Arhive pe etichete: anticomunisti

MANIHEISM

Uneori, nu poţi. Să nu te îndrăgosteşti, să nu te enervezi, să nu te revolţi! Vorbesc despre mine, cu toată convingerea.

Nu mai degrabă, decât aseară, diavolul provocării, mi s-a arătat iar. La emisiunea lui Radu Tudor, pentru aniversarea a 86 de ani, a academicianului Dinu C. Giurăscu.Un intelectual de elită, cu un caracter demn de toată lauda.

În ciuda unui trecut de opresiune comunistă inimaginabil:bunicul, cu domiciliul forţat, salvat de nimeni altul, decât Petru Groza, bunurile confiscate,  tatăl  condamnat, dar care după eliberare întrebat de fiul său:

-acum ce facem?

-Cum? I-ar fi răspuns acesta. Ne apucăm de treabă!

Simplu, ca şi cum nu se întâmplase nimic.

Treaba cu Petru Groza, mi-a amintit de unchiul meu avocatul, şeful Baroului din Bârlad, tot cu domiciliu forţat, văzut întâmplător, de Miron Constantinescu, în trecere prin localitatea de domiciliu forţat a unchiului meu.

În două zile, unchiul a fost rechemat în Bârlad. Fuseseră cândva,colegi de facultate.

Dar nu vreau să aduc laude unor activişti comunişti,consacraţi.

Vreau, pur şi simplu, să vorbesc despre anticomuniştii ocazionali, de duzină, post 1989, care fără să aibă habar de vicisitudinile comuniste, s-au trezit peste noapte  să ne apere de comunism, aducându-ni-l pe cap pe cel mai mare anticomunist al Estului, şi ducând de râpă  Ţara şi economia ei.

Indivizi, despre care nu ştiu dacă să-i consider nişte inhibaţi sau pur şi simplu maniheişti, cu toată adeziunea lor la creştin- ortodoxie, declarată vocal.

Maniheismul este o doctrină religioasă orientală, după care universul este guvernat de două principii:binele şi răul.

În traducere flegmatică, pentru anticomunişti şi prozeliţii lor jalnici: dreapta şi stânga.

 

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

HORROR !

Ieri, am asistat la o emisiune TV, horror. Preşedintele-premier Băsescu, în rol de substituent al modest-nativului premier Boc, ne-a comunicat: pentru stăvilirea crizei, sunt necesare măsuri austere, de la 1 iunie, precum reducerea pensiilor şi ajutorului de şomaj cu 15% respectiv, a salariilor, cu 25%. Totodată, în urma unei glume, despre un obez, dupa mine nereuşită, dar după care nu l-a mai apucat hăhăitul de autosatisfacţie, cu care ne-a obişnuit, a precizat, cu intenţia infirmării zvonului privind problema remanierii guvernamentale: ” Nu pune nimeni problema remanierii în acest moment. Ne trebuie acum stabilitate şi încredere”. Ca unul care va suporta rigorile austerităţii, anunţate cu lacrimi greu reţinute, de Şefu, simt nevoia câtorva consideraţii, care să-mi umple golul digestiv, ce mă aşteaptă. Mai degrabă, câteva nedumeriri …

Ce-o fi avut în minte, cu Obezul de câteva sute de kilograme ? S-o fi gândit la Hidra guvernanţilor şi a acoliţilor acestora ? Care, presupun eu, îşi au partea lor nemijlocită de contribuţie la veniturile scăzute ale statului ! Mă bate un dublu-gând … 

a. Preşedintelui, îi este frică de această Hidră, cu braţe nesăţioase, chiar dacă şi-a dat seama de incapabilitatea ei guvernamentală, şi …

b. Vrea să scape de ea, în maniera-i ingenioasă, aşa cum a făcut întotdeauna, cu acei pe care i-a folosit. De ce îi este frică ? Pentru că, el i-a pus paznicii intrării în Palat, şi sunt mai periculosi, decât comuniştii pe spatele cărora a trăit întotdeauna bine (şi ieri,şi azi). Dar, pentru că, nu-i subestimez inteligenţa arivistă,  îl suspectez de intenţia de a se debarasa genial de ei, cum a făcut-o şi cu atâţia alţii. Cuuuum ?!?! Va atrage oprobriul public, asupra lor, spălându-se pe mâini; dupa ce le va fi răspuns ca Lăpuşneanu lui Moţoc. Ajuns aici, precizez că îl consider un demn urmaş al lui Talleyrand, căruia, când i s-a reproşat că toată viaţa i-a fost un şir lung de trădări, a răspuns inocent: “n-am trădat, am plecat,  când am văzut că sunt pe moarte, şi nu-i mai pot ajuta!”. Cât cinism ! Pe cale de consecinţă, înclin să cred că Domnul Preşedinte, îi consideră deja, nişte muribunzi, şi se pregăteşte , să-i părăsească talleyrandian !

Felicitări, discrete, Excelenţei Sale !

PS: Restul gândurilor, în alt post !

18 comentarii

Din categoria Politică

De 1 mai 2010

 Este 1 Mai, Sărbătoarea Primăverii, a oamenilor vii, care ştiu să se bucure  ponderat de viaţă: să mănânce, să bea, să iubească, şi să spere în minunea viului. Surorile mele, Geta şi Marcela, din Galaţi şi Bucureşti, mă felicită telefonic, şi depănăm amintiri comuniste, încet, cu teamă, să nu ne audă anticomuniştii, să nu creadă, că nostalgia anilor frumoşi de viaţă, petrecuţi, fără cârteli, fără să ştim chipurile ceva despre fericirea celor din Lumea Libera, ar reînvia Comunismul sau pe Ceauşescu.

Ne-am amintit de excursiile la munte şi la mare, cu trenuri special organizate, în acest scop: făceam ascensiuni pe munţi, plimbări îndelungi pe cheiul mării, la Constanţa; plimbări cu barca, sau cu vaporaşul, în Deltă; ne bucuram de aromele îmbietoare ale micilor şi ale peştelui la proţap, ca şi ale  frigăruilor suficient stropite cu bere şi vin, după puterea bilei fiecăruia.

Estrade special amenajate, pe care se desfăşurau, reprezentaţii artistice, muzică populară, fanfara militară, fără manele  ! ; ce fiori ne cuprindeau; necontaminaţi de cinismul ipocrit, al parveniţilor deveniţi eroi, pe cuceririle Eroilor revoluţionari, din cimitire. Zile frumoase, trăite demn, făcându-ne datoria de a ne câştiga onest existenţa, fără arivism, fără cinism.

Evocând impresii, netrăite poate în nota mea şi a celor mulţi,ca mine, voi irita “părelnicii”, insignifianţi care, pentru a-şi justifica existenţa, ar fi în stare de tot soiul de papagalisme opiniale să nu dea voie celor mai demni ca ei, să-şi desfăşoare existenţa onorabila. Ziua de azi, îmi aminteşte de un film impresionant, căruia, simbolic, îi voi spune: ”Şi totuşi, viaţa continuă !”. Este un film de război, care prezintă atrocităţile războiului: bombardamente, distrugeri, moarte la tot pasul, victime nevinovate, pretutindeni.

Totul, cenuşiu, trist, pare condamnat dispariţiei. O secvenţă însă, mirifică, i-aş spune, apare pe ecran: un lan de grâu, înspicat, îşi unduie, valurile spicelor grele de rodul vieţii. La marginea lanului, o pereche, el şi ea, ţinându- se de mână,  aleargă  fericiţi, de-a lungul acestuia , se opresc, se îmbrăţişează, şi sărutându-se, după o scurtă ezitare, intră în lanul care-i învăluie, martor, discret  şi decent, al zămislirii vieţii.

Iar secvenţa, ca într-un Imn de slăvire, adusă vieţii, se încheie, în cuvintele… “Şi totuşi, viaţa continuă !”

27 comentarii

Din categoria De acasă ..., Politică