Arhive pe categorii: Univers feminin

Greutate

Când ești trist, nimic nu contează. Totul este fără emoție. Nici zâmbetul, nici desăvârșirea.

Cauți  în zadar ceva ce-ți este propriu, ce s-a pierdut definitiv.

Undele vieții, par fără vibrație, fără personalitate, fără o noimă existențială. Lumina devine cenușiu- lăptoasă, fără unduirea bucuriei. Privești în pustiu, fără speranță. Telefonul, nu mai sună,este lipsit de vibrația trăirii.

Nu mai pulsează bucuria sunetului în receptor:

-Bună Onu , sunt eu Corina. Sper că nu te deranjez. Și convorbirea își continuă melodia bucuriei de a ne fi auzit.

Acum, aștept, deși,  știu că nu o voi mai auzi niciodată.

Și tăcerea.., mă sperie mai rău, ca în clipele, când eram pe cale să ne certăm.

Aș da orice, pentru  pericolul unei asemenea clipe. Măcar unul, măcar o halucinație!

Este apăsător, tare greu, fără tine, Corina!

Onu

2 comentarii

Din categoria Paginide jurnal, Univers feminin

Excelența sa CORINA VICTORIA SEIN, Prietena mea virtuală

Uneori, viața ne face surprize, care ne înlănțuiesc în bucuria Prieteniei.

Abia atunci, trăiești bucuria, ca pe o stare nirvanică, unde se întrepătrund Spiritul și Simțirea, ca în Lumina Creației.

Corina este pentru mine, acea revelație, de care are nevoie Omenirea!

Onu

5 comentarii

5 noiembrie 2016 · 10:17 AM

FREZII

Motto: ”Scriitorii adevăraţi sunt conştiinţa omenirii”-Ludwig FeuerbachFreziePe blogul Corinei Victoria Sein,(„CASA CARE ADĂPOSTEŞTE GÂNDURI”) am văzut o frezie. Nu ştiu prea multe despre frezii. Reţin că erau florile preferate ale mamei mele.
I le dăruiam aproape zilnic. Mă fascina, bucuria pe care i-o produceau.
Cu duioşie evlavioasă, îşi apropia obrajii de ele, şi cădea pe gânduri.
–Onu îţi aminteşti de feeria florilor copilăriei?
La Galaţi oraşul copilăriei mele, când intram pe poartă, ne întâmpinau, parcă zâmbindu-ne, tufele modeste de copăcei, eleganţa majestuoasă a crinilor regali, olendrii cu arome suav exotice. Până la explozia cromatică a straturilor de lalele care încheia acest tablou de nerepetat, al mirajului zilnic al copilăriei. De frezii, nu-mi amintesc.Obrajii palizi şi supţi de suferinţă ai mamei, strălucesc în urma lacrimilor. La ce se gândeşte oare? Nu îndrăznesc să-i tulbur gândurile.
În curând, se va sfârşi şi nu voi şti niciodată, de ce o înduioşau atât de mult, freziile.
Flori care au purtat cu ele discret, suferinţa mamei.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

ROLUL INIMII

Motto: ”Prostul care a înţeles că e prost, deja nu mai e prost.-Publius Syrus.
Dintr-o carte despre care soţia mă tachina de maniera: ”iar ai găsit o carte colosală?”, am aflat convingător, că aserţiunile despre rolul inimii în ceea ce se numeşte iubire, nu sunt vorbe goale. De aci, motto-ul folosit. De ce?
Voi încerca, transpunând din cartea despre care mă tachina soţia, să expun un adevăr de viaţă fundamental.
Anume:”Între structurile noastre celulare fizice există legături chimice”. Candace Pert un cercetător a scos la iveală faptul că există receptori pentru emoţii în fiecare celulă a organismului, nu doar în creier, aşa cum se credea iniţial.

Ce legătură are cu inima?
Cercetări efectuate, indică faptul că emoţiile implică inima şi corpul la fel de mult cât implică şi creierul. Ele au demonstrat că inima are propriul sistem nervos.Un sistem complex, cunoscut drept „creierul din inimă”. Acesta „primeşte şi transmite informaţii înapoi în creier, creând un dublu canal de comunicare între inimă şi creier”. În mod surprinzător, inima trimite mai multe semnale creierului decât invers! De fapt, inima generează cel mai puternic câmp electromagnetic al corpului. Acesta este de 60 de ori mai puternic decât cel al creierului şi pătrunde în fiecare celulă din organism. Componenta magnetică este de aproximativ 5000 de ori mai puternică decât câmpul magnetic al creierului şi poate fi detectată de la câţiva metri de corp, cu ajutorul magnetometrelor sensibile”.Aşadar, inima şi creierul comunică între ele, dar totodată comunică şi cu organismul şi cu mediul înconjurător. Semnalele pe care le trimit influenţează modul în care acţionăm şi simţim.
De aceea sintagma „prezenţă/vecinătate de îndrăgostit”, nu este o vorbă goală!Spun eu!
Sursa:Karl Dawson,Sasha Allenby,”reprogramarea MATRICEI MENTALE prin tehnica eliberării emoţionale Cum să-ţi antrenezi gândirea pozitivă”
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PASIUNI 12, LECŢIA DONEI

În sfârşit, iată-mă din nou cu Dona. Ajunşi la ea acasă, din îmbrăţişarea aproape nesfârşită, am înţeles că întâlnisem o fiinţă aproape unică. O adevarată Rara avis. Ne ţineam strâns unul de altul, de parcă ne-am fi prăbuşit, dacă am fi slăbit o clipă apropierea.
Nu mă sfiesc, să spun, feţele ne erau scăldate în lacrimi. Când, în sfârşit, am reuşit să ne desprindem unul de altul, am izbucnit într-un hohot de râs. Am realizat, că ne comportaserăm într-un mod aproape nefiresc.
O întreb frust:
-Dona, oare noi ne iubim atât de pătimaş?
Mă priveşte nedumerită, cu ochii ei mari.
-Nu mi-am pus întrebarea de ce ne simţim excelent împreună! Dar nu cred să fie o mare iubire. Mai degrabă un capriciu al sinelui de a- şi  închipui că se simte bine cu tine. Ce întrebare neroadă, ţi-ai găsit să pui!
-Acum, după ce am făcut-o îmi dau seama. Dar cred că am simţit nevoia egotică de a te auzi, vorind despre marea ta pasiune, care aş fi chipurile eu.
-Ori eşti ironic, ori răspunsul meu, te-a deranjat destul de mult.
–Mai degrabă sarcastic, pentru că răspunsul tău, prin sinceritatea lui m-a dezamăgit. E drept, uneori, îmi place, să fiu minţit cu lucruri plăcute.
-Interesant, ai un acut simţ al realităţii, pentru că, de când te-am cunoscut, am trăit deja câteva emoţii, vizavi de câţiva bărbaţi pe care i-am întâlnit. Şi sper, să nu conteşti faptul, că poate şi tu ai trecut prin asemenea încercări. Dar, întrucât au fost doar gânduri, sau emoţii neîmpărtăşite, nu pot fi viabile.
Că vezi tu, neştiind despre ele, sunt ca şi cum nu au existat.Iar să mă chinui, făcând tot felul de născociri, aberante, la ce mi-ar folosi? Aşa, suntem fericiţi!Efectiv:”neştiut, nepetrecut!”
Mă înfior, de adevărul spuselor Donei, şi de înţelepciunea ei, privind protejarea propriei linişti sufleteşti. Pentru că deşi întretimp, trăisem câteva aventuri, acum viermele geloziei, că şi ea ar fi gustat asemenea momente, m-a umplut de amărăciunea perfidiei, egoismului.
Chinuit de aceste fantasme, o aud pe Dona:
-Nu te întreb, dar să ştii, că eu am trecut pe lângă asemenea periculoase tentaţii.
La privirea mea chinuită de bănuială adaugă liniştitor:
-„Pe lângă, nu prin!”şi făcându-mi cochet cu ochiul, se lipeşte languros de mine.
Într-adevăr, am primit o lecţie pentru toată viaţa, de la o Rara avis.
Onu

Un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PASIUNI, 9 Conexiuni

Cu Dona, nu m-am mai întâlnit.Predări urgente de proiecte de irigaţii, pe care Ceauşescu le voia finanţate de Banca Mondială, pe atunci BIRD (Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare), nu-mi îngăduiau escapade sentimentale, cel puţin, psiho-mentale. În clipele în care îmi savuram cafeaua fierbinte, mă gândeam la Dona şi la soţul ei.
În aburii ei, îi vedeam îmbrăţişaţi, în zvârcoliri pătimaşe, la care mă holbam probabil ciudat, încât un coleg, mi-a şi spus:
-Onu, poate ar trebui să te odihneşti?
-Aa, nu, mă gândeam la ceva interesant pentru mine. Strict personal. Şi,într-adevăr, mă întrebam, de ce m-o fi impresionat atât de puternic, suferinţa acelui bărbat.
Ştiam că uneori, am şi eu asemenea crize.
Mă gândeam la suferinţa mamei, din cauza frumuseţii tatălui meu( vezi Gelozie).  Un soţ, de altfel, la locul său, dar supus deseori, agresiunilor colegelor, care îşi permiteau exagerări care frizau maladivul.
Aşa, spre exemplu, o colegă a tăbărât pe el , zor nevoie că ea divorţează şi-l vrea de soţ. Tatăl meu, era un băiat fin, şi i-a cerut să se liniştească. Nu s-a gândit la anomaliile unui psihic scăpat pe imaşul unor emoţii nestăpânite. Într-o zi, s-a trezit cu colega de gât, încercând să-l sărute. Împingând-o surprins, ea a căzut şi şi-a fracturat un braţ. Zarvă mare, că domnul Director a bătut-o pe doamna învăţătoare. Cineva…,binevoitor, cum mereu se găsesc dintre aceştia (ca şi foştii securişti deveniţi patrioţi din senin) , l-a sunat pe soţul victimei care până să se desmeticească tatăl meu, i-a dat un pumn, din care, i s-a rupt un dinte.
A fost tărăboi mare, care pe tata, l-a costat nu numai dintele rupt, ci şi o despăgubire dată victimei, mult peste valoarea îngrijirilor medicale, necesare vindecării fracturii respective.
Cunosc tărăşenia, de la mama mea, foarte mândră de altfel de soţul său, cu toată suferinţa generată de gelozie.
Mi-am dat seama, de câte ori, auzeam câte o săteancă venită cu probleme, la noi:
„Coană moaşă, că frumos bărbat mai ai!”

Foarte interesant, că în acele clipe, mama zâmbea, tare mulţumită.

Probabil, atunci, suferinţa geloziei devenea reversul său, „fericirea”(va urma)
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PASIUNI, 8 Gelozie bolnavă.

Ritualul respectat…, în timp ce mă înfăşor în halatul de baie al soţului Donei, îi spun:
-Ei, îmi povesteşti?
Fire înzestrată de natură, să iubească, Dona, îmi răspunde vioi:
-Imediat, stai să mă aşez comod! Şi după ce-şi cuprinde provocator, cu braţele genunchii aduşi la bărbie, începe:
-Ştii, am avut un soţ minunat. Înzestrat cu tot ce şi-ar dori orice femeie, pentru ca să nu mai aibă nevoie de escapade extraconjugale. Hormonal era fericit. Şi poate de aci i s-a tras.  Îmbrăţişările noastre, parcă, se petreceau sub soarele deşertic. De aci, şi entuziasmul meu , de care, în loc să se bucure, devenea nefericit.
Îşi închipuia că toată evoluţia mea în braţele lui era trăită cu gândul la alt bărbat.
Cuprins de un complex de inferioritate devenise o epavă. Adrenalina lui, care parcă-mi era injectată direct, a slăbit. Am încercat să nu mă mai manifest, lipsindu-mă de bucuria  exprimării plăcerii care-mi clocotea în sânge. Iar n-a fost bine. Aluziv, mi-a spus:
-Cred că nu mă mai placi!
Eram derutată, nu mai ştiam cum să reacţionez.
Într-o zi, i-am simţit lacrimile pe obraji.
L-am îmbrăţişat, întrebându-l:
-Ce faci, ce s-a întâmplat?
S-a ridicat şi, cu o faţă chinuită, mi-a spus:
-Te rog, nu te supăra, nu mai pot, nu mai rezist!
Am înţeles că situaţia devenise gravă, aşa că i-am spus:
-Dragul meu, aşa nu mai putem continua! Ori îţi scoţi din minte obsesia că aş avea un iubit care mi-ar provoca stările de plăcere, pe care ştii că ţi le datorez, ori ne despărţim. Aşa, am luat decizia despărţirii. După doi ani, de fericire intimă.
-Păcat! Să fii un tip suprarenalian şi să sfârşeşti în lacrimi! Am mai îngăimat eu.
Am simţit nevoia de aer, de libertate.
La plecare, Dona m-a îmbrăţişat pătimaş. Ne-am promis o reîntâlnire, în duminica următoare.Îmi plăcuse. Ştiam că voi avea nevoie de exuberanţa ei.(va urma)
Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PASIUNI, 7

Revenit din baie, văd că Dona aţipise. Îi admir coapsele zvelte, într-o relaxare cum nu mi le închipuisem. Mă aplec şi le sărut uşor. Tresare şi într-un gest pudic, încearcă să le acopere.
Îi prind mâna repede, şi-i spun:-Nuu, te rog, lasă-mă să admir tabloul. Cochetă, se întinde lasciv, gemând uşor:
-Mâine, n-aş merge la birou.E atât de plăcut acasă! Şi încordându-se ca un arc, mă trage spre ea, şoptindu-mi:

-nu rămâi şi tu? e atât de plăcut!
Refuz imposibil! Voluptatea ei mi se pare de nerezistat şi murmur un da anemic.
Niciodată, nu am ştiut să –mi povestesc trăirile. Erau peste aşteptările mele. Cu atât mai mult, cu cât Dona avea personalitatea ei intimă copleşitoare….
Ne-a trezit telefonul unei colege de-a ei, îngrijorată că nu venise la program. A rugat-o să-i treacă o zi de recuperare.
-Nu-mi vine să ies din casă.
-Iar?probabil a întrebat-o prietena ei.
-Daa…, iar!Îţi pare rău?
După un mic dejun consistent, am stat la taifas. Fusese căsătorită  şi se despărţise, din gelozia soţului, obsedat de plăcerea lor intimă.

Gelozia fiind racila vieţii mele, am luat foc, şi am sărit în apărarea fostului ei soţ. Spiritele s-au încins şi mai să plec.Dona, sare ca arsă şi insistă să -mi explice.
Mă alint la rându-mi, o fac pe bosumflatul care cedează, şi iar cad în braţele ei.(va urma)
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PASIUNI, 6

Cu sensibilitatea specifică unor anumite suflete, Dona, mă simte marcat de incident şi se apropie de mine. Cu palme puternice şi calde îmi cuprinde faţa, mă trage spre ea , mă sărută din vârful buzelor, şi-mi spune, rugător:
-Ştiu că te-am necăjit, dar m-ai speriat. N-aş fi reacţionat astfel, dar surpriza a fost prea brutală.
-Aşa este, Dona, îmi cunosc această meteahnă, de care vreau să scap, şi poate bine mi-ai făcut. Sunt mâhnit pe mine, tu nu ai nici o vină. Şi impulsul acesta dur, uneori manifest şi în conversaţiile mele tinzând a deveni o caracteristică distinctivă, îmi prejudiciază deseori şi la avizarea proiectelor, când suficienţa discuţiilor, mă face să izbucnesc, venindu-mi pe limbă, răspunsuri evident ostile sau jignitoare. Un exemplu indirect, ar putea fi şi reacţia faţă de colegul tău.
-În cazul colegului meu, nu ai dreptate, ai procedat corect, şi ai dat tuturor o lecţie de atitudine!…. Dar mă ierţi? hai, te rog, şi trăgându-mă delicat, mă îmbrăţişează, lipindu-şi faţa de mine, într-un gest de duioşie. Nu se poate rezista unor asemenea drăgălăşenii şi un fior prevestitor, îmi cutremură trupul. Simte, mă împinge uşor şi-mi şopteşte grijulie:

-Ai şi uitat ce mi-ai povestit?
-Aşa este, şi slăbesc strânsoarea îmbrăţişerii.

Derutantă,  rotunjimea coapselor. Odată trăită  instinctul primar s-a dezlănţuit şi mintea lucrează cu febrilitate.

O sărut aproape sălbatic.
Când ne-am revenit, intimitatea se desăvârşise.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PASIUNI, 4.

-Da, vă rog, Onu la telefon
-Bună ziua, sunt Dona, fata din trenul de la Slobozia.M-am gândit să te sun, să-ţi propun să bem o cafea la Lido. E acolo, lângă voi.Uimit de viteza cu care îmi aflase teefonul, am acceptat.
Vocea puternică a fetei, cu inflexiuni grave, mi-a plăcut.Biroul meu, era la doi paşi de hotelul Lido.
Am acceptat. În local, o tipă roşcată, m-a întâmpinat cu un surâs plăcut. Mi-a întins încântată mâna.
-Mă recunoşti?
-Nu eşti de uitat!De ce ţi-ai vopsit părul?
– Am văzut cum în compartiment, trăgeai cu ochiul la colega mea, şi m-am gândit că ţi-aş  place mai mult.
Era proiectanta din grupul pentru care intervenisem în tren. Comandase o cafea şi un coniac.
Am procedat la fel. Mi-a povestit amuzată, că după incidentul din tren, colegul care o hărţuia, s-a liniştit.
-S-a speriat, a crezut că eşti securist, şi cum până atunci, făcuse nişte bancuri deocheate, a cam sfeclit-o.
-Interesant, dar tu nu –ţi faci probleme, sau nu ai nevoie de un sprijin pentru vreo plecare în străinătate?
-Hai, gata cu prostiile , aş vrea să fim prieteni.Tonul ei ferm, fără drept de replică, mi-a impus.

-Bine, dar cum facem?
-Simplu, te invit la mine în garsonieră, bem o cafea, un lichior, şi ascultăm muzică. Ştii să dansezi?
-Nu prea grozav, însă în intimitatea pe care mi-o propui, sper să mă descurc.
-Ne vedem Duminică la prânz, la intrarea în Cişmigiu, în faţa Primăriei? După o aşteptare de peste o oră, apare şi fata.
Îmbujorată, furioasă, şi înjurând copios, îmi spune.
–Scuză-mă, mi-a lovit un tâmpit maşina şi până a venit Miliţia, până au constatat…. Am ajuns la ea, unde am rămas peste noapte. Locuia într-o garsonieră, într-un bloc din dreptul pieţei Matache, la ultimul etaj. (va urma)
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin