Arhive pe etichete: civilitate

JUSTIŢIARUL

 Aseară, urmărind emisiunea Agentul VIP , mi-am amintit de actorul american Charles Bronson. Un tip cu un aer dur, foarte potrivit pentru filmul Justiţiarul.

Un film, în care, ca în tot ce este grandios, primează simplitatea. De fapt, un tip paşnic, mergând pe seară către casă este atacat de un borfaş şi prădat de agoniseala obţinută din truda acelei zile.

Borfaşul, văzând că-i merge, şi-a făcut un obicei zilnic.

 Păgubaşul, interpretat de Charles Bronson , nu a uitat afrontul, şi s-a hotărât să salveze zona de răufăcător.

Fiind o zonă rău famată, s-au mai aciuat şi alţii.

 Şi astfel, victima a devenit justiţiar. Nu mai reţin ce mijloc folosea, cert este că de la un timp, au început să moară, pe măsură ce apăreau în zonă, toţi rufăcătorii, începând cu atacatorul său.

Alertată, poliţiei, nu i-a fost greu să-l descopere pe Justiţiar,  spre consolidarea raiului infractorilor.

Ei bine, aseară, la emisiunea pomenită, am asistat la o agresiune similară, unde o invitată, pe un ton vehement, încerca să o  prăduiască  de bunul renume, pe Bianca Drăguşanu. Asta era cel puţin, impresia lăsată mie.Poate, mi s-o fi părut? Posibil, dar consider  că o asemenea emisiune nu poate decât face deservicii educării bunului simţ şi comportării civilizate între români.

Mie, spre exemplu, dacă îmi oferi modele de bârfă, nu este exclus, să mă comport, cât de curând, ca atare.

 Şi s-a dus naibii, toată civilitatea, pe dezvoltarea căreia, biata media vizuală, se zdrumică din răsputeri, să ne-o  bage în cap, după modelul său.

Este păcat, că aceştia, ne sunt educatorii!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

IDENTICI!

Motto:”Teroarea care vine din interior”-Augusto  Cury

În accepţia mea, cuvântul include şi proştii, şi îndărătnicii, şi toţi acei, care continuă să realimenteze în mintea lor ofensele, pierderile, respingerile, dezamăgirile şi grijile, timp de luni şi ani în şir.

Rareori, realizăm prezenţa acestui soi de terorism în făptura noastră.

Asemenea stresului, el ne macină din interior, ducând inevitabil, la afecţiuni psihosomatice,dar mai ales, prin averea “timp”, şi “energie sufletească”, pe care ne-o răpeşte, ne face nu numai săraci sufleteşte, ci şi incapabili de realizări, pe măsura calităţilor cu care în mărinimia sa, Creatorul ne-a înzestrat cu “peste măsură”.

Azi, conform convingerilor mele că de ea depindem ca naţiune, mă voi referi tot la politică.

Ne macină vanităţi şi închipuiri bolnăvicioase, simţim nevoia destinderii unui spirit, pe care tot noi înşine l-am maltratat, iar media vizuală, ne-o oferă cu nonşalanţă, nu ca instrument de instruire, ci ca pretext de bârfă, în scopul aceleiaşi destinderi a capabilitarilor în care ne erijăm, fără discernământul şi jena aferentă.

Câtva timp în urmă, în preziua cuvântului lui Traian Băsescu, în Parlament, toţi ştiu, că senatorii liberali, au decis, cu o singură excepţie, să nu fie prezenţi în sală.

Personal, consider gestul, nu doar eronat politic, ci similar gestului lui Traian Băsescu, de a răstălmăci Constituţia, conform intereselor personale.

În speţă, este vorba despre răstălmăcirea spiritului democratic.

Între ei, şi defulările cu iz egocentric, ale aceluiaşi, deosebirea este nulă.

Ceea ce mă deranjează este lipsa de discernământ, până acolo încât se consideră că pot fi idiotizat, la nivel subliminal.

Riscând a părea fixist, rămân la preceptul lui Machiavelli, că “trebuie votat acel partid, care vrea binele PATRIEI”.

Ori, prin asemenea gest, nu cred să dovedim spiritul patriotic demn  de corifeii Maniu, Brătianu, Coposu!

Probabil, tot un caz, când “teroarea vine din interior”.

Şi ajuns aci, toată admiraţia pentru Victor Ciutacu, exprimându-şi nedumerirea faţă de inconsecvenţa lui Crin Antonescu.

Felicitări, Victore, ai surprins magistral, duplicitatea personajului!

Nu mai spun, că pentru mine, prostimea simplă, este un îndemn,să procedez , faţă de civilitate, în aceeaşi manieră democratic- arbitrară, dictată de interesul personal.

Ce să ne mai mirăm, de spiritual noncomformist al unor elevi?

Au şi ei drepturi democratice, să respecte, sau nu Şcoala, după principii personale, ca şi senatorii liberali, prezenţa, în sala Parlamentului.

 PENIBIL!

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

SURPRIZE, SURPRIZE!

Într-o carte din colecţia captivantă am citit ceva ce n-am crezut. Un tip, era atât de urât, încât  la vederea lui, şi cei mai răi câini, amuţeau.

Mi-am amintit episodul, aseară, la Sinteza zilei,văzându-l pe invitatul emisiunii.

Impresia, s-a ameliorat, aflând că este cadru universitar.

Mi-am spus însă, că în marja de eroare din jocul general al energiilor,( acel determinism universal, cum îmi place să –l consider, admiţând că este  însăşi Divinitatea),  s-a scăpat puţin mai mult urât, în favoarea strălucirii minţii şi a caracterului. Gândit, şi confirmat, aflând că dezacordul în favoarea candidaturii la Primăria Capitalei, era motivat de faptul că persoana propusă, se declarase pentru pedeapsa  cu moartea, în caz de crimă.

Stupoare  însă, păcatul împingându-mă la asociaţii apolitice,  cum ar fi:

-reducerea mijloacelor de subzistenţă a bugetarilor,

-a ajutoarelor pentru copii,

-a locurilor de muncă,

-desfiinţarea unor spitale, şi alte asemenea sacrificii invocate stângaci,chipurile,  pentru supravieţuirea fiinţei Naţiei, care din relatările media, au dus la sinucideri, deci, la alte luări de vieţi omeneşti.

E drept, că fiecare şi-a făcut-o cu mâna lui, de bunăvoie şi nesilit de nimeni.

Amfitrionul, probabil, obsedat de întrebări de rating , la adresa invitatului, nu s-a gândit lacele de msi sus,  ca să le adreseze  ipocriziei acestuia,  jonglând cu grija faţă de viaţa unor criminali. Acum, când scriu, presupun, că el are în vedere ca un alt gen de criminal, să nu-şi ispăşească  fărădelegea.   Brusc, personajul, mi s-a părut penibil. Nu doar creştin justiţiar, ci  oribil de invidios pe nonşalanţa colegului de partid..

Cu alte cuvinte, dacă unii comunişti nu suportau intelectualii.., superioritatea celorlalţi, urâtul nostru, nu a rezistat invidiei,  pe inteligenţa nativă a semenului său. Mai dezgustător, decât un comunist notoriu.

Am înghiţit în sec, în silă, şi mi- am spus, că Divinul, nu a greşit.

CIVILITATE!?

Un prieten glumeţ, care ştie că am o părere aparte despre medici, considerându-i spiritual, în vârful Piramidei lui Maslow, îmi întinde surâzător, un fluturaş electoral. L-am găsit în căsuţa poştală, şi mi-am zis, să te destind. Distractiv,  îmi spune!

Curios,  arunc o privire, şi ce văd? Citez:

 

VOTAŢI DR. FILIP! PRIMARUL VOSTRU DE VIS!

 

JOS RETARDATUL DE PIEDONE!

 

CE NE COSTĂ SĂ VISĂM?

După care înşiruie pe o  pagină A5, avantajele pe care destinatarul fluturaşului, le va avea alegându-l pe DR. X., primar.

 Fără comentarii!

Îi restitui mizeria cu aprecierea: „mi-ai făcut-o! Ce partid, o simpatiza individul? Dar chiar o fi medic?”

–         Da, îmi răspunde amicul, păi spune că-mi va acorda consultaţii şi radiografii gratuite, la  Policlinica Dr. Filip (a lui, probabil!).

-Într-adevăr,  ce ne costă, să visăm la pomeni electorale? Pentru asta, eu nu l-aş vota.!

 

De ultimă oră!

„ Simţul meu, de contraspion, îmi spune că este ceva în neregulă, cu acest om!” (Senatorul PSD Savu, despre premier, la Dana Grecu) . Notă.Nu este exclus, ca propaganda, să-şi joace rolul său!

 

Surprize, surprize!                                                   

                                                                     

                                                                          Madi şi Onu

8 comentarii

Din categoria Educaţie

LaLOKA

La început de AN NOU, voi încerca prin mijloace laice, să-mi aduc prinosul de respect şi admiraţie, Eternului Feminin, din fiinţarea noastră reală şi virtuală.

Bazată pe o existenţă reală,  petrecută intens în blogosferă, povestirea se doreşte un omagiu celor care dau viaţă, cu preţul unor sacrificii, la temelia cărora a stat năzuinţa către duioşia iubirii.

În timpul unui blog-duel, brusc, din senin parcă, apare un comentariu scurt, din câteva cuvinte, care îi admonestează pe protagoniştii acestuia (unul fiind chiar eu). Mă simt înlănţuit de tonul, eleganţa şi bunul simţ, care se degajă din mesaj.

Răspund, atmosfera se încinge, bloggerul/gazdă face un comentariu, pe care îl apreciez de indecent, la adresa “arbitrei noastre”, după care, întrerup vizitele virtuale. Îmi pare rău însă şi resimt, lipsa comentariilor acesteia, o prezenţă aparte în personalitatea blogului  respectiv.

Deruta trece repede si scriu in blogul meu, articolul,care-i poartă   pseudonimul de vizitator de blog:

LaLOKA

Apariţie fantomatică, în timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,
stil lapidar. Dispariţie asemenea, regretabilă !

 Oare cum arăta:

– mică, vioaie, zglobie ca o pasăre colibri ? 
 – potrivită, gravă şi meditativă, ca un sfinx ?
– eclatantă, ca un grăunte de uraniu ?
– incitantă, ca un jet de feromoni?
– de toate, cum trebuie ?
După percepţia vibratilă, simt că are ceva aparte.
Să fie oare  „rătăcire la prima vedere ?”
A nu se gândi masculinist!  (sîc ! ). Universul este un ocean de vibraţii,  iar noi..,  noi…, ce  suntem ?  Să fie nostalgie ? (09.11.08).

La scurt timp, după postare, găsesc un comentariu, făcut de însăşi eroina articolului: LaLOKA spunea:

Adaugă acolo..surprinsă..wow !!! Nu credeam că te-a impresionat atât de mult stilul meu.. .încât sa scrii un articol care să-mi poarte numele(fie el şi de lume virtuală) …şi am zis doar …cuvinte.
Mulţumesc, stimabile ! 10 ianuarie 2009, 22:44

Îi răspund, cu numele de blogger :Solitaire spunea… LaLoKA,
Puţin timp în urmă, am citit în zodiac, pe Yahoo, că voi fi contactat de o persoană, pe care-mi doresc să o cunosc ! Tu să fii ? Firea ta trăieşte clipa emoţiilor plăcute ? O face intens ? Ai sa râzi, dar stilul tău, efectiv, mi-a impus. Dacă ai fost surprinsă, eşti o străină de tine însăţi ! (precizez, de forţa ta lăuntrică). Si Arghezi a spus doar cuvinte. Dar…, Cuvinte potrivite. Mai aştept fiorii aurei tale ! Inevitabilo !

Aşa  au arătat primele fulgere în virtual. Mecanismul emoţiei pornit, nu mai ştiu cum  i-am descoperit blogul. O nouă explozie de constatări şi de admiraţie. Rapid, cu entuziasmul noutăţii, s-a dezvoltat o comunicare virtuală, cu evidente accente de simpatie reciprocă. Pe lângă casetele de comentarii, la articole, căsuţa poştală a fiecăruia, a început şi ea să se împlinească.

Dar inconsistenţa lumii virtuale, lipsită de suportul material al realităţii, şi-a spus decisiv cuvantul. Din senin, la un stupid capriciu masculin, toată gingăşia care se conturase pe parcursul commentariilor la articolele  ei, s-a prăbuşit.     Am rostit un fatidic, ” la revedere”,  pe care nici eu nu l-am înţeles. Nedumerirea LaLOKĂI, a fost pe măsură, dar cu o demnitate absolută. Nu ştiu ce vârstă avea; după vioiciunea tonului, părea o copilă alintată, dar după fermitatea deciziei de a nu mai reveni, mi s-a părut a aparţine, vârstei înţelepciunii de neclintit. Nu m-am gândit să încerc să-i înduplec ofensa produsă prin acel necugetat şi neaşteptat “la revedere”personal, fără alte explicaţii. Am pierdut legătura cu vechile ei articole (postări). A fost, ca şi cum, m-aş fi rătăcit de mine însumi.

Acum, la clipa de sinceritate târzie,  înţeleg ce mare greşeală, facem în viaţă, nestăpânindu-ne accesele de violenţă verbală.

 O prietenie, fie ea şi virtuală, este o împlinire, o incursiune în tainele sufletului. Reuşim astfel să vedem ce vulnerabili suntem, cât rău, ne poate face propria frământare sufletească.  Conştientizăm, când deja, este prea târziu, şi nu mai putem repara !

 Regret pierderea legăturilor de blog  ale LaLOKĂI şi farmecul dialogurilor purtate, cu o naturaleţe neaşteptată, din partea celor care se privesc doar cu ochii minţii. Dacă, în timp, voi recupera acele legături, le voi prezenta, ca pe cea mai fidelă mărturie asupra imaginii apropierii  virtuale sufleteşti, a doi interlocutori, nealterată de nimic din meschinăria vieţii zilnice. Este surprinzător, cum mintea se concentrează, în căutarea a ce este mai frumos de exprimat, din clipele trăite, cu câtă sinceritate caută prin labirintul construcţiei sale. Realizăm astfel, că darul cel mai de preţ, primit din ceruri, este tandreţea.

 In virtual, pe blog, eşti în oglindă, faţă-n faţă, cu tine: delicat, afectuos,  atent faţă  de interlocutor, şi astfel, de sine.

Căutând cuvinte fara sonorităţi aspre, descoperi rima gingăşiei sufleteşti, poezia prieteniei, poemul vieţii. Şi LaLOKA, s-a dovedit la înălţimea frumuseţii universului feminin, prin emulaţia către tandru, pe care a declanşat-o şi cultivat-o în sufletul meu !

Şi ajuns în acest punct, constat, cu oarecare plăcere, că în virtual, făcând abstracţie de violenţa de limbaj, provocată de pasiunile revanşarde politic, se observă o estompare a durităţilor de limbaj, lucru meritoriu, în proporţie importantă, pentru armonizarea relaţiilor sociale.

Iar armonia socială, dincolo de o sensibilizare a interlocutorilor către starea de echilibru, poate contribui şi la gradul de civilitate al interlocutorilor din real. Astfel, fără un pronunţat caracter de determinare, dialogul pe blog, stabileşte, o reală stare de bunăvoinţă între participanţii respectivi, cu consecinţele implicite.

 Dar, marele ajutor primit de om prin procesul uitării, m-a ajutat şi pe mine, să mă absolv de pătimirea regretelor propriilor greşeli. Tot cu ajutorul neprecupeţit al unui blog, prin contribuabilii săi de idei şi  substanţă sufletească, adecvată.

 În încheiere, AN NOU FERICIT, tuturor !  

   Madi şi Onu 

9 comentarii

Din categoria Începuturi, Univers feminin