AM REUȘIT…

.Aseară, după ce scrisesem postul,NU ÎNȚELEG, o cunoștință,îmi spune că seara, la A3, vor fi în direct părinții, persecutați de guvernul norvegian.
– Măi, nu mă uit. Nu mă uit pentru că va fi probabil o făcătură pentru naivul care sunt, ori de câte ori îi ascult. N-am rezistat, și m-am uitat la un alt post, Realitatea Tv, de unde au plecat știriștii Ursu, Zamfir și Dumitrescu.
Aceleași persuasiuni de a mă ține lipit de sticlă.
Spre exemplu, în timp ce pe ecranul tv se delirau vorbe de-ți venea să-i plângi de milă Premierului Cioloș, la baza acestuia scria:

Moartea regelui Mihai.
Am înlemnit, considerând că în ciuda vicisitudinilor politice, Suveranul Mihai I este nemuritor.
Aștept ca pe ghimpi, să văd cauza decesului, dar Realitatea tv nu se grăbește.
Într-un final, după ce și-au debitat toate inepțiile, îi dau legătura unei știriste, care, prevenitor, pentru cât timp mă mințise spune că Majestatea Sa este bine, și că I se așteaptă în curând, sosirea în Țară.
Bucuria veștii, a estompat amăăciunea minciunii în care fusesem ținut.
Totuși, acum, rememorând aspectul, îmi spun că ajunge, și mă întreb:
Oare n-ar trebui impusă o limită a respectului , față de consumatorii media?
Și totuși, o să mă uit diseară la A3, să-i văd pe părinții năpăstuiți.
Iar dacă voi constata vreo inadvertență, mâine scriu articolul reparator.
Onu

Publicitate

Onu-liberalism

Motto:”Prin noi înşine!”-Adevăraţii Liberali.

De când nu am fost ales deputat, mi-am zis că Parlamentul trebuie să fie un lăcaş al moralităţii şi Spiritualităţii., iar electoratul o mulţime religioasă., închinându-se şi chiar prosternându-se în patru labe, în faţa afişelor de propagandă ale preferatului său.

Acum, de când privesc des Antena 3, mi-am schimbat impresia bună despre Parlament şi îndoielnică despre mine. Azi, mă uitam la TVR2, emisiunea Ferma . Am văzut o doamnă fermier de oi, care producea un fel de caş cu verdeţuri, foarte sănătos.Ascultând-o m-am gândit la liberala Alina Gorghiu, şi mi-am amintit o anecdotă care spunea că şeful liberalilor, Ion C. Brătianu era foarte preocupat să aplice ideile liberale pe moşia sa.

Şi, pare-se a avut o moşie tare prosperă, mândria agriculturii româneşti.

Şi m-a lovit o întrebare. De ce în politica liberală, progresul agriculturii nu este considerat o prioritate şi responsabilitate liberală ?

Dar nu numai agricultura, deşi reprezintă cam jumătate din populaţia ţării. Ci şi o parte a ei cum ar fi tineretul.

Prin valorificarea fondurile europene.

Dar sunt surdo- muţi la nevoile tineretului pentru aceste fonduri.

Pentru că stimularea liberal-antreprenorială a celor capabili , adică să îi sfătuiască şi să îi ajute să devină antreprenori. valorificând aceste fonduri, trbuie să fie dezideratul ideologic al liberalilor.

Tare mi-e teamă că de fapt, ne lipsesc liberalii autentici, în această privinţă.

De când cu propaganda iohanistă anti Ponta, (gen”îmi vreau guvernul meu!”) şi care, fie vorba între noi, nu cred că Iohannis să gândească aşa de aiurea, adică să –l scoată pe Ponta, când treburile merg mai bine decât ar merge cu simulacrul din noul PNL.

Sunt convins că din partea lui Iohannis este o stare de răzbunare latentă pentru mizeriile inepte pe care i le-a făcut Ponta, îndrumat de un staf de campanie similar propagandei meschine de mentalitate proletar socialistă.

Ce mai, dacă eram eu, nu aveam linişte până nu-l umileam cel puţin dublu, pe cât a încercat el să mi-o facă.

Dar, norocul lui Ponta.

Oricum, asistând la viermuiala mediatică antiPonta, la care observ că încet-încet se aliniază şi ici-colo antibăsişti, mi-am amintit de propaganda roşie, care folosea asemenea specimene, consacrate, cărora, în derâdere lumea bună le spunea”cititori cu glas tare”.

Am întâlnit deseori asemenea exemplare, şi credeam că o dată cu plecarea sovieticilor, România a scăpat de asemenea lichele.

Dar se vede treaba, că lichelismul este în genele unora.

Aş încheia cu cuvintele:

”PNL nu-i PNL

Fără fonduri UE!”

„IDEEA AFACERII, INIŢIATIVA APLICĂRII EI ŞI DESFĂŞURAREA EI CORECTĂ”:

Asta trebuie să fie esenţa politicii economiei liberale.

Şi nu bârfă politicianistă strigată papagaliceşte, şi aiurea.

Onu

„ACESTUI Premier…”

„ACESTUI Premier!”

Insultat mitocăneşte, a început să-i vină demnitatea la cap

Ajunge câtă umilinţă venetică a suportat.

Sunt convins că a făcut-o pentru ca activitatea premierală să meargă în folosul guvernării pe care a smuls-o din mâinile acoliţilor „simulacrului de preşedinte”

.L-am înţeles când a plecat capul în faţa „unuia … numit Baroso”.

Nu a vrut să piardă creditele nerambursabile europene.,

Rămâne de neînţeles pentru mine de ce şi-a sacrificat demnitatea fără să valorifice această oportunitate.

De fapt, pentru mine este evident că infatuarea tinereţii şi-a spus implacabil cuvântul.

Tributar unor sfaturi tămâietoare proaste, devenite posibile graţie înclinării sale către fanfaronadă, s-a înconjurat de „ineficienţa precarităţii profesionale a tinereţii”.

Pentru că, să fim lucizi, tinereţea, dacă n-a trecut prin bisturiul doctorului Ciomu, poate avea virtuţi în serai, nu în guvern..

Oricum, este bine , că a învăţat de la Primăriţa Craiovei, să pună sârma cuvenită, cui se întinde prea mult, insultându-l.

Şi mai cred că tot românul-român, este mândru de Premierul său, şi ar vrea să-l reprezinte eficient, naţional, la Consiliul Europei.

În final, i-aş face o recomandare:

–”Premier al României, poartă-te impasibil,  precum Luna, la zgomotele Pâmântului!”

Onu

De „dulce turcesc”

Motto:”Dura lex sed lex” –maximă latină străveche.

În traducere pentru cei în concepţia cărora respectarea legii este „facultativă”, ar însemna:

”legea-i lege, trebuie să i te supui, oricât de aspră ar fi”.

La tv kanal D am văzut o ştire despre abuzul unor poliţişti asupra unor localnici, care ar fi voit în mod paşnic, să nu respecte dispoziţia de a nu transforma zona riverană a unui lac local, înr-un mic paradis local sezonier („resort”).

Mi-a atras atenţia tărăboiul iscat de atitudinea poliţiştilor în încercarea de a aplica respectarea legii, în contextul local respectiv.

Ştirea, televizată, mi s-a părut un afront adus altor televiziuni, care vorbesc insistent despre datoria justiţiei de a respecta litera legii. Ori eu consider că Poliţia locală, tocmai a făcut o încercare practică de respectare a acesteia, în folosul actului legislativ, şi, de ce nu, şi în consolidarea bunului simţ de care trebuie să dăm dovadă când este vorba de neîncălcarea spiritului legii .

Acu, eu fiind un tip greţos de riguros, nu ştiu dacă am relatat corect faptele, iar în cazul că nu, luaţi-o ca pe o parabolă dintr-o carte de religie.

Onu

Crâmpeie, 8

11.Cont pe Facebook

M-a pus păcatul să-mi deschid cont pe Facebook.

Aci, am aderat la grupul:

”SUSŢINEM VICTOR VIOREL PONTA”

De ce?

Din revoltă faţă de atacurile fără noimă, adresate lui de către cei care chipurile, „vor să-şi ia Ţara înapoi.”

Dar ce decepţie!

Câteva specimene, deplorabile ca susţinători  reuşesc (cred că prin lipsa lor de educaţie) mai mult să-i deterioreze imaginea.Tot aşa cum o galerie eterogenă de fotbal nu face decât ca prin huliganismele ei să atragă pedepsele financiare grele ale FIFA .

Ca să fie clar „cum stă situaţia” la o postare ireverenţioasă despre Doamna Carmen Iohannis, am apreciat că este nedemnă insultarea unei femei indiferent cine ar fi ea.

Reacţia a fost furibundă. Că aş fi băsist, iohannist, şi alte calificative specifice unor derbedei , curajoşi la paravanul virtualului.

După câteva încercări de replică civilizată, torentul de zoaie  m-a determinat, din prudenţă pentru prestigiul lui Ponta, să ies din albia în care intrasem şi să nu mai fac vreun comentariu.

Trist, dar românesc.

Doamne, rogu-te, apără-l pe Ponta de asemenea susţinători!

Ciudat, dar un revoltat este şi diasporez.

Sper să nu fie cel care fără o nici o logică, i-a cerut Preşedintelui Iohannis, să dizolve Parlamentul. Şi asta… probabil din instinct atavic, cererea neavând nici o noimă. Decât poate tot atavic să incite atmosfera împotriva lui Ponta.

Şi o cârtiţă ca ăsta vrea să mă prostească insinuându-se în susţinător al lui VICTOR VIOREL PONTA?

Nu cred ca Facebook să fie populat de o asemenea faună, după cum nu cred ca  în România să existe multe specimene asemenea susţinătorilor violatorilor din Vaslui.

Onu

 

VDB 4

E greu, ce mai. Mi-am fixat lista cu ce trebuie să mă alcalinizeze, dar ca un făcut, demonul din mine, îmi stârneşte tot felul de pofte.

Exact ca în adulter.

Ai un înger lângă tine, dar te atrage o diavoliţă.

Cum se poate oare lupta cu poftele?

Sfătuiţi-mă, dar nu-mi pomeniţi cuvântul voinţă.

Orice, numai asta nu!

E ca şi cum i-aţi cere Alinei Gorghiu să nu se mai gândescă la Ponta.

Ce-o fi găsit la omul ăsta oare?

Şi şchiop, şi însurat, şi fricos de aleargă prin toată lumea terorizat de angoase.

Ce mă uimeşte la el este lipsa apetitului bărbătesc, faţă de atâtea avansuri.

Oare cum o fi ca inima să-ţi dea ghies, iar tu să nu te manifeşti?

Fie şi pe Facebook, unde am auzit că se petrec numeroase potlogării.

Eee, treaba lor, că nici eu nu-s mai breaz.

Dar să revin la inconsecvenţele mele alimentare, când măcar nu reuşesc să mă abţin măcar de la cele interzise.

Nu mai departe de ieri.

Soţia îmi spune că-i este poftă de îngheţată, îi cumpăr un fel de tort şi cumpătată, după câteva linguriţe, gata.

Mă roagă să-l duc în congelator.

Credeţi că a mai ajuns la congelator, după ce am gustat şi eu?

Iar îngheţata este printre alimentele interzise pentru a evita acidifierea mediului intern de viaţă al celulelor.

Nu-mi mai rămâne decât să văd efectul, prin culoarea urinei.

Dacă este galbenă deschis, nu mi s-a acidifiat prea rău organismul.

Dacă însă este portocalie închis, începerea acidifierii organismului devine alarmantă.

Am scăpat uşor.

Culoarea este ca noul PNL.

Nici galben liberal, nici portocaliu pdliu.

Gata, îmi zic. Trebuie să m-mi vină mintea la cap.

Nu mai merge cum face Ponta, cu Noul cod fiscal, nerevăzut la solicitarea lui Klaus  Verner.

Aşa că trebuie să consum ceva antimicrobian, precumi propolisul.

Sau oţetul de mere… dacă nu sunt în stare să mă abţin de la pofte.

Altfel…, îndată bacteriile-şi dau mâna şi mă debarcă, ruinându-mi sănătatea.

Aşa că mâine dimineaţă…fuga la Plafar, să-mi cmpăr cele două produse, să rezist atacului perfid conjugat al microbilor.

Onu

Interzis…

Adică, blocat de surpriza oferită de cineva pentru care nu nu se mai poate nutri nici măcar dispretul.

Asa am păţit zilele trecute,  ascultând-o bătând ca de obicei apa-n piuă pe antenista Cristina Topescu moderatoarea unei emisiuni despre violatorii din Vaslui.

Care, fără vreo noimă, a emis perla sufletească despre grija că „sărmanii” de ei, violatorii după condamnare, vor fi la rându-le violaţi.

Asculţi şi rămâi perplex.

Ii privesti faţa imbecil durdulie si te cutremuri de ce suflet justitiar bolând poate avea.

Am crezut atunci, că parcă le-ar acorda clemenţă, într-o acceptare profund feminină a ticăloşiei bestiilor, faţă de victima lor.

Şi am realizat într-o clipă, că la noi românii…  nu numai din indiferenţă merg prost lucrurile, ci şi dintr-un regretabil retard profesional.

Am simţit atunci că neducând-o mintea la ceva de bun simţ, a regurgitat ce i-a dictat instinctul.

L-am scuzat, în sinea mea, întelegându-l, pe sarcasticul bolovănos Mircea Badea, în dispretul său suveran, faţă de limitarea unor asa zis confraţi de breaslă, marcaţi de prostie.

O spunea probabil autentic, din propria casă, Antena3.

O asemenea cugetare de râmă miloasă, a mai rejectat  când ucigaşul Şerban Huidu a spulberat într-un înfiorător accident auto,  viaţa unor nenorociţi aflaţi, spre neşansa lor pe acelaşi traseu rutier cu criminalul.

Probabil si judecătoarea care “nu a judecat cazul”, l-a gândit la fel de milos, ca si durdulia antenistă Ţopescu.

Ce să-mi mai plâng atunci, de jalea că-s român?

Probabil, trogloditului vasluian, care şi-a dat jos nădragii în faţa jurnaliştilor, i s-a părut că o vede printre ei, pe “miloasa” antenistă.

Sunt atât de revoltat pe prestaţia acesteia, că i-aş parafraza strigând, proverbul:

–“dacă cel putin unul îţi spune că eşti beată, du-te acasă…cucoană, să nu te mai afle şi alţii.”

Marea dramă a “necăjiţilor Naţiei” este necunoaşterea infatuată de sine, spre a se opri măcar la marginea prăpastiei.

Cred că redevenirea noastră naţională ar trebui să înceapă netolerând fără rezerve, suficienţa şi promiscuitatea automulţumirii de sine.

Spre regretul naţional, unii se cred deştepţi, debitând necontrolat, enormităţi înfiorătoare, ca pe un salut banal.

Ar fi cazul să ne revenim, printr-un proces riguros de autopurificare!

Să nu ne mai pitim în spatele milei fariseice.

Onu

O. B. , 5. …

Sunt o fire tare păcătoasă. Mă înduioşez repede şi-mi trece la fel de repede supărarea.

Dar am observat un lucru fundamental.

O dată cu iertarea vine şi o relaxare aproape nefirească.

Sună probabil confuz, spusele mele, dar aceasta dovedeşte fără echivoc ascendentul minţii asupra noastră, şi că în minte se află sediul existenţei noastre.

Probabil este materializarea afirmaţiei că 80 la sută din viul uman este coordonat de creier.

„De altfel, cauza principală a tensiunii arteriale mărite este aproape întotdeauna, tensiunea internă. Această presiune poate fi Emoţională, Neurală, Mentală sau oricum doriţi dumneavoastră să o numiţi.”

Afirmă Mircea Rădulescu, autorul cărţii despre „Hipertensiunea arterială”.

De fapt, însăşi meditaţia începe cu liniştirea şi controlul gândurilor.

Dar de la ce mi-a venit să discut tema iertării ?

Tot de la Gâdea, unde am asistat la umilirea verbală a liberalului Claudiu Săftoiu, din partea PSD-istului Codrin Ştefănescu.

Liberalul…, umilitul doar că nu plângea.

Am reflectat atunci la retorica anterioară a domnului Săftoiu, şi mi-am zis că agresorul verbal, a fost efectiv exasperat, de ţinerea „langa” a liberalului, în acuzele pătimaş-aberante aduse Premierului şi Guvernului Ponta.

Mi-e o milă nesfârşită de umiliţii Naturii.

Pentru că mie, cel puţin, îmi pare suspectă insistenţa ostilă liberală, în numele pseudoprincipiului că dacă eşti în opoziţie, eşti în drept să practici ori ce fel de atacuri.

Sau să te transformi, în numele partidului, într-un personaj funest.

Opoziţia nu trebuie să însemne câinoşenie cu orice preţ.

Adică , nu trebuie să mă ducă la statutul de „Homo homini lupus”.

Onu

Opinii de blogger, 4…

Aseară, iar am recidivat.

Şi, ca oricare rahitic de voinţă, voi invoca scuze.

Unele dintre ele vor fi că nevoia de informaţie a minţii este insurmontabilă.

Aşa cum irezistibilă de muzică era a şoricimii din oraşul povestirii „Flautul fermecat”.

De fapt, totul se reducea la o poză, cu un cântăreţ la flaut, în urma căruia, se înşiruia înghesuit, şoricimea şi şobolănimea care invadase o localitate.

Bazată pe o intuiţie extraordinară, populaţia localităţii angajase flautistul care urma să-i ducă pe invadatori, mari melomani, pe malul unei ape, unde aceştia s-ar fi înecat până la ultimul.

De câte ori îl aud pe Mihai Gâdea cu cifrele lor de rating mă simt unul din şobo-şoricimea din povestirea de mai sus.

Acum , când scriu înţeleg că sunt atras de nevoia de informaţie ca invadatorii doritori de muzică, din Flautul fermecat.

Dar ce informaţie veţi spune? că ei vorbesc despre Băsescu şi ai lui.

Corect, dar mai au şi variaţiuni pe aceeaşi temă, cum că Iohannis, încet, încet, începe să calce pe urmele lui Băsescu, depăşindu-l pe acesta, pas cu pas, indiferent că ar avea câştig de cauză faţă de USL, în dezideratul lapidar:

–”Vreau guvernul meu!”.

Colac peste pupăză, vine şi Mircea Badea care fără echivoc., îi dă dreptate domnului Iohannis, ca unui om competent.

Ba mai şi aduce argumente irefutabile, cum ar fi în cazul respingerii propunerii de ministru al transporturilor, domnul „Faur”.

Pe motivul că pe această funcţie, respectivul domn „Faur”, pe numele să real, nepocit…, Fifor, nu ar avea experienţa şi expertiza necesare funcţiei în strânsă legătură cu transportul.

El, Badea, aduce şi argumente:

– unde este vorba de mulţi bani, Preşedintele are expertiză.

Argument că la Sibiu, ca primar, a gospodărit cu succes fondurile de refacerea acestuia.

Apoi, ca voiajor, nu este exclus să fi căpătat experienţa de călătorit, în timpul curselor Sibiu-Bucureşti, ca proaspăt membru al PNL autentic.

Colac peste pupăză, domnul Ciuvică mai aduce un argument de necontestat. Experienţa de conducător auto, în călătoriile cu copiii adoptaţi în Canada, călătorii dezinteresate, de mila unor copilaşi sărmani, fără ajutor în ţară.

Disperat, Mihai Gâdea, mimează încercarea de salvarea situaţiei.

Îl apostrofează pe Mircea Badea, în maniera:

–„Domnule Badea, când veţi înceta cu aceste miştocăreli, şi veţi deveni serios?!

Că noi dezbatem aci, probleme de interes naţional, foarte serioase!”

Ei bine, şi pentru aceste înviorătoare secvenţe ale domnului Badea , merită să încerci destinderea de o clipă, pentru a înţelege cine ne conduce şi de ce merg aşa, treburile la noi.

Şi probabil pentru asta, ar trebui să-i recunoaştem lui Mihai Gâdea, meritul de „Flautistul fermecat” al rating-ului.

Iar eu, umilul consumator de tv de ce aş face excepţie?

Onu

Simplă… de stop de Bucureşti….

Roşu. Doi tineri, din care unul pe bicicletă aşteaptă civilizat, verde. Nu vine… Biciclistul având probabil febra nerăbdării… nu mai aşteaptă… şi pleacă pe stop.

–„Măi… vezi că e roşu…, nu fii imprudent!…”

–„Nu-mi pasă, mă grăbesc!…”

–„Cum crezi… Tot mi-e poftă de o porţie de colivă!”

Poliţistul, îl opreşte pe biciclist, să-l legitimeze…

Altul, de la stop:

–„Ce ai dom-le cu el, nu ai auzit că se grăbeşte?”

–„Legitimaţia vă rog!” i se adresează politicos poliţistul palavragiului turbulent.

–Ce ai dom-le, cu mine, „doar nu mă grăbesc…!” şi ţuşti.. şmechereşte  pe roşu, să scape.

Poliţistul… versat cu de-alde ăştia, îl prinde iute de guler, şi nu-i scapă.

Altul, aparent mai civilizat, care asistase pasiv, la noncivilitatea celorlalţi, sare:

–„Ce ai bre cu omul, de ce-l obligi să treacă pe roşu..? Dacă-l călca o maşină? Îl plăteai de bun….?”

Noroc de schimbarea culorii semaforului, când toţi… au devenit curaţi ca lacrima, şi n-a mai fost nevoie de CEDO, să plătim din buzunarele noastre!

Numai Poliţistul, spre „revolta nedumerită” a tuturor, şi-a văzut de treabă, şi i-a dus pe turbulenţi, la dubă, să-i legitimeze.

Ce barbarie comunistă, împotriva libertăţii de atitudine civică!

Aş mai tremura de revoltă, dacă nu mă linişteam cu un pahar măricel de Merlot demidulce!

S-a întâmplat azi, în Bucureşti, la intersecţia bulevardelor Cantemir cu Mărăşeşti,  Sectorul 4.

Onu