Arhive pe etichete: bloggeriţa

Explicaţiune…

Ieri,după ce am scris De marketing..,mi-am frecat voios mâinile, spunându-mi:”să vezi acum avalanşă de like-uri.

Dar dacă nu va fi niciunul? mi-am răspuns eu anxios.

–”Ce-o fi, o fi, am încercat să revin pe linia optimistă. Cel puţin mi-am făcut datoria de respect, de a-mi anunţa cititorii”.

Şi mi-am văzut de programul propus, de aseară.

M-am dus la medicul de familie să-l schimb, pentru că mi s-a părut că a dat bir cu fugiţii.

Am descoperit-o după ce am căutat-o prin trei clinici. Surpriză, am găsit-o aproape de domiciliul meu, într-o clinică despre care , cum se spune, nu aveam idee să existe.

Schimbat chipul domnişoarei doctor. Un fel de a se ruja, care parcă-i măreşte gura, iar când zâmbeşte, o invitaţie la apreciere.

– Doamnă doctor, aş vrea să-mi fac o hemoleucogramă!

–De ce? Vă deranjează ceva?

Cum gândul meu era de a găsi pricină pentru plecare de la dânsa, m-am fâstâcit.

–Ia scoateţi-vă haina, să vă consult puţin!Doar aţi venit la medic, nu?

Şi mi-a zâmbit, cu gingăşia eternului feminin.

Nici nu ştiu când mi-am scos haina.

Doamna asistentă, zâmbea şoltic . M-am supus, cătuşelor sufleteşti, fără o minimă rezistenţă.

Uitasem pentru ce venisem.

Acum, când scriu, o vrăbiuţă îmi dă târcoale pe la fereastră.O fi vreun mesager din partea vrăbiuţei fermecate?!..

Privind-o fascinat, aţipesc, şi mesagera se transformă în prietena mea de vis.

Îmi spune:

–Tu crezi că te va lua cineva în seamă?

Nu vezi că nici la BAC, elevii nu mai ştiu de clasicii literaturii noastre?

Chiar dacă sunt temă de examen?”

Simt că are dreptate, dar nu pot accepta gândul unei involuţii rapide a gusturilor.

Mă priveşte cu o blândeţe înţelegătoare, şi mă gândesc:

–Poate ştie.., a auzit mai multe, are dreptate…

Şi îmi amintesc surprinderea mea că dimineaţă, postul incriminat, avea doar 4 aprecieri, şi nici o promisiune de cumpărare a cărţii

Universul feminin.

Clipesc îngândurat, şi îi dau dreptate. Atunci, cuprinsă la rându-i de înţelegere, îmi sugerează următorul sfat:

–„Ştii.., lasă.., poate mesajul n-a fost receptat. Mai ţine postul câteva zile, iar apoi rebloghează-l cu o introducere ca memento.

Şi nu mai publica nimic.

Apleacă-te asupra noii cărţi, la care văd că lucrezi.Nu doar tu pierzi! ”

Uşor maliţios , răspunsul, mi-a răcorit optimist, fruntea.

M-am trezit.

Soţia deschisese o fereastră pentru a hrăni pisicile din spatele blocului, iar din cauza aerului rece, mă cuprinsese un fior.

Vrăbiuţa, pe care în inima mea, am botezat-cu numele unei bloggeriţe, s-a făcut invizibilă.

Acu, fie ce-o fi, o voi asculta.

Mi-e mai uşor, să mă re-public.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză.

CĂRŢI

O distinsă bloggeriţă, m-a întrebat ce mai citesc. Încerc să-i răspund, un pic în glumă, ce mai recitesc, pentru că n-o să mă apuc de citit acum, pentru blog. Şi, câteva titluri, ar fi următoarele:

Psiho-cibernetica de dr. Maxwell Maltz,

Omule, cunoaşte-te, de Nicolaie Popoviciu,

Cunoaşte-te singur, de Michio Kushi,

 Legea Atracţiei, de Esther şi Jerry Hicks,

Viata celulelor,

Vindecarea prin energia palmelor, de Michio Kushi  şi Olivia Oredson,

Limbajul vorbirii, de Allen Pease şi Alan Garner,

Puterea trupului, de Vernon Coleman,

Antrenamentul comunicării sau Arta de a ne înţelege, de Vera Birkenbihl,

Puterea autocontrolului mental, de Burt Goldman,

Notează şi Acţionează, deHenriette Anne  Klauster,

Vindecarea prin puterea minţii, deAmyWallace şi Bill Henkin,

Incursiune în invizibil, deOmraam Aivanhov,

Secretele comunicării nonverbale, de Joe Navarro cu dr.Marvin Karlins,

Să înţelegem creierul, de Arthurs. Bard şi dr. Mitchell G. Bard,

Reflexoterapia, de dr. Frankie Avalon Wolfe

REIKI,în care am fost şi acordat.

Chi Kung,

Relaxează-te, eşti deja perfect(10 lecţii spirituale, demne de reţinut), de dr. Bruce D. Schneider,

Vizualizarea creativă, de Shakti Gawain,

Concentrare şi Meditaţie, manual de dezvoltarea spiritului, de Christmas Humphreys, şi o achiziţie recentă:

Cartea transformărilor uluitoare, de Veronica  Ray.

NB:Precizez, că multe din ele, sunt doar citite, fără să fi asimilat tezaurul învăţămintelor conţinute.

Dar genul lor, este tematica de care simt spiritual, nevoie.

Madi şi Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

„MĂRĂŞEŞTI!”

În loc de motto:„La băutură, sunt cel mai bun!”-Madi şi Onu

Azi, m-am sculat cu chef. Am senzaţia, că sunt inteligent, şi mă pricep la toate. Cred că aş putea fi al treilea, care să meargă la UE.

Îi spun soţiei:

– azi vreau să tachinez bloggeriţa preferată.

Nu m-a întrebat cine este şi nu i-am spus că mă gândesc la Sorina.

-Dar ce-ţi veni? mă întreabă ea uşor neliniştită.

-Da chiar, ce mi-a venit? răspund eu uşor derutat . Şi-mi amintesc brusc.

Aseară, m-am răsfăţat cu nişte Merlot roşu, demidulce, suficient, cât să- mi vină să fredonez nostalgic,melodia „Se mărită Mona mea”, şi să-mi amintesc de Schwartz , tractoristul evreu, cunoscut pe unul din şantierele Patriei.Petreceam ore plăcute, în compania lui ademenitoare. Într-o seară, am început să mă laud:

– că-s deştept, că ştiu multe, că n-am nevoie decât de socotitori, ca să fiu Preşedinte de colectivă, că…

–Stop, stop, să-ţi spun şi eu ceva, că am şcoala sufletului omenesc.

Mi-a spus-o de parcă m-a ameniţat cu un pistol.

Şi ca să-mi confirme că vorbeşte serios, a continuat,  pe un ton trist.

-Tu nu te-ai întrebat, de ce un evreu tractorist?

-Ba da, spun eu şovăielnic, dar.. –Nici un dar, sunt victima propriei mele prostii.

Cu ochii holbaţi, de uimire, că nu l-aş fi bănuit nici măcar de naivitate, cred că l-am încurajat spre destăinuire. Mai trage o gură de vin de Sighişoara, oftează, şi începe.Ştii că noi,(evreii), subînţeleg eu, preferăm activităţi intelectuale.

Ei bine, nici eu, aşa tractorist, cum mă vezi, nu fac excepţie de la regulă.

Am lucrat la Serviciile Secrete ale noastre, până m-au dat afară. Şi de-atunci, orbecăi prin lume, să-mi ispăşesc păcatul.

Impresionat,de tristeţea din vocea lui, păstrez tăcerea.

-Nu mă-ntrebi, ce am pe suflet?

-Ba da aş dori, dar îţi respect tristeţea, şi renunţ.

–Îţi aminteşti că te-am întrerupt, când te dădeai mare?

-Ba da, că am meteahna asta, când sunt băut.

-Ei bine, o avem şi eu, dar la noi, la Serviciile Secrete, sunt nişte reguli stricte: să nu ieşi sub nici  o formă, în evidenţă, ca să nu atragi atenţia asupra ta.

-Adică?

-Simplu: să fii cumpătat în toate: la mâncare şi băutură.

Să nu atragi atenţia asupra ta, prin tot soiul de parfumuri, şi de unguente; să nu te dai prea deştept; mai bine, mai prostănac. Aşa poţi atinge culmile consacrării dimensiunii tale.

-Şi?

-Şi eu nu le-am respectat, îmi plăcea să fiu ca păduchele în frunte, cum spuneţi voi,  aşa că m-au dat afară.

-Da tot nu te-ai lăsat!

-Încerc să-mi sting  amarul, prietene.

Compătimindu-l sincer, am încercat să-i liniştesc oful, întrebându-l aşa-ntr-o doară:

-Mă, tu nu cumva mă spionezi?

-Măgulit,m-a strâns de braţ: nu, prietene, n-ai fi interesant pentru mine!

Târziu, am auzit, că l-au găsit mort, într-un şanţ. Duhnea rău, a băutură.

Probabil, încercând să-şi înece amarul.

Ei drăcie, dar am uitat s-o tachinez pe Sorina.

De fapt, e o glumă, cu iz moldovinesc.

Cică într-un compartiment, dintr-un tren, se aflau doi călători.

Unul liniştit, cum spunea tractoristul, altul agitat.

La fiecare oprire a trenului, agitatul sărea şi deschidea geamul.

-Atunci, liniştitul spunea:

„mă răşeşti!” Tot aşa, după mai multe staţii, agitatul, agasat, îi spune:

-Nu-i nici un „Mărăşeşti”, cetăţene !

-Uimit, liniştitul, îi răspunde:

-nu staţia „Mărăşeşti”, mă interesează;

doar te  atenţionam, că „mă răşeşti”.  Şi încercă să mimeze un acces de tuse.

Mi-a plăcut grozav gluma, iar în ultimul timp, parcă mi-e şi dragă.

Tachinez, desigur!

Ca în gluma aia, cu şefii statelor UE, ascunşi pe sub mese, de ameninţarea României, cu dreptul de veto, al lui Ponta.

Mi-a plăcut, că măcar într-un banc prost, s-a ştiut de frica României!

Madi şi Onu

12 comentarii

Din categoria Diverse ..., Proză