Îmi place…

Îmi  place, să stau, și să strig,

Contra Dragnea și Sorin,

Deși, pe frig ,  eu i-am votat

Cu al gândului, păcat,

Să scăpăm de sărăcie.

Îmi  este atâta silă

De inconsecvența mea umilă.

Că m-am ținut de liberali,

Precum ciulinul de țăran,

Cutreierând, prin Bărăgan.

În zadar însă, iluzia

Că ei vor trage concluzia,

Împotriva sărăciei, și a umilinței,

Purtând Crezul Biruinței.

Am înțeles însă, vai…

Că unde nu este   putință,

Zadarnic  bruma de voință.

Așa că, neprețuită  Alina,

Mai lasă Ura cu pricină,

Căci  Liviu îți va fi mereu în față,

Cu statut de Cavaler,

Și  braț înmănușat, de fier.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Pagini de jurnal Pamflet.

Filozofare de Gâgâ

Nu putem acuza pe nimeni, pentru efervescența de a scrie. Este o nevoie a creierului uman, de a-și exprima personalitatea. Cred  că a nu simți această nevoie, este echivalent cu  dezastrul  inerției  la iubire.

Să nu ai sensibilitatea scrisului este de neacceaptat pentru mine, cititorul de mesaje risipite laborios pe pereții clădirilor. Și asta, cu cât sunt mai proaspăt curățate și îngrijite. Mie îmi infirmă teoria nu știu cui, că am proveni din maimuță. De fapt, traversând ocazional, jungla, nu am văzut trunchiuri de arbori, pictate.  Poate că maimuțele care se ițeau cu strigăte stridente, din spatele acestora,  nu erau încă maimuțe , ci doar păreau? Poate și mâzgălitorii de pereți, nu sunt oameni,  poate talentul acelor derbedei, irumpe, într-o criză de distrugere a curățeniei, poate  zace în ei, geniul derbedeismului netratat?

Aci însă, mă contrazic, și-mi spun: dar ce pot fi, că doar în Țară, nu avem maimuțe? Încerc, pentru a-mi aduce   oarecare credit, să accept , că sunt maimuțe și maimuțe, iar printre români, există oameni și zugravi. Și cum pe la țară, nu prea  am văzut asemenea manifestări artistice, încep să cred că totuși, orașul este mai evoluat ca satul. Sau, mai degrabă, în rural, există o altă etică?

O  problemă de filozofare de Gâgă, pentru mine.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet

Mujicii moderni

Ieri, mi-au fost puse la îndoială, convingerile despre mine însumi.

Adică, eram convins de integritatea atitudinii mele . Nu mă las influențat decât de propriile convingeri.

Pentru nimic, nu m-ar scoate cineva în stradă, să strig ceva la comandă.

Poate doar sub spectrul groazei de a nu-mi  înfăptui  interesul.

Știu că nu e bine în concepția Interesul poartă fesul.

Dar în contextul unor strigăte bezmetice, care ar fi  rațiunea mea  umană de a fi?

Redevenirea  în patruped?

Accept manifestarea democratică, sub forma exprimării individuale raționale, spontan organizate,  și nu sub forma gloatei programate.

De altfel, observ cu strângere de inimă, că ne-am democratizat într-atât, că ajunge un șfichiuit de harapnic, să facem un miting de toată impresia.

Încă o dovadă, că eu, românul, prind foarte repede.

Poate mai repede, ca Mujicii lui Lenin.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet

Protestatari

 

Aseară, printre umbrele  filmate în Piață, nu auzeam ce se strigă. M-a dumirit reporterul, că ar fi ceva de genul Jos Guvernul  PSD.

Că doar n-or striga cei organizați, împotriva organizatorilor. Abia atunci, am realizat, că în Decembrie, mulți au votat cu PSD-ul, și prea puțini cu PNL-ul, și că nu puteau puținii din stradă, să-i  reprezinte pe mulții de la vot.

Am încercat , fără mult succes, să înțeleg logica mulțimii minuscule,  din Piață, dar nereușind, m-am lăsat păgubaș, și am început articolul de faă,în timpul căruia, tot continui să mă întreb:

-Cine, împotriva cui, striga?

PSD-iștii împotriva lor înșiși?

Nu, că ar fi fost mulți.

Nepesediștii, împotriva nepesediștilor?

Nu, că era ilogic politic.

Mi-am întrebat paharul, care la început fiind singur, a ezitat să-mi răspundă.

După câteva, însă, a început să prindă curaj, și a încercat , destul de împleticit, să-mi spună, că după mintea lui, crede că nu se strigă  decât Jos Guvernul, care de fapt, politic,  nu  este al lor, deci Guvernul ălălalt, al PSD. M-am înclinat logicii paharului, și am decis să mai apelez la discernământul  său,  când voi mai avea dileme de vocea străzii.

Apoi, am închis televizorul, mulțumind în sinea mea, Antenei 3, că m-a ținut la curent, cu tot ce era mai  interesant, de văzut în Țară, aseară.

Și m-am decis, ca la viitoarele  evenimente de stradă, de asemenea anvergură, să apelez neapărat la logica paharului, spre  o mai rapidă dumirire.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet

Mizerabilă vreme

Zadarnic  Învierea, pentru că vremea tot mizerabilă se menține. Burniță, ceață, nori plumburii.

O priveliște sumbră, parcă de intrare în Iad.Din cauza frigului, zâmbetul, îți devine, cu toată bunăvoința, grimasă.

Nici să mă bărbieresc nu-mi vine, deși, constat, după migrația bărboșilor care inundă Capitala, acest artificiu grețos, devine de bon ton,  pentru persoane care nu știu prețui, finețea caldă, a unui obraz proaspăt ras, și discret parfumat. Dacă așa-i moda, iar moda estede bon ton, mă las și eu furat de ea, precum se lăsau purtați de vânt, ciulinii Bărăganului, în iluzia că vreun talentat scriitor realist, va scrie ceva despre ei, retrezindu-i  la viață, spre bucuria vreunui iepure speriat,  nădăjduind a-și  construi  un culcuș, fie și vremelnic, până  la schimbarea de direcție a vântului. Trebuie să ies din casă, dar un fior imaginat, mă cutremură, și renunț.

O nălucă blondă, sub umbrelă, parcă îmi dă un imbold să o urmez, cu toată zloata, de afară.

Volens, nolens, trebuie să mă urnesc din scaun, și să ies în atmosfera  dantescă.

Început o dată cu Învierea, nu am avut energia necesară să continui articolul. Apoi, mesele grele, vizitele, mi-au tăiat cheful de scris impresii, așa că, articolul, a rămas nefinalizat. O fac acum , pe noapte, ca să nu am a-mi reproșa păcatul delăsării, trăsătură tipică nevolnicilor.

Deși, nu-mi pot atribui ceva asemănător, decât doar ca să mi se plângă de milă. Fapt, ce iarăși, nu mă caracterizează. M-aș simți personaj demn de literatura  clasică rusă.  Deși, în ciuda multor citiți nepartizani, o savurez, pentru realismul ei psihologic. Este trecut de ora 21, dar pe un nenorocit de necivilizat, din bloc, l-a apucat cheful de lucru cu bormașina.

Desigur, nu este un motiv să spun că unii sunt niște troglodiți.

Pur și simplu, oameni de acțiune.

Își fac nevoia, când, și unde îi apucă.

Interesant, că nimeni nu reacționează, la gestul animalului. Nu am cum reacționa, fără să nu-mi tulbur liniștea interioară, așa că, tac, sperând să moară prost!

 Nu este creștinesc, veți spune!

 Într-adevăr, dar nici  omenesc, ce face imbecilul!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Pagini de jurnal.

Închipuire

Nu este un secret, că de la închipuire, până la obrăznicie, se află doar o întrebare.

Vorbesc de închipuirea autobănuită deșteptăciune, atunci când, spiritul lipsește.

Ieri, am urmărit un reportaj, care m-a încântat. Spun doar că m-a bucurat,  pentru că, nu este exclus, ca exigențele mai rafinate, de la noi, să nu-l fi perceput  asemenea mie.

Concret, Mihai Gâdea, despre care nu adeseori  am superlative, a făcut un reportaj, cu doamna Carmen Dan, Ministrul nostru de Interne.

Pe lângă ineditul locului prezentat, anume, fostul sediu al defuncților Ceaușescu, farmecul reportajului, a fost dat și de figura agreabilă,  a doamnei ministru de interne, Carmen Dan.

Mamă a unui tânăr de 21 ani, privind-o, gândul, te îndeamnă la subtilitățile feminității, indiferent de conjunctura în care aceasta,  își desfășoară existența.  Dar nu feminitatea Doamnei Ministru este scopul acestui articol, așa că, mă opresc la  alt aspect, ce mi-a impus , din personalitatea  domniei sale.

Promptitudinea în reacție, față de tupeul întrebării lui Radu Tudor. Poate că, în virtutea atributelor de jurnalist tupeist, și-o fi zis , că îi este permisă orice insolență.

Așa că, la capitolul întrebări, și-a arătat,  într-o formă interogativă, nedumerirea asupra deciziei doamnei ministru, de a o solicita ca adjunct, pe procuroarea Șmidt-Hăineală.

Cu calm, deși vizibil surprinsă de mojicia întrebării, doamna ministru, a răspuns, că dorește să fie lăsată să își aleagă singură colaboratorii, după care a prezentat virtuțile profesioniste ale preferinței Domniei Sale.

Replica fără echivoc, a doamnei ministru, a constituit pentru  mine, dovada calității incontestabile a fermității profesionale a acesteia.

Pentru că, nu este de colo, să vezi un ministru integru, indiferent de impresia pe care o lasă personalitatea sa,  asupra atotînchipuirii presei.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

O temă de reflecție politică

Nu e o temă de spaimă, decât pentru acei fataliști, incapabili să întrevadă în Țara noastră,  un om în stare, să ne scoată la limanul prosperității sociale și economice, astfel  încât, când spui , din  afară, ROMÂNIA,  gândul să o asocieze unui liman al bucuriei  vieții românului, și a turistului.

Dar, pentru că vorba multă –sărăcie, să intru direct în subiect.

Nu cred că numai în Franța, Marea Britanie și Germania există femei  apte să le conducă spre o istorie de actualitate strălucită.

Eu cred și sper să avem asemenea resurse, umane, capabile să facă din țară, o gospodărie deosebită,  fără ifose și vedetisme de prost gust. Performanța  modestă, de bloger, mi-a facilitat incursiuni în Universul spiritual românesc, din care am remarcat personalități, cu potențial de rang național.

Mai mult, am convingerea că am descoperit, și o Doamnă, care,  ar fi nici mai mult, nici mai puțin, adică, fără excesele întâlnite și la noi, Doamna de Viitor de aur al României.

Viitor de  Aur al României prosperității,  întrucât avem destule resurse naturale, valorificabile, întru bunăstarea fiecărui român, fără aberantele lupte intestine partizanal, fără nici un folos pentru nimeni.

Ori, cum în Țara aceasta a noastră, nimeni nu este nimeni, evident, că saltul general de prosperitate, provocat și produs cu ajutorul tuturor, prin procese active repetitive, ne va ridica statuie nouă  înșine, prin noi înșine.

Și nu este o vorbă goală liberală, ceea ce spun, ci îndemnul de a ne reorienta către această resursă anonimă feminină și să-i valorificăm potențialul  managerial.

Pentru că, și pentru mine, este șocantă, această descoperire, mă voi menține rezervat, în comentarii descriptive.

Pot spune numai, că și acei care nu se ocupă de fiziognomică, vor avea ca și mine, senzația întâlnirii   unui Napoleon feminin.

Într-adevăr, o frunte imensă,  ca o coloană, un nas acvilin de o perfecțiune grecească,  o voce fermă, curgând hotărât, urmare inflexiunilor unei logici implacabile, ochi senini de culoarea cerului, constituie argumente informale, suficiente, pentru a nu abandona speranța, că  dispunem de resurse feminine autohtone, salvatoare național.

Rămâne de datoria patriotică a fiecăruia dintre noi, să descoperim, și valorificăm național, acest potențial, de neprețuit.

Și, poate,  pornind de la un blog , faptul ar evoca plenar,  însușirile  inerente  aportului  de necontestat,  al socializării virtuale.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Proză politică.