Arhive pe etichete: Codul Emoţiilor.

LIMBAJUL CORPULUI

Motto:”Şi tăcerea-i un răspuns”-Proverb popular

Pentru cei care se vor specializa în PR, sper ca postul, pe lângă conotaţiile afective pe care le implică, să fie util.

Personal, apreciez  că nerăspunsul, pe lângă aceea de a nu recunoşte ceva, are câteva semnificaţii clare: jenă, încercarea de a evita ceva neplăcut, personal sau pentru interlocutor sau pur şi simplu, necunoaşterea răspunsului.

Dar mai evidentă decât aceste acestea este nuanţarea pe care o face limbajul indiscret al corpului. Şi care nu acţionează după placul său, ci după un anumit cod al emoţiilor, doar de el ştiut.

De curând, am trăit o experienţă ineresantă, care la rândul său, mi-a amintit de păţania unui prieten, povestită in extenso de el însuşi.

Nu o voi reda în toată amploarea,  deşi destul de picantă.

Să le iau pe rând.

De multe ori, în viaţă, sufletul face ce vrea cu noi, de parcă n-am exista.

Nu ne rămâne decât să constatăm, postfactum.

Bunăoară, am cunoscut pe cineva, să spunem, la nivel virtual, după care am hotărât să ne vedem.

Guraliv, nevoie mare, am prevenit-o de maniera:

-”să fii pregătită sufleteşte, că sunt pus pe fapte mari!” Parcă intuindu-mi după ton, lăudăroşenia, mi-a replicat:

-„da? bine, atunci vin cu maşina, să ne mişcăm repede !”

În aşteptarea ei, la locul stabilit, îm frec mâinile şi repet cum am să procedez, ca să rămân totuşi, un domn. O iau de mînă, i-o sărut, apoi merg în sus pe braţ, până la obraji, gură, gât.

 Şi apoi, văd eu. Însfârşit, apare. E mult mai frumoasă decât mi-am închipuit-o. Se scuză, pentru cele câteva minute întârziere, şi mă invită în maşină.

Vocea sonoră, clară, cu un timbru melodios. Îi răspund jovial, că nici n-am observat, întârzierea, şi  intru în maşină.

După mai bine de două ore, ne luăm rămas bun.

La stop, îmi face semn mustrător cu arătătorul mâinii drepte. Nu înţeleg de ce, dar de bucuria întâlnirii, nu prea îmi pasă. La telefon, îmi râde:

-„neseriosule, te-ai lăudat de mi se făcuse teamă, şi nici n-ai încercat să mă săruţi, măcar!”

Atunci, am priceput gestul mustrător.

Râzi de mine? întreb eu nedumerit.

-Cum să nu râd, dacă te-ai dovedit aşa fricos?

Se vedea, după cum stăteai, ca un copil speriat de ce ar dori să încerce.

Fricos?! Mă gândesc eu, rememorând filmul întâlnirii, pornind de la dezinvoltura ei, demnă, care practic, mă blocase.

Parcă mi-ar fi spus: -„sper să fii un domn, ca şi pe blog!”

Atât mi-a trebuit. Am rămas încremenit. Şi stânjenit, de teamă să nu las o impresie greşită, nu am reuşit decât să turui, la nesfârşit, în faţa chipului ei frumos şi impunător.

Astfel, ezitările mele sufleteşti, transmise de semnalele propriului corp, au constituit poate, o temă de amuzament.

 

Păţania prietenului meu, a fost mult mai puternică. Eram cazat, spune el, într-o localitate de lângă Kiev.

Seara, mergeam la o terasă, unde exista o platformă de dans.Tocmai cunoscusem o rusoaică blondă, cu ochi mari şi albaştri, de parcă mă hipnotizau, când mă priveau.

Într-o seară, sub privirea ei insistentă, am fost cuprins de un tremur , care pe timpul dansului a devenit jenant.

Întrebat ce am, i-am răspuns, că nu ştiu, dar cred că de emoţie.

Enervată parcă de tremurul devenit vizibil şi celorlalţi, l-a bruscat, în timpul dansului, cu o ieşire evident agitată.

-Gata, plecăm.., mă enervezi, râde lumea de noi.

La cămin, în timp ce-şi arunca hainele, de mai să le rupă a tăbărât şi pe el.

-Nu vreau, a ripostat el, m-ai jignit destul, la terasă!

Nu fii rău, vrei!

Tremurul tău, aproape inconştient, a fost cea mai bună mărturisire , că  mă preţuieşti, şi mă doreşti.

 Şi, surescitată, l-a tras după ea, în pat, fără alte cuvinte.

Dar cât timp, s-a desfăşurat relaţia voastră, am întrebat eu, impresionat de năvălnicia fetei.

Nu prea mult, mi-a răspuns, pentru că  a fost chemată urgent, cu treburi, la Moscova, unde locuia, de fapt.

 

Madi şi Onu

3 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

SOLII EXTRATERESTRE

Aseară, pe Statistici site, am observat apariţia a doi noi Followers :mirceavladut
http://mirceavladut.wordpress.com  şi

liviuchrisavram
http://liviuchrisavram.wordpress.com

Că m-am bucurat, şi cât…, n-are rost să mai spun. Ar fi ceva pleonastic, în genul „trăiesc!”. Ca de obicei, a urmat un vis.

Se făcea că mă vizitează vecinul, cu o faţă îngrozită, şi-mi spune:

– Vecine, am avut un coşmar, şi mi-e cam frică; o fi de rău?

-Dar de ce vecine? îl aţâţ eu la destăinuire .

-Ceva groaznic!Parcă m-am transformat într-un nor de ceaţă.

-Şi, care-i baiul?

-Că după aceea, m-am împrăştiat. Oi muri?

-Nu, vecine, stai liniştit! Cu toţii suntem un nor de ceaţă.

O ceaţă agitată, ca şi gândurile care ne frământă.

În timp ce tăifăsuim, aduce o sticlă de coniac Napoleon,  şi adulmecându-i fericit buchetul, spune:

-Şi licoarea asta e tot nor?

–Şi sufletul, vecine.

-Aaa, înţeleg. De-aia se spune în popor, că după ce moare omul, din cadavru, timp de trei zile, iese un abur, ca un nor!

– Nu ştiam asta, îi răspund eu, cu ochii închişi, ca să trăiesc mai bine aroma dulceag-provocatoare a coniacului.

-Dar ştii ceva? Poate nu mă crezi. Şi eu, m-am îndoit, însă după ce am citit cartea asta, parcă s-a produs ceva în mine.Vrei?

-Spune, ştii că te cred cam aiurit, răspunde el, repetând gestul de a savura parfumul licorii.

-Gata, stai să iau cartea!

Mai trag o duşcă de licoare, o savurez,  în stilul meu, deschid cartea, şi-i recit:

”Universul este mult mai complex şi mai minunat decât credem noi”.  Şi noi, ca nisip foarte fin al acestuia, adaug eu, de la mine.

”Să ne privim palma, pe care pretindem că ne-o cunoaştem pe de rost, la microscop. Nu mai vezi pielea şi ridurile ei, ci te trezeşti în faţa unei planete ciudate, acoperită de dealuri şi văi. Dacă măreşti şi mai mult suprafaţa microscopului, astfel încât acesta să mărească suprafaţa pielii de 20.000 de ori, vei vedea o mare de celule. (vezi, glumesc eu, munţii s-au transformat în mare!) (Când l-am privit se uita la mine, ca la Antihrist.) „Dacă privită liber, palma apare solidă, în realitate, există foarte multe spaţii libere. De pildă, spaţiul dintre doi electroni alăturaţi, care se rotesc, este în proporţie de 99,999999999%.

Cu alte cuvinte, mâna ta este în proporţie de 99,9999999999% goală. Dacă ai putea elimina întregul spaţiu gol din mâna ta, aceasta ar deveni atât de mică, încât ai avea nevoie de un microscop pentru a o vedea. Deşi ar continua să conţină acelaşi număr de atomi, şi ar cântări la fel de mult ca acum, ea ar dispărea din faţa ochilor tăi”.- Aşa or fi găurile negre?meditează el.

-După cum vezi, vecine, eu cred că azi noapte, te-ai visat sub un ultramicroscop, fără nici o conotaţie prevestitoare de rău.

Deci, stai domol, şi mai toarnă-mi un coniac,  pentru cele citite.

-Da vecine, cu bucurie, şi pentru că m-ai liniştit,  îţi las şi sticla, s-o goleşti.

Am scris toate acestea, ca urare de bun venit,  noilor mei ”soli Followers”:mircea vlăduţ şi silviuchrisavram, după lucrarea „Codul Emoţiilor”

 Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Diverse ..., Onu, Proză