Arhive pe etichete: contesă

VIOLENŢA!

În loc de motto:”Violenţa naşte violenţă!”-Psihologică.

Toţi îl acuză pe domnul Băsescu, de violenţă de limbaj. Aproape toţi, că eu, nu! Eu l-am văzut doar ca pe un pistolar verbal, lipsit de muniţia culturală necesară.

Şi cum natura îşi repară lipsurile prin compensaţii, carenţele culturale, nu l-au împiedicat să găsească argumente dure convingătoare, cu care să-şi atingă scopul.

Argumente calificate ulterior, de cei afectaţi,  drept  necuvenite. Dar multora, parcă peste cinci milioane, le place să audă  asemenea argumente.

Nu cred că este pasionat de asemenea contondenţe, dar aşa a vrut Dumnezeu. Şi cum voinţa Domnului, nu trebuie dispreţuită, probabil că a început s-o respecte, ca pe un crez al exercitării funcţiei de Preşedinte.

Acum, când scriu,  îmi amintesc de o poveste aiurea, vorbind despre un cataclism planetar, căruia i-au supravieţuit un  marinar, o  aristocrată şi o familie-soţ şi soţie.

Marinarul, o matahală cât toate zilele, cu palmele ca nişte lopeţi, era de o brutalitate de limbaj  înfiorătoare.

Pentru el, aristocrata, nu era decât o pradă, pe care o pândea zi şi noapte.

Aristocrata, înfricoşată de moarte la gândul unei apropieri de ea a brutei, nu se despărţea de familie, pe care bruta, instinctiv, o respecta. Se temea, ştiind că soţul, avea un pistol ce nu s-ar fi sfiit să-l folosească, în caz de nevoie. Văzuse fulgerele de nemulţumire din ochii soţului, când întâmplător, o mojicise pe aristocrată. Era evident, şi soţului, îi plăcea.

Într-o zi, o nouă replică a cutremurului, care aproape distrusese viaţa de pe pământ.  Spontan, soţul, şi-a acoperit soţia, chiar periclitându-şi viaţa.

Marinarul, l-a imitat, sărind peste aristocrată, care de spaima morţii, s-a cuibărit ghem, la pieptul şi în braţele lui.

Norocul marinarului, care simţind-o  lipindu-se speriată, a uitat de spaima pistolului, şi a protejat-o cu toate dorinţele acumulate cu atâta obidă.

Miraculos,  parcă din acel moment, marinarul nu mai era bruta. O apărase atât de devotat pe contesă….

Încât, într-o zi, când lucrurile intraseră pe făgaşul obişnuit, ea se pomeni gândind cu voce tare:”poate pentru eventualitatea unei noi replici, ar trebui, să  fim mai aproape unii de alţii?!”

Mi-am amintit povestirea azi, auzind pe cineva spunând entuziast:

”Da Şefu, se face.Să trăiţi Şefu!”

Nu ştiu ce bază de adevăr, are afirmaţia că Premierul ar fi de acord, cu exploatarea gazelor de şist, dar am un filing anxios, să nu-l aud, în curând, şi pe domnia sa, cu formula de respect, de mai sus.

Madi şi Onu

Reclame

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu