Arhive pe etichete: coabitarea.

PREMIERUL ÎNCEPE COABITAREA

Sătul până peste cap, Victor Ponta, începe să impună rigorile coabitării:

În comunicatul Guvernului privind”privatizarea CFR marfă”,pune piciorul în prag, şi cere CSAT să se pronunţe asupra acţiunii. Mai mult, pentru a evita eschive imprevizibile, şi să oblige la responsabilitate asupra intereselor Patriei, în Comunicatul Guvernului, transmis prin purtătorul de cuvânt al acestuia, Radu Zaharescu, se afirmă categoric:

„Considerăm că, dacă CSAT s-a pronunţat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunţe şi cu privire la rezultatele negocierii. Guvernul aşteaptă o decizie în prima şedinţă a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale neavând dreptul legal să exprime poziţii în numele CSAT (din a cărui componenţă nu face parte).”

Nu ştiu cum, TU,  cititorule,  vezi problema, dar eu, pasionat de străluirea istorică a lui Richelieu,  văd în gestul lui Ponta, ceva similar operei celebrului Cardinal, care ca sfetnic al lui Ludovic al XIII-lea, a jucat un rol decisiv, în procesul de centralizare a statului Francez, soldat cu devenirea Franţei, sub Ludovic al XIV-lea, ca prima mare putere europeană.

Cu alte cuvinte , un gest demn de Salus populi(în traducere liberă, “salvarea PATRIEI”)

Moment, cu atât mai oportun, cu cât unii îşi închipuie că, în civilitatea sa, românul, trebuie luat de slab.Onu

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Pagini de Jurnal, Politică

ŞI TU, BRUTUS?

Îmi sorb cu nesaţ, cafeaua cu miresme de suflet tandru de femeie, pregătită de soţia mea, când o întreb.

-Îmi dai te rog, o idee pentru postul de azi?

-Eiii, asta-i culmea, dar nu-ţi ajunge Postul Paştelui?

-Nu…, măi, mă gândeam să scriu ceva despre Ponta!

-Şi tu,Brutus? Te ştiam mai pontos! Iar te iei după zevzecul ăla?

– Nu, măi, mă gândeam, că în ultimul timp, Ponta a devenit cam zeflemist, ceea ce  denotă o predispoziţie  de personaj prea sigur de sine.

Şi poate la baza ei să nu stea iluzia că l-a capacitat pe Preşedinte, şi n-ar mai avea nevoie de USL. Nu observi cum îl tachinează pe Antonescu?

Nu mai spun, că aşa zisele glume, nu au nici o noimă.

-Eu cred că poate relaxarea atmosferei, îi permite să fie mai destins.

Că doar nu vrei să bată din palme şi să se alinieze toată lumea, ca la comandă?

-Tu ştii cât sunt de îngăduitor, deşi îmi dau seama cât îi poate fi de greu, dar nu crezi, că zeflemeaua asta e inutilă, şi are un  rol educator  nefavorabil, asupra înclinaţei noastre naţionale, de a ne  eschiva de la datorie, dând-o pe  un soi de glumă, care cică e o trăsătură spirituală personală?

Atunci, să-l păsuim şi pe şolticarul de două parale, al lui Gâdea, care si-a luat un avânt mai ceva decât Ponta?

– Ştii ceva, dacă nu poţi, fără spiritul pontoşeniei găunoase, nu mai continuăm discuţia.

Dacă nu te poţi abţine, lasă-l pe „Victoraş al meu”, în pace, că altul mai bun ca el, nu găseşti la liberali!

-De ce nu, dar contabilul de la sănătate, de parcă ne-ar fi plecat toţi medicii capabili, nu-ţi place cu ideile lui reformatoare?

-Cred că ne-am blocat într-o fundătură, şi ştii cum e cu coabitarea, când unul se crede prea priceput!

În acest punct, am sesizat iminenţa unui pericol conflictual familial , pe care nici  UE, nu ni l-ar rezolva.

Aşa că mă opresc, şi încep să-mi mângâi soţia, pentru ajutorul dat.

Probabil aşa o fi făcând şi Ponta, cu domnul Preşedinte?

Mă gândesc: şi gluma o fi un soi de ieşire din impas, pentru Ponta, când nu mai are soluţii de răspuns Presei!?

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu