Arhive pe etichete: bătrână

PILDĂ UMANĂ…

Pe Facebook, mi-am întîlnit, în sfârșit, Gustul. La dr. Gabriela Bojica, din București.
Hoinăream în virtual, visând, când am întâlnit acest post pe care era distribuit următorul videoclip: JAPONIA, într-un mall probabil. O bunică, însoțită de nepoțica sa, îi refuză acesteia, bucuria unui tort aniversar, pretextând lipsa banilor. Fetița îi reproșează cu chipul trist, fără să vocifereze.
La scenă, asistă aparent neatent un tânăr.După plecarea bunicăi, îl cumpără și se duce la cele două, rugându-le să îl primească din partea lui, ca dar fetiței, de ziua ei.
Bătrâna, încearcă să îl refuze, dar el insistă, povestindu-i următoarea istorioară:
-O mamă, cu băiețelul ei, poate tot în același magazin, nu are banii necesari să-i cumpere acestuia, de ziua lui, tortul dorit. Un domn de lângă ei i-l dăruiește. Sensibilitatea băiețelului, nu a uitat fericirea clipei și reacționază ca mai sus.
Bunica, îi cere numărul de telefon, să-i restituie, când va putea, banii.
Băiatul încearcă să scrie ceva, dar se oprește și-i spune fetiței:
– Promite-mi că și tu vei dărui cuiva, cândva, un asemenea tort.
Printr-o înclinare a capului, cu drăgălășenia copilăriei, fetița promite, zâmbind.
Tânărul le salută ceremonios, în spiritul specific eleganței japoneze, și dispare în mulțimea cumpărătorilor.
Ajunse acasă, fetița îi întinde tortul primit bătrânului din scaunul cu rotile:
-Bunicule, ți-am adus în dar, tortul acesta. Fericit, bătrânul o îmbrățișează.
Pentru o clipă, am avut impresia, că bunicul semăna cu domnul care îi dăruise băiețelului tortul. Copleșit de pilda videoclipului , mi-am stăpânit cu greu torentul emoției.
Onu

Reclame

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă

P31.8, Spectacol presocialist

La citirea titlului, soţia mea s-a holbat derutată la mine.

Nu, nuu…, nu mă simt rău, încerc eu prevenitor să o liniştesc.

Aminteşte-ţi de tovarăşul de la raion, care împungându-te cu un imens deget de activist, te învăţa cum să-ţi faci ingineria, că altfel, vei avea de a face cu el.

Soţiei i se înrourează ochii şi începe să spună:

–te rog, vreau să avem o duminică liniştită! Dar să ştii că nu de el îmi era frică, pentru că am văzut că-şi dădea importanţă. Din sărăntocul satului, devenit peste noapte activist, se îngrăşase monstruos şi, lipsit de importanţă socială, până atunci, parcă se topea la fiecare înclinare a capului că va fi luat în seamă.

Nu o mai întreb de cine îi era frică. Vreau să exprim ideea din titlu.Nu o să vă ascund, faptul, că mă bătea gândul să merg şi eu la plimbarea de azi, să văd pe viu, cum arată auditoriul antenist.

Uitându-mă în oglindă, nu mă edificam, pentru că îmi place de mine, şi nu ar fi o impresie concludentă.

Aşa că, m-am instalat la tv, să văd ce mai spun băieţii şi fetele despre plimbarea de azi. La apariţia celor doi teribili, Sandra Stoicescu şi Mircea Badea, mă indispun însă.

Asist la un simulacru de incriminare pentru procurorii DNA care au anchetat nejustificat, consideră ei, o bătrână, încurajând-o şi la ceva vorbe spurcate despre aceştia.

La început, mai timid, apoi, tot mai curajos, cei doi, s-au lansat într-un comentariu -rechizitoriu, la adresa celor care o chinuiseră pe bătrână, aducând-o la oraş, fără a se gândi să o ducă înapoi la domiciliu., lăsând-o pur şi simplu în stradă, fără nici un ban.

Omul, spre deosebire de necuvântătoare, se caracterizează prin orgoliu. Atât i-a trebuit bătrânei, care gâdilată la orgoliu de „cei doi justiţiari”, s-a apucat să-i spurce cum îi venea la gură, pe cei despre care i se băga în cap că o nedreptăţiseră.

Mi-a displăcut scena, pe care am văzut-o precedând socialismul, presocialistă deci. Am aţipit, cu gândul că promotorii acestui spectacol, or avea ceva din sângele tovarăşului de la raion, conform proverbului:

”cine se aseamănă, se adună!”

Oare domnul Voiculescu, să fi fost cândva la fel de justiţiar precum ciracii săi?

Şi brusc, m-a învăluit groaza de un nou socialism.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

PASIUNI 16, Puterea gândului

Chiar dacă uneori am ezitări, sunt convins , din experienţa personală, de “puterea gândului”. Mi s-a reconfirmat zilele trecute, într-un mod absolut ezoteric.
Am povestit despre bătrâna de 92 de ani, căreia i-a murit fiul.Ei bine, soţia fiului acestuia, nepotului cum ar fi, sau poate în complicitate cu el, i-a furat bătrânei, buletinul, şi actele casei. Cu buletinul, îi încasa bătrânei pensia. Pe care nu i-o restituia, lăsând-o să trăiască din cerşit.

Cu actele casei, nu se dovedise nici o intenţie, dar mintea mea a construit un scenariu, asupra căruia mă abţin, neavând elemente decisive care să mi-o confirme.
Mă abţin, neştiind în ce măsură, aş fi capabil să încropesc o nuvelă, fiind destule de relatat.Deci, toţi asistam la nenorocirea bătrânei şi ne dădeam de ceasul morţii, că trebuie întreprins ceva.
M-am gândit să merg la Primărie, la comisia pentru protecţia bătrânilor, să merg la dirigintele poştei să-i solicit să –i interzică factorului poştal să înstrăineze banii bătrânei, să –i relatez cazul poliţistului de proximitate, despre a cărui eficienţă profesională am toată convingerea. Dar un soi de laşitate mă oprea din demersurile ticluite de mintea mea.
Discutam cu anumite persoane în intenţia să le sugerez , să întreprindă ceva în genul gândurilor mele altruiste, dar, se vede că aceeaşi laşitate le opaciza mintea, spre a nu porni vreun demers în favoarea bătrânei. A trecut peste o jumătate de an, de suferinţă pentru bătrână.
Ca săptămâna trecută, să vină poliţistul de proximitate, şi să mă întrebe, dacă apreciez că se poate discuta lucid, cu bătrâna.
Pentru că a primit o sesizare de la o rudă a acesteia, cum că o străină, îi dă târcoale bătrânei, care fiind vulnerabilă psihic, ei se tem să nu fie escrocată şi să i se ia apartamentul.
Mintea mi-a clipit, şi l-am abordat frontal. Bine, mergeţi fără grijă, ştiu cine este impostorul care v-a sesizat. Vă asigur, că bătrâna în afară de povara fizică a anilor, nu are nici o dificultate în a se înţelege cu cineva.
Dar ipoteza mea este alta: Cred că adevăratul escroc ar putea fi cel care strigă “hoţii”. Spre mai bună edificare, cereţi şi părerea vecinei de apartament a bătrânei, care asistă neputincioasă la brutalităţile exercitate asupra acesteia.
Cred că zvâcnetul meu de mânie l-a impresionat, şi mulţumindu-mi, a plecat spre bătrână.
Nu mai ştiu cum s-a continuat acţiunea. Cert este că mi s-a confirmat ipoteza justificării de ce i s-au luat actele de casă ale bătrânei. Dar pentru asta, poate va trebui să încerc să scriu o nuvelă.
M-am convins, astfel, şi de puterea pură a gândului, care nu s-a sfiit, încă nu ştiu cum, să ajungă la ceruri , acolo de unde grija divină să pogoare şi asupra bătrânei.
Succint, pot spune că poştaşului, i s-a pus în vedere că dacă mai înstrăinează banii bătrânei, cazul poate deveni destul de grav, până la a-şi pierde pâinea.
Iar după vizita PP(poliţistul de proximitate), la câteva zile, bătrâna în cauză, a venit însoţită de o doamnă distinsă, pentru a-şi plăti întreţinerea, din banii pe care poştaşul i-a dat direct, fără a se mai lăsa impresionat de tupeul infractoarei nepoatei-noră a fiului decedat.
Acum, ca în cazurile când punând întrebarea îţi vine şi răspunsul, cred că încep să desluşesc parcursul gândului. Este destul de simplu.
Dar continuarea, în încercarea de nuvelă, care va urma.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

DARABANA

 Doamne, în ce darabană s-a transformat postul meu Bismark.

Şi au sărit fruntaşii ţărănimii şi ai tovărăşimii, să mă acuze de invidie, când eu le ofeream  altruist,un secret de sănătate.

Norocul meu, cu hărmălaia de vizavi.

De fapt, credeam că tot apă de ploaie, ca la postul meu, din cauza introducerii.

Nu, ceva mult mai grav.

Cu poliţie, cu evacuări, cu arestări. Concret, unei bătrâne, i-a fost recomandată o îngrijitoare, numai lapte şi miere.

Până a pus mâna pe actul de casă al bătrânei.

 Într-o zi, a apărut “noul proprietar”, şi zor nevoie, s-o scoată în stradă, pe bătrână.

Bătrâna, însă nu era cum doreau borfaşiii.

Şi-a sunat o nepoată, care.., iar telefon, şi în scurt timp, a apărut cu poliţia.

Final.

Noul pretendent la proprietate, soţul îngrijitoarei bătrânei, arestat, complicea lui la fel, iar bătrâna, s-a lecuit, să se mai încreadă în vorbele mieroase ale neamurilor de slugă.

Onu

21 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

Iubirea de aproape.

Motto:”Nu ajuta, fără solicitare, rişti să fii mitocănit!”-Proverb evreiesc.

Un mic incident, petrecut la piaţă, mi-a amintit proverbul din motto.

M-am oferit să ajut o femeie, ce-mi părea în nevoie.

Am întrebat-o, şi am încercat să-i duc o sacoşă ce părea destul de grea. Atât mi-a trebuit.

La strigătele ei, de „ajutor, îmi fură sacoşa!”, cum era normal, lumea s-a adunat, ca la circ.

Şi cum nu merg la piaţă ca un sărăntoc, au şi început. Ia uite-al dracului corupt, după ce a delapidat statul, de banii noştri, o mai fură şi pe biata bătrână. Şi buluceală pe proletari, să mă  lovească, justiţiar.

Recunosc, am cam sfeclit-o.Nu te pui cu entuziasmul democratic al mulţimilor.

 Norocul meu cu negustoreasa de la care cumpăr permanent, şi care văzuse scena când m-am oferit s-o ajut pe bătrână.

S-au împrăştiat la fel, cum s-au strâns.

Secvenţa mi-a amintit de un prieten evreu, cu care îmi plăcea să discut, pentru filozofările lui pragmatice despre viaţă. Eram la un film, în Galaţi.

În sală, în spatele nostru, „un el şi o ea”, au pornit un conflict.După ton, ea, părea agresată de individ.

Eu, temperament vulcanic, încerc să intervin, când mă simt autoritar, tras de colegul meu, să mă aşez la  loc, şoptindu-mi scurt: ”eşti tâmpit?, după ce-o aperi, va spune că i-ai agresat soţul”.

Şi ce răspunzi atunci? Cine-o să te creadă?

Vorbele lui, m-au aşezat imediat pe scaun.

La ieşire, cei doi, în mare tandreţe, uitaseră de mult, incidentul.

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu