Arhive pe etichete: anticomunism

GÂND BOLNAV !

Motto: Nobilul maghiar, la mileniul statului ungar, orgolios: Când veţi sărbători şi voi o mie de ani de la venirea voastră ?  Ţăranul român ardelean: Noi suntem de-aici ! – Academician David Prodan

Gândul bolnav, de-a ne-ngropa istoria …

Mi-a trezit un aprig dor
De uliţa copilăriei.
De colbul fin, sub soare arzător,
Unde, ne pierdeam în ceaţă,
În crunt război, nimicitor,
Cu hâd Cyclop răzbunător,
Venit, năpastă, de pe mare
Să ne aducă Ţara-n Jale.
Mi-e dor şi de ţăranii paşnici
În bucuria lor de viaţă
Neînvinsă strajă Ţării,
Împotriva dezmembrării
Sfios…, îmi amintesc sătenii
Cu suflet pur, de după Denii.
Pe-atuncea, nu aveam a  bănui,
Ce vremi haine vor veni
Când demoni, zişi portocalii
Ţara ne-or primejdui,
Chiar în preajmă de Rusalii.

In emisiunea : „ROMÂNIA, vândută la FIER VECHI”;  realizată de Carmen Avram, la ANTENA 3, realizez cât de mult rău a făcut Ţării, anticomunismul.

Parcă văd, zâmbetul atotştiutor, al lui Petre Roman, numit de Ion Iliescu, prim ministru, post revoluţionar, spunând cu o seninătate convinsă, de progenitură, care beneficiase de comunism, cum că de la Ceauşescu, a rămas o grămadă de fier vechi.

Azi, aliatul politic, de atunci al preţăluitorului de INDUSTRIE a ŢĂRII, poate provoca, riscant, distrugerea acesteia, prin pulverizarea structurilor teritorial- administrative, judeţele, iar energiile creatoare ale acestei năpăstuite NAŢII, să fie irosite în acţiuni cronofage de prevenire a efectelor sinucigaşe ale unei astfel de iniţiative. Şi când te gândeşti, că încă mai există naivi de bună credinţă, care să îmbrăţişeze asemenea idei !

Madi şi Onu

Reclame

9 comentarii

Din categoria Politică

DE DULCE TURCESC …

Motto: “Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne !”  – Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla

Perspectiva Alianţei PSDPNLPC, a produs un cutremur printre viitorii perdanţi, iar actualii susţinători, trădători de Patrie, mascaţi în anticomunişti, au intrat în alertă. Fără cap, ca nişte slugoi plătiţi, aceste jalnice vieţuitoare, au început să schiaune panicate, că alţii vor fi alţii plătiţi în locul lor. Ţinta lor predilectă, NAIVUL CRIN, care înghiţise momeala marotei antinaţionale, “anticomunismul”  şi sperau, că-l vor prinde în momeală.

Aveam dubii, asupra Alianţei, dar atacurile calomnioase furibunde asupra lui Crin Antonescu, mi-au revelat că molima anticomunistă, asemenea celei a căpătuielii comuniste, este la fel de puternică, şi ea zace latent în caracterul lacom şi perfid de parvenire al unora, deghizaţi chiar şi sub chipul moralist al apărătorilor de democraţie, dar mirosind halenic prin răbufnelile fetide ale haznalei lor sufleteşti.

Mascaţi până şi în straiele decente ale profesiei de ziarist, aceste putregaiuri ale României, nu încetează să împroaşte confuzie, erijând-se în chipul plin de inocenţă  nedefinită al măscărilor pamfletarului.

Unui asemenea aspect hâd caracterial, îi este destinată, rima care urmează. Iar ca el, România, abundă.

Crine, Crine,
Credeam că ieri,
Pe bune, te-ai convins,
Cum zelosul ziarist,
Din obedient săltat,
Mascat, vai, în democrat,
La îndemn…, te-a calomniat.
Să fie iar promovat !?
Iar, Aţâţătorul…,

Rău de ură infectat,
Sau prin genă, trist marcat,
Din Adevărul, în pripă plecat,

De Gândul propriu mazilit,
În cercul vieţii pedepsit,
Şi neveste părăsit,
Încă nu a priceput,
Că instigarea la ură,
Nu-i decât o făcătură
Şi, ce-i iese lui din pană,
E mai mult o panaramă,
Pentru boschetar succes
Ca auditor ales.

Aşadar, Crinule,dragă,
Ia aminte, nu-i de şagă,
Ura-ne, inoculată,
E PARŞIVIE, mascată,
Spre o nouă adăstare,
La a Ţării molestare,

PS: Nu mă face zău, să cred
Că…, anticomunismul isteric
În frenezie urlat
Ca  MARŞARIER de ŢARĂ
Este demers îngălat,
Aşa cum, ar zice Dracu,
Să-l ascunzi, pe PORUMBACU !

MADI şi ONU

17 comentarii

Din categoria Poezie, Politică

Maneaua „Anticomunismului”

Motto: ”Căderea Zidului Berlinului în 1989 şi destrămarea imperiului sovietic care au urmat, au dus la o zdruncinare nu numai a ordinii continentale, ci a rânduielii întregii lumi” – Wilfried Martens

În baza acestei aserţiuni, a unei personalităţi care a făcut istorie politică europeană, trebuie sa fii ipohondru, să mai crezi, în posibilitatea revenirii comunismului. Marea viclenie a comunismului a fost critica, ajunsă în subliminal, la nivel de trădarea/turnarea aproapelui.

 Marea ticăloşie a neocomunismului este maneaua ”anticomunismului”. Promotorul său, probabil un fost comunisto-securist nărăvit în diversiuni ca atare, iar ciracii săi, realii parveniţi, radiografiaţi de Alioşa, în postul său, PARVENITUL. Consecinţa: comuniştii, şi-au consolidat teroarea socială. Parveniţii.., clica socio-economică. În ţară, toţi se tem să facă sau să spună ceva, să nu fie acuzaţi de comunism.

Cum să construim o ROMÂNIE cu un PIB civilizat, când tot timpul ne uităm în trecut ?! La un concurs hipic, un cal a întors capul, în timpul cursei, s-a împiedecat, şi i-a rupt gâtul călăreţului. Cam aşa suntem şi noi. Rupem gâtul României. În postul precedent, vorbeam despre ideologie. Care nu este decât un sistem de idei şi norme care orientează acţiunea politică şi socială a unui partid. Orice proiect de societate se naşte dintr-o ideologie, care este raţiunea existenţei sale, când este  o organizaţie politică normală, fără prejudecăţi, dacă nu este o compilare penibilă, fără nici o adaptare la ambientul uman scontat.

De fapt, poate că şi oamenii care compun  un partid sunt în realitate, o masă de nume, transformată în nişte agitatori, chibiţi, care ca orice galerie, strigă ce li se spune. Şi aci este tâlcul postului meu; să ne organizăm galeria politică, pe vigilenţă acţională, şi nu pe huiduială naţională. Ce-ar fi dacă  noi Partide, am renunţa la manelisme şi nu ne-am mai otrăvi existenţa cu dejecţii revanşarde ? Când vom edifica acţiuni inteligente de opoziţie, un instrument democratic, subtil şi util, şi nu ne vom arunca un noian de insulte, de te minunezi, cât a mai încăput în biata făptură umană.

Aşadar, ce-ar fi dacă fiecare partid, cu ceata lui, ar crede în valoarea cuvintelor foarte simple, dar încărcate de istorie şi promiţătoare de viitor: Libertate, Solidaritate, Responsabilitate, Progres, Fidelitate, Democraţie…, într-un angajament social hotărât ? Şi nu le-ar mai cataloga de limbaj de lemn ?

Ce-ar  fi să ne apucăm să învăţăm politică veritabilă şi să nu ne comportăm ca nişte încălţaţi în ghete de fotbal, care-şi închipuie că dacă lovesc mingea cu piciorul (strigă insolent, măi comunistule), chiar ştiu fotbal/politică ? Şi cu cât se exprimă mai indecent, dovedesc  aptitudini  politice ?

 PS. Postul, intenţionează o conduită de civilitate politică, şi nu un gând ascuns, cum şi-ar imagina nişte vajnici patrioţi anticomunişti, cu mentalitate de apartheid.

 Onu Ionescu

50 comentarii

Din categoria Politică

Oara

Motto:  “Respectarea promisiunii făcute este criteriul  demnităţii” –  Madi

I-am promis Oanei Clara, cu ocazia botezării ei în Oara, istoria acestui nume. În cunoştinţa mea, desigur, el fiind de sorginte greacă, şi probabil cu un trecut apropiat. Eram un tânăr proiectant, cu tabieturi, împrumutate de la nişte unchi de-ai mamei, oameni cu vază; unul, Şeful Baroului Avocaţilor din Bârlad, fost militant anticomunist, motiv implacabil de puşcărie politică, urmată de domiciliu forţat, într-o localitate din împrejurimi; altul, tot avocat, tot deţinut politic pentru vederile sale promonarhiste. De la ambii, mi-au rămas amintiri interesante …

De la primul… monumentalitatea Marii Enciclopedii Franceze, a cărei valoare spirituală, nu eram pregătit să o înţeleg, decât peste ani; freamătul zilnic, al vieţii unei gazete, el fiind şi patronul unui ziar local, de la care i s-a tras probabil, întemniţarea; ca şi nobleţea sentimentului de prietenie, dincolo de meschinăria politicii (pe scurt, în localitatea de domiciliu forţat, a fost văzut întâmplător, plimbându-se, de către un demnitar comunist, fost coleg şi prieten de facultate). Nu cunosc amănuntele, dar după ce i-a povestit respectivului, istoria domiciliului actual, unchiul s-a trezit rechemat în Bârlad, la zdreanţa ce-i mai rămăsese din viaţă.

De la al doilea… am reţinut modul protocolar de viaţă; ca să-l vizitez, deşi era singur, trebuia să mă anunţ cu 1-2 zile înainte, să mă primească, “de casă mare”, cum se justifica el şăgalnic. De la ambii, tabietul respectului de sine, după serviciu, cu o cafea, aromizată cu un coniac. Aşa se face, că în timp ce-mi savuram cele două licori, mă simt fixat de o privire intensă, surâzătoare, parcă. Cu nonşalanţa tupeului tinereţii, m-am şi autoinvitat  la masa de unde eram  cercetat. O brunetă, surâzătoare, mi-a acceptat scuzele, şi privindu-mă cercetător, m-a întrebat, dacă aşa procedez mereu. I-am raspuns sincer, că doar în situaţiile irezistibile percepţiei mele de plăcut. Au urmat recomandările de rigoare, să nu mai fim stânjeniţi, de pudoarea care, chipurile, ne incomoda oarecum.

Necăjită de singurătate, Oara, după ce ne-am mai respectat cu câte un coniac şi o cafea, nu mi-a refuzat invitaţia de a-mi face o vizită, să continuăm, într-o notă de discreţie, momente plăcute, ale căror germeni, deja dăduseră semnalul apariţiei. Ne-am cunoscut, în toate ! Ea ştia deja, despre mine, că sunt Onu, inginer proiectant, solitar ca şi ea. Mezina familiei, din cele două fiice, nu avea chef de carte; dar nici nu-i simţea nevoia; tatăl ei, grec, era Şef  Secţie Minorităţi din CC al PCR, veste, la care m-am crispat usor. O ascultam amuzat, crezând că mă ia de prostuţ. Îmi ştia telefonul de la serviciu, pe-al ei de acasa, nu mi l-a dat, pe motivul funcţiei tatălui.

Într-o zi, prima surpriză… îmi propune să ne căsătorim, cu perspectiva devenirii mele, în funcţia de ambasador, în oricare tară mi-aş fi dorit. Concomitent, au început să apară nişte ciudăţenii: ba la uşă, găseam nişte scame, ba administratorul, care ştia cine sunt, îmi face o vizită, şi cu un aer obedient, mă roagă să-i fac rost de un medicament, aflat sigur la Farmacia CC. Îl refuz, obiectiv, neavând cum. Mi-o retează scurt, muncitoreşte: ”haideţi, că ştim că lucraţi la Comitetul Central; că ne-a spus tovarăşul colonel, care s-a interesat de dumneavoastra’…”. Perplex, o ţin pe-a mea, el pe-a lui, şi ne despărţim oarecum afectat. Îi povestesc totul Oarei, care izbucneşte, satisfăcut …acum mă crezi că poţi deveni ambasador, după căsătorie ?

Nu văd legătura, îi întorc vorba repede. Are ! Înseamnă, că Ministerul de Interne, a început verificarea ta, în vederea căsătoriei noastre. Ştii, că suntem prieteni de familie cu…, şi-mi spune, spre groaza mea, numele Şefului Internelor (nu-l scriu, dintr-o discreţie, ce mi-e specifică), despre care se ştia că este un dur încuiat. Mă gândesc să rup legătura, dar nu sunt în stare, când ajutorul îmi vine tot din partea Oarei. Îmi spune că a sunat-o doctorul X, s-o anunţe că medicamentul cerut de administatorul blocului, nu se găseşte în depozit. În glumă, iî răpund: adică-ai sunat tu !? Doar mi-ai spus ca n-ai dat telefonul nimănui, când m-ai refuzat ! A luat cum se zice plasă. Mi-am dat seama că m-a minţit, şi n-am mai avut încredere. Am spus la revedere: eu diplomaţiei, ea, căsătoriei; poate s-a măritat cu medicul căruia-i dăduse telefonul ! Eu am fost însă mulţumit, să fi ieşit de sub spectrul minciunii.

Peste câtva timp, am întâlnit-o întâmplător, pe stradă; aproape să n-o recunosc; slăbise, parcă se ofilise. Deseori, m-am întrebat, dacă am procedat înţelept. Din clipele de intimitate, păream a  fi compatibili, dar cine poate şti ? Începusem să-i cunosc familia: sora, cumnatul; urma să mă prezinte părinţilor. Presupun că ne-am fi înţeles. Prin bunica mamei, am câteva molecule de sânge grecesc.

PS: A fost odată, o fată grecoaică, pe nume Oara !
Dar s-a pierdut, dintr-o îndârjire, ca în latinescul, ”perseverare, diabolicum !”

Onu Ionescu

30 comentarii

Din categoria Din lume ..., Politică, Univers feminin