PERLE

La trei anişori, de curând împliniţi, vărsătoarea Maia, manifestă deja, un început de personalitate europarlamentară.

Câteva argumente, care mie mi s-au părut evidente, când le-am auzit, sper să vă delecteze în aceeaşi măsură, şi să vă convingă de faptul, că  educaţia este un lucru dificil, şi cere o anumită statură părintească.

 Aşadar, ziua de naştere a Maiei. Mămica ei, Cristinel, se gândeşte să-i organizeze, atât ei, cât şi colegilor de grădiniţă, o mică bucurie. Vorbeşte cu educatoarea, pregăteşte evenimentul şi apoi, povesteşte. Trebuie să menţionez că acţiunea se desfăşoară în Austria, Maia, ca şi mămica ei, fiind la început de drum, în învăţarea  limbii germane.

 – Dar cum se înţelege ea cu copii?

-Ei, nu-ţi face tu griji, că ei se înţeleg şi din priviri.

-Asta, aşa este, mă gândesc eu. Şi concomitent, mă întreb, de ce noi, adulţii nu dovedim în relaţii, înţelepciunea  copiilor de grădiniţă.

Şi-mi răspund, că probabil poluarea subconştientului, cu tot soiul de prejudecăţi, ne afectează armonia comunicării socio-umane.

 Copiii, precum copiii, încântaţi de eveniment, stau roată în jurul Maiei, o felicită, o îmbrăţişează, şi o mângâie gingaşi cu priviri inocente.  Maia, impasibilă, mulţumeşte, parcă ar fi străină de eveniment.

-Mamă, dar tu nu te bucuri, de ce stai aşa, parcă nu ţi-ar place?

Trăgându-şi mama de mânecă pentru a-i răspunde, şi cu o mânuţă în dreptul inimii, Maia îi şopteşte la ureche:

-”Mama, sunt foarte emoţionată!”

 Acasă.., musafirii, încep să apară, dar Maia întârzie în baie. Cristinel, impacientată, intră peste ea, şi o găseşte cu mânuţa umedă plimbând-o prin păr.

–Ce faci mamă? Au venit musafirii, şi te aşteaptă cadourile.

Calmă, de parcă nu era problema ei, Maia, răspunde: „mă relaxez, mama; am fost foarte emoţionată!”

–Lasă mamă, când îi vei întâmpina, îţi va trece!”

–Crezi, mama?!

 Povestind cele de mai sus, mă gândesc, la cât de repede evoluează copiii. Mâine, alte perle de-ale vărsătoarei Maia.

Ca un „cine-verite”, pe care eu  vărsătorul , la vârsta Maiei, nu-mi amintesc, din povestirile părinţilor, să le fi produs.

 Înainte de final, o trăsătură, meritorie, cred, a pedagogiei austriece.

Educatoarea, de la grădiniţă, a insistat la  părinţii Maiei, să nu încerce ei, s-o înveţe germana. Motivul, unul logic:

i-ar putea induce deprinderi lingvistice greşite, care ar fi mult mai greu de corectat, ulterior.

Onu

Publicitate

ÎNTRE NOI, CA PORTOCALIII(sâc)!

Wanda,nepoţica mea:

”Eu şi Bunu, suntemVărsători, şi de aceea, suntem frumoşi şi deştepţi.

 A se vedea şi postul ei, pe acest blog :

Bunu – Bunicul meu din partea mamei

                           Madi şi Onu

HOŢIA LA ROMÂNI

 Motto: ”Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă” – proverb românesc

Sunt un bun creştin şi ca să nu greşesc, Îl rog pe Domnul, să-mi dea un semn. Îmi fac Semnul Crucii, spun pios Tatăl nostru, şi cu privire cuvioasă, aştept.

 Nimic …

Brusc, sună telefonul.

– La Mulţi Ani, Bunu ! Răsună ca un clopoţel vocea nepoţicăi Wanda. Fericit de urare, îi răspund, şi dau să închid.

– Bunu, pot să te rog ceva ? Ai timp ? Da, dragă, te ascult. Ca doi vărsători aiuriţi ce suntem, ne înţelegem de minune. Îi plac explicaţiile mele, şi  le trânteşte, când nici nu-ţi închipui.

Aşa, de exemplu, vorbindu-mi despre o colegă de grădiniţă, parcă pe un ton ostil, i-am răspuns: ”nu vorbi de rău, că ţi se poate întâmpla şi ţie”. Da ? …mi-a răspuns ea.  Şi nici despre tine, să nu gândeşti de rău, din acelaşi motiv. Bine, Bunu, am înţeles. Mulţumesc !

Un timp după…, fiică-mea, boscorodea ceva, prin casă. Mama, i-a spus Wanda, aparent absentă, „nu vorbi, că se-ntâmplă”. Aşa mi-a spus Bunu.

Îi aud din nou, clinchetul de cristal al vocii:

– Am auzit odată, la televizor, continuă Wanda, că România e o ţară coruptă. Aşa a spus Băsescu.

– Da, îţi explic…, însă, mai întâi, să ştii: nu se spune Băsescu, ci „domnul” Băsescu, că el este Preşedintele Ţării şi trebuie oricum respectat.

Prin asta, ne respectăm şi pe noi şi Ţara, care nu are nici o vină, că pe el nu l-au educat părinţii lui. Iar corupţie, înseamnă să nu fii respectuos…,

– Aşa cum face el cu Ţara ? mă uimeşte din nou Wanda.

– Da, răspund eu, rămas fără aer, şi adaug, într-o respiraţie: să fii cinstit, să nu furi, să nu minţi…, să nu mai primesc cine ştie ce altă perlă. Că, am auzit la tv, vorba: ”copii spun lucruri trăznite”.

– Bine, Bunu, am înţeles. Şi zici că să-i spun „domnul Băsescu” ? Pa !

 CORUPŢIE, asta-i semnul aşteptat. Mulţumescu-Ţi Doamne ! Corupţia este şi hoţie. Ce noroc pe mine, cu Băsescu…, pardon, domnul Băsescu, să nu mă prindă Wanda, când mi-o scotoci blogul. Dar…, mă opresc eu, din nou derutat.

Dar „DOVADA !?”. Că vorba lui Matache Măcelaru, din reclamă, când adulmecă  mai s-o înghită, bucata lăudată de mezel CRIS- TIM :

”Eeeei, ce ştie lumea !”

Fac o pauză şi mă uit pe fereastră. Ei drăcie, iar ne-au furat capacul de fontă la căminul de canalizare. Şi se întâmplă pe tot Bulevardul. E a treia oară, de când Piedone a plecat la UNPR.

Aaaa.., dar  devalizarea sistemelor de irigaţii ? Că n-or fi făcut-o extratereştii !  Dar redevenţele ridicole, nu-s tot hoţie mârşavă ?

Corupţie ?

Dar ce  se-ntâmplă şi la nivel micro, pe gloate locale: la facilităţi promoţionale, hramuri, moaşte, şi câte altele !?

 Madi şi Onu

POŞIRCA

Motto: Nu spune,  că se-ntâmplă ! – Wanda, nepoţica mea, indigo.

In drumul spre casă, un beţiv, dă peste mine. Fii atent ce faci, ii spun eu, cu voce  nemulţumită. Dacă nu-ţi convine, mergi pe altă stradă, îmi răspunde golanul. Wanda, simte spamul mâinii, pregătite să-l pună la punct, pe nenorocit …

Foto: Alex Rahoveanu

Lasă-l, Bunu, e beat, nu stie ce spune ! Da măi Wănduca, dar dacă aş fi eu, în locul lui, ţi-ar place ? …atunci, mi-a replicat prin cele din motto ! În faţa seninătăţii sufleteşti, de copil, rămâi fara replică. Ca să mă descarc, acasă citesc despre alcoolism, şi aflu …” dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, când aceasta îi lipseşte, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă.”

Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că starea respectivă, are caracter biochimic. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, produsă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe,  numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele să se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacţie sufletească şi alte procese chimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă de substanţa respectivă, viciul aferent, în final.

Se pare că intensitatea sentimentului transmis este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, artă plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorător. Treptat, situaţia se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: obsesia dominării irationale, gen “BRUTĂ” scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţă, lipsă de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, senzaţii de corp străin (beţişor) 😀 în ureche, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, căutarea atroce a obţinerii drogurilor;  posibil a evolua, până la furt, crimă sau trădare !

Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale – tutunul, cafeaua, alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana,  amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol. Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp, mai ales în cele cerebrale. În acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este  destul de dificilă. În lipsa drogului, pacienţii devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însuşi personalul medical încearcă episodic, să le vină în ajutor. Şi atunci, reacţia pacientului, poate fi interesantă …

S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare … Pacientul, implora, impresionant, fie şi un  strop de alcool să se liniştească. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pentru atenuarea momentană a sevrajului. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri la adresa personalului medical, pe care il acuză, că din cauza prestaţiei profesionale proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat lui să bea … El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.

PS: Doooaaamnee, ce bine că nu-s alcoolic ! Ce m-aş face,  într-o ţară fără medici ?  Că, din cauza salarizării proaste, vor să plece masiv din ţară … La un sevraj puternic, aşa cum se spune că ar exista, n-aş apuca să ajung nici măcar la Viena, unde au nişte clinici de dezalcoolizare, excelente !

Why, Why, Why, my Wanda, ce-mi faci tu, cu motto-ul tău ?!?!

Onu

Bunu – Bunicul meu din partea mamei

Bunu locuieşte într-un bloc de lângă Parcul Tineretului. În spatele blocului este un teren plin cu pisici de ale vecinilor şi bunicul are grijă de acele pisici. El este un pasionat cititor de cărţi şi întotdeauna, mă încurajează şi mă laudă,  zicând că eu sunt un copil indigo. Indigo înseamnă un copil foarte deştept. Când aveam patru ani mă jucam cu el de-a magazinul de ceaiuri şi le vindeam părinţilor şi bunicii mele. După un an, l-am întrebat … de ce ne-a făcut Dumnezeu pe Pământ ?. Întrebarea mea l-a impresionat şi asta l-a convins că eu sunt un copil indigo. Acum el este captivat de blogul său, unde scrie lucruri interesante şi mai vrea să scrie o carte. Îl numesc Bunu pentru că aşa îl alint eu.

PS: Bunu, precizează: Wanda are 9 anişori, şi este în clasa a treia . Şi cred efectiv, că este un copil indigo; o mică mostră, poate fi şi această compoziţie, scrisă la şcoală, ca temă de clasă. Am multă încredere în dotarea ei spirituală. Întrebările pe care le pune, frizează uneori înţelepciunea. Sunt, într-adevăr, mândru de ea, şi ca doi Vărsători, avem o compatibilitate, până la confortul stării de bine !