Arhive pe etichete: buze siliconate

PĂCATUL

-Onu, ce este păcatul? Rostită încet, cu un aer grav, de parcă de răspunsul ei depindea soarta pământului, întrebarea prietenului meu, mi-a stârnit un zâmbet.

Mă scarpin la ceafă,  ca şi cum era ceva special, şi răspund convins.

-Păi este o vorbă preoţească, dar nu ştiu să o explic. Dar de ce mă întrebi?

Vădit jenat, ezită să-mi răspundă.

În astfel de situaţii, nu insist. Din motivul că nu-mi place şi apoi, ştiu, din proprie experienţă, că dacă nu mi se dă atenţia pe care scontam, simt mai intens, nevoia de a vorbi.

Aşa că, peste câteva minute, amicul, mă ia  pe un ton de mare noutate.

-Ştii, ce mi s-a întâmplat?

-Ard de nerăbdare să aflu, şi îi răspund cu un „ce?” blazat.

-Păi, în reţeaua de socializare, am cunoscut pe cineva, care mi-a plăcut tare mult.

Aşa de mult, că-mi făceam vise de bucurie, la gândul întâlnirii, pe mess.

-Dar ce, ai văzut-o?

-Nu, dar are o voce care –ţi merge la inimă.

Tu ştii, că vocea-mi spune mai mult decât buzele siliconate.

-Hai, spune atunci, de ce?

-Păi, să vezi, scrisul ei avea o tonalitate blândă, de parcă izvora din adâncimi neexplorate ale sufletului.

-Şi te-ai gândit  să le explorezi tu, nu?

-Văd că mă iei peste picior, şi-mi pare rău. Am venit la tine, ca la un sfetnic.

-Iartă-mă, n-am intenţionat. Pur şi simplu, aş vrea să aflu mai repede, ce te frământă.

–Ei bine, reia el discuţia, citind-o, am simţit că m-am ataşat de ea.

Chiar mi sepărea, că şi pe ea o încearcă aceiaşi fiori.

-Mă şi gândeam emoţionat, la farmecul întâlnirii noastre. Atunci, mi-a venit un gând nesăbuit: ”dar dacă fata nu ştie că sunt căsătorit, când îi voi spune, nu se va necăji?”

-Şi tu i-ai spus.

-Da , măi. Şi imediat, tonul ei a devenit aspru, iar reproşul, s-a terminat cu verdictul:”între noi, nu mai poate fi nimic! Dacă erai liber…, aşa e păcat!”

Bine, dar până să-ţi fi spus, ne simţeam foarte bine.

-”Nu, o ţine ea într-una: e păcat , şi m-ai şi minţit, prin omisiune!”

-Acu, spune şi tu, ce-i păcatul?

-Ştiu eu? răspund îngândurat. Poate greşeala ta de a o fi lăsat să-şi facă iluzia descoperirii unui ataşament sufletesc, după care poate  tânjeşte ; pentru că, am înţeles, că începuserăţi amândoi,

 să vă simţiţi  ca unul. Şi nu e de colea, să ştii!

Trist, prietenul meu, mă întrerupe.

-Şi crezi că  totul să se fi terminat?

-Nu pot să ştiu: depinde! Depinde de leziunile sufleteşti, pe care le are, din cauza minciunilor trăite. Depinde de percepţia ei iniţială, faţă de tine, E relativ, totul! Ştii ce capricios e sufletul! Parcă, întrezărind în vorbele mele, o rază de speranţă, prietenul meu, într-un gest duios, îşi sprijină fruntea, de umărul meu, şoptind:

–„Poate ai dreptate!”

Aş vrea şi eu, să am. Îl simt puternic afectat.

 Înseamnă că Virtualul, nu e chiar atât de iluzoriu!Sau.., dar cine mai ştie?

Onu

18 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

SILICOANE

Aseară, mi-a fost rău. Un început de răceală.

M-am plâns asistentei mele medicale personale, Mădişor. Consultaţie pe messinger. Ceai de tei, îndulcit cu miere, zeamă de lămâie; eventual, dacă ai, un algocalmin, şi pernă înaltă.

Îmi plac recomandările: teiul linişteşte , lămâia este un antimicrobian excelent, algocalminul  pe lângă efectele analgezic şi antiinflamator, ştiu din experienţă personală, că este un hipnotic uşor, mierea transportă rapid în sânge substanţele benefice (pentru potenţarea efectului tratamentului prescris, folosesc două linguri de miere la ceai).

Cât priveşte perna înaltă (două, suprapuse), am o uşoră ezitare şi mă culc tot pe perna proprie, braţul drept, îndoit. Adorm imediat şi mă trezesc vindecat, ba chiar pus pe şotii.

Îi transmit un gând recunoscător lui Mădişor, şi în timp ce-mi fac un suc de varză roşie, bun împotriva catarului nazal, să consolidez efectul de sănătate obţinut, încropesc postul  de faţă, din amintiri şi impresii grupate.

Varza din mână, destul de grea, mă obligă să o ţin strâns, să n-o scap. O simt plină, de o tărie densă. Rămân surprins. Dacă n-ar fi rece, din cămară, aş zice că-i  vie.

Un gând smintit, mă fulgeră, şi o strâng din nou. O fi siliconată ?

Îmi amintesc două întâmplări.

Una, recentă, petrecută la butikul de unde-mi fac aprovizionarea. Nu-mi explic, dar gesticulând, am atins sânul vânzătoarei. L-am simţit mic şi tare. Observasem că nu prea are bust, dar n-am dat nici o atenţie. Am înţeles drama. Se siliconase, cu mijloace proprii. Atunci, am realizat drama femeilor, vitregite de natură, în privinţa sânilor nonexpresivi.

Alta…, mai veche, petrecută în Ukraina.

Plăcându-ne, ne-am apropiat spontan. Reflex, i- am atins sânul; nefiresc de mic, şi prea mătăsos. Acum când scriu, înţeleg.

Probabil,  îşi siliconase sutienul, cu niscaiva ciorapi de mătase. Fără nici o maliţie, cred că este tristă nevoia stringentă de expresivizare a bustului.

Şi o apreciez, ca pe tendinţa eternului feminin către frumos.

Nu înţeleg însă  exagerările. Cum ar fi buzele siliconate. Îmi amintesc, de un coleg de cămin, venit într-o seară cu gura  tot o rană. Parcă fusese tratat cu lipitori. Speriat, l-am întrebat, cine l-a maltratat. Cu surâs orgolios, mi-a răspuns, că doar fusese sărutat de o rusoaică. Ştiam cum este sărutul de rusoaică, dar nici chiar aşa ! O fi avut buze siliconate ?

Dacă era aşa, cum o fi un sărutat cu Eba ?

 Sau o fi avut gura ca de tapir, ca Andreea Pora ?

Oare cum sărută Andreea Pora ? Dacă intri în gura ei, o fi ca la colegul meu ?

 Mai bine, tac, nu spun nimic, nici de Preşedinte, nici de PDL.

 Paza bună…. !

                   Madi şi Onu

20 comentarii

Din categoria De sănătate ..., Din lume ..., Educaţie, Politică, Râsu/Plânsu, Univers feminin