Arhive pe etichete: amintiri

Imagini de călătorie …

În călătoria aceasta cred că am să mă plictisesc de moarte …

Abia a început să se lumineze, dar, mai târziu, cred c-am să mor de cald. Şi trenul hodorogeşte şi bodogăneşte… Să încerc să mă uit pe fereastră… Cerul e roşu ca după pârjol. Şi iarba pare roşiatică. În depărtare se văd câteva case albe, cu geamuri mici şi o bisericuţă care se arată după un deal. Mai departe nu se văd decât dealuri cu vii şi livezi. Trenul trece în goană pe lângă câteva sate, în gările cărora nu se opreşte.

Trece în goană, pufăind şi şuierând …

 Dar, acum imaginea s-a schimbat. În zare se arată munţii cu piscurile lor cărunte. Dealurile au rămas mult în urmă. Am să văd păduri, poieni, am să văd mai de aproape piscurile înzăpezite ale bătrânilor Carpaţi. Se apropie un tunel… întuneric… Parcă e noapte. Oare cât de lung e tunelul ? Nu e prea lung. Trenul a ieşit din nou la lumină; acum mă orbeşte. Mai departe se zăresc din nou munţii. Ce frumoşi sunt … În depărtare se văd case mici şi blocuri. Trenul se opreşte într-o gară. Ce gară o fi ? Nu e agăţată nicio tăbliţă pe care să scrie numele gării. Ba da: uite o tabliţă albastră de metal, pe care e scris ceva cu litere mari, albe. Tăbiţa e agăţată deasupra unor butoane pe care scrie… Fumatul interzis ! Sunt dezamagită… Care o fi numele gării ? Nu mai e timp de căutat. Trenul porneşte mai departe şuierând. E o căldură – pe semne ca la topire. Nu mai pot să stau lângă geam. Îmi rezem capul de sacoşa atârnată în cui şi … adorm.

Abia la asfinţit, când totul era roşu ca atunci cand am plecat din Tulcea, bunica mă trezi. Ajunsesem la Braşov. Cum ? Am dormit atât de mult ? Călătoria s-a sfarşit ? Din păcate, da … N-am să pot urmări forfota oamenilor din gări, n-am să mai văd unul după altul oraşele, la fereastra compartimentului rămas gol.

Călătoria s-a sfârşit …

19 comentarii

Din categoria Muzică, Poveşti

Păpuşa mea …

Printre pânzele de păianjen ale copilăriei am găsit-o …

Nu-mi mai amintesc. Poate că mi-a adus-o Moş Crăciun cu surâsul mamei. Poate că mi-a crescut în braţe, aşa cum cei mai frumoşi muguri cresc din copacii tineri. Sau poate că mi-au adus-o berzele odată cu primăvara, într-un colţ de copilărie. Şi tocmai de aceea, poate că am iubit-o. Pentru că venea dintr-o lume necunoscută. Şi tot ceea ce este nelămurit te atrage, te învăluie în iubire. Lumea ei era lumea celor care, în tăcere, niciodată cu cuvinte, îmi umpleau braţele cu cuibăriri calde. În fiecare rochiţă cusută stângaci, dar cu drag, îmi lăsam pentru totdeauna o frântură din copilăria mea. I-am pus ghetuţele întâilor mele drumuri, i-am pus căciuliţa întâilor mei fulgi de zăpadă. Am îmbrăcat-o toată în întâia mea copilărie… Şi i-am cerut în schimb singurul ei surâs pe care-l avea pus pe buze de cineva necunoscut din lumea necunoscută de unde venea şi ea. Printre pânzele de păianjen ale copilăriei am gasit-o, poate putin obosită de aşteptare. Era aceeaşi… Chiar dacă avea capul spart şi mâinile rupte… Căci păpuşa mea nu era în porţelanul acela cu ochi albaştri şi zâmbetul încremenit, ci în pieptul meu, prietena gândurilor şi a drumurilor mele. Şi pentru prima oară am simtit că-n cartea de gramatică lipseşte din rândul fiinţelor, una singură

… Păpuşa mea !

34 comentarii

Din categoria Diverse ...

De 1 mai 2010

 Este 1 Mai, Sărbătoarea Primăverii, a oamenilor vii, care ştiu să se bucure  ponderat de viaţă: să mănânce, să bea, să iubească, şi să spere în minunea viului. Surorile mele, Geta şi Marcela, din Galaţi şi Bucureşti, mă felicită telefonic, şi depănăm amintiri comuniste, încet, cu teamă, să nu ne audă anticomuniştii, să nu creadă, că nostalgia anilor frumoşi de viaţă, petrecuţi, fără cârteli, fără să ştim chipurile ceva despre fericirea celor din Lumea Libera, ar reînvia Comunismul sau pe Ceauşescu.

Ne-am amintit de excursiile la munte şi la mare, cu trenuri special organizate, în acest scop: făceam ascensiuni pe munţi, plimbări îndelungi pe cheiul mării, la Constanţa; plimbări cu barca, sau cu vaporaşul, în Deltă; ne bucuram de aromele îmbietoare ale micilor şi ale peştelui la proţap, ca şi ale  frigăruilor suficient stropite cu bere şi vin, după puterea bilei fiecăruia.

Estrade special amenajate, pe care se desfăşurau, reprezentaţii artistice, muzică populară, fanfara militară, fără manele  ! ; ce fiori ne cuprindeau; necontaminaţi de cinismul ipocrit, al parveniţilor deveniţi eroi, pe cuceririle Eroilor revoluţionari, din cimitire. Zile frumoase, trăite demn, făcându-ne datoria de a ne câştiga onest existenţa, fără arivism, fără cinism.

Evocând impresii, netrăite poate în nota mea şi a celor mulţi,ca mine, voi irita “părelnicii”, insignifianţi care, pentru a-şi justifica existenţa, ar fi în stare de tot soiul de papagalisme opiniale să nu dea voie celor mai demni ca ei, să-şi desfăşoare existenţa onorabila. Ziua de azi, îmi aminteşte de un film impresionant, căruia, simbolic, îi voi spune: ”Şi totuşi, viaţa continuă !”. Este un film de război, care prezintă atrocităţile războiului: bombardamente, distrugeri, moarte la tot pasul, victime nevinovate, pretutindeni.

Totul, cenuşiu, trist, pare condamnat dispariţiei. O secvenţă însă, mirifică, i-aş spune, apare pe ecran: un lan de grâu, înspicat, îşi unduie, valurile spicelor grele de rodul vieţii. La marginea lanului, o pereche, el şi ea, ţinându- se de mână,  aleargă  fericiţi, de-a lungul acestuia , se opresc, se îmbrăţişează, şi sărutându-se, după o scurtă ezitare, intră în lanul care-i învăluie, martor, discret  şi decent, al zămislirii vieţii.

Iar secvenţa, ca într-un Imn de slăvire, adusă vieţii, se încheie, în cuvintele… “Şi totuşi, viaţa continuă !”

27 comentarii

Din categoria De acasă ..., Politică

Suave amintiri

Poate prima serată, la liceu …

Timizi, stăm grupaţi, pe costume: pantaloni si fustiţe. Un buchet de câteva fetiţe, chicotesc, privind curioase, în jur. Din el, o floricică, se desprinde, şi vine zâmbind, către mine; mă invită la dans; fâstâcit, o refuz, pe motiv, că nu ştiu să dansez. Pleacă, chicotesc iar, şi revine; repet scuza, adevărată de alt fel; nu-i nimic, te învăţ eu, învăţăm împreună, şi mă ia ferm, de mână. Întotdeauna, mi-au plăcut fetele care ştiu ce vor de la mine. Cedez… , primii paşi, …primele călcături …, primele scuze, strângeri de mână, de înţelegere, de apropiere.

Final, mulţumiri, promisiuni de noi lecţii. Încep să prind; la ultimul dans, sunt lăudat de o altă floricică; îmi spune ca suntem vecini, şi hotărâm să plecăm împreună. La poarta ei, săltată pe vârfuri, mă sărută, şi dă să fugă. O îmbrăţişez; nu ştiu să sărut, dar căuşul mâinii, simte zvâcnetul sânului surprins de curajul meu, ….. speriat la rându-i, de ce n-a mai făcut încă ! Spre casă, parcă zbor; n-am ştiut că suntem atât de aproape. Şi, că era începutul unei vieţi, pline de culmi şi abisuri.

16 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Univers feminin