GOL

Ca de obicei, am un hiatus. Nu ştiu despre ce să scriu.

Iar regula este regulă. Asemenea ciclului. Cu puţin, cu ceva dureri, tot trebuie să apară la termen. Mă uit pe caseta Notificări, poate îmi vine o idee.

Grozavă, această Word Press. Are nişte iniţiative cu totul deosebite. Nu mai departe aceste Notificări.

 Accesându-le, ţi se deschide un întreg univers. Golul din ţeastă, începe să vibreze uşor.

Mă gândesc la începuturi, la Geneză.

Poate Universul era întunecat şi gol. Gol goluţ. Apoi a venit „big bang-ul”.

Aşa şi astăzi. Pe „Notificări” apar nişte nume. Big bang-urile mele. Şi brusc, apare universul ideilor.

Primul nume este Ioana Dabija din Iaşi. Fata aceasta, are pe chip, o blândeţe de nedescris.

Ca şi cum ţi s-ar adresa, în golul cerebral, încep să se separe emoţiile.

E plăcut dar divin emoţia. Nu trebuie decât să accesezi Notificări, şi dacă eşti preferatul Naturii, îţi apare chipul Ioanei, care pe lângă o blândeţe maternă(am uitat să spun, că Ioana ţine în braţe o păpuşe, de fapt, un băieţel adorabil, Matei), are o gură de o frumuseţe îmbietoare la plăcere şi păcat.

 De fapt, cred că în toate e frumoasă Ioana.

Mă opresc numai la braţul de o rotunjime plastică, şi trec mai departe.

 Apare „Ecoarta”, pe nume Aurelia, care spune degajat,că nu-şi aminteşte să existe în calendar,vreo sfântă, care să-i poarte numele.

Nu ştiu, necitind  Calendarul creştin-ortodox 2013, tipărit cu binecuvântarea

ÎNALTPREASFINŢITULUI TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI.

N-o fi Aurelia, în calendar, printre sfinte, dar sunt convins, că sălăşluieşte în Panteonul Spiritului, din vârful Piramidei lui Maslow, prin versurile ei cu valoare de serotonină.

Parcă o şi văd, alături de Arghezi, cu un aer  de învăţăcel, ascultând jenată, vocea piţigăiată a mentorului său, într-ale poeziei.

Şi mai are Aurelia un dar: mă tachinează, într-un fel, care-mi place.

Cred că este o mare observatoare a sufletului.

Apare apoi, Mala, un Univers psiho-mental, demn de explorat, cu minuţie.

Arome de poveste, sub care se ascunde Alina Stan, mă priveşte plăcut îngândurat şi interiorizat, de parcă posturile sale ar avea efect psihotrop.

Onu

Publicitate

APOCALIPSA? HMM!

Motto:”Dacă mori, eşti mort, şi gata!”-Napoleon

Mi-am amintit de vorbele lui Napoleon, azi dimineaţă, când trezindu-mă, m-am pălmuit, să văd dacă a venit Apocalipsa.

Dar, spre mila mea pentru prevestitori, am simţit mai jos de buricel, în dreptul zonei pubiene, imboldul să merg la toaletă. N-a venit, îmi spun încurajat, că dacă „muream, eram mort, şi gata!”

Într-adevăr, nu cred că morţii să mai aibă necesităţi fireşti, deci, clar, n-a venit Apocalipsa. Sau, poate nu m-a observat; unde m-am rugat aseară?

Că am uitat să vă zic. Aseară, primesc un telefon grijuliu, de la prietenul meu vecinul, ca înainte de culcare, să mă rog, ca să treacă cică, mai uşor, asta…, stai că de emoţie, nu-mi  amintesc numele. Simt cât este de emoţionat. Parcă mă văd pe mine la votarea pentru prezidenţiale.

Din aceeaşi teamă, (de comunişti, desigur) eram cu ştampila, deasupra lui Băsescu, când aud vocea soţiei, din cabina alăturată:”

după vot, mergem acasă?”

M-a cuprins un fior apocaliptic, de ce m-ar aştepta, şi nu l-am mai votat!

Ascultându-l, mă gândesc: ştiu Tatăl nostru, şi am în inimă „rugăciunea inimii”, cred că ajunge!

Brusc, liniştea nopţii şi a gândurilor mele, este întreruptă de o lovitură puternică, parcă de aliaj metalic.

Îmi aminteşte de big-bangul începutului lumii, dar fiind vorba de sfârşitul ei, cred că este primul gong apocaliptic.

Mă uit îngrijorat la plafonieră, să nu cadă. E nouă şi de preţ.

Spun înfiorat Tatăl nostru, şi-mi trag plapuma, peste cap, să nu simt nimic.

Nu mai ştiu ce-a fost. M-am trezit dimineaţă, cu nevoia de pipi.

 După, m-am întrebat, nedumerit: Oare o fi fost APOCALIPSA?

Madi şi Onu