Arhive pe etichete: coruptie

CORUPŢIE

Într-un studiu al unui organism financiar internaţional, România, la corupţie, ocupă locul al 4-lea.

Măi, să fie! Înseamnă că ăştia, deţin informaţii serioase, de la sursă.

Atunci, în mod prostesc legitim, mă întreb: le publică pentru ca ele să fie eradicate, sau, numai aşa, să ne denigreze?

Dacă-i de „numai aşa”, atunci, masochiştiii noştri, de ce le mai reiau, sau nu le iau în serios, pentru a le demola?!

Că de fenomenul acesta leucemic, al nostru, aud mereu.

 Să avem în frunte , nevăzători, într-ale soluţiilor  antifraudă, dar pontoşi foc, la şedinţele cu femei?

Mai bine, l-ar pune acolo, pe Dan Negru, cu „next starurile” lui.

Că tot devine o bufonerie de prost gust, viaţa noastră!

Onu

Reclame

14 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

HOŢIA LA ROMÂNI

 Motto: ”Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă” – proverb românesc

Sunt un bun creştin şi ca să nu greşesc, Îl rog pe Domnul, să-mi dea un semn. Îmi fac Semnul Crucii, spun pios Tatăl nostru, şi cu privire cuvioasă, aştept.

 Nimic …

Brusc, sună telefonul.

La Mulţi Ani, Bunu ! Răsună ca un clopoţel vocea nepoţicăi Wanda. Fericit de urare, îi răspund, şi dau să închid.

– Bunu, pot să te rog ceva ? Ai timp ? Da, dragă, te ascult. Ca doi vărsători aiuriţi ce suntem, ne înţelegem de minune. Îi plac explicaţiile mele, şi  le trânteşte, când nici nu-ţi închipui.

Aşa, de exemplu, vorbindu-mi despre o colegă de grădiniţă, parcă pe un ton ostil, i-am răspuns: ”nu vorbi de rău, că ţi se poate întâmpla şi ţie”. Da ? …mi-a răspuns ea.  Şi nici despre tine, să nu gândeşti de rău, din acelaşi motiv. Bine, Bunu, am înţeles. Mulţumesc !

Un timp după…, fiică-mea, boscorodea ceva, prin casă. Mama, i-a spus Wanda, aparent absentă, „nu vorbi, că se-ntâmplă”. Aşa mi-a spus Bunu.

Îi aud din nou, clinchetul de cristal al vocii:

Am auzit odată, la televizor, continuă Wanda, că România e o ţară coruptă. Aşa a spus Băsescu.

– Da, îţi explic…, însă, mai întâi, să ştii: nu se spune Băsescu, ci „domnul” Băsescu, că el este Preşedintele Ţării şi trebuie oricum respectat.

Prin asta, ne respectăm şi pe noi şi Ţara, care nu are nici o vină, că pe el nu l-au educat părinţii lui. Iar corupţie, înseamnă să nu fii respectuos…,

– Aşa cum face el cu Ţara ? mă uimeşte din nou Wanda.

– Da, răspund eu, rămas fără aer, şi adaug, într-o respiraţie: să fii cinstit, să nu furi, să nu minţi…, să nu mai primesc cine ştie ce altă perlă. Că, am auzit la tv, vorba: ”copii spun lucruri trăznite”.

– Bine, Bunu, am înţeles. Şi zici că să-i spun „domnul Băsescu” ? Pa !

 CORUPŢIE, asta-i semnul aşteptat. Mulţumescu-Ţi Doamne ! Corupţia este şi hoţie. Ce noroc pe mine, cu Băsescu…, pardon, domnul Băsescu, să nu mă prindă Wanda, când mi-o scotoci blogul. Dar…, mă opresc eu, din nou derutat.

Dar „DOVADA !?”. Că vorba lui Matache Măcelaru, din reclamă, când adulmecă  mai s-o înghită, bucata lăudată de mezel CRIS- TIM :

”Eeeei, ce ştie lumea !”

Fac o pauză şi mă uit pe fereastră. Ei drăcie, iar ne-au furat capacul de fontă la căminul de canalizare. Şi se întâmplă pe tot Bulevardul. E a treia oară, de când Piedone a plecat la UNPR.

Aaaa.., dar  devalizarea sistemelor de irigaţii ? Că n-or fi făcut-o extratereştii !  Dar redevenţele ridicole, nu-s tot hoţie mârşavă ?

Corupţie ?

Dar ce  se-ntâmplă şi la nivel micro, pe gloate locale: la facilităţi promoţionale, hramuri, moaşte, şi câte altele !?

 Madi şi Onu

9 comentarii

Din categoria Educaţie, Râsu/Plânsu, Wanda

INDIFERENŢĂ CUTREMURĂTOARE

Motto: ”Fiecare vrea să se salveze singur. Fiecare vrea ca doar el să supravieţuiască, în pofida – sau chiar împotriva celorlalţi.”  – Gabriela Savitsky – Iarna. În noi

Madi, ca o adevărată mană cerească, nu pierde ocazia de a mă ţine la curent cu evoluţia socio-politică, mai ales din ţară, iar eu, nu ratez şansa de a mă înfrupta din abundenţă, cu toate informaţiile furnizate. Aşa, aflu de cele trei regine, din care două, sunt doar una. Nu-i mai pomenesc numele, “ducă-se pe pustii!”

Şi tot astfel, am aflat de rezultatul controlului Curţii de Conturi,  din 2009, care a descoperit cheltuieli bugetare, nejustificate, de circa zece miliarde de euro, echivalând cu împrumutul acordat de FMI, în prima tranşă, ţării noastre, spre a ieşi din impasul financiar, în care se pare ne-au adus tocmai acele nereguli financiare, sesizate de Curtea de Conturi.

În sfârşit, aflu de o serie de ipoteze ale domnului Ponta privind presupusele piese de vârf, ale corupţiei la vămi. Zvonuri, întrucât la ele, nu se face nici o referire Oficială competentă,  nici de jos în sus, nici de sus în jos. De aci,  concluzia  asupra indiferenţei cutremurătoare. Nimeni, nu sare în ajutorul Domnului Preşedinte, spre a descâlci, ghemul corupţiei din Ţara pe care o păstoreşte.

Mă surprinde mai ales, tăcerea foştilor miniştri de interne, sau a altor Înalţi Funcţionari, sau mai ales a Presei, al cărei rol este de a veghea la sprijinirea Instanţelor Statului, în lupta acerbă, pe care  acesta o duce cu Marea Corupţie. Însăşi actuala USL, a avut avut demnitarii săi, în acele zone. Chiar domnul Ponta, a fost Şeful Corpului de Control al Primului Ministru Adrian Năstase; este exclus să nu aibă câteva repere privind algoritmul de funcţionare şi vârfurile Marii Corupţii, pe care să nu le scoată la înaintare, după modelul acuzator naţional.

Toţi, tac … 

Faptul mă face să cred că agitaţia este un val de fum, o încercare a actualei Puteri, aşa cum maniacal o spune, să repare ceva din dezastrele moştenite de la Guvernările care au precedat-o. Sau, dacă VAMA este un punct prea nevralgic, de ce USL nu preia constatările Curţii de Conturi, privind cheltuielile bugetare nejustificate sau greşite, să prezinte o explicitare a lor, atât pentru instruirea noastră, ca naţie europeană,cât şi ca o “pildă”, să se ferească de repetarea, acestora, sub iminentul premierat al  lui Victor Ponta şi a instalării la Cotroceni a lui Crin Antonescu. Faţă de această inerţie, încep să cred, că ROMÂNIA nu trăieşte  o stare de corupţie catastrofală, că totul este logoree propagandistic – electorală, tipic românească, sau dezmăţ pentru rating video-mediatic. Ori, aşa zisul spirit de seriozitate politică  românească este o “mioriţă laie …”.

MADI şi ONU

33 comentarii

Din categoria Politică