Arhive pe etichete: biblioteca

BIBLIOTECARA

Motto:  ”Dacă înlături iubirea şi gingăşia dispare tot farmecul vieţii”  – Cicero

Plăcerea lecturii, deseori, nu se rezumă doar la a citi, ci şi la a povesti ce-ai citit, ce cărţi şi locuri noi de lectură ai descoperit, cum se prezintă, şi câte altele. Aşa, bunăoară, un prieten, îmi povesteşte, că fiind cam zgârcit, nu-i place să cumpere cărţi, şi merge la biblioteca de cartier de unde le împrumută. Deşi, spune el, prezintă inconvenientul că trebuie să-ţi programezi un anumit timp de lectură zilnic, de care uneori nu dispui, aşa că farmecul lecturii este ştirbit de graba cu care eşti nevoit să termini cărţile împrumutate.

Dar, pe lângă acest inconvenient, mai prezintă însă un aspect, pe care mulţi nu ştiu să-l valorifice: emoţia estetică declanşată de  prezenţa unei Bibliotecare plăcute, care reuşeşte să stimuleze setea de lectură, prin amabilitatea ei, prin capacitatea de comunicare şi prin interesul pe care-l dezvoltă asupra cărţilor fiecărui abonat al bibliotecii. Este, pur şi simplu, o infuzie de bucurie,  ce are loc în timpul schimbului de impresii asupra cărţilor ce-i  trec prin mână.

 Aşa, am trăit o întâmplare, foarte interesantă …

– Bine, care-i întâmplarea, îl intreb eu, grăbit să ascult, o poveste, care mi s-a părut că mă va scoate plăcut din frământarea curiozităţii mele. 

– Nu mă zori, lasă-mi savoarea retrăirii clipelor despre care-ţi voi vorbi.

– Înţeleg bine, este vorba despre ceva care te tulbură încă după mulţi ani ?

– Poate  glumeşti, sper, dar te asigur, este vorba despre ceva la fel de frumos, ca însăşi sinceritatea, în toată splendoarea ei. Oricum, şi acum, după  mulţi ani, retrăirea momentului, reînviată în subconştientul meu, îmi îmbujorează obrajii; simt nenumarate înţepături, care-mi înfioară toată fiinţa.

 Astfel, mi-a povestit cea mai ciudată păţanie personală intimă, din care transpare misterul fragilităţii eternului feminin sau poate, a tăriei sale. Şi, ca să nu te mai ţin pe jar, lucrurile s-au petrecut aşa …

Ca de obicei, m-am dus la bibliotecă, să cer nişte cărţi, despre care auzisem de la colegi, că nu trebuie ratate. După restituirea cărţilor împrumutate, şi schimbul de impresii cuvenit, solicit cărţile pentru care venisem.

Fiind oarecum de-al locului, obişnuiam să mi le aleg singur din rafturile doldora de cărţi. Faptul în sine, făcea parte din ritualul vizitei la biblioteca respectivă. Trebuie să-ţi spun, că era  vorba de un spaţiu destul de redus, din două camere, cu câte trei rânduri de rafturi lungi de circa trei metri fiecare, la o distanţă  de până la un metru, unele de altele. Cărţile, tot mai numeroase, în timp, erau îndesate unele în altele şi chiar suprapuse, aşa încât nu era uşoară găsirea sau scoaterea celor alese pentru împrumutul acasă.

Întreb în care din rafturi să le caut, intru în spaţiul numit şi încep să mă uit după titlurile dorite. Fără nici un spor însă. Lumina palidă a becului din tavanul încăperii, nu-mi asigură vizibilitatea necesară citirii titlurilor. Depăşit şi jenat de propria-mi nereuşită, am rugat-o pe bibliotecară să mă ajute. Îndatoritoare, şi plină de zel, s-a dus direct spre cartea dorită. În graba răspunsului rugăminţii mele, probabil considerându-mă una  cu rafturile familiare ei, nu a apreciat bine spaţiul de trecere  pe care prezenţa mea il micşorase, aşa că,  întinzându-se după carte, m-a dezechilibrat vizibil …

Nu stiu ce mi-a venit, dar în timp ce-şi prezenta scuze pentru incident, i-am cuprins faţa în mâini şi am sărutat-o cu toată neîndemânarea momentului. Surprinsă parcă de neprevăzut, mi-a raspuns la fel de neaşteptat, dupa care, cărţile au fost martori înmărmuriţi şi discreţi ai unor scene fierbinţi cum poate doar în paginile lor se găseau.

Învolburarea a fost de-a dreptul inconştientă; nu ne-am pus o clipă problema că uşa era descuiată şi puteam fi surprinşi de vreun cititor întârziat. A fost începutul unor momente periodice, spasmodice şi tăcute, după care, eram alte fiinţe. Totul a durat ani şi ani, până când biblioteca şi-a încetat existenţa, prin demolarea clădirii în care era găzduită.

Aş mai spune, că misterul eternului feminin mi s-a revelat după câteva întalniri, când n-a mai rezistat: ”ştii, mi-a plăcut tare mult de tine şi de felul tău de a fi; te doream, dar nu îndrăzneam să-ţi spun; mă temeam să nu gândeşti necuviincios despre mine”. ” Oricum, dacă mi-ai fi spus că mă placi, te-aş fi respins înciudată şi dezamăgită”. ” Gestul tău hotărât, cu adevărat bărbătesc”, i- aş zice, mi-a spulberat orice ezitare; şi mă simt împlinită !”

 – Îţi imaginezi, ce copleşit am fost eu ? Se pot oare uita asemenea momente ? Orgolii fericit împlinite, am gândit eu, impresionat de cele auzite, fără să spun ceva, spre a nu tulbura farmecul clipei …

? Onu Ionescu

Reclame

35 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin