Arhive pe categorii: Râsu- plânsu

Stare…

Am o stare execrabilă.Urmare unui vis. Aveam foarte mulți bani, și nu știam ce să fac cu ei. Pentru că nu pot exista simultan, în același loc. Nici la Mărginimea Sibiului, printre oierii din care se trăgea tatăl meu, nici la Cotroceni, unde imbecilitatea sorții mă va fi adus, nici la Guvernul meu, pe care cine știe, cu ce scopuri, mi l-o fi adus. Poate că ar fi mai bine să merg să cunosc America lucrului bine făcut. Un pat, o avea ea și pentru mine.
Pe stradă, o fată, îi arată limba nu știu cui, și zâmbește fericită.

O las în lumea ei, și-mi văd de a mea, neștiind ce voi face cu pensia parlamentară suplimentară.
Viorica, soția mea, mă privește surâzând, și mă întreabă dacă mă gândesc la un alt proiect de lege.
Nu cred să mă tachineze, doar împărțim împreună, rodul eforturilor mele legislative.
Îmi pare rău că nu avem o familie numeroasă cât fieful meu electoral, să se bucure și ei de realizările mele visate de ei.
Dar asta este ! Una spui și alta faci… Voturi și bani să atragi, prin guri de proști, cât mai căscate.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de iurnal, Râsu- plânsu

Risc financiar major pentru Spitalele de bătrâni

Vizibil dornic să se vadă, Iohannis declamă înlăcrimat:
Sacrificiul vostru nu va fi uitat!
(Poate, pentru că prin ghinionul lor, i-a fost posibil Guvernul mult visat.)
Îl înțeleg , și eu sunt sigur, nu aș fi respins, astă CRUZIME CEREASCĂ,
Pentru ca Ponta să fi picat.
Pentru că-n luptă, nu contează , cine de cine-i sacrificat.
Dacă-i sub pavăză cerească , fără ca mâna locală mișelească, să se fi implicat.
Alunecă aceste gânduri, când fără vină, rânduri rânduri,
În cămine de bătrâni, aceștia vor muri, fără cuiva a folosi.
Oricum, destul de bulversat de știrea ce azi am aflat-o,
Pe Iohannis l-aș fi întrebat:
Nu crezi, Creștine, că este cazul
De bieții oameni, să te fi preocupat?
Că dacă la Colectiv, totul s-a produs, pe nepusă masă, numai bun de consumat.
Nu ar fi bine Creștine , cu sceptrul mâniei să arăți, spre supuși-ți sacerdoți,
Să procure banii necesari salvării de pensionari?
Că, hai s-o spunem pe a dreaptă:
Într-o țară respectată , viața Oricui este mai presus ,
Fie că arde ca o torță, fie că, afară, să moară în stradă este dus.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu- plânsu

Opinii de blogger, 2..

Ieri, am promis că voi continua despre “delirurile” lui Traian Băsescu.

Azi, nu mai am chef. Personajul mi se pare insignifiant.

Am găsit o temă mult mai importantă, de dimensiune naţională.

Dar ce, veţi spune, domnul Băsescu nu are propria sa dimensiune?

Ba da, nu mi-aş permite, cât timp nu am atins avatarurile vieţii domniei sale. Dar am o senzaţie ciudată că ieşirile facebook-iste ale domniei sale aduc a simptome de Alzheimer.

Ştiţi cum se manifestă un pacient cu Alzheimer?

Penibil….

Eu am aflat din două cazuri.

Unul, un coleg de-al meu, care în stadiul incipient, comitea nişte grosolănii faţă de cunoştinţe, închipuindu-şi că este foarte deştept, iar apoi a terminat prin a fi adus acasă de cei care-l mai recunoşteau, întrucât îşi pierduse complet memoria orientării în spaţiu.

Soţia lui a fost nevoită să-l încuie în casă, pentru a preveni pericolul de a fi călcat de vreo maşină.

A sfârşit în chip jalnic, ne mai recunoscând pe nimeni.

Altul, soţia unui coleg , o profesoară elevată, a sfârşit în mod la fel de trist. Deşi, îmi povestea colegul, ea nu-şi realiza condiţia sănătăţii.

–“Măi, să vezi ce parşivă boală. Creierul ei parcă se atrofiase. Îşi făcea nevoile în pat, şi-mi spunea fericită, plină de un entuziasm copilăresc.

Sincer, deşi am pierdut-o, mă bucur pentru şansa ei de a fi scăpat de cruzimea manifestărilor acestei suferinţe.”

Aşadar, aflând din media audiovizuală despre postările elucubrante ale ex-preşedimtelui Băsescu, parcă o văd pe soţia colegului meu, pictorul, bucurându-se de „opera” ei.

Există însă câteva aspecte care merită discutate în plan socio-politic.

Despre ele, altă dată, pentru că scena cotidiană este ocupată de descinderile DNA la câteva instituţii de învăţământ, unul din Ardeal, altul din Oltenia, unde s-ar fi pracicat fără jenă, cumpărarea obligatorie a examenelor, başca pretenţia acordării de favoruri sexuale, ca monedă de schimb.

Cum la început am avut înclinarea să dau secvenţelor respective o conotaţie politică, mi-am revenit, întristat că dacă şi în Olimpul educaţiei ( profesorii) se manifestă această molimă… ceva la nivel glandular-endocrin, sub forma unor secreţii se produce . Şi mă bate gândul existenţei unor feromoni.

Nu sexuali, care să stârnească atracţia de sex la distanţă , ci mercantili, care să declanşeze o furie naţională de a fura, fără nici o jenă sau teamă!

Poate şi goana de rating a unora (servindu-ne tot soiul de scabrozităţi) ascunde acelaşi sindrom?!

Oricum, că tot nu se ia nimc în seamă la noi, mă gândesc la următoarea abordare/ soluţie:

Cum DNA devine tot mai puternic pe zi ce trece  poate nu ar fi rău să iasă puţin din cercul strâmt al cătuşelor, şi să antameze nişte cercetări moral- sociologice, în vederea descoperirii de remedii împotriva “sindromului hoţiei”.

Aşa cum sunt centre de dezalcolizare, denicotinizare, demorfinizare, să se iniţieze şi astfel de instituţii de “deferomonizare mercantilă”.

Nu închisori, Doamne fereşte, fiind vorba de o boală sufletească extrem de versatilă.

Sau poate un soi de vaccin, făcut obligatoriu, la naştere!?

Poate astfel, cine ştie…!?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă, Râsu- plânsu