Arhive pe etichete: bolşevic

Din panseurile unui Gâgă…

În loc de motto:

”Primul act de corupţie l-au săvârşit Adam şi Eva.”-Ioan Rus, parlamentar PSD.

Nu, vă rog… , nu-mi atribuiţi blasfemia acestui motto.

Aparţine prietenului socrului Premierului, care are ceva pregătire religioasă. Socrul…, nu prietenul său.

Oricum, tot e un pas înainte faţă de conceptul bolşevismului rusesc, prin care era contestată însăşi Divinitatea.

Acum,o recunoaştem, fie şi conferindu-i meritul de a fi creatoarea primilor germeni ai Corupţiei pe pământ.

E totuşi, o ieşire din frontul roşu bolşevic.

Un pas glorios către democraţia occidentală.

Halal partid, cu asemenea exponent!

Ce să ne mai mai mire încercarea la limită, a PNL-ului, de a prelua frâiele Puterii?

Or fi descoperit probabil, un alt cuibar cu ouăle corupţiei!?

Şi uite-aşa, din partid în partid, România evoluează, către direcţia Diaspora.

Iar panseiştiii….

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză politică.

P47, Bune şi rele

Soţia îmi spune:

–„ia ascultă ceva drăguţ:”mi-am dat seama că locuiesc într-un cartier rău famat abia după ce mi-am plătit întreţinerea la timp, când m-a căutat Poliţia să mă întrebe de unde am banii!” (Magazin de jocuri logice)

Am considerat oportun, să prefaţez menţiunea despre „măscările” penibile pentru oricare individ demn, pe care le-am ascultat aseară la circul bulversant de civilitate, „În gura presei”.

Subiectul era prezidenţiabilul Klauss Iohannis.

Ruşinos pentru Antena3.

Pare, după lectura vieţii lui Stalin, o acţiune concertată kaghebistic, prin intermediul politrucilor aparatului de propagandă bolşevică, împotriva celor indezirabili lui Stalin.

Aceia, îi răstălmăceau, la mintea lor debilă, celui pus la indexul stalinist, ori ce vorbă de bun simţ, prin asimilări care sfidau însăşi demnitatea umană, nu doar pe a lor.

Îmi devine clar de ce securismul ceauşist, ar trebui să rămână doar ca un arhaism sau ca amintirea virusului Ebola, sau a celui „care produce boala limbii albastre.”

Onu

9 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu