Arhive pe etichete: coniac Napoleon

GELOZIE VIRTUALA

N-am prea dormit azi noapte. Fata de la chioşcul de cărţi, mi-a imprumutat o carte, şi n-am avut stare, până n-am răsfoit-o . Către ora cinci dimineaţă,am aţipit cu ea, pe piept. Pe la ora zece, mă trezeşte zbârnâitul insistent al soneriei de la intrare. Buimac, deschid şi cad jos trântit de vijeliosul meu prieten de Virtual.

-Onu, nebunule, ne-am împăcat, înţelegi, cât de fericit sunt?

Ajutat de el, să mă ridic, îi spun:

-Stai măi zăpăcilă, despre ce este vorba?

-Cum, nu ştiai?

-Ce să ştiu, nu scria în cartea citită!

-Ia mai bine, fă tu o cafea, să te şi linişteşti, şi îmi spui, în timp ce o savurăm. Şi, vezi, în bibliotecă, mai este puţin coniac Napoleon. Adă-l , să sărbătorim evenimentul!

-Nici nu ştiu, când a făcut-o, că s-a şi instalat cu tava cu două ceşti aburinde. E surescitat, şi presupun că trăieşte o emoţie intensă. Îl ştiu furtunatic, şi prăpăstios în iubire.

Mâna tremurândă varsă ceaşca pe lenjeria tocmai adusă de la Nufărul.

Scuze zadarnice, dar profit de moment, să încerc să-l temperez.

-Ei, dar Napoleonul?

-Ce Napoleon, dă-l încolo, bine că n-am pierdut-o pe ea!

 Cu chiu cu vai, aflu că prietena lui virtuală, aseară, mai să-l părăsească, pentru comentariile lui,aluzive, cu tentă senzuală, făcute de el pe blogurile unor bloggeriţe, din care ea a tras concluzia, că ar fi fost încercări de flirt.

-Nu te cred, dar ea este foarte echilibrată, şi-apoi, nu cred că tu poţi comite astfel de greşeli.

 –Ei, s-o crezi tu, nici nu bănuieşti, „ce mâţă blândă e”!

Am observat, spun eu, că e cam posesivă, dar pentru mine, posesivitatea este expresia unei iubiri mocnite.

Şi eu apreciez asta, ca pe o dovadă a unui ataşament, de care, nu aş putea fi decât mândru.

-Da, s-o crezi tu, dar nu şi când, devine bănuitoare, că încrederea ei a fost înşelată.

– Păi fii şi tu mai atent, cum scrii, să nu semene cu ce i-ai scris şi ei, că o dată te întreabă, dacă atenţiile tale, n-au fost trucuri  pentru a-i intra în voie.

-Măi, eşti formidabil, chiar aşa mi-a spus, dar cu atâta amărăciune în glas, că nici n-am mai ştiut ce să-i răspund.

Mă uit la el, cu simpatie şi înţelegere. Cu faţa obosită, dar fericită, îmi inspiră admiraţie şi respect, pentru emoţia lui puternică.

Ce bine de mine, că prietena mea virtuală, nu este atât de posesivă!

Ce m-aş face?

Înviorat de înţelegerea clipei, mă îndrept spre barul din bibliotecă, scot Napoleonul, şi-l torn în păhărele.

-Hai, pentru trăinicia prieteniei tale virtuale!

Cu ochii strălucind de fericire, îmi zâmbeşte cu recunoştinţă. După ce a plecat, am strâns lenjeria de pat, şi am dus-o la Nufărul.

Pe drumul de întoarcere, mă gândesc.

Dragostea, reală sau virtuală, face din noi, fiinţe extraordinare,de nerecunoscut!

Madi şi Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

SOLII EXTRATERESTRE

Aseară, pe Statistici site, am observat apariţia a doi noi Followers :mirceavladut
http://mirceavladut.wordpress.com  şi

liviuchrisavram
http://liviuchrisavram.wordpress.com

Că m-am bucurat, şi cât…, n-are rost să mai spun. Ar fi ceva pleonastic, în genul „trăiesc!”. Ca de obicei, a urmat un vis.

Se făcea că mă vizitează vecinul, cu o faţă îngrozită, şi-mi spune:

– Vecine, am avut un coşmar, şi mi-e cam frică; o fi de rău?

-Dar de ce vecine? îl aţâţ eu la destăinuire .

-Ceva groaznic!Parcă m-am transformat într-un nor de ceaţă.

-Şi, care-i baiul?

-Că după aceea, m-am împrăştiat. Oi muri?

-Nu, vecine, stai liniştit! Cu toţii suntem un nor de ceaţă.

O ceaţă agitată, ca şi gândurile care ne frământă.

În timp ce tăifăsuim, aduce o sticlă de coniac Napoleon,  şi adulmecându-i fericit buchetul, spune:

-Şi licoarea asta e tot nor?

–Şi sufletul, vecine.

-Aaa, înţeleg. De-aia se spune în popor, că după ce moare omul, din cadavru, timp de trei zile, iese un abur, ca un nor!

– Nu ştiam asta, îi răspund eu, cu ochii închişi, ca să trăiesc mai bine aroma dulceag-provocatoare a coniacului.

-Dar ştii ceva? Poate nu mă crezi. Şi eu, m-am îndoit, însă după ce am citit cartea asta, parcă s-a produs ceva în mine.Vrei?

-Spune, ştii că te cred cam aiurit, răspunde el, repetând gestul de a savura parfumul licorii.

-Gata, stai să iau cartea!

Mai trag o duşcă de licoare, o savurez,  în stilul meu, deschid cartea, şi-i recit:

”Universul este mult mai complex şi mai minunat decât credem noi”.  Şi noi, ca nisip foarte fin al acestuia, adaug eu, de la mine.

”Să ne privim palma, pe care pretindem că ne-o cunoaştem pe de rost, la microscop. Nu mai vezi pielea şi ridurile ei, ci te trezeşti în faţa unei planete ciudate, acoperită de dealuri şi văi. Dacă măreşti şi mai mult suprafaţa microscopului, astfel încât acesta să mărească suprafaţa pielii de 20.000 de ori, vei vedea o mare de celule. (vezi, glumesc eu, munţii s-au transformat în mare!) (Când l-am privit se uita la mine, ca la Antihrist.) „Dacă privită liber, palma apare solidă, în realitate, există foarte multe spaţii libere. De pildă, spaţiul dintre doi electroni alăturaţi, care se rotesc, este în proporţie de 99,999999999%.

Cu alte cuvinte, mâna ta este în proporţie de 99,9999999999% goală. Dacă ai putea elimina întregul spaţiu gol din mâna ta, aceasta ar deveni atât de mică, încât ai avea nevoie de un microscop pentru a o vedea. Deşi ar continua să conţină acelaşi număr de atomi, şi ar cântări la fel de mult ca acum, ea ar dispărea din faţa ochilor tăi”.- Aşa or fi găurile negre?meditează el.

-După cum vezi, vecine, eu cred că azi noapte, te-ai visat sub un ultramicroscop, fără nici o conotaţie prevestitoare de rău.

Deci, stai domol, şi mai toarnă-mi un coniac,  pentru cele citite.

-Da vecine, cu bucurie, şi pentru că m-ai liniştit,  îţi las şi sticla, s-o goleşti.

Am scris toate acestea, ca urare de bun venit,  noilor mei ”soli Followers”:mircea vlăduţ şi silviuchrisavram, după lucrarea „Codul Emoţiilor”

 Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Diverse ..., Onu, Proză