Arhive pe etichete: austeritate

BECALI ŞI ONOAREA PNL!

 Mare circ mare!

Antonescu, a acceptat candidatura lui Becali în USL, din partea PNL.

Vă imaginaţi blasfemia?

Onorabilitatea pnlistă pusă în joc, mărturisesc, mi se pare un bluf mediatic, un  peştişor în ghearele pescăruşilor presei, o gumă de mestecat, spre deliciul pescuitorilor în ape tulburi, care măresc ratingul.

Să le luăm logic.

Dacă pe Becali, îl dezonorează paharele de vin, consumate în compania lui Băsescu sau faptul de a-l fi votat la începuturi, păi ce să mai cred despre demnitatea lătrăilor plini de remuşcări, asupra aceluiaşi gest?

 Dacă PDL este format din onorabilii liberali, transfugi  către PD, spre a deveni susţinătorii fervenţi actuali ai austerităţii? (ca să mă exprim eufemistic), identificată cu negura istoriei oropsite a României, la ce onoare mă pot gândi?

 Dacă, după zvonuri, candidatura senatorului Ioan Ghişe, în colegiul Braşov este îndoielnică, pentru că a avut fermitatea unei opinii de lider autentic, (sau asta să fi deranjat?) ,  atunci, toată tevatura în jurul onorabilităţii PNL, vizavi de candidatura lui Becali, mi se pare o glumă de prost gust, la fel ca şi aprobarea cvorumului la Referendum, de către Interimarul Crin Antonescu.

 Îmi vine în minte o istorie deplasată, privind moftul mediatic, asupra  maculării onorabilităţii PNL, dar din respect, faţă de istoria liberalismului nostru autentic, mă abţin să o redau.

Ba, aş evidenţia faptul că Becali, prin întrepriditatea lui, s-a dovedit un autentic liberal pragmatic, mai demn, decât ipocriţii aşteptând după zaplazuri, să-l uzurpe pe furiş, pe Antonescu.

A…, că are un limbaj plastic, faţă de unii ziarişti? Dar cu ce este  mai prejos acesta, decât bălăcăreala făcută de Radu Tudor, Robertei Anastase?

Haideţi, să ne uităm mai atent, în latrina din noi, şi apoi să vorbim despre educaţie!

Madi şi Onu  

Scrie un comentariu

Din categoria Râsu/Plânsu

SPERIAŢI DE PUTERE!

Motto:”În trei ocazii, omul este sincer: la mânie, la beţie şi la gelozie!”-Anonim

Merg pe stradă, şi râd singur. Probabil sunt tare nostim, că din partea opusă, cineva necunoscut, mă vede şi izbucneşte într-un hohot nestăpânit.

Mă opresc şi-i spun: probabil, ca şi mine, ai o mare durere!

Nu dom-le, hăhăie el , am o mare bucurie;

prin mine, ţara a scăpat de ameninţarea că nu vom mai primi credite nerambursabile.

Şi americanii or să ne apere gratuit, de ruşi. La vestea despre ruşi, încep să plâng spasmodic, în hohote, de-l apucă şi pe el boceala.

Cu capetele sprijinite de umărul celuilalt, nu observăm că lumea s-a strâns în jurul nostru, în două grupuri,vociferând:

 Unii , că de ce să ne mai temem de ruşi, că URSS-ul s-a dus.

Alţii, că „ne-ajunge creditul FMI”, că tot în austeritate vom trăi.

Nici nu ne-am desluşit bine, că au şi apărut nişte băieţi, pe care scria negociatori.

Mă uit la plângăciosul meu, ş-i spun:” hai şi-om bea o bere, să ne treacă de durere!

Nu de alta, da ne-or scoate pasibili de penal!

Tipul, mă ascultă, şi la a doua halbă, îmi spune: „îmi eşti tare simpatic, dar pari cam prostuţ!

Cum poţi crede că-i doare undeva pe nemţi sau pe americani, de noi.?”

Păi, spun eu fâstâcit, văzând cât de agresiv, ţin la preşedintele suspendat, mi-am zis că poate le pasă şi de noi.

Da cred că ai dreptate, sunt tare prost.

Mi-am pus nădejdea în demnitatea naţională, care după ziua de ieri, nu cred că mai există!

Nici la Crin, nici la Ponta, nici la USL.

 Şi am să-ţi repet  vorbele Ooanei Stancu, de aseară:” Poate nu era rău, dacă Ponta ieşea public, şi spunea:” Oameni buni, suntem şantajaţi, sub pretextul neacordării creditelor nerambursabile, sau a împrumutului FMI. Vă rugăm, „ajutaţi-ne, sfătuiţi-ne, cum să procedăm, să ne continuăm acţiunile altruiste începute de guvernarea noastră, a tuturor!

Că unii, ne asupresc mai rău, decât sovieticii şi otomanii!”

Cam ăsta a fost spiritul grăirii Oanei Stancu, mi s-a părut mie.

„Interesant, cum va fi reacţionat lumea, la asemenea blasfemii antiromâneşti!”

Spune mijindu-şi ochii, pe fundul golit al halbei, omul care mi-a deschis ochii.

Are un dar convingător de a se întreba, de parcă ar fi predicator.

Parcă-l şi văd pe misionarul Livingstone.

Într-adevăr, dar poate Oana Stancu are dreptate?

Să ştim în ce ape ne scăldăm?!Să ştie, migratorii, să ne respecte!?

S-au dus veselia şi plânsul conjunctural. Treziţi la realitate, şi temători, să nu fim pozaţi împreună, ne-am despărţit, furişându-ne, printre mese şi clienţi spre ieşirea din local.

Madi şi Onu.

2 comentarii

Din categoria Diverse ...

REITEREZ, „DATUL CU PĂREREA, LA ROMÂNI”

N-am să încetez să mă minunez de nevoia mea de pălăvrăgeală, din orice.

Ba ştiu de ce. Poate-mi creşte ratingul, şi Zelist nu mă mai depunctează, să scot şi eu un ban, să acopăr austeritatea căreia  trebuie să-i fac faţă, din cauza crizei. Că dacă Puterea, cu toate eforturile de stăvilire a necinstei, nu mai dovedeşte, măcar eu să o ajut, strângând cureaua.

Am însă un „of”: că nu avem un Prim Consul, un Napoleon , mai mărunt, care să-i pună la zid. Că aşa am citit, că ar fi procedat el cu bandiţii care năpădiseră Franţa. Îi împuşca pe capete, unde-i desoperea a patra putere în stat, cum numea el Presa, după ce mai lăsase câteva ziare, care-i cântau în strună. Regula lui era simplă:tăinuitorii de lucruri furate, cumpărătorii, şi desigur hoţii, să fie împuşcaţi pe loc, fără ezitare, iar lucrurile restituite păgubiţilor. Astfel, în şapte luni, a salvat Franţa de flagelul banditismului, care ajunsese să atace şi grupuri de soldaţi izolaţi.

Mare om, Domnule şi Napoleon acela. Şi nu era mai înalt decât Sarkozey.

Îi luaseră toţi frica. Punea imediat tunul pe ei, cei nesupuşi, cum a fost cazul lui Brumar. A avut şi noroc. Să fie înconjurat de doi miniştri capabili: Fouche’ şi Talleyrand.Ce viaţă pe franţuji, sub Napoleon. E drept că îi căpiase cu felul său belicos, dar măcar mureau în glorie, sătui.

Mi-au venit aceste gânduri, după ce am stat iar cu vecinul,  la A3, după numirea lui Meleşcanu şef la SIE.

Mare scofală, îmi zice vecinul. Pe Preşedinte îl mănâncă pielea. A uitat că l-a trădat pe Năstase, după ce-l numise la Externe ? Daaa.., continuă el consolator, nici cu Şefu, nu mi-e ruşine, că la câţi l-au trădat, începând cu Petre Roman,Tăriceanu….., s-o fi antrenat sufleteşte.

Turnura pe care o ia discuţa, nu-mi place, şi încerc să o scurtez.

Ba eu cred că ai lui îl pot compromite mai rău, decât noul şef al sie.

Nu vezi câte scoate Presa la iveală? Ce să mai facă,  e atât de singur şi de izolat!?

Oare cum rezistă?

                                                 Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Emoţii şi … Austeritate !

 Pe un blog destul de frecventat, am văzut următorul post: ” Dar cu cianură de ce nu încerci domnule Preşedinte ? ”

 Ideea , fie şi retoric transpusă (presupun), mi se pare sinistră ! Chiar şi din motivul că ea frizează, violenţa ! Chiar daca numai în  gândire, deşi, se cunoaşte, energia gândului influenţează atitudinile, pozitiv sau negativ. Iar eu, nu sunt  adeptul folosirii energiei în scopuri inutile, mai ales în regimul de austeritate, la care suntem solicitaţi, ca să nu spun condamnaţi. Aş vrea  totuşi, să fac o alta apreciere. Personal, gândurile, îmi declanşează emoţii: bucurie, mânie, anxietate, concentrare, mâhnire, teamă, spaimă.

Emoţiile, la rândul lor sunt tot forme ale energiei; care asemenea unor câmpuri energetice, declanşează reacţii fiziologice în organism, prin concentrare şi dispersare de energie, la fel cum anumite câmpuri electromagnetice acţionează asupra piliturii de fier. Reacţiile, declanşate, ar fi de natură endocrină, ca secreţia diverşilor hormoni, eliberarea neurotransmiţătorilor în creier şi în sistemul nervos. Ori, se ştie, de buna funcţionare a sistemului nervos, depinde economia viului. Legătura inseparabilă, dintre tulburările emoţionale şi fiziopatologice, este cunoscută, atât în Orient, cât şi în Practica Medicală Occidentală.

Să trecem în revistă conform TAO, calea universală şi trainică a Naturii, fiecare emoţie, efectele acesteia şi consecinţele manifestării lor, în viaţa socio-economică a unei colectivităţi umane:

Bucuria şi râsul exagerate, lezează inima şi risipesc Spiritul. Argumente, ne oferă cazurile de moarte prin râs, sau în urma unor atacuri cardiace, produse de bucuria exagerată, la aflarea unor veşti bune neaşteptate. Mânia, când atinge niveluri extreme, lezează energia ficatului. Accesele frecvente de mânie, afectează , fapt care măreşte predispoziţia la iritabilitate, producând astfel un cerc vicios de energii emoţionale distructive.

Anxietatea, stare bolnavicioasă de nelinişte, de îngrijorare, lezează plămânii, prin blocarea energiei acestora;  consecutiv, alte organe, asociate acestui fel de energie: intestinul gros, splina, pancreas şi stomac, inclusiv afecţiunile specifice. Concentrarea excesivă, vizând o fixaţie psihică obsesivă, asupra unei anumite probleme, o preocupare mentala constantă, inclusiv orice fel de îngrijorare cronică, afectează digestia, privând corpul, de energia nutriţională.

Mâhnirea, pe durate lungi, lezează inima şi plămânii. Oamenii îndureraţi, sunt foarte vulnerabili la boli grave, inclusiv cancer. Oamenii cu energia inimii slăbită sunt predispuşi la supărare şi pesimism. Teama, excesivă, afectează rinichii. Spaima, sub forma de teamă neaşteptată, care şocheaza întreg organismul, afectează mai întâi, inima, iar dacă teama persistă şi devine o teamă cronică, lezează şi rinichii.

În baza celor relatate, doresc să menţionez că este necesar să ne dovedim superioritatea faţă de vitregia sorţii, şi să nu ne irosim şi bruma de energie ramasă, prin manifestări emoţionale, care nu vor face decât să dea apă la moară, celor care ne-au adus în starea actuală; fără emoţii excesive, în gesturi, în limbaj, în comportamentul cotidian.

Consecinţele socio-economice şi politice, în postul următor !

23 comentarii

Din categoria De sănătate ..., Politică