Arhive pe etichete: blogging

NU SE POATE!

Tocmai mă hotărâsem, să mă odihnesc de bloggerit, când a venit melanietoulouse, şi m-a dat peste cap.

Vă imaginaţi, Toulouse, FRANCE. Ce-i de colea?

Francois Hollande, nonausteritate, sărăcirea bogaţilor prin suprataxe, justiţiarul milos,Gerard Depardieux, braconierul rapace de cetăţenie, Putin, presa taifunizată de eveniment, şi.., dar să-mi mai trag respiraţia gândurilor.

Mă înţelegeţi, deci, nu mă pot opri din blogging.

Sunt ca în „fugi de-aci, şi vino-ncoace, lasă-mă şi nu-mi da pace!”

Apoi, chiar ea Melanie, o figură cu efluvii algeriene, îmi aminteşte de Dalida. Parcă îi citesc pe chip tragismul trăirilor.

Şi pontoasă…, foc. În ziceri.

Ea spune, de exemplu, nonşalant:”tzitzele”,după care  recunoaşte înălţimea mare, a cuiva de „doi metri fără un metru”sau declară, în aceeaşi manieră, că nu-şi dă „zama”, dacă ceva este chiar aşa cum se spune.

Trebuie să mă opresc.

Cineva din Canada, mă caută, zice că să-mi vorbească despre o moştenire, pe care aş fi primit-o.

Să devin oare miliardar?  Dacă da, peste patru ani, mă înscriu pe lista PNL, să candidez la  PARLAMENT, din partea USL. Oare, m-or primi? După tărăşenia cu Becali?

O mai ţine USL, până atunci?

Altă grijă!

 

Madi şi Onu

Un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

ANIŞORUL

Azi, împlinesc un anişor !

Aseară, tata m-a luat de umeri, aşa, ca băieţii de cartier şi apropiindu-şi fruntea de tâmpla mea, a declarat mândru: fiule,  mâine, împlineşti un anişor, devii un flăcăiandru !

Hai să-ţi vorbesc despre tine, cum ai apărut pe lume. Dar înainte de asta, trebuie să ştii că eu am fost un mare plimbăreţ pe bloguri, unde sunt multe fete frumoase. Aşa se face, că într-o zi, am zărit o frumuseţe deosebită, după care am mers până în locaţia sa, numită În Oraşul de cuvinte. M-am prezentat printru-un comentariu, şi aşa, ne-am cunoscut,  eu cu frumoasa Cati Lupaşcu.

Prin blogul ei, tot comentând, am descoperit  o altă frumuseţe, Mădişor, de prin Dobrogea mea natală.

Şi avea Mădişor un gust la muzică şi un fel ales de a vorbi, încât n-am rezistat să nu-i spun că-mi place tare mult de ea, şi s-o invit la mine pe blog, să mai sporovăim, ca în blogosferă. Bineînţeles, împreună  cu prietena ei cea mai bună, Cati Lupaşcu.

Aflasem despre ea că este cadru medical, asistentă medicală, medicina fiind pentru mine vârful preocupărilor profesionale. Blogul meu era pe platforma blogspot, destul de greu accesibilă, pentru comunicare, chiar şi pentru mine, uneori abia reuşind să ajung acasă. Mămica ta a reuşit, să mă viziteze, dar Cati, nu; atunci, m-a certat şi mi-a spus, să o rog pe Madi, care şi pe ea o ajutase, să mă  mut pe platforma wordpress.

I-am spus că mi-e ruşine, că  nu voiam să-i las o impresie proastă ca bărbat. Cati însă, nu s-a lăsat, mi-a vorbit despre priceperea, modestia şi  delicateţea exemplare ale lui Mădişor, într-ale bloggingului. Asta…,  şi poate ceva, intuitiv, mi-au dat imboldul necesar, si am rugat-o să mă ajute. Nu ştiu, când mi-a făcut blogul, după care mi-a spus: uite, îl poţi folosi, iar pentru discreţie, schimbă parola, şi continuă activitatea incepută pe celălalt blog.

Nu cred să înţelegi, în ce stare sufletească eram: jenă, derută, recunoştinţă, neîndemânare. Cu alte cuvinte, în faţa personalităţii ei covârşitoare, “eu nu mai eram eu !”.

Copleşit, recunoscător şi jenat, i-am propus ca blogul să fie al nostru, şi pentru asta, nu voi schimba nici o parolă. A acceptat şi de atunci tu, pe lângă World of Solitaire, nume pe care ţi l-a dat, să nu difere prea mult de Amalgam Solitaire, blogul pe care-l părăsisem, te numeşti MADI şi ONU Blog.

Că schimbarea, a însemnat enorm, îţi spune situaţia  relaţiilor noastre, de neimaginat,  faţă de platforma iniţială, unde ne vizitau doar câteva personae. Azi datorită politicii tematice şi regiei artistice desfăşurată de mămica ta, Mădişor, ne bucurăm de peste 25.000 vizitatori, 3861 comentarii pertinente discrete şi decente, la un număr de 144 posturi, cu o tematică amplă, desfăşurată sub deviza SALUS POPULI SUPREMA LEX ESTO, cu un limbaj elegant şi argumentat, de care, ca şi noi, poţi fi mândru.

Dintre vizitatori, peste 72 % au fost din Ţară, iar restul, de 28 %, sunt din străinătate (din 60 de ţări, începând cu SUA şi continuând cu Italia, Spania, Rusia, Germania, Moldova, Israel, Ukraina, Canada, Anglia, Belgia, Australia, Franţa, Olanda, şi multe altele), semn că ai moştenit de la Universul nostru Sufletesc, însuşiri empatice de necontestat.

Şi aş dori să repet, că în existenţa ta, doar visată de mine, cândva, totul se datorează energiei, capacităţii şi activităţii manageriale, depusă de mămica ta extraordinară.

Cu o expresie admirativă, tata, s-a oprit îngândurat.

Atunci, l-am  întrebat:

– Tată, dacă mie-mi place când comentează doamnele pe blog, înseamnă că am să fiu şi eu ca tine ?

– Nu, Puiule, înseamnă că eşti destul de sensibil, şi ăsta nu e un lucru rău.

– Mulţumesc, tată !

MADI şi ONU

49 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Madi, Politică, Univers feminin

Misoginism …

Moto: ” În sfârşit, egalitatea femeii cu bărbatul, a statuat-o tot o femeie, prin noua Lege a Pensiilor; dar se consideră că doar prin fraudă, a fost posibil ! ” –  Anonim Apolitic

 Cu ocazia unui articol de blog, am abordat o temă feministă. Se făceau aprecieri superflue în acest sens. În reacţie, în glumă, am spus: eu sunt cam revoltăreţ din fire, şi mă miră uşurinţa cu care judecaţi nenorocirea femeii, de a fi dat peste o bestie; eu cred, că “ghinionul masculin”, în soarta femeii, provine din buna ei credinţă, în speranţa de mai bine, din umanismul ei; este expresia cinismului divin; să fie oare, mă întreb naiv, urmarea mitului păcatului originar ? Ieri, vorbeam despre un zâmbet trist, care mi s-a părut, de-a dreptul atrăgător. Acum, cred că îl înfrumuseţa speranţa de mai bine !

Oare ce amar, îi declanşase această năzuinţă ? Iar zâmbetul amintit, era al unei trecătoare, nici frumoasă, nici urâtă, dar cu o expresie aparte a feţei, la care întrebându-mă dacă este frumoasă sau nu, mi-am spus, că poate era transfigurarea unei stări sufleteşti către care năzuia. Ceva frumos, oricum !  

Întrebat asupra expresiei “cinismul divin”, am precizat, că este o licenţă; în sensul dezacordului faţă de o stare fals cutumiară, de lucruri; am alte convingeri despre apariţia omului; înclin către varianta biochimică;  şi, fără a fi feminist, cred ca femeia este superioară barbatului, cu toate ifosele lui. Mai mult, apreciez că doar această superioritate, îi conferă capacitatea de a-l suporta; dar mai bine, n-ar avea-o. Nu sunt solidar cu bărbatul, în  închipuirea lui, şi recunosc afirmaţia, ca o stare implicită. Întrucât aserţiunea mea, a stârnit zâmbete de provenienţă misogină, iar câteva co-bloggeriţe, au reacţionat asupra respectivilor, în semn de detaşare şi de consolidare a aprecierii mele, am continuat jenat: “ca întotdeauna, când abordez tema, îmi regret clipa de nestăpânire”.

Îmi amintesc, de un prea convins misogin, care, voia să mă lămurească de inferioritatea femeii. L-am suportat cu greu, fiindu-mi peste mână să-i spun, că pe el, tot o femeie îl omenise; n-am rezistat şi i-am strigat: bine măi, dar despre mama, soţia şi fiicele tale, tot aşa gândesti ? “Absolut”,  mi-a răspuns avortonul !

Cunosc un alt caz, când nepricopsitul, îşi bătea săptămânal soţia, ca ea să ştie că el este şeful familiei. Am citit cândva o nuvelă, Indiana Passuk, în care într-un periplu polar, el, masculul feroce, îi reproşa ei, lipsa de rezistenţă. Într-un final, ea, extenuată,  s-a prăpădit. Ca râzătorul, să-i găsească la sân porţia ei de alimente, mâncată pe jumătate. Femeia, se sacrificase pe sine, să-i rămână lui, să supravieţuiască restului de drum. Rânjetul, i-a dispărut; avea dovada bicisniciei lui.

Nu insist, să nu frizez ridicolul. Nu mai continui şi dintr-o structură specială, care nu acceptă să nu fie înţeleasă, cu toată ponderea evidenţei, în această temă. Ca să schimb atmosfera penibilă, am întrebat pe o colegă de conversaţie  pe blog,  dacă sfatul dat, pentru a o ajuta, să se lase de fumat, a avut efect. Mi-a răspuns:  “Onule – păi,  îşi cam face efectul obligeana. Am început să zâmbesc mult mai des şi vorbesc din ce în ce mai…ortodox, să zicem. Mulţi m-au întrebat dacă mă ..sedez…; cu ţigările, le-am însfertuit…deci, e de bine… şi chiar îţi mulţumesc!” Cam târziu, am gândit,dar am trecut peste. La un răspuns, pe temă, al unei colege, şi care mi s-a părut, cam trist, am continuat: Colega, răspunsul tău, este încărcat de o tristeţe,  pe care nu mi-am dorit să o declanşez.

N-am să înţeleg însă, contextul cu eprubeta (ea, colega aprecia că mai bine o eprubetă, pentru împlinirea rolului femeii, decât un soţ infatuat în grandomania suficienţei); cândva, simţeam o milă sfâşietoare, faţă de necăjiţii sorţii, dar după un timp, am înţeles că sunt neputincios, ca şi împotriva cinismului unora, la fel de schilozi la minte şi la suflet (care-o fi diferenţa?). Sincer, mă simt depăşit; totul devine ipotetic, absurd.

N-am înţeles, şi n-am să înţeleg, de ce trebuie să fiu mai deştept decât soţia, decât vecina şi decât co-bloggeriţa, când fiecare spirit, îşi are TAO lui, care nu se întretaie decât în conjunctura unei competiţii profesionalmente justificate. Ba, eu consider, că veleitarismul este o criză manifestă a complexului de inferioritate, indus de o mentalitate generată de aceeaşi maladie: egotismul morbid, produs al educaţiei fără nici un discernământ, în care am fost crescuţi.

Pe această linie,  am deseori discuţii foarte interesante cu Wanda, nepoţica  mea, căreia-i dau un singur sfat: să nu te intereseze să fii mai deşteaptă decât alţii; tu să stii, ce trebuie să ştii ! Sau, dacă poţi mai mult, cu atât mai bine !

PS: Articolul, a fost scris, ca o reacţie la o asemenea manifestare, pe un blog, a cărui existenţă, a încetat. L-am lăsat, ca pe oricare ciornă, în convingerea că totul în univers, îşi are rândul şi locul său. S-a confirmat intenţia, acum câteva zile: când reputatul sebeşan, sau alba iulian Teo Negură a scris postul ” Trăiesc,  deci înjur ” (probabil prin parafrazarea aforismului latin “Cogito, ergo sum”). Nu despre acest post, scris reuşit, ca întotdeauna de inspiratul său autor, doresc să vorbesc, (autoironia ultrarafinată,îl scoate în afara oricărei incriminări), ci despre o concluzie personală, faţă de preocuparea mea feministă.

Anume, la poziţia “Like it”, s-au pronunţat ca atare, la momentul lecturii, opt persoane, din care, cinci femei (62,5 la sută). Nu mai spun despre comentarii, în care, stimatele Doamne, erau parcă uşor înviorate, de subiect. În convingerea mea, orice grosolănie, spusă fie şi delicat, din “vârful buzelor”,(precizez ferm: nu e vorba de postul amintit) este o dovadă de noncivilitate, care din păcate, ne caracterizează. În acest sens, nu mi s-a părut firească erudiţia Doamnelor, în domeniu. Să fie o nevoie spirituală românească ? Să ne fălim cu mojicia ?  În comentariul facut la Teo, vorbeam despre un amic, estonian, de la care, în peste doi ani, nu am auzit o singură înjurătură. O exista o altă formă de civilizaţie ? O anomalie educaţională ?   

? Ioan Ionescu

54 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

Hello world !

Welcome to WordPress.com ! This is your first post !

Edit or delete it and start blogging !

Un comentariu

Din categoria De pe bloguri ...