Arhive pe etichete: buletin de vot

PARTICIPARE …

Motto: ”Uneori, drumul spre iad, e pavat cu bune intenţii” – proverb românesc

De parcă mi-ar fi citit postul „ROMÂN ADEVĂRAT”, Radu  Tudor, a renunţat la ideea absenteismului, care ar da câştig de cauză puterii, şi destul de îngrijorat, încearcă o mobilizare la vot, împotriva sugestiei subliminale,  într-o clipă de orgoliu necugetat.

Mi-a înseninat Crăciunul, revenirea lui la raţionalitate !

Şi ascultându-l, m-am întrebat, cum să particip, spre a-i putea asigura reuşita încercării. Ca în Legea Atracţiei, soluţia, mi-a venit, recitindu-mi postul „GLOATA DE HRAM”.

Simplu, ca în politica de proastă calitate românească. Anume, parlamentul să promită facilităţi la produsele NEVÂNDUTE, cu toate promoţiile pentru  gloată, celor care au votat.

Pentru a preveni însă entuziasmul debordant, ca la Iaşi, Brăila, Galaţi, Olteniţa, la Sfinte Moaşte şi pe unde s-a mai demonstrat spiritul întreprinzător românesc, de căpătuială, în suferinţă, să se precizeze că măsura se va aplica, după votare, pe baza ştampilei VOTAT, din buletin.

Măsura ar fi necesară, spre a evita  degradarea uşilor şi geamurilor secţiilor de votare, ca şi prevenirea stării de stres, când ştampila ar putea fi aplicată pe pereţii cabinei de votare, ceea ce ar fi tot absenteism şi ar ieşi tot cine nu vor Antenele Domnului Voiculescu.

Precizez, că sugestia nu este PRO DOMO, eu fiind vegan.

 DOAMNE AJUTĂ, VOTANTUL ROMÂN !

Madi şi Onu

 

Reclame

3 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu