Kapha dosha (tip constituţional Ayurvedic)

O  ştim cu toţii pe vecină
Delicată, blândă, fină,
Ochii, licăr de lumină
Faţa, sufletesc senină,
Si vocea, cald- catifelată.

Când o vezi.. fără tăgadă
Discret, mintea se animă
Înfiorat, nu vrei a crede
Că eşti inimă legată
În plăsmuirea idilică a vieţii
Cum nu ai năzuit vreodată!

Onu

Publicitate

P 39, Mărturisiri

Motto:”Alege-ţi lăudători cu cap!”-(Sfat dat mie însumi).

Ca să mă feresc de penibil, evit lăudătorii. Sau vin cu dezminţiri.

I.-Spre pildă, aseară, înnnebunit de căldură, am redevenit românul care sunt.

Adică am încercat să râd, fidel convingerii autohtone, că, vezi doamne, „cu gluma, treci furtuna!”, că eu românul sunt frate cu codrul!”… De aceea-l şi defrişez, pregătind „viitura contra naţia română”

Sau, „mă rog”, vorba unui coleg, băutor de tării, poţi şti ce este în ţeasta unui ucigaş de frate?

Aşa că am trecut pe Reader, să caut pontoşenii, care să mă mai destindă. Nu mi-a trebuit mult, că mi-a apărut un post semnat Daniel Angelescu, şi întitulat, plin de cuvioşie:

”Dacă fiecare român ar sta în preajma regelui Mihai I măcar trei zile România ar deveni alta”

Postul, transmite omagiul autorului, redat într-un interviu. Se înţelege că modelului naţional sugerat. Haida de, mi-am spus! Autorul îi întrece pe Mihai Gâdea şi Tăriceanu în cădelniţării. Continui , incitat, ştiind că numai în practici ezoterice, se obţin astfel de rezultate rapide. Ei, nu, asta-i prea ayurvedică, îmi spun, dar citesc mai departe.

Reporteriţa, cu mult discernământ asupra temei, întreabă:

–„Cum l-aţi descrie în trei cuvinte pe Majestatea Sa?”

Răspunsul autorului urmează , cu mai mult de264 cuvinte. De aproape 88 ori trei cuvinte. M-am lămurit, nu -mi mai pierd timpul!

Înseamnă că trei zile s-ar lungi la 264 de zile.

Nu cred că Majestatea Sa ar avea viaţă de irosit cu atâţia români câţi o fi avut în vedere autorul .Sau s-a considerat numai pe sine!

„Îl apreciez” pentru generozitatea de a risipi timpul Majestăţii Sale, şi nu mă mai amuz.”Penibil respect!”

II.-Am încercat trecerea de la hrana preparată termic, la hrana vie sau crudă.

Nu reuşesc.

Stomacul meu nu se adaptează. Şi asta îmi naşte nedumerirea: cât timp îmi va fi necesar, să mă obişnuiesc să diger vegetale crude, în absenţa unui stomac bicameral?

Că văd cum şi LEGISLATIVUL (Parlamentul), nu merge bine, în tranziţia de la vechea formulă:MAN( UNICAMERALĂ), la noua formulă(bicamerală).

Oare va trebui să încerc un multiplu de câte 4 ani?

Onu

NATURĂ

Aş vrea să public un articol extraordinar, mă tem însă de prejudecăţi. Şi oricât ar fi de binevoitor faţă de suferinţa cuiva, nu sunt convins că nu mă voi lovi de supremaţia prejudecatii, prin prizma pudorii fals înţelese.

Este vorba de…

Dar mai bine, să-mi povestesc experienţa. Eram în delegaţie, în Mozambic. Shimbarea fusului orar, m-a afectat puternic.

Insomnii, stări de oboseală, constipaţii care nu se rezolvau decât graţie capacităţii organismului de autoreglare, când fluidizarea depozitului stătut din colon, nu ar fi fost deloc plăcută, dacă nu mă aflam singur în mijlocul naturii.

Cei necăjiţi de constipaţie, cunosc dezagrementul acesteia: hemoroizii dureroşi, însoţiţi de fistule anale, sângerânde  care, netratate, devin purulente, şi de aci, un focar de infecţie şi suferinţă.

Prin spitalele  mozambicane,  medicii, vorbitori de engleză şi portugheză, pe care eu nu le cunoşteam, nu-mi puteau evalua corect suferinţa şi nici să-mi recomande tratamentul indicat.

M-am chinuit astfel, peste o lună şi jumătate. Ajuns acasă, aproape disperat, răsfoiam o carte de Ayurveda (medicina străveche indiană), ale cărei recomandări le cunoşteam, şi am recitit sugestiile respective, pe care le-am aplicat în aceeaşi seară.

Am spălat zona anală, cu propria urină.

Nu mi-a venit să cred. După o singură aplicaţie a remediului, durerea şi usturimile, s-au ameliorat, iar în câteva zile, suferinţa nesfârşită, dispăruse.

Ca un făcut, când îţi pierzi minţile, în Mozambic, uitasem remediul, care efectiv, mi-a luat suferinţa cu mâna.Am mai recomandat „leacul”, şi a dat mereu, aceleaşi rezultate uimitoare.

Acum, scriind, îmi amintesc din copilăria mea la ţară, cum ţăranii chirpicari (la sfârşitul fiecărei zile, de umblat cu mâinile prin amestecul de lut, paie şi balegă de cal) îşi spălau mâinile în propria urină, colectată peste zi, în vase.

Iar efectul,  de dezinfectare şi cicatrizare a microleziunilor produse în timpul lucrului, era urmat şi de unul cosmetic, pielea mâinilor acestora, nefiind cu nimic mai prejos decât a celor care nu aveau aceeaşi profesie.

Acum, la terminarea articolului, fiind târziu, nu am timp, să redau câteva caracteristici biochimice ale urinei, însă la solicitarea celor netraumatizaţi de tainele viului, voi prezenta câteva date.

Dar, nu cred să existe printre cititorii mei, cineva, scârbit de sine însuşi.

Madi şi Onu