Arhive pe etichete: amforă

ZÂMBETUL SOARELUI/SORINEI

Ieri, răpit de zâmbetul său tonic, mi-a scăpat, că numele blogăriţei este SORINA CHIRILĂ.

Astfel, comiteam o nedreptate. Priviţi-i tema blogului! Nu este fascinantă privirea căprui intens, a acestei fete?

Apoi, într-un alt post al său, apare o pereche de mâini.., minuscule, ai spune copilăreşti, dar din care radiază  o feminitate de neclintit.

Cine cunoaşte forţa imaginaţiei amintirilor, a acelui deja-vu, îmi va înţelege tresărirea la vederea lor. Veneam de la biblioteca unională Lenin, din Moscova. Lucrasem pentru dizertaţie, câteva ore în şir, cu pauzele aferente, şi eram destul de obosit. Până la căminul unde  locuiam, călătoream cu metroul, şi două autobuze,în general, aglomerate. În staţia celui de-al doilea autobuz, aştepta liniştită, ea. Furat de gândurile rămase după lecturile făcute, nu eram atent, la ce se petrece în jurul meu.

Când un şofer distrat, a trecut prea aproape, în îmbulzeala produsă, am văzut , că de vecinul de aşteptare, s-a sprijinut o mânuţă . Prea delicată, să fie de copil, am privit-o atent.

Atunci, am zărit-o pe ea. Scundă, de o frumuseţe, pe care ca s-o redau, am să-i spun simplu, ”slavă”, mi-a zâmbit, uşor jenată, de situaţia incomodă în care am observat-o.

Zâmbetul de înţelegere a situaţiei sale  ne-a apropiat, ca pe doi părtaşi, la aceeaşi peripeţie.

–Ufff, aşa păţesc zilnic, spune ea.

–Cunosc, merg deseori pe acest traseu.

Ne-am retras deoparte, să ne auzim doar noi. Avea obiceiul să comunice, prin gestica braţelor, ceea ce ducea la o atingere involuntară a interlocutorului.Îmi plăcea, desigur. Am uitat de maşinile aşteptate. Prezenţa ei, mă învăluia, într-o stare delicată şi caldă.

Poate că uitarea de sine, exprima o anumită reciprocitate. Pe măsură ce o cunoşteam, o simţeam tot mai apropiată sufleteşte. Relativ scundă, avea o conformaţie de amforă delicată, cu o mobilitate de nuia de salcie, din lunca Dunării, la adierile care învolburează discret apele liniştite ale împărăţiei acestora.

Însufleţirea conversaţiei noastre, atrăgea privirile celor din jur. Timid, de felul meu, am devenit rezervat, şi uşor speriat, mi-a părut prea frumoasă, încât să-mi îngădui să-i propun, să ne revedem,fie şi în staţie, aşteptându-ne. Când răceala timidităţii mele, s-a strecurat între noi, a urcat în primul ei autobuz şi a plecat. Câteva bezele, n-au fost suficiente să  ne  revedem.

Cu toate aşteptările mele îndelungi, poate…,  cine ştie…, va reapare. Pierderea legăturii cu ea, m-a întristat, puternic, până când lucrul intens, la dizertaţie, m-a îndepărtat de mine însumi. A rămas cicatricea sufletească, sensibilizată ieri, de blogul Sorinei Chirilă, Zâmbetul Soarelui.

Îţi rămân îndatorat, Sorina!

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Univers feminin