XONIA

Azi, mintea o ia razna. Nu se poate desprinde de imaginea Xoniei.

Cântăreaţa australiană, locuind în România de câţiva ani buni.

Şi care , normal, ca tot ce-i echilibrat, intrigă presa de scandal.

De fapt, ea Xonia, este o fată plăcută, de o sinceritate  naivă, cuceritoare.

 Ca un exemplu, afrontul unui refuz, din partea ei, ar fi atât de delicat, încât, nu mi-ar displace, să-l retrăiesc.

Gura ei, mică, de o plinătate care invită gândul, la savoarea unui sărut nevinovat, mă trimite la Eba, fără nimic din vulgaritatea stridentă a silicoanelor  aesteia.

Impresie masculină personală, desigur.( Ador BIO!)

Nu spun că mi-ar displace să sărut o negresă.

Am cunoscut această plăcere,  întâmplător, la Moscova, într-un gest de compasiune, când am văzut –o plângând.

Negresa…, nu Moscova!

Apropo de apelativul fată, eu spun fată, şi unei  centenare.

Credeam că scriind, scap de obsesia XONIA.

Nu reuşesc.

Mai trec puţin pe la Adeena, poate a publicat o nouă poezie. Are bloggeriţa aceasta, un nerv al rimei, încât  citind-o, întregul Cod al emoţiilor, mă înfioară.

Zadarnic, n-a avut timp.

Rămâne coconul  calin al imaginei Xoniei. Nu e rău, deşi,

    „ce-i prea mult, strică”.

Onu

Publicitate

VARII

 1.Un comentariu dichisit:cu dus şi întors.

Blogul.., nu ştiu a cui inspiraţie a fost, are un merit fundamental:antrenamentul cerebral, în reciprocitate:prin post şi prin comentariu.

Nu e uşor lucru să scrii un post, şi, de multe ori, tâlcuirea lui.

După cum, şi exprimarea emoţiei pe care ţi-a produs-o, printr-un comentariu. Vizavi de post, trebuie, din respect de sine, să mărturisesc faptul că uneori, sunt devastat de ermetismul pentru mine, al unor subtilităţi ale autorului.

Îndur  frecvent această stare, pe blogurile Alma nahe, Ancapotinteu şi Blog leneş rău.

Cât priveşte comentariul, în reciprocitate, vreau, la rândul meu, să mulţumesc autorului , uneori, pentru corola de emoţii pe care mi-a dăruit-o prin postul respectiv.

Nu ştiu cât reuşesc, dar mă străduiesc.

Asupra unui asemenea comentariu, care spiritual, mie mi-a mers la inimă,voi face referire, în continuare. Citindu-l, am tresărit, speriat, ca apoi, prin întorsătura făcută, să-mi revin, şi să respir, nu doar uşurat, ci şi recunoscător, în sinea mea. Este vorba de perla Aureliei „ecoarta”, la postul „Kuvinte” are dreptate”.

Ea, străluceşte cam aşa:”Sunt profund dezamăgită că trebuie să dau “like” pentru ceva ce, de fapt, nu-mi place!

Îmi place ce-ai scris, dar nu-mi place că ai dreptate!”-ecoarta.

În spirit extrem-oriental, aş spune că este gen:”de la suflet, la suflet!”

2.Nostalgii

Dacă unele bloguri sunt ermetice înţelegerii mele, altele,  în schimb, sunt o oază de emoţii. Dar înainte de a continua, aş vrea să spun, că de ieri, cam de la ora 16, sunt foarte trist. Iar cauza este tot un post: De Ce, Tinere? , de pe blogul Adeenei.

Conceput poetic, tematica sa, a avut darul să mă întoarcă în trecutul, în care entuziasmele tinereţii, se transformă în ingratitudinea indiferenţei faţă de cei dragi. Mama, desigur!

Plecat prin lume, şi inuman de neglijent, primeam scrisori, de la sora mea:

 “dacă ai vedea-o pe mama, cu câtă bucurie întâmpină factorul poştal, şi cît de tristă se întoarce, când  n-a primit  scrisoarea mult aşteptată de la tine! De ce? fecior ingrat !”

Timpul, implacabil în curgerea lui, a făcut  imposibilă, repararea răului.

Ajuns aci, nu mai pot continua. Sunt efectiv răvăşit!

Mamă, ştiu că e prea târziu, dar, te rog  mult, iartă-mă!

Onu

 

JUSTIŢIE DIVINĂ

În loc de motto: “Consider că fericirea constă în felul în care ştim să trăim clipa”-Adeena

Dimineaţă, în timp ce-mi savurez licoarea matinală, aud zgâlţâituri puternice la uşa de la intrarea blocului.

Unii, bucureşteni, încă se mai află în stadiul primitiv al primului impuls.Se vede treaba, că educaţia/civilizaţia,  se prinde tare greu, de unii.

Sau poate inteligenţa nativă, că orice existenţă/lucru îşi are regula sa , care trebuie respectată.

Până să-i deschid femeiii isteroide , de mai-mai să ne smulgă uşa blocului,  a apărut de la etaj, un bărbat, şi i-a deschis. La întrebarea mea, „unde mergeţi?” tot bărbatul mi-a răspuns, că au venit la tatăl lor, care murise azi noapte.

Şi a dispărut pe scară, cu individa brutală, care dacă n-aş fi un feminist convins, aş califica-o în consecinţă.

Apucasem să-i spun un automat:„Dumnezeu să-l ierte!”

După numărul apartamentului, am dedus că este vorba de Tăsel, un cardiac, fumător convins.

Până aci, nimic deosebit, în afară de brutalitatea străinei de bloc, în raport cu uşa, şi cu mitocănia ei de a nu –mi răspunde la întrebare.

Mă gândesc la perpetuarea speciei, şi mă întreb ce brute vor rezulta din această creatură.

Să revin la bietul Tăsel, care a scăpat de restricţii, din care, primordială era  atenţionarea expresă a medicului,să nu fumeze.

Cu băutura, se mai stăpânea, câte o berică pe zi, după cum mai reuşea să scoată  mai mult forţat,câte un ban, de la mama sa. Am uitat să spun, că Tăsel era şomer.

Dar dramatismul situaţiei este altul.

 Tăsel îşi bătea mama, drăcuind-o cu invectivele:

” Când dracu mai crăpi odată, că n-o să te aştept toată viaţa pentru apartament!”.

Vă imaginaţi ironia sorţii?

 Mama supravieţuieşte fiului care o bătea, ca să-i rămână lui locuinţa.

Nu ştiu, câtă justiţie divină este în acest caz, dar mă gândesc cu milă, la lăcomia lui Tăsel.

Şi mi-o imaginez pe mama lui, chincită la căpătâiul lui, îngânând disperată:

”Tăsele mamă, îţi dau tot, dar te rog, întoarce-te!”

Mama, uită şi iartă totul, odraslei sale.

După spusele vecinei sale, care i-a luat de câteva ori apărarea, bâtrâna i-ar fi trecut apartamentul ,dar se temea să nu-l dea pe băutură.Acum, l-ar vrea oricum!

E plină de tristeţe viaţa, de aceea, cred, că principiul Carpe diem al Adeenei , din moto, trebuie să fie un imbold către înţelepciunea de a ne bucura de

 Nimicul, care este clipa!

Onu

GUVERNUL Onu

Motto: „Pacta sunt servanda”-aserţiune ONU

Într-adevăr,  „Angajamentele trebuie respectate!”

Doar astfel, „Facta, non verba”va deveni trăsătura definitorie a conceptului de român.

Plăcut înfiorat, de răspunsul Ilenei, blogăriţa revelaţie gălăţeană, şi care,  sună destul de patetic: Madi şi Onu,
La tine am gasit veselie, adevar, emotie, voie buna,…
Tot respectul Maestre!
Vise frumoase!

Dat la comentariul meu, pe blogul său: Ileana,Cu emoţie, cred, te-am citit,
Şi mă întreb…, de la mine, n-ai găsit
Dorite de tine cuvinte!
La mine…, gălăţean ca şi tine
Aspirând, spre al Patriei, bine!

Precum şi încurajat de un spirit mult prea tânăr, Noemi.

Iar muză peste toate, Adeena, de se poate, am decis aseară,22 aprilie 2013, înfiinţarea unui Guvern Virtual”Onu”, a cărui raţiune de a fi este devenirea ROMÂNIEI, PERLA UE.

Componenţa preliminară a GV:

Premier, Creatorul său, adică EU,Onu, spre a evita echivocuri.

Prim Sfetnic/Eminenţă Cenuşie pe Viaţă:  Adeena,

Consilieri Principali:Ileana-Galaţi, Noemi-Alba Iulia,

Miniştrii şiCorpul Consilierilor, în formare.

Principii, ca reguli generale, şi Criterii, ca reguli practice/aplicate:

0)Crez:Nihil sine Patriae.

”Pământul patriei e scump tuturor” (Cicero, în Catilinare)

1)Capabilitate:implicit, “imposibil, nu există!”

2)Cinste şi Corectitudine: la terminarea mandatului, cântarul să arate la fel, ca la începerea lui.

3)Remunerare:ierarhizată, pornind de la salariul mediu, pe economie

4)Menţinere :prima abatere, de la “Pacta sunt servanda”.

5)Responsabilitate:”greşelile se plătesc exemplar” sau, “după faptă, şi răsplată”

6)Perfectibilitate:urmărirea expresă a aplicării legilor, şi a OGV(ordonanţe de guvern virtual)

PS:1)Pentru depolitizare, şi eficientizare, selecţia şi numirea Guvernului, se va face prin concurs, dintre candidaţi:

de la anonimi, la valori naţionale.

2)Dacă nu va fi realizabil, din motive de remunerare,GV va fi fost o năzuinţă ludică!

Madi şi Onu

INVIDIE.

Credeti că poate fi invidiat un câine? Şi mai ales unul maidanez?

Ei bine, da!

Am trăit eu însumi, astăzi, această emoţie. Puţin mai complexă, desigur.

Mă trezesc după o noapte, pe care mi-am petrecut-o într-un lirism eminescian, privind extatic, avatarul Adeenei.

Nu mă credeţi motivat, pentru această efuziune sufletească?

Aveţi tot dreptul, dar dacă veţi arunca o privire pe blogul său, îmi veţi da dreptate.

Vă va întâmpina… Dar nu, mai bine constataţi singuri!Nu-mi plac decât emoţiile originale, primite direct de la sursă, fără eteroaprecieri, oricât ar fi ele de valoroase. Nu-mi plac, pentru că în cazul Adinei, am fost atât de viu direct capacitat, încât am devenit dependent de  gândul existenţei sale, oriunde s-ar afla.

Aşadar, în timp ce savuram emoţiile de mai sus, vocea melodioasă a soţiei, mă trimite la cumpărături. Nu aştept altă invitaţie, mă îmbrac, şi plec.

Sunt atât de somnoros, încât disting doar contururi, pe care le evit în ultimă instanţă.Aerul rece mă înviorează, şi în faţă, la câţiva metri un cadru de toată admiraţia.

O fată, cred, mângâia cu o gingăşie aproape maternă, creştetul unui maidanez. O făcea atât de cald, încât pentru o clipă, am simţit nevoia, să-i văd faţa, ca măcar blândeţea expresiei ei,  să-mi dea iluzia, că sunt maidanezul mângâiat.

A plecat, grăbită, şi n-am reuşit s-o ajung. Am distins doar, pe deasupra cizmelor, imaginea armonioasă a unor pulpe artistic  modelate. A dispărut, precum apăruse, şi am rămas cu senzaţia inefabilă a secvenţei de tandreţe, la care asistasem.

Acum, când scriu, percep limpede, nostalgia chipului blând şi mângâietor al mamei.

Mama!

Incomparabila mamă!

Madi şi Onu

OMUL ŞI FRUMOSUL

Cu un fel de ceaţă pe suflet, din cauza evenimentelor politice, care-mi confirmă că iar am votat greşit, mă plimb prin blogosferă, în speranţa a ceva de suflet.

La  Adeena, fata cu talent literar, de mă trimite cu gândul la Panait Istrati, observ că încă doarme.

Uşor marcat, zbor către Vest, şi privirea îmi este atrasă de un coş cu ouă colorate de Paşte, publicat alături de urarea cuvenită, de NOEMI.

Privesc fascinat.

Îmi amintesc de efemeride. Realizez, într-un târziu, de ce. Viaţa acestor minuscule opere de artă, este la fel de scurtă. Poate nici de o zi. Dar fascinantă, mi se pare nevoia omului de frumos. Fie şi doar pentru o clipă. Le admir, şi simt cum în faţa nevoii de frumos a omului, fiinţa, mi se înclină irezistibil.

Am convingerea, că indiferent de statutul său, omul şi frumosul, sunt două notiuni complementare. Şi îmi amintesc de Capela Sixtină, când entuziasmat de feeria frumuseţii conţinute, am avut senzaţia, că aparţin universului, că sunt parte integrantă a acestuia.

Poate că în momentul dăruirii minicapodoperei sale, oul colorat de Paşte, omul trăieşte revelaţia clipei, şi este fericit! Asta mă face să gândesc, la ce puţin ne trebuie, să fim într-adevăr noi înşine.

Oameni!

Madi şi Onu

OARE CE SĂ FIE?

Interesant, cum matinal,

Mă poartă gândul, ca un val.

Concret, când să ajung la mine, mă gândesc

Pe blogul Adeenei, mă trezesc

Nu vreau să spun că îmi displace

Dar, nu-nţeleg, şi pace!

Cu mine, ce să fie,

Probleme de biochimie?

Ce enzimă oare,

Să lucreze, în a Adeenei favoare?

De unde atâta eroare

Să nu-mi găsesc direct, propria cărare!

Că dacă nu trec pe la ea

Nu-mi va fi-mplinită ziua?

Madi şi Onu