Arhive pe etichete: comunism

UN BOB PROSTIE, IZVOR DE COMUNISM

Deseori, sora mea, mă atenţionează, pentru cuvântul proletar rostit cu un accent de ostilitate, zice ea.

 Aminteşte-ţi de educaţia de respect, şi blândeţe, primită de la părinţi, mai ales de la mama.

Şi în felul acesta, bobul de educaţie, la care ea apelează, devine motiv de ceartă frăţească.

Nu durează, desigur, dar este ca o pală de vânt, care-ţi ciufuleşte coafiura proaspăt făcută.

Îi spun câte ceva, după care ar trebui să urmeze trântirea receptorului în furcă, dar ea, care şi-a însuşit fiziologic educaţia părintească, n-o face.

Şi pentru asta, o consider superioară mie, şi mi-e tare dragă.

Seamănă mult cu mama, care după oricare afront, începea să plângă.

Eu, nu!

Am reţinut  de la tata, care nu suporta prostia celor din jur,  şi izbucnea, trântindu-le în nas, toată obida pe care o acumulase.

Iar de aci, vă imaginaţi, reacţia proletară.

Faţă de sora mea, eu nu procedez aşa, dar tot răbufnesc.

Păi, uite, măi soro, de aceea a prins ticăloşia comunistă, că am tolerat picăturile de prostie, care-au devenit ocean de nenorociri şi condiţie de blam, pentru pieţele care abia aşteaptă să ne înghită. Pentru că, orice prost, oricât ar fi de prost, tot consumă hrană şi îmbrăcăminte, în lăcomie nesăţioasă.

Iar neguţătorul  te îndoapă.., te îndoapă, să-şi burduşească buzunarele nesătule.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

INTELECT ŞI INTERES

Sunt iute la mânie. Mi-a spus-o toată lumea. Şi partea proastă este că îmi pierd uzul raţiunii, devenind necruţător faţă de sursa conflictului sufletesc.

Cele scrise, o demonstrează …

Spre exemplu,  aseară, mă pune păcatul să mă uit la tv 😀

 

Deschid,  îl văd pe academicianul Dinu C. Giurăscu şi un domn, uscăţiv, ca o stafidă, pe nume, tot Dinu, dar Zamfirescu, mare funcţie în PNL.

Mă voi explica de la început şi veţi înţelege pe parcurs, DE CE !

Când am scris INTELECT, m-am gândit la Excelenţa Sa, Academicianul, iar INTERES, la al doilea invitat.

Moderator, cine altcineva, decât Radu Tudor. Care, ca de atâtea ori, iar şi-a suflat nasul în fasole.Veţi vedea, de ce.

Foarte activ, preocupat de plitica guvernamentală a retrocedărilor, nu pentru că l-ar durea pe el undeva, ci pentru că e un nou pretext de   de a bălăcări  (că din asta creşte cota lui gazetărească), a prezentat un sondaj, privind părerea unora, asupra retrocedărilor. Răspunsurile erau în  majoritate  afirmative (probabil, întrebarea suna în genul:”nu-i aşa că pământul e rotund ?”), alţii parcă „poate”, pe locul doi, iar pe locul trei „nu ştiu”.

Ei, acu-i acu.

Răstălmăcirea pătimaşă, gazetărească. Cei mulţi, cu „da”, exprimau bunul simţ românesc, privind necesitatea imperioasă a retrocedării, cei nedecişi, cu „poate”, reprezentau nostalgicii comunişti iar cei cu „nu ştiu”,  nu mai reţin …

căci  după  interpretarea lui „poate”,de a fi fost cotat aprioric, de „nostalgic comunist”, am luat foc.

Calomniat de cine !? De  o minte gazetărească, blocată în fundătura prejudecăţii mercantile, (dă bine, la mulţime, să fii anticomunist; atrage audienţă).

Onorabilul academician, a încercat o corecţie, de bun simţ, dar nu cred că a fost înţeles.

În ceea ce mă priveşte, am apreciat rezultatul sondajului,  astfel: cei mulţi, cu „da”, exprimă papagalicismul unora, din graba de a se da cu orice preţ deştepţi, cei cu „poate”, exprimă încercarea de a gândi, neacceptând manipularea, iar ce cu „nu ştiu”, puţinii, din categoria lui „poate”, echilibraţii, care-şi rezervă marja de a discerne, conştienţi de responsabilitatea lor spirituală.

Vă întrebaţi probabil, de ce m-a încins, aprecierea polilogului !

Ei bine, faptul că aş fi fost cotat de „nostalgic comunist”, în condiţiile în care  răspundeam poate, tot cu „poate”.

Concret, regimul comunist, mi-a terorizat politic, familia din partea mamei, (doi unchi ai săi),  prin temniţă specifică şi chiar domiciliu forţat, după ispăşirea condamnării. Mai mult, li s-au luat un imobil cu aer aristocratic, (despre care puţini din flencăii de astăzi or fi avut habar) şi terenuri (inclusiv clădirea-conac aferentă), a căror fertilitate a îngăduit înfiinţarea unei staţiuni de cercetări agricole.

Iar mama, unică  moştenitoare, nu a catadixit, să solicite vreo retrocedare …

Şi nici noi copii, aşa cum îl auzeam pe domnul liberal Dinu Zamfirescu decis să recupereze nu ştiu ce imobil.

Poate.., caractere şi caractere, părinţii mei… şi onorabilul menţionat.

Oricum, după victoria USL,  întrevăd o preocupare liberală certă: RETROCEDAREA !

Să te ţii atunci, masacru, că va fi conform legii !

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria De acasă ..., Educaţie, Politică

ARGUMENT !

Cui nu crede în fatidicul vibraţiei universale, cu apogeul său sfârşitul, precedat de cataclisme, boli incurabile, accidente, sinucideri, Boc, FMI, încerc, în câteva cuvinte, să-i ofer următorul exemplu !

Culoarea albă se compune din şapte culori-vibraţii. La rândul lor, în plan social, exprimă politici, atitudini: roşu – comunism, galben – liberalism,capitalism, verde – hortism, turcoaz – fascism, iar mai recent,  în Ucraina, parcă, importat şi la noi, portocaliu (un hibrid între roşul comunist şi galbenul liberal) – pedelism.

(Poate de aci, similitudini comportamentale: cinism communist şi rapacitate financiară).

   Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Diverse ..., Politică, SARCASM

ANIMAL ŞI OM

În loc de MOTTO: ”Răutatea unora, vis a vis de cruzimea firească a animalelor, mă duce cu gândul la o altă GENEZĂ”Madi şi Onu

Nu sunt un iniţiat în tainele Universului, dar de la  postul anterior, MOJICIE, mă frământă o întrebare:

Nu aceea cu „cine a fost primul, oul sau găina?” Nu ! Una mai reală, care nu contestă lucrarea DOMNULUI, de CREATOR al lumii. Ştiţi care ? Dacă MOISE, a avut un lapsus, şi a relatat eronat datele Creaţiei ?

Adică, după ce a făcut vieţuitoarele, în ziua a cincea, Dumnezeu nu l-a zămislit pe om, ci s-a odihnit şi sâmbătă, uitând de el şi lăsându-l pe seama evoluţiei lui Darwin ?

Mă îmbie către această ipoteză, deosebirile mari între oameni, ca diferenţele  dintre speciile din sălbăticie. Unii sunt blânzi şi paşnici, lipsiţi de pizmă şi invidie, alţii sunt inventivi şi întreprinzători, precum castorii, în domeniul imobiliar-lacustru, alţii furăcioşi precum vulpile din coteţele de păsări, alţii guralivi şi mincinoşi, precum „larma în codru” şi câte şi mai câte, de ar trebui să te uiţi la …Sinteza Zilei.

Revin la punctul de pornire a inspiraţiei postului. Cineva, Ilieşiu, ajută la dezvăluirea relelor altcuiva, comunismul, poate va înfiripa o lume a lui. Dar lucrurile, după Darwin, nu-s fixe, iar cinevaul se supără şi-şi goleşte conţinutul, fără nici o perdea, leit altora de teapa lui. Face imprudenţa: ”gura păcătosului, adevăr grăieşte”  şi se autodemască.

PS: Cine s-a manifestat ? Omul sau strămoşul ? Care strămoş ? Un ochi, privind  filonul inspiraţiei, s-ar putea arunca şi în postul susmenţionat/precedent ”MOJICIE”.

Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria Politică

PĂLĂVRĂGELI

Pălăvrăgeala, flecăreala fără nici o noimă, finalitate, este trăsătura specifică a omului de nimic, a pomanagiului, sau mai preţios, a celui, care se dă în spectacol, doar din chemarea nimicului propriu.

Le întâlnim frecvent; în România, sunt la ele acasă. Şi ele, nu se rezumă la a te auzi vorbind neapărat, ci la a asculta tot soiul de bârfe, de mondenităţi, de atrocităţi sociale, chipurile, sub imperiul informării. Că este aşa, o dovedeşte audienţa, diverselor inutilităţi audio-video-mediatice care, pe bună dreptate, câtă viaţă, ascultându-le, ne irosesc ?

Ce finalitate socio-morală, şi de aci, individual-economică, au ?

M-am decis la această rubrică, citind stupefiat, rezultatele unui sondaj, efectuat de IRES. Aţi auzit de IRES, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie ?

Se ocupă cu sondarea preocupării actuale, a românilor. Ultima sa realizare, o temă deosebit de subtilă, percepţia şi interesul generat de interesele mondene, din România: divorţurile unor femei, neînţelese în nevoile lor afective: păreri, verdicte, moralitate proletară, şi altele.

Nimic, despre ce ştim de creditele europene nerambursabile, de valorificarea acestora şi de multe altele, care ne-ar schimba paradigma comportamentală şi existenţa.

Pentru aceasta, am deschis acest SERIAL.

PS: Cu asemenea conaţionali, cum să nu fii la cheremul şi râsul oricărui penibil diletant politicianist? Cum să nu fugă de tine Prosperitatea, şi să nu-ţi atragi oprobriul civilizaţiei europene ?

Pfui, fugi din faţa mea CRIZĂ Educativă, că din cauza ta, pătimesc toţi! E drept, COMUNISMUL rămas în noi, e de vină. E scuza, pe care ne-o aruncăm oricând, fariseic, unii altora. Important e că pentru o clipă, ne-am dat isteţi,  ne-am descurcat, am sărit hopul “deşteptăciunii”, la care râvnim.

PROSTĂNĂCIE

“I am Number One”,declara entuziast, finul Domnului Iliescu (Sursa: Weakileaks ) …ce fler, pe Naşul Ion !

Pe fază, ca atunci, când nu a dat curs, provocării iredentiştilor din Tg.Mures. Altfel, se alegea praful de Lucrarea Regelui Carol I, al României, iar ŢARA, avea soarta Iugoslaviei.

PS: Delictul de vanitate, nu are ce căuta într-un partid. E mai grav, decat corupţia, şi suferindul respectiv, ar trebui carantinizat. Este ca un virus, ce macină încet, dar necruţător, organismul contaminat.

AUTOFOFLAGELARE

Motto: ”Cu baioneta poţi orice, mai puţin un lucru: să te aşezi pe ea”  – Talleyrand către Napoleon

Onu: Madi, tu crezi că Irinel Columbeanu e înclinat spre autoflagelare ?

– Nu, Onu, cred că este un om normal, da’ ce-ţi veni ?

– Păi.., s-a însurat cu fata aia, numai “piele şi oase”, ca nişte baionete, vorba luiTalleyrand. Mai mult, s-a dovedit şi superficială, că după ce s-a plimbat pe banii lui, prin toată lumea, vrea să-i ia şi copilul. Bine, cel puţin, că a fost discretă…, la depunerea cererii de divorţ.

– Nu tu vorbeai despre “cei şapte ani de la mama” ?

– Ehh.., tu.., feministo.., crezi că seamănă ?

– Iar tu, dragule, te-ai  prins, în propriul Serial !

– Sunt şi eu român, nu ?

– Mda, mereu ne găsim o scuză !

MADI şi ONU

37 comentarii

Din categoria SARCASM

DE DULCE TURCESC …

Motto: “Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne !”  – Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla

Perspectiva Alianţei PSDPNLPC, a produs un cutremur printre viitorii perdanţi, iar actualii susţinători, trădători de Patrie, mascaţi în anticomunişti, au intrat în alertă. Fără cap, ca nişte slugoi plătiţi, aceste jalnice vieţuitoare, au început să schiaune panicate, că alţii vor fi alţii plătiţi în locul lor. Ţinta lor predilectă, NAIVUL CRIN, care înghiţise momeala marotei antinaţionale, “anticomunismul”  şi sperau, că-l vor prinde în momeală.

Aveam dubii, asupra Alianţei, dar atacurile calomnioase furibunde asupra lui Crin Antonescu, mi-au revelat că molima anticomunistă, asemenea celei a căpătuielii comuniste, este la fel de puternică, şi ea zace latent în caracterul lacom şi perfid de parvenire al unora, deghizaţi chiar şi sub chipul moralist al apărătorilor de democraţie, dar mirosind halenic prin răbufnelile fetide ale haznalei lor sufleteşti.

Mascaţi până şi în straiele decente ale profesiei de ziarist, aceste putregaiuri ale României, nu încetează să împroaşte confuzie, erijând-se în chipul plin de inocenţă  nedefinită al măscărilor pamfletarului.

Unui asemenea aspect hâd caracterial, îi este destinată, rima care urmează. Iar ca el, România, abundă.

Crine, Crine,
Credeam că ieri,
Pe bune, te-ai convins,
Cum zelosul ziarist,
Din obedient săltat,
Mascat, vai, în democrat,
La îndemn…, te-a calomniat.
Să fie iar promovat !?
Iar, Aţâţătorul…,

Rău de ură infectat,
Sau prin genă, trist marcat,
Din Adevărul, în pripă plecat,

De Gândul propriu mazilit,
În cercul vieţii pedepsit,
Şi neveste părăsit,
Încă nu a priceput,
Că instigarea la ură,
Nu-i decât o făcătură
Şi, ce-i iese lui din pană,
E mai mult o panaramă,
Pentru boschetar succes
Ca auditor ales.

Aşadar, Crinule,dragă,
Ia aminte, nu-i de şagă,
Ura-ne, inoculată,
E PARŞIVIE, mascată,
Spre o nouă adăstare,
La a Ţării molestare,

PS: Nu mă face zău, să cred
Că…, anticomunismul isteric
În frenezie urlat
Ca  MARŞARIER de ŢARĂ
Este demers îngălat,
Aşa cum, ar zice Dracu,
Să-l ascunzi, pe PORUMBACU !

MADI şi ONU

17 comentarii

Din categoria Poezie, Politică

Oara

Motto:  “Respectarea promisiunii făcute este criteriul  demnităţii” –  Madi

I-am promis Oanei Clara, cu ocazia botezării ei în Oara, istoria acestui nume. În cunoştinţa mea, desigur, el fiind de sorginte greacă, şi probabil cu un trecut apropiat. Eram un tânăr proiectant, cu tabieturi, împrumutate de la nişte unchi de-ai mamei, oameni cu vază; unul, Şeful Baroului Avocaţilor din Bârlad, fost militant anticomunist, motiv implacabil de puşcărie politică, urmată de domiciliu forţat, într-o localitate din împrejurimi; altul, tot avocat, tot deţinut politic pentru vederile sale promonarhiste. De la ambii, mi-au rămas amintiri interesante …

De la primul… monumentalitatea Marii Enciclopedii Franceze, a cărei valoare spirituală, nu eram pregătit să o înţeleg, decât peste ani; freamătul zilnic, al vieţii unei gazete, el fiind şi patronul unui ziar local, de la care i s-a tras probabil, întemniţarea; ca şi nobleţea sentimentului de prietenie, dincolo de meschinăria politicii (pe scurt, în localitatea de domiciliu forţat, a fost văzut întâmplător, plimbându-se, de către un demnitar comunist, fost coleg şi prieten de facultate). Nu cunosc amănuntele, dar după ce i-a povestit respectivului, istoria domiciliului actual, unchiul s-a trezit rechemat în Bârlad, la zdreanţa ce-i mai rămăsese din viaţă.

De la al doilea… am reţinut modul protocolar de viaţă; ca să-l vizitez, deşi era singur, trebuia să mă anunţ cu 1-2 zile înainte, să mă primească, “de casă mare”, cum se justifica el şăgalnic. De la ambii, tabietul respectului de sine, după serviciu, cu o cafea, aromizată cu un coniac. Aşa se face, că în timp ce-mi savuram cele două licori, mă simt fixat de o privire intensă, surâzătoare, parcă. Cu nonşalanţa tupeului tinereţii, m-am şi autoinvitat  la masa de unde eram  cercetat. O brunetă, surâzătoare, mi-a acceptat scuzele, şi privindu-mă cercetător, m-a întrebat, dacă aşa procedez mereu. I-am raspuns sincer, că doar în situaţiile irezistibile percepţiei mele de plăcut. Au urmat recomandările de rigoare, să nu mai fim stânjeniţi, de pudoarea care, chipurile, ne incomoda oarecum.

Necăjită de singurătate, Oara, după ce ne-am mai respectat cu câte un coniac şi o cafea, nu mi-a refuzat invitaţia de a-mi face o vizită, să continuăm, într-o notă de discreţie, momente plăcute, ale căror germeni, deja dăduseră semnalul apariţiei. Ne-am cunoscut, în toate ! Ea ştia deja, despre mine, că sunt Onu, inginer proiectant, solitar ca şi ea. Mezina familiei, din cele două fiice, nu avea chef de carte; dar nici nu-i simţea nevoia; tatăl ei, grec, era Şef  Secţie Minorităţi din CC al PCR, veste, la care m-am crispat usor. O ascultam amuzat, crezând că mă ia de prostuţ. Îmi ştia telefonul de la serviciu, pe-al ei de acasa, nu mi l-a dat, pe motivul funcţiei tatălui.

Într-o zi, prima surpriză… îmi propune să ne căsătorim, cu perspectiva devenirii mele, în funcţia de ambasador, în oricare tară mi-aş fi dorit. Concomitent, au început să apară nişte ciudăţenii: ba la uşă, găseam nişte scame, ba administratorul, care ştia cine sunt, îmi face o vizită, şi cu un aer obedient, mă roagă să-i fac rost de un medicament, aflat sigur la Farmacia CC. Îl refuz, obiectiv, neavând cum. Mi-o retează scurt, muncitoreşte: ”haideţi, că ştim că lucraţi la Comitetul Central; că ne-a spus tovarăşul colonel, care s-a interesat de dumneavoastra’…”. Perplex, o ţin pe-a mea, el pe-a lui, şi ne despărţim oarecum afectat. Îi povestesc totul Oarei, care izbucneşte, satisfăcut …acum mă crezi că poţi deveni ambasador, după căsătorie ?

Nu văd legătura, îi întorc vorba repede. Are ! Înseamnă, că Ministerul de Interne, a început verificarea ta, în vederea căsătoriei noastre. Ştii, că suntem prieteni de familie cu…, şi-mi spune, spre groaza mea, numele Şefului Internelor (nu-l scriu, dintr-o discreţie, ce mi-e specifică), despre care se ştia că este un dur încuiat. Mă gândesc să rup legătura, dar nu sunt în stare, când ajutorul îmi vine tot din partea Oarei. Îmi spune că a sunat-o doctorul X, s-o anunţe că medicamentul cerut de administatorul blocului, nu se găseşte în depozit. În glumă, iî răpund: adică-ai sunat tu !? Doar mi-ai spus ca n-ai dat telefonul nimănui, când m-ai refuzat ! A luat cum se zice plasă. Mi-am dat seama că m-a minţit, şi n-am mai avut încredere. Am spus la revedere: eu diplomaţiei, ea, căsătoriei; poate s-a măritat cu medicul căruia-i dăduse telefonul ! Eu am fost însă mulţumit, să fi ieşit de sub spectrul minciunii.

Peste câtva timp, am întâlnit-o întâmplător, pe stradă; aproape să n-o recunosc; slăbise, parcă se ofilise. Deseori, m-am întrebat, dacă am procedat înţelept. Din clipele de intimitate, păream a  fi compatibili, dar cine poate şti ? Începusem să-i cunosc familia: sora, cumnatul; urma să mă prezinte părinţilor. Presupun că ne-am fi înţeles. Prin bunica mamei, am câteva molecule de sânge grecesc.

PS: A fost odată, o fată grecoaică, pe nume Oara !
Dar s-a pierdut, dintr-o îndârjire, ca în latinescul, ”perseverare, diabolicum !”

Onu Ionescu

30 comentarii

Din categoria Din lume ..., Politică, Univers feminin