Arhive pe categorii: râsu-plânsu

Asta este!…..

M-am hotărât să nu mai scriu despre politică, dar nu se poate. Politica, în frunte cu Preşedintele Ţării, şi noul său partid, nu mă lasă.

Tevatura în desfăşurare cu pseudoşeful SIE mi-a produs o salivaţie abundentă.

Trebuie să o las să se scurgă, şi cum altfel dacă nu pe şanţul gurii?

Nu mai am preferinţe politice, şi alte organe emonctoare, cât timp, de politică se ocupă românii, neaoşi sau minoritari.

Totuna. Acu… vorba vine dacă că nu avem demnitatea de sine de a fi noi înşine.

Sau poate, sinele nostru nu este neaoş?

Oricum, am constatat că am fler la arivişti, cum ar fi Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Valeriu Zgonea.

Le descifrez pur şi simplu AURA, sub forma unei senzaţii de neplăcere, asemenea unui miros dezagreabil, de amoniac de toaletă publică, neîngrijită.

Dar staţi, ca în orice publicitate de cel mai prost gust, asta nu e tot.

Asemenea miasme, încep să îmi adie şi dinspre Cotroceni.

Şi asta, cu atât mai mult, cu cât aşteptam de acolo, ozonul antioxidant/binefăcător al codrilor strămoşeşti, care vor fi mai rămas.

Politica românească, are nevoie de o detoxifiere profundă generală, nu laterală, cum îşi închipuie unii a fi stânga sau dreapta.

Elemente toxice pot fi întâlnite în organismul fiecărui aşa –zis partid.

În fond, ce este un partid, într-o ţară de plagiatori-politici-diletanţi-oscilanţi…. zoriţi la parvenire?

Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Coşmar rusesc

În loc de motto:

”Ţările care adăpostesc pe teritoriul lor formaţii militare NATO, sunt pentru noi ţinte militare!”-Putin,,Ţarul Noii Rusii”.

A fost suficient ca Putin să fi mâncat fasole, că imaginativii noştri, au şi auzit artileria rusă mărşăluind la graniţa cu Ţara noastră.

Iar argumentul irefutabil, tâmpenia din motto, preluată de inteligenţa noastră avidă de a se da mare cu orice preţ.

Nu spun că nu trebuie să fim cu urechile ciulite, şi vorba profesorului Şerbănescu, mai ales faţă de cei cărora le curg balele după rămăşiţa de bogăţie naturală care ne-a mai rămas, ca şi după potenţialul de „piaţă de desfacere pentru produsele lor.”

Bine că dotarea militară americană cu care suntem apăraţi de ruşi, nu este comestibilă, că altfel, cu pofta noastră de mâncare, nu mai intram în vizorul lui Putin: vezi motto!

Pe scurt, după ce am ascultat emisiunea fantasmagorică de la Sinteza zilei, realizată nu mai departe de Mihai Gâdea, ce credeţi că am visat?

Sirena de alarmă, că ne-au invadat ruşii.

Şi cât a urlat afurisita de alarmă a maşinii din parcarea blocului nostru, până când proprietarul maşinii şi-a oprit-o, sugestia subliminal indusă de Mihai Gâdea de la amvonul Antenei 3, s-a transformat în declanşarea celui de al treilea război mondial provocată de americani apărându-ne benevol de ruşi. Ştiu că sunt o fire paranoidă, dar spaima de azi noapte, a întrecut toate crizele. Trebuie neapărat să mă programez la medic pentru o „reevaluare psihiatrică”.

Norocul meu, cu lăptarul, care m-a trezit tocmai în timpul unei canonade de artilerie, dusă pe stradă, în dreptul ferestrei mele.Văzându-mă, când i-am deschis, lăptarul m-a întrebat dacă să cheme Salvarea.

Nu… i-am răspuns stins, m-ai salvat deja dumneata.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Ades…

Mă-ntreb adesea revoltat,

De ce naiba nu am astâmpăr,

Când prostia o constat.

Asta, nu pentru a mă da mare,

Că după rating…. n-am nici o căutare.

Cum nici Alina Gorghiu văd… nu are

În goana-i după guvernare.

Mai mult, sprijin „preşidenţial” nu am,

Că nu pot…. fără respectul constituţional.

Mai am un pic de conştiinţă,

Chiar dacă virtuală

Să nu-mi suflu nasul… drept în oală.

De fapt…, ce voi a spune?

Nici de rele, nici de bune.

Dar, să încep.

Ieri, la Sinteză, spectacol mare .

Cu Poliţia-n cătare.

Că vezi Doamne, iar ne bate,

Ca în vremuri comuniste.

Ce le-am vrea de mult uitate,

Dar mintea-ne, biata.., nu poate !

Că nu ştie altceva

Decât să papagalicească.

Tema-i mare, în rime spor nu are.

Aşa că, dragă cititor, voi vorbi mai rărişor.

Într-un vers mai scâlciat,

Pe nimeni să nu fi supărat.

Aseară, rău fiindu-mi…

La „Sinteză..” m-am uitat

Invitaţi de seamă, Păsări rare:

„Stegarul Avrămuţă” şi un „oarecare”.

Recunosc, începe să mă plictisească,

„Pasărea rară” românească.

(va urma)

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Che sara, sara!

Nu ştiu ce titlu să-i dau postului, pentru că mă aflu la răscruce de gânduri.

Mai corect: ”la răscruci”, pentru România lucrului „bine făcut”. Sau, de ce nu „serios făcut!”

Nu, nu cred să fie veridic „serios făcut” pentru că dacă eu sunt un suficient, degeaba mutrele mele de seriozitate.

Ar fi ca şi cum o pisică maidaneză răpănoasă, şi-ar dori să pară leoaică.

Sau ca şi cum javra nou-apărută în spatele blocului, şi-ar închipui că behăitul ei în toiul nopţii ar putea speria luna.

Sau, şi mai dramatic, dacă „ex-preşedintele-relicvă” şi-ar închipui că îl mai ia cineva în seamă, în elucubraţiile debitate pe Facebook.

Cred că de aceea eu nu-mi deschid cont pe FB, să nu-mi închipui, că este ceva de capul meu. Măcar să nu vadă nimeni, cum prin „micimea mea” duc în derizoriu lucrarea Electoratului.

Dar titlul încă nu-mi vine, aşa că las, tot ce voi fi clamat iniţial, în disperare

”Ce-o fi, o fi!”

Onu

Un comentariu

Din categoria Paginide jurnal, râsu-plânsu

Pur şi simplu….

Un fapt de necrezut. Pentru că nu l-au acceptat pe noul preot, trimis de superiorii săi, câţiva dintre i enoriaşii unei biserici din UE, mai précis din România, au fost pedepsiţi să nu mai intre în biserica respectivă. Problema nu este, dacă să nu mai calce pe acolo unde spurcaseră credinţa, ci dacă nu mai au voie să intre în vreun lăcaş al Domnului.

Poate tot cu mentalitatea democratică a scandalului.

Că dacă tot avem libertatea de exprimare, de ce să nu-l huiduim pe noul preot, conform moravurilor noastre?

Nu poţi să nu devii curios, când afli despre o asemenea măsură dictatorială, împotriva unor aprigi cavaleri ai credinţei.

Din câte am înţeles, preotul înlocuit suporta rigorile disciplinare ale Superiorilor săi, pentru faptul că manifestase o iniţiativă antreprenorială (deschisese un magazin cu obiecte religioase), dacă n-oi fi înţeles eu aiurea.

Mai mult, se dovedise “demn”, în faţa autorităţilor , nepermiţându-le efecuarea controlului de rutină inerent.

Cum să mai avem atunci demnitatea de a reacţiona amestecului unor venetici, în treburile noastre interne, când un “preacuvios preot” care a încercat să ne dea o lecţie de atitudine este astfel oprimat?

Dincolo de aspectul hilar al comportîrii primitive a aşa zişilor câtorva “credincioşi români”, mă întreb:

Când vom pricepe că suntem oameni, şi politica bâtei, ar fi trebuit să treacă de mult?

Când vom realiza, că nu mai suntem animale, iar ordinea, disciplina, şi respectul reciproc, trebuie să ne caracterizeze?

Aşternând aceste impresii, îmi amintesc iar, de colegul meu de cămin, Estonianul, pe care, timp de doi ani, nu l-am auzit să injure.

Ce educaţie va fi primit omul acela?…

Colac peste pupăză, moralistul Dan Voiculescu, din detenţie, emite nişte consideraţii care-mi amintesc de vremuri revolute, când biserica era privită cu neîncredere şi lipsă de respect, de către exponenţii parveniţi ai comunismului.

Cred că acest prea închipuit credincios domn, ar trebui să prezinte scuzele cuvenite, Înaltului Cler românesc.

Ce să te mai miri atunci, de vehemenţa câtorva activişti din Antena 3.

Vorba proverbului: “Cum îi turcul şi pistolul”.

Oare, la catolici, tot aşa o fi?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Bowtech…

Ieri am avut a doua şedinţă de terapie Bowen.Se spune că acţionează asupra punctelor de relaxare ale corpului, iar acesta funcţionează la parametrii lipsei de stres. Nu ştiu, dacă o fi chiar aşa, sau este numai fantezie, dar până să ajung acasă, m-am confruntat cu nişte viziuni.

Mă uitam entuziast la blocurile imense de pe bulevardul Octavian Goga, la spaţiile verzi care le învecinează, la parcările liniştite şi curate, la muncitorii care făceau curăţenie şi completau golurile ghivecelor vitregite de arbuştii cu care se încadrau clădirile în natură.

Apoi, am privit apele domoale ale albiei regularizate a Dâmboviţei.

Câte lucrări s-au realizat, după ce Occidentul ne-a salvat din marasmul comunist, mi-am spus, umplându-mi plămânii cu aerul îmbietor, împrospătat de curgerea apei Dâmboviţei . Ajuns acasă, îi spun entuziast soţiei.:

–„ Suntem o naţie fericită.Am scăpat de comunism, ieşind întreagă, cu Ardealul neciopârţit de poftele haine ale unora, şi mai uite câte realizări…, reluând impresiile de mai sus.

Soţia, se uită la mine, mă mângâie gingaş pe frunte, şi cu o notă de duioşie mă întreabă:

–„Mă bucur , să te entuziasmeze astfel şedinţa la care ai fost, dar, ştii mă nelinişteşte ceva.

Nu crezi, că te afectează? „

Uimit, şi uşor derutat, o privesc neînţelegând-o.

Îşi dă seama şi-mi spune punctat.

–„Cele halucinate de tine, nu erau şi înainte de 1989?

Mai rămânea să-mi fi vorbit şi de metrou, sau poate de transfăgărăşan, ca să te rog să renunţi la bowtech.

Viorica are un fel blând , convingător de a-mi vorbi, încât, mi-am revenit.

Mă gândesc la terenul viran, rămas după ce uzina „Timpuri noi” a dispărut, la flota şi codrii seculari, la toată paragina agricolă, la sistemele de irigaţii pulverizate de nu se mai ştie ce năvăliri ruseşti, la culmile defrişate panicate să nu fie şi ele prăduite, aşa că o iau la fugă, oriunde…, să nu fie transformate în „naiba ştie” ce.

Şi-mi vine în gând şi mutra infatuată a vecinului, care după „Revoluţie” are trei diplome şi câteva masterate, când mie mi-a venit aşa de greu să-mi iau o diplomă şi un doctorat.

Poate are dreptate Viorica…,  Bowtech mă euforizează să văd ce visez? …

Mai bine iau un „Aspenter,” să-mi revin!

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă., râsu-plânsu

Tâmpiţii laşi, din mine

Motto:

”În mine sunt doi oameni:unul numai inimă, şi altul numai cap. Când capul vorbeşte, inima plânge; când inima gândeşte, capul se frânge!”-Napoleon.

Cam aşa păţesc eu cu tâmpiţii din mine. Care mai sunt şi laşi, pe deasupra.

Şi, chiar dacă m-am tuns zero, sperând în normalitatea anotimpurilor, tot „mi-o iau în freză” din cauza celor câteva lichele din mine care se cred a fi şi cap şi inimă. Unul, zice, crezându-se deştept:

–”Parlamentari, nu vă faceţi treaba, nu corectaţi legile. Ca al doilea, speriat, că aşa se va întâmpla, să sară:

–”Tâmpiţilor, potoliţi-vă!”

Altul, mai curajos la furie, îi strigă:

–„Ce spui măi golane, tu vorbeşti?”

Culmea, Parlamentarii s-au apucat cică de treabă, iar alt gând, mai la curent cu puterea Ambasadelor, le declară ritos, fără jenă că se face naibii de râs:

–”Ce faceţi voi este „neavenit”, am o părere foarte proastă!”

Năucit, de vuietul din propria-mi ţeastă, mă gândesc să merg la psihiatru.

Dar un alt tâmpit din mine, mai corect, îmi şopteşte:

–”Crezi că mai ai leac?”

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu