gecii lui Florin. Îl întreb ce treabă are cu ea, şi-i spun că e a unui om sărman.

Îmi răspunde  scurt:

-Păi şi eu sunt un om sărman.

-Şi- atunci, vrei să-i furi omului geaca? sare –n mine cinstea. Ia şterge-o imediat, şi lasă-i  haina-n pace.

-Păi plec, se uită el la mine, ofensat şi demn.

Aştept până dispare în depărtare, şi intru în bloc.

Nehotărât, dacă nu cumva,va apare un alt „om sărman”, să-i ia geaca lui Florin.

 Îi povestesc soţiei, şi-mi spune că nu pot avea grijă de toţi „oamenii străzii!”

Are dreptate, dar rămân cu o apăsare în piept.

Se apropie de mine, mă mângâie pe spate, se ridică pe vârfuri, şi-mi şopteşte, sărutându-mă. „Înţelege, nu putem îndrepta toate necazurile oamenilor!”

Îi răspund aprobativ, dar rămân cu o tristeţe dureroasă, în suflet.

Între timp, după ce şi-a băut cafeaua, Florin şi-a luat lucrurile şi a plecat, poate fericit, cu senzaţia libertăţii.

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

MAI RAR…!

Motto:” Nu glumi si nu mă măguli si treci la scris :)-Dana S.Hugh

Contrar obiceiului meu, m-am trezit cu gândul la o blogăriţă.

Şi am ales-o pe ea, pe Dana, pentru motto-ul  de mai sus, cu valoare emblematică.

Pentru că am calitatea intuitivă de a citi în spusele oamenilor.

Aş spune, că fata aceasta, indiferent cine ar fi ea, m-a citit, şi are grijă, intelectual, de mine.

Cărui bărbat, nu i-ar place, şi n-ar fi recunoscător în intimitatea sa spirituală, aceleia, pe care o simte preocupată de binele său, într-un mod abscons, doar de ea perceput şi realizat?

 Ştiu, ca o reacţie firească de autoapărare, va spune că-mi fac iluzii.

Delicat în convingerile mele, n-am s-o contrazic!

Doresc, să-mi păstrez nealterată de distrageri inutile  convingerea că ea este mâna Proniei divine, sau, mai prozaic, „Şansei clipei astrale.”Chiar aş prefera, ca acest post, să nu-i fi căzut sub privire.

Aparent superfluu, postul are pentru mine valoarea efectului REVELAŢIEI, de când a exprimat cele din motto.

 E drept, în comentariul  de răspuns, nu am ascultat-o, dar a fost excesul de zel al surprizei.

Poate că asta, a reţinut-o să-mi răspundă.

Şi bine a făcut!

Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

KOAN 2. Sufletul

Când  sufletul, în virtual,

Tânjeşte după un alt suflet?

Să fie oare senzual sau narcisist,

În căutarea plăcerii specifice vieţii?

Ori, din nevoia egotică, de a-i fi bine?

Onu

Ashi, pentrucă tu scrii multe koanuri, care cred că au un tâlc deosebit, cum cere Zen, (scurte filozofări/ mici sau mari taine de viaţă, versificate), crezi că în tematica abordării lor, trebuie să existe nişte reguli stricte?

Mulţumesc!

Dacă am spus nişte inadvertenţe, îmi aparţin, şi le suport cu demnitate! Numai bine!

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

DEPENDENŢA

Cred că am mai spus, că am două pasiuni incurabile :CITITUL şi UNIVERSUL FEMININ.

Şi chiar dacă despre a doua, n-am făcut nici o menţionare, cred că ea s-a întrevăzut din posturile mele. Nu caut explicaţii  pentru că nu am motive, ambele stări, fiind  furnizoare de emoţii, care mi-au creat un gen de dependenţă.

De aceea , postul  care urmează, provocat de dependenţa de citit.

Ieri, am început o nouă carte.

Nu contează care. Nu vreau să fac reclamă nimănui. Aseară, citind-o, am găsit ceva foarte interesant.

Strict uman.

Redau pasajul, pentru că, am simţit că nu mi-e străin.

În el, se vorbeşte tocmai despre dependenţă trăită vulcanic, de însăşi autoarea cărţii.

 Iată-l:

”Adevărul este că devenisem dependentă de X. …

Dependenţa e semnul distinctiv al oricărei poveşti de dragoste pasionale.

Totul începe în momentul în care obiectul adoraţiei tale revarsă asupra ta o doză ameţitoare şi halucinogenă din ceva ce nu ai avut niciodată curajul , să recunoşti că ţi-ai dorit

-un amestec de droguri afective, o cursă  infernală a dragostei.

Apoi, tânjeştri după atenţia necondiţionată a celuilat. Cu obsesia insaţiabilă a oricărui drogat.

În lipsa drogului, te îmbolnăveşti subit, o iei razna, devii depresiv

(pe lângă  resentimentele care te încearcă faţă de cel care ţi-a încurajat deendenţa, încă de la început şi care acum, refuză să te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atâta nevoie- pe care o are ascunsă pe undeva, fir-ar să fie, pentru că pe vremuri o primeai gratis de la el).

În faza următoare eşti slab, tremuri într-un colţ şi nu mai eşti sigur de nimic, ţi-ai vinde până şi sufletul sau ţi-ai  jefui vecinii doar ca să ai din nou chestia aia.

Între timp, obiectul adoraţiei tale simte faţă de tine doar repulsie.

Se uită la tine ca şi când nu te-ar mai fi văzut niciodată până atunci, necum ca la o persoană pe care cândva, a iubit-o cu pasiune.

Ironia face să nu-l poţi învinovăţi pentru asta.

Adică, uită-te la tine: eşti o epavă jalnică, nici măcar tu nu te mai recunoşti.

Aşa că… asta e. Ai ajuns la destinaţia finală a pasiunii nebuneşti- o părere groaznică, despre tine însăţi, din ghearele căreia nu mai există scăpare”.

 Asta-i tot!

 Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

Esti dragut n-am ce sa spun. Si pacostea se facu fum.

Dana S. Hugh

 Sincer, nu ştiu de ce am ales acest titlu, şi nici ce-i va urma.Este răspunsul Danei S.Hugh la un comentariu ţepos de-al meu.

Şi poate, unde nu l-am înţeles,m-a şi atras irezistibil.

Tainele, fatalmente atrag. Nici nu poţi spune ceva despre ele.  Pur şi simplu, te aspiră delicat, precum o pală de vânt, îţi răvăşeşte coafiura,  ca adierea unei mângâieri, urmată de un fior plin de rezonanţe.

Îmi place, sintagma Dana S. Hugh.

 Îi privesc statura, aparent mignonă, şi mă simt foarte bine.

Simt în ea , o forţă sufleteascăpe măsura celei fizice a bizonilor fotografiaţi pe blogul ei.

Nimic nu mă interesează despre existenţa ei.

 Nici date antropometrice, nici starea civilă, nici educaţia.

Nimic…, nimic!

Există doar ea, Dana, precum respiraţia.

Poate fără nici o noimă, ceea ce spun are un tâlc profund, vital.

Îmi place, pur şi simplu, să o privesc, şi să vorbesc despre ea.

Trăirea mea cuantică, şi-a găsit cuanta pereche, şi zburdă liniştită în eter.

Reiterează  Geneza.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale, Univers feminin