Ci în suflet, să-l trăiţi, să-l simţiţi ca pe o bucurie, ca pe o întruchipare a frumuseţii şi farmecului viului?
Ei bine, aseară, eu am văzut. Ştiţi unde? La Sinteza zilei, la final, ascultând câteva fragmente din concertul Angelei Gheorghiu, acompaniată de formaţia corală, Madrigal.
Când am realizat plenar, şi semnificaţia cuvântului DIVĂ.
Nu ştiu dacă farmecul vocii, mimica, asociată acesteia, gesturile de o cochetărie graţioasă, uimirile de bucurie, la vederea buchetelor de flori primite.Pe scurt, un spectacol, pe care sufletul meu, îl aştepta, nevenindu-i să creadă că se va produce.
Cultura mea muzicală, constă în sensibilitatea cu care ascult muzica. Să zâmbesc, să mă bucur, să plâng, să mă îndrăgostesc, şi să iubesc, dăruit şi necondiţionat.
Aşa am perceput-o aseară, pe „Îngerul” Angela Gheorghiu.
O fi bine, o fi rău?
Nu pot aprecia, în afara percepţiei, că
„aseară, pur şi simplu, sufletul meu, a fost PARADISUL, iar Angela, EVA.”
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile ?
Ştiu întotdeauna unde am rămas, dar am şi un semn de carte croşetat de mine când aveam 16-17 ani.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta ?
Da, am primit o carte în dar de la spitalul unde lucrez, se numeşte ” Resuscitarea cardiopulmonară şi cerebrală la adult ”.
3. Citiţi în baie ?
Ău, năăăăăăău ! … dar aş citi spălând vase !
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta ?
Da, m-am gândit să scriu o carte cu titlul ”Cafanu”.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi ?
Aici îl citez pe Alexandru … ” Înafară de o posibilă carte scrisă de Băsescu, apreciez orice, oriunde, oricum … ”
6. Care este cartea preferată ?
Nu am numai o cartepreferată … Valiza cu zăpezi, Picnic la marginea drumului, Doctor Jivago, Cartea amăgirilor, Cireşarii, Harry Potter …
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea ?
Poveşti nemuritoare, Picnic la marginea drumului – Arkadi & Boris Strugatki, Harry Potter – J. K. Rowling, Doctor Jivago -Boris Pasternak, Cireşarii – Constantin Chiriţă, La Medeleni – Ionel Teodoreanu, Contele de Monte-Cristo – Alexandre Dumas, Jules Verne – Insula misterioasă …
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune ?
I-aş asculta doar …
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine ?
Mi-ar place să discut cu oricine ar avea răbdarea de a mă asculta.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi ?
Păi cărţile de specialiate le citesc pentru ”că trebuie” … autorul, titlul, recomandarea unui prieten …
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească ?
”Cine suntem” de Dan Puric. Ar trebui să fie obligatorie !
12. Care este locul preferat pentru lectură ?
La umbra teiului din grădiniţa mea.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte ?
Nu m-au deranjat niciodată păsărelele din tei … hihihihi !
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic ?
Ideea nu prea mă încântă, dar e ceva mai ieftin şi n-am mereu bani să cumpăr cărţi.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate ?
Împrumut cărţi de specialitate (medicină), dar am şi cumpărat mai ales on-line pentru că nu am întotdeauna timp să intru într-o librărie.
16. O carte este pentru mine … Cum aţi descrie o carte ?
UN PARADIS !
Şi pentru că dacă nu dau mai departe, am auzit că se va abate ghinionul asupra blogului, iată nominalizările: George, Ioann, Valive, Daurel, Zamfir, Dan şi Dănuca.
AHARON APPELFELD – Povestea unei vieţi (Polirom, 2009, traducere din limba ebraică şi note de Any Shilon)
… povestea unei vieţi retezate într-un punct, o viaţă care rămâne suspendată în aer; copilul Appelfeld ia totul de la zero la vârsta de 8 ani, în condiţiile instaurării unei singurătăţi lăuntrice care-i aduce tăcerea, o tăcere care rămâne să-l locuiască toată viaţa.
Appelfeld este un supravieţuitor. El se salvează prin el însuşi, în condiţiile unei lupte teribile în căutarea identităţii sale ca om, dar şi ca scriitor.
Appelfeld înţelege că dimensiunile unei drame oribile nu pot fi cuprinse decât la nivel personal, înţelege că, adresându-se celorlalţi, ca să fie credibil, trebuie să evite retorismul şi sentimentalismele.
Naşterea unui limbaj propriu la un scriitor în formare – şi asta vizavi de o temă şi la un moment sensibil în nou înfiinţatul Israel, imediat după război – prin alegerea genului ficţional, în circumstanţele apropierii dificile de o limbă nouă (limba ebraică), depăşirea unei puternice bariere psihologice, căutarea unei voci interioare proprii, departe de patetism şi de declamaţia emfatică, toate acestea diferenţiază această carte de altele care se limitează numai la tema Holocaustului.
Citind că limba maternă a lui Appelfeld a fost germana, că venea dintr-o casă în care se vorbea cu mândrie această limbă, o limbă pe care n-a ajuns s-o deteste mai târziu, n-ai cum să nu te gândeşti la Celan şi la alegerea lui de a-şi scrie întreaga operă în limba germană, limba ucigaşilor familiei sale. Acest lucru nu face decât să confirme individualitatea şi forţa unei limbi, faptul că ea este, într-adevăr, un organism viu, cu o identitate proprie, aproape detaşându-se de poporul pe care-l reprezintă nu cu mândrie în anumite momente.
Appelfeld surprinde cu obiectivitate lumea israeliană de după război, captează o stare de spirit şi schiţează, totodată, şi lumea literară evreiască, punctând întâlniri importante pentru el cu scriitorii israelieni.
Două trăsături cu totul speciale: această carte este un model în formarea oricărui scriitor. Ea demonstrează că nu există un moment prielnic sau nişte condiţii preliminare ca să te exprimi. Ca să ajungi la „ce” şi „cum” vrei să spui trebuie să parcurgi un drum lung, obligatoriu şi întotdeauna foarte greu. În al doilea rând, dar primordial când linia de demarcaţie dintre „a trăi” şi „a muri” devine subţire , ea reprezintă un model de căutare asiduă, un exemplu disperat în lupta devenirii ca om, arătând că cele două paliere – viaţa şi scrisul – nu pot fi separate.
Madi şi Onu Blog 