Arhive pe etichete: colegă

Ruxandra

Crăciun Fericit, tuturor!

Se spune că femeile sunt mai puternice decât bărbaţii.

Obişnuiţi cu superficialitatea abordărilor fizice, scăpăm din vedere, că multe din greutăţile vieţii, ele le suportă nu doar cu demnitate ci şi cu o superioritate de neechivalat .

Astăzi, mi-am amintit de Ruxandra, colega mea de serviciu.

Condiţiile au făcut ca ea şi famila ei să ajungă în Canada, unde au primit cetăţenia canadiană.

Până să plece, mai conversam telefonic.

Într-o zi, soţul ei, un bărbat destul de categoric, mi-a dat de înţeles că îi cam deranjez.

Mi-a sărit, cum se zice ţandăra, şi i-am spus ei, care era la al doilea receptor:

-”Măi…, nu te supăra, dar aminteşte-i individului obaznic, situaţia că tu trebuia să fii la program, şi astfel, nu-l mai deranjam!”

Ce reacţie credeţi că a avut?

-„Domnule…, „individul obraznic” este soţul meu, şi în consecinţă, vă rog să vorbiţi cuviincios despre el! Mâine vin la program, să lămurim ce neclarităţi mai sunt!”

A venit, am lămurit totul, i-am prezentat scuzele cuvenite, şi ne-am despărţit aceeaşi prieteni, dintotdeauna.

Au plecat, în Canada, dar, foarte interesant, Ruxandra, îmi trimitea periodic veşti despre ei, de pe unde călătoreau, cum le mergea afacerea. Eu, mai leneş, nu îi răspundeam, decât prin mătuşa soţului cu care eram vecini de scară. A durat totul, cam peste doi ani.

Într-o zi, mătuşa a decedat.

A venit soţul ei, nepotul, s-a ocupat de cele cuvenite, inclusiv vânzarea apartamentului defunctei. Din acele momente, Ruxandra mea a dispărut.

Nici ilustrate, nici scrisori, nici telefoane, de parcă nu ar mai fi existat.

Nedumerit, am povestit cazul unei colege, prietenă de familie cu ea.

-Ei şi tu, măi Onu, valoarea ta, consta în existenţa mătuşii, pe care trebuiau să n-o ştie prea singură.

–Măi…, de aceea, probabil, că mereu mă întreba la telefon, ce mai ştiu despre bătrână.

Adică în asta consta preţuirea ei pentru mine?

-Dragul meu, nu cunoşti vorba:”Cherchez la femme!?” Ia fii tu mai atent!

-Formidabil…, câtă tenacitate, numai voi femeile puteţi fi în stare de aşa ceva!

Am scris acest post, ca expresie a respectului şi admiraţiei pentru tăria de caracter a feminităţii!

Onu

Reclame

9 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

PASIUNI, 7

Revenit din baie, văd că Dona aţipise. Îi admir coapsele zvelte, într-o relaxare cum nu mi le închipuisem. Mă aplec şi le sărut uşor. Tresare şi într-un gest pudic, încearcă să le acopere.
Îi prind mâna repede, şi-i spun:-Nuu, te rog, lasă-mă să admir tabloul. Cochetă, se întinde lasciv, gemând uşor:
-Mâine, n-aş merge la birou.E atât de plăcut acasă! Şi încordându-se ca un arc, mă trage spre ea, şoptindu-mi:

-nu rămâi şi tu? e atât de plăcut!
Refuz imposibil! Voluptatea ei mi se pare de nerezistat şi murmur un da anemic.
Niciodată, nu am ştiut să –mi povestesc trăirile. Erau peste aşteptările mele. Cu atât mai mult, cu cât Dona avea personalitatea ei intimă copleşitoare….
Ne-a trezit telefonul unei colege de-a ei, îngrijorată că nu venise la program. A rugat-o să-i treacă o zi de recuperare.
-Nu-mi vine să ies din casă.
-Iar?probabil a întrebat-o prietena ei.
-Daa…, iar!Îţi pare rău?
După un mic dejun consistent, am stat la taifas. Fusese căsătorită  şi se despărţise, din gelozia soţului, obsedat de plăcerea lor intimă.

Gelozia fiind racila vieţii mele, am luat foc, şi am sărit în apărarea fostului ei soţ. Spiritele s-au încins şi mai să plec.Dona, sare ca arsă şi insistă să -mi explice.
Mă alint la rându-mi, o fac pe bosumflatul care cedează, şi iar cad în braţele ei.(va urma)
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

AZI,

M-am trezit, într-o stare execrabilă. Totul mă deranjează.

Inclusiv delicateţea soţiei, pe care, involuntar, o compar cu mojiciile întâmpinate, tocmai ca o consecinţă a eleganţei comportării mele.

Mi s-a întâmplat deseori, ca micile mele atenţii spirituale, să fie considerate o manifestare de flirt, şi prin urmare, o sursă de neînţelegere.

Îmi amintesc.., la serviciu, în lift, în timp ce admiram, pur şi simplu, estetic,  bustul superb, al unei  subalterne, m-am trezit că mi-o trânteşte şăgalnic, potrivit impresiei false stârnite de licărul privirii mele, următoarele:” ţi-ar place, nu?”.

 Surprins, că nu aveam nici o intenţie, i-am răspuns înţepat:” în nici un caz, de acum, încolo!”.

N-am să fiu ipocrit, să contest faptul,  că mi-ar fi plăcut.

Pentru că,  nimic nu poate fi mai special- emoţional, decât percepţia inefabilă, a mângâierii unui sân, şi a vibraţiei, pe care acesta, o emite.

Acum, las voluptatea oferită de gândul atingerii unui sân frumos, şi trec la vecina, care măcar nu are meritul unui bust matern.

Se plânge, că are şoareci în casă, şi că a obosit omorând câte unul, zilnic.

 Dincolo de faptul, că  sunt uluit de performanţa ei, faptul, că în viaţa mea, n-am reuşit să mă apropii măcar de un şoarece, fără ca acesta s-o şteargă,  doar auzindu-mi paşii, ce mă nedumereşte la vecina mea, este că vrea să deratizăm subsolul, pe care nici măcar nu-l avem.

Aaaa…!

Acum, parcă încep să înţeleg, cum prinde ea zilnic, un şoricel.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

IUBIRE IMPOSIBILĂ

Adept al Carpe diem,şi  îngreţoşat de zoaia politică, la care asist, m-am întors în timp.

Dar tot peste cenuşiu, am dat.

Mi-am amintit de colega mea, Tamara. O brunetă cu sânge slav, de pe meleaguri dobrogene, Frumoasă, nu ştiu cât de mult, dar mie-mi părea un înger inaccesibil. Mai înaltă cu câteva degete decât mine, ar fi trebuit să mă înalţ pe vârfuri, să o pot săruta.

Spun ar fi, pentru că, n-a fost  să fie, niciodată.

Când am zărit-o în sala de curs, am tresărit, crezând că am intrat la anii mai mari. A zâmbit, la nedumerirea mea. Mi-a făcut loc, lângă ea. Ne-am recomandat: Tamara, spune ea întinzându-mi mâna ce părea că arde. Onu, am îngăimat eu, încă derutat. Încet, încet, am prins curaj  să-i vorbesc, privind-o în ochii întunecaţi. Simţea că-mi place, şi era încântată. Simţul posesiei îţi conferă o stare de bucurie ciudată, deşi nedefinită. O iubeam, fremătând de emoţie, iar ea, îmi respecta starea. De altfel, nu avea motive să gândească altfel.

Într-o zi, a apărut un nou coleg . Adus pentru echipa de volei a facultăţii. Înalt, proporţionat, impunea plăcut, tuturor fetelor. Am simţit că şi Tamarei. Intrasem într-un con de tristeţe. Tichi nu era pasionat decât de volei, aşa că nu aveam motive de îngrijorare.Tamara s-a consolat. Părea a fi preocupată de alte griji. Tristă, începuse să slăbească,dar nu se plângea.Anii au trecut, dar simpatia noastră nevinovată, nu s-a micşorat.

După cursuri, ne vedeam aproape zilnic, în plimbările mele. Ea, stătea la poarta casei, într-o  visare nedefinită. În trecere, schimbam câteva banalităţi, fără să fi observat ceva aparte, la făptura ei.

Într-o zi, am încercat să o sărut. S-a ferit, şi a fugit în curte. Mi s-a părut că plânge. Am supărat-o rău de tot, mi-am zis, şi câteva zile, am trecut doar salutând-o.

Când m-a întrebat ce mai fac, mi-am revenit. Am încercat iar, să o sărut. Acelaşi refuz, dar cuprinzându-mă de umeri,  m-a invitat în casă.  S-a aşezat pe pat, făcându-mi semn, să stau lângă ea.

Locuia la gazdă, cu chirie. Mi-a luat delicat, mâna în poală, şi aproape suspinând, mi-a spus: „ştii, nu mai încerca să mă săruţi! Şi eu îmi doresc, dar nu am voie!”.

Am privit-o nedumerit.

Sunt grav bolnavă de plămâni.., mi-a explicat.  Ne-am îmbrăţişat, într-un gest de înţelegere fatală. Nu ne-am sărutat, niciodată. I-am rămas recunoscător, până anii vieţii, mi-au purtat paşii pe alte meleaguri, şi am pierdut orice legătură, cu ea.

La o întâlnire, de la absolvirea facultăţii, aduc vorba, întâmplător, despre Tamara. ”Cum, nu ştii?” răspunde cineva. „A murit, nu mult, după ce am terminat, la Spitalul T.B.C. din Galaţi”. L-am privit pierdut, iar el m-a întrebat:

”şi tu ai iubit-o?”

Nu i-am răspuns. M-am apropiat şi l-am îmbrăţişat, suspinând.

Era ultima legătură de suflet, cu Tamara.

Madi şi Onu

8 comentarii

Din categoria Diverse ..., Proză