O CARTE DE SĂRBĂTORI…

Ieri, buticărița mea de CĂRȚI, cu privirea radiind îmi face entuziastă, semn să trec pe la ea.
Mă apropii.
-Am găsit ceva pe gustul tău și-mi întinde o carte:
Șansa omului în Univers. Autorul,un colectiv de trei cercetători . Fizicieni probabil. Deasupra titlului, un alt titlu: Jocul Divin. Scris de mână, cu litere irizate.
Surprins plăcut de a- mi fi ascultat părerile asupra Divinității, o deschid la Cuprins.
Primul titlu, după Introducere, sună: PRIMA ZI-ZIUA ÎN CARE DUMNEZEU A FOST SINGUR.
Deschid și citesc:
Atunci, a existat o stare de singularitate, căreia, mulți dintre noi îi spunem Divinitate.
Ea ne conține pe toți.
Unul eram toți și toți eram Unul: de aci a început totul.
Sunt efectiv șocat.
Ce bine mi-a înțeles frământările spirituale, fata acesta simplă.
Îmi privește fața derutată de uimire și-mi spune:
-Ia-o până după sărbători, și frunzărește-o.
–Nu, nici vorbă, o cumpăr imediat.
Ajuns acasă, mă trântesc în pat, locul meu preferat de lectură de durată și încep frenetic, răsfoirea. Pe a doua pagină , motto-ul cărții, un citat din Nikola Tesla, sună :
– (Dacă vrei să înțelegi secretele Universului, gândește în termeni de frecvență, energie și vibrație).
Sunt ușor derutat.
Speram să citesc ceva inedit despre Divinitate, și când colo…, frecvență, energie și vibrație.
Nu mă încăpățânez să o țin pe a mea, cu orice preț, și –mi spun:
– dar poate acesta este tâlcul primului capitol, la care intuitiv am tresărit, și m-am decis să nu las cartea din mână?
Într-un târziu, ațipesc, și visez:
-Poate așa ar trebui simțit Divinul, în termeni i lui Tesla, spre a realiza atotputernicia Divinității ?
Poate Preotul- scriitor, Ion Agârbiceanu, cel care a scris nemuritoarea, pentru mine, povestire, Paștele ca Paștele, Crăciunu-i Sărbătoare, în asemenea termeni, a răspuns, când a fost întrebat dacă există Dumnezeu:
-Există, numai dacă ai încredere în EL.
Ș i, de ce să nu-l invoc și pe Eminescu, prin incontestabilul vers, din La Steaua:
Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie:/Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem și nu e.
Și, pentru că puterea mea de exprimare este limitată, în căutările mele, voi încheia cu opinia autorilor:
În prima zi, Universul a fost…. Dumnezeu singur sau o singularitate.
Ea, Singularitatea, a trecut în plan material, prin ceea ce azi numim Big Bang, Marea Explozie, startul în lungul drum către Universul ce constituie realitatea zilelor noastre.
Cât va fi durat Solitudinea Singularității, rămâne apanajul tot al științei, și asta…, probabil după ce va fi fost descoperită Particula- Dumnezeu.
Oare câte miriade de ani, vor mai fi necesare pentru aceasta?
Onu

Publicitate

Bowtech, 3…

Mă îndrept grăbit la întâlnirea săptămânală cu terapeuta.Nu văd pe lângă cine trec. Brusc, o voce:

–„Alo, Domnu, un moment vă rog! Mă întorc, fermitatea vocii mă obligă. Un tânăr, înalt, lipsit de complexe,cu privirea fixă şi sticloasă, mă roagă să-i dau un leu pentru un covrig.

Stări contradictorii mă îndeamnă să-l refuz. Strecor mâna în buzunar şi instinctiv, pipăi banii. Scot o bancnotă de 1 leu şi i-o întind.

Îmi mulţumeşte, şi fiind în dreptul unei patiserii, şi-a cumpărat un covrig.

Interesante gândurile care ne străbat îm asemenea momente.

La început, m-am speriat. Am crezut că e un nebun pornit să mă atace. Leul din buzunar însă, mi-a conferit starea de siguranţă. Având nevoie de el, tipul n-ar fi riscat să-l piardă.

Terapeuta, am să-i spun Miha, mi-a dat o veste bună. Am aţipit pe masa de tratament.Dovadă certă a producerii relaxării organismului, pe fondul căreia „Doctorul interior” îşi va face nestingherit, treaba.

Uşor sceptic, am conchis că mi-o spune nu din complezenţă, ci pe bune. Până să vină pacientul următor, am mai sporovăit despre credinţă, tema mea predilectă.

I-am spus că eu nu sunt un fan Divin dintr-un scepticism egotic.

Mama mea suferea de cancer pulmonar.

Şi atunci, într-o devoţiune filială supremă, disperată, am făcut un jurământ.

–„Doamne, te implor, ajută-o pe mama. Şi voi deveni Apostolul tău pentru totdeauna!” N-a ajutat-o. Nu i-am devenit Apostol. Şi n-am mai crezut în puterea rugăciunii, în minunea ei vindecătoare.

Miha mă ascultă înţelegător. Îmi realizează dilema, şi nu mă contrazice.

Mirabil lucru să ai un interlocutor care să te înţeleagă şi să te accepte îngăduitor în clipele dificile.

Picior peste picior, cu bărbia sprijinită în pumnul parcă gândind la rându-i, Miha îmi spune:

–„Dumnezeu există totuşi!”

Nu o contrazic, şi îmi reevaluez aprecierile, cu voce tare:

–„Posibil, dar într-o formă care mă depăşeşte.

Probabil în acea formă inaccesibilă imaginaţiei mele. Cert este că deşi inaccesibilă imaginaţiei mele, nu o pot contesta cu tărie.

Şi am ca argument vindecările miraculoase prin rugăciune, prin aşa zisa putere a credinţei.

Dar în care nu cred că Divinul şi-a spus cuvântul.

Ci, mai degrabă, convingerea în vindecare. Asta mă face să înclin către ideea că Divinul este de fapt în noi, în energia noastră sufletească.

Că însăşi energia este Divinul.

Delicată, Miha mă ascultă în tăcere. Nu mă contrazice, nu mă aprobă. Este un semn, că şi ea priveşte la fel de grav problema. Nu pot abuza de delicateţea ei de gazdă deosebită. Mă ridic să plec. Sărutându-i mâna, îi spun:

–„Poate un alt Max Planck, sau Albert Einştein, vor răspunde frământărilor mele, descoperind „particula-Dumnezeu!”

Mergând agale spre casă, întâlnesc un bătrân fumând pe o bancă.

Îl salut, şi îl întreb dacă ştie ce se ascunde după obloanele imense de la parterul Blocului pe lângă care trec.

–„Sunt spaţii comerciale special destinate magazinelor pentru uzul locatarilor din blocurile, din zonă. Aşa a dispus Ceauşescu. „N-a gândit prost „nenorocitul!”

–Da, nenorocitul!”,îl îngân eu, şi totul îmi sună ca o apreciere.

Gândurile, puse în mişcare de terapia Mihăi, se întreabă de ce, „ne-nenorociţii” de anticeauşişti / de dreapta (adică), de astăzi, nu valorifică aceste resurse ale comunismului!

Sunt construite tot de noi, românii. Tot „prin noi înşine”, neafectat vorbind.

E drept, sub biciul comunismului.

De ce nu ne-am face atunci, un bici al propriului interes antreprenorial?

Acasă. Viorica, soţia, mă întâmpină cu tandreţea care o caracterizează. Uit de toate.

Ce Univers sublim, Căminul familial!

Onu

Eşec

Am incercat zadarnic, sa rebloghez un articol întitulat „Religia în şcoală.”

După doua incercari, nu am reusit si am renuntat.

Poate este mai bine.

Oricum , eu nu agreez idea.

Mi se pare inutila, dar si mercantila.

Asa cum se spune ca unele legi sunt făcute pentru grupuri de interese, şi insistenţa pe aceasta temă, îmi pare meschină, pentru o anume categorie de persoane, care nu cred ca ar mai avea nevoie de aportul salariului minuscul din invatamant.

Mai mult, a-l greva si pe acesta cu plătirea unor preoţi, care slavă Domnului, nu sunt nevoiti sa îngroaşe diaspora, mi se pare echivalentă cu „încălcarea poruncii de a nu râvni la bunul altuia”.

Apoi, nu cred că este necesar să aglomerăm timpul de invatatura al şcolarilor cu exigenţe preoţeşti, pentru că nu prezinta o valoare eficientă formativă si utilă pentru viata.

Să ne amintim că şi Premierul Ponta, în Campania Prezidenţială, a încercat să atragă asupra sa bunăvoinţa Clerului.

Nu a avut efect asupra poporului credincios şi un argument irefutabil este pierderea alegerilor prezidenţiale.

Apreciez mai oportune nişte ore de comportare civica, si de educaţie liberală, în sensul dezvoltării capacităţii antreprenoriale, astfel, ca să nu mai avem nevoie de înclinatia social- democrată, şi să nu ne deformăm personalitatea în spiritul obsesiei de a aştepta ajutoare de oriunde ( de la stat sau de la străini), ci să fim noi înşine, ca o naţiune demnă de trecutul său, care nu este de neglijat.

Apoi, din momentul botezării noastre, am primit Conştiinţa credinţei, care ne poate fi menţinută de către Sfânta Biserică, prin pilda sa zilnică.

Acum, la final de articol, mă gândesc ca ideea o aparţine Guvernului, în vederea creării de noi locuri de munca, iar eu poate căşunez pe bieţii preoţi, cum că ar fi lacomi.

Doamne…, iartă-mă, şi nu mă lua în seamă!

Onu

 

SUNT UN PĂCĂTOS!

Nu într-ale credinţei, chiar dacă la mine are o formă specială, ci pentru că mă pripesc.

De exemplu, azi, după o noapte fără navetă, mă simt foarte bine, şi-mi pare rău, că am scris EU ŞI VIDANJA.

În fond, m-am pripit, de sperietură. Iar cauza, nu au fost antenele, nu tipul cu „tichiuţă ca o băleguţă”sau ce alte năzdrăvănii oi fi mai spus eu acolo.

Şi pentru asta, îmi fac mea culpa.Cred că mai degrabă,  m-au executat, calităţile cert diuretice ale sucului de dovleac, şi ale fierturii de teci de fasole. Pe care le consumasem din abundenţă. Ambele, scrie în fitoterapie, posedă aceste însuşiri.. Rămâne să verific, volumic, după ce astăzi,  am mai băut circa o jumătate de litru de fiertură de fasole păstăi, proaspete.

Oricum, Memento la entuziasmul critic, indiferent faţă de oricine, cu tichiuţă sau nu!

Şi dacă am spus cândva, că scriu pe blog, când nu mă simt bine, de ce o fac totuşi azi? Tot dintr-o constatare introspectivă.

Când nu mi-e bine, şi încep să scriu un post, încet, încet, mă deconectez de creierul fixat pe suferinţă,  şi când mă relaxez complet, pur şi simplu, uit de preocuparea pentru ea.

În acest proces, cred că stă şi forţa rugăciunii repetate, precum Tatăl nostru, spre exemplu.

De fapt, este ceva în genul repetării unei mantre, în procesul de meditaţie.  Într-o zi, îi spun lui Madi:

-măi, nu ştiu de ce, în ultimul timp am coşmaruri, îmi apare masca aia, care râde, enervant şi nesincer, îmi întrerupe somnul, şi gata, noaptea

-Închină şi tu perna, şi spune Tatăl nostru! Aşa…,  chipul diavolesc,  se va duce pe pustii, şi vei dormi ca lumea.

N-am crezut-o, dar i-am aplicat sfatul, ba la urmă, am spus şi un „ducă-se pe pustii”, apăsat. Rezultatul? Masca n-a mai apărut.  De un timp însă, mă bântuie „ o pată portocalie cu o tichiuţă”

Apropo, de rugăciunea Tatăl nostru! Eram la o nuntă, când cineva mă întreabă scurt:

-Ştiţi Tatăl nostru?

-Da, răspund eu ofuscat. De ce, mă credeţi un păgân?

– Nu, iertaţi-mă, spune doamna jenată. Nu v-am întrebat întâmplător. Soţului meu îi este rău, şi atunci, dacă ascultă rugăciunea, îşi revine.

-Da, şi ce doriţi, să merg lângă Orchestră, să recit Tatăl nostru?

– Nu! Primesc răspunsul demolator. Vin eu cu el, şi-i şoptiţi rugăciunea. Da!?

Pe scurt, am avut succes. Omul şi-a revenit.

Desigur, atunci, mi-am spus în gând: ”Că mare ţi-e grădina, Doamne!”

Azi, când scriu, sunt convins, de forţa rugăciunii, prin acest mecanism al relaxării.

De fapt, la un stand al Editurii For You, am văzut cartea

”Relaxează-te. Eşti deja perfect”, cu subtitlul:

„10 lecţii spirituale, demne de reţinut”.

Poate, cândva, voi vorbi despre valoarea ei pragmatică.

Întrucât, după cum spun americanii, Funcţionează!

 

Madi şi Onu

CASA PRESEI ŞI PATRIARHIA

Motto:”Să nu furi”-Porunca a opta.

Ascultând-o pe Oana Stancu, te îngrozeşti, de cîte nereguli faţă de cinste,  se petrec în Ţară, sub oblăduirea „nu se ştie cui”. Pentru că nu se aude nici o reacţie. Iar  dacă ar fi avut loc,  Media exulta imediat. Fie şi prin Cuibul de antene.

Urmăresc, şi mă întreb: dacă oficialităţile nu se sesizează, Biserica, autoritatea spirituală supremă, de ce n-o face? Este vorba de complacere, faţă de încălcarea „celor zece porunci”? Sau de nerespectarea Cărţii Sfinte? Nu are datoria morală să ia atitudine?

La ce naiba,  se mai jură cu mâna pe Biblie, ne închinăm ipocrit, ne zbatem pentru introducerea religiei în şcoli, scoatem candele oficiale, şi cine  ştie, câte şi mai câte alte asemenea eforturi creştineşti necesare?

Sunt nedumerit, mă întreb, şi adresez această îndoială, eterului, dacă mai există într-adevăr, un for spiritual moral-creştinesc, pe care să te bizui! Sau totul este de o făţărnicie compatibilă cu Satana!(vorba lui Onţanu!)

În mintea mea naivă, că ar exista Dumnezeu, cu slujitori demni şi în România, sunt total bulversat.

Şi dacă domnul Dan Voiculescu doreşte respectarea de facto, a Domnului, şi a românilor, ar fi bine să le sugereze celor de la Sinteza zilei, să comită gestul cuvios, de a invita pe Preafericitul Patriarh, pe tema moralizatoare a necinstei la români, (sau la o parte dintre ei,  după cum constată Apostolii Antenei 3,  şi presupun, veridic).

Eventual, Sfinţia Sa să declare grevă bisericească, dacă în decurs de…., după cum va stabili,  autorităţile  în drept, nu se vor fi sesizat, să înceapă verificarea  constatărilor Media audio-vizuală.

Să simţim cu toţii, că Biserica, este într-adevăr, garantul  vegherii respectării „Celor 10 Porunci”, că are rezultate, şi merită încrederea datorată!

După  mine,  doar Biserica şi Justiţia, ne mai pot ajuta!

Madi şi Onu

FILIERA SECRETĂ

Motto: “Domnul a vorbit lui Moise şi i-a zis: trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului,  pe care o dau copiilor lui Israel. – BIBLIA  – Cartea Numeri – Capitolul 13

 A fost cândva o  revistă săptămânală BUCUREŞTI MAGAZIN, în care pentru rubrica “Faptul divers”, completam caseta “Filiera Secretă”. Redau în continuare,unul din episoade, care sper, nu au fost primite cu indiferenţă.

 Faptul divers – FD – în “filiera secretă” (spionaj si contraspionaj) conţine în sine,  prin desfăşurarea tainică în care se petrece,  nu numai o stare de plăcere palpitantă,  “trăită cu sufletul la gură”, ci şi un  învătământ profund pentru viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Pentru că toţi avem nevoie indispensabilă  de organizare  şi activitate sistematică pe baza celor mai recente şi utile informaţii; obţinute prin valorificarea cât mai intensă a propriilor noastre calităţi de inteligenţă, discernământ şi înţelepciune, de voinţă, energie, curaj şi tenacitate.  Pentru că afirmaţia “nu-i da Doamne omului cât poate duce!” nu este o vorbă  goală, ea exprimă convingerea profundă a omului că Dumnezeu nu s-a scumpit cu însuşirile pe care ni le-a dăruit.

De altfel, în subiectivitatea noastră păgubitoare suntem înclinaţi să admitem cu destulă uşurinţă justificarea că am fi sortiţi  la ceea ce ne-a prestabilit acelaşi bun Dumnezeu şi că orice am face nu vom reuşi să depăşim un anumit plafon, denumit tot de noi, destin sau soartă;  foarte sugestiv, exprimat prin “ce ţi-e scris,  în frunte ţi-e pus”.

Dar în timp ce scriu aceste rânduri, mă întreb dacă nu cumva noi, în nerecunoştinţa care deseori ne joacă feste nu ne ascundem dupa deget, învinuind Creatorul de neîmplinirile datorate propriei noastre inconsecvenţe. Pentru că,  admiţând că ni s-a predestinat o anumită soartă, nu putem să nu recunoaştem că, totodată am fost înzestraţi cu capacităţi nebănuite de inteligenţă şi imaginaţie, de memorie şi de calcul, de credinţă şi de răbdare, de curaj  şi de stăruinţă;  iar toate acestea, pe măsura necesară împlinirii destinului nostru.

Că este adevărat, o dovedesc însăşi cazurile prodigioase de memorie, calcul, intuiţie, curaj, adaptare ş. a. oferite cu prisosinţă de FD în “filiera secretă”;  şi care nu sunt altceva decat semnale de confirmare a limitelor si perspectivelor nebănuite ale creierului şi destinului nostru. Dar vai, dintr-o comoditate iresponsabilă, căreia  îi devenim fără jenă complici, nu valorificăm acest tezaur de calităţi, nu înţelegem că ”Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi şi pune în traistă”.

Aşadar, modelele umane din “filiera secretă”  pot avea un impact favorabil asupra comportării noastre, constituind o sursă de informare în care plăcutul şi utilul sunt eficient prezente. O opinie personală, desigur !

Dar, spionajul şi contraspionajul constituie partea invizibilă, complementară a politicii fiecărui stat. Iar în politică, diversitatea preocupărilor conduce la diversificarea implicită şi a “filierei secrete” în forme specifice: politică, militară, economică; tot mai variate,  pe măsură ce concurenţa devine mai acerbă. Generată  din nevoia oamenilor de a cunoaşte şi valorifica noi locuri şi oameni,  şi dovedindu-se deosebit de utilă, activitatea de culegere de informaţii a devenit indispensabilă în viaţa popoarelor şi a conducătorilor acestora, iar serviciul de informaţii o instituţie cu un statut şi o etică specială.

Pentru că serveste politica, despre care N. Machivelli afirma ca este o activitate autonomă, orientată  şi dirijată de proprii principii şi legi, nu totdeauna în  concordanţă cu principiile şi legile care pot să fie diferite de  ale eticii si ale credinţelor religioase; pentru că, atunci când o acţiune este salutară pentru interesul colectiv, ea îşi poate crea propria morală, propriul său univers etic. Unica determinantă, unica discriminare dintre bine şi rău, dintre just si injust este raţiunea de stat, SALUS PUBLICA SUPREMA LEX ESTO.

Dar, când a început  spionajul ?

Din lectura BIBLIEI – cartea Numeri, capitolul 13 – rezultă că spionajul a fost inspirat de însuşi Dumnezeu,  care i-a cerut proorocului Moise să trimită  douăsprezece iscoade în Canaan: “Domnul  a vorbit lui Moise şi i-a zis: trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului,  pe care o dau copiilor lui Israel;  să trimită câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor,  toţi să fie din fruntaşii lor.  Moise i-a trimis din pustia Paron, după porunca Domnului, să iscodească ţara Canaanului, şi toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel. El le-a zis: mergeţi de aici spre miazăzi şi apoi să vă suiţi pe munte;  vedeţi cum este tara:  dacă este bună sau rea;  cum este poporul care o locuieşte: dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr;  cum sunt cetăţile în care locuieşte:  dacă sunt deschise sau întărite;  cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el …”.

După 40 de zile  în care au văzut ca ” …este o ţară în care curge lapte şi miere”  iscoadele s-au întors şi i-au istorisit totul lui Moise. Exemplul citat nu este unicul din Biblie. Este interesant de ştiut că Dulles, fostul conducător al Agenţiei Centrale de Investigaţii a S. U. A., a studiat profund experienţa predecesorilor săi biblici, întrucât cei care i-au urmat au desfăşurat o activitate rodnică. Dar, tulburătoarele acţiuni de spionaj, cu învăţămintele lor la fel de incitante, vor urma.

Revăzând materialul,  m-am gândit că poate Napoleon, încă din şcoală, a citit în mod sigur şi aplicat, Biblia, ale cărei inspiraţii, i-au sugerat asediul Toulon-ului,  unde  de pe o înălţime  dominantă  asupra portului, a supus vasele engleze (care refuzau să plece din port), unei puternice canonade de artilerie, provocându-le, se ştie, mari pagube. A fost pare-se “ziua lui astrală”.

De altfel, se ştie că pregătindu-se pentru Campania din Egipt, în biblioteca de campanie pe care a luat- o cu sine, Biblia şi Coranul, au fost incluse,  din ordinul său,  la categoria “politice”. O fi socotit că Biblia îl va inspira ca şi la  “asediul Toulon-ului” ?

PS: Deci, copiii lui Israel, şi-au primit Ţara, ca dar Divin ! Mi-am amintit de acest fapt, atunci, când Shimon Perez, Preşedintele Statului Israel, ne-a vizitat Ţara. Să semene România, în care, prin bogăţiile naturale agricole, “curge lapte şi miere ?”, cu Ţára Canaanului ?

Onu

Proloagele de la Ohrida

„Oare de ce unii oameni, educaţi la şcoli înalte şi botezaţi în Numele lui Hristos, se îndepărtează de creştinism şi se dăruiesc cu totul filozofiei şi teoriilor omeneşti, afirmând că ele conţin mai mult adevăr decât creştinismul ? Din două motive se întâmplă aceasta: fie dintr-o înţelegere cu totul superficială a creştinismului, fie din cauza păcatelor.

Foto: Răzvan Voiculescu

Mintea superficială nu-L poate primi pe Hristos, ea fuge de El precum criminalul de curtea de justiţie. Creştinii păcătoşi şi superficiali au fost de-a lungul timpului tot atât de revoltaţi împotriva creştinismului ca şi păgânii. Celor superficiali şi culpabili le-a fost întotdeauna mai comod să se scalde în băltoaca noroioasă a cugetării omeneşti, decât să se arunce în adâncurile riscante ale lui Hristos. Pe cei care Îl urmează cu credinţă, Hristos îi cheamă mereu la adâncimi tot mai mari, precum i-a spus Sfântului Apostol Petru: Mână la adânc (Luca 5:4). Sfântul Marcu Ascetul zice că legea lui Dumnezeu se pricepe în măsura în care împlineşti cu fapta sfintele porunci ale lui Dumnezeu: ”Ignoranţa îl face pe om să grăiască împotriva a ceea ce îi este de folos, iar obrăznicia înmulţeşte păcatul””.

„Proloagele de la Ohrida” – de Sfântul Nicolae Velimirovici

UZINA VISELOR

A fost odată o uzină care, atâta a vândut pe lume, vise; vindea cum toţi vând, bunăoară, ceva de bine pentru faptele omise; vindea în bani peşin, şi ar fi vrut, să vândă doar un vis, măcar, pe gratis, dar regulile lumii n-au putut, să facă doar un vis, pe lume, gratis …

Şi visul ei era un Domn să vină, să facă din Uzina ei – Lumină, şi visul ei era să facă Bine, un bine în Uzina Viselor a Lumii, căci proiectanţi şi ingineri de nume, ce îl căutau din zi şi până seara, nu mai ştiau de-i rău, sau de e bine, nu mai ştiau ce-i rău, şi ce e bine, doar fabricau mereu, pe bandă, vise, şi se mirau că nu e dreaptă, lumea. Şi Lumea, dreaptă, cum ar fi să fie ?

Şi ingineri de cea mai mare fală, şi arhitecţi de cel mai mare nume, amar gândeau: noi fabricăm mereu doar vise, şi bucurăm cu ele Lumea-ntreagă, dar, doar o clipă, banda de-i oprită, toţi se vor lepada de noi, îndată, vor cere preţul pentru Lumea toată, o vom vedea în hâlci de vis, tranşată, ca pe o humă, ne vor da deoparte, vor tropăi peste Uzina Moartă, vor smulge vieţii ultimul ei sânge, vor bea-n maşini întreaga Lumii apă, şi cine-i va opri, pe-această Lume ?

 Căci ea, credinţa, e atât de mică; căci ea, credinţa, e atât de slabă. Mai bine aşteptarea să o facem, rentabilă, când lumea e grăbită, şi cei ce-aşteaptă ce mai fac ? … se roagă, vorbesc unii cu alţii, sau discută, sau alţii-n scene palide, recită, sau alţii-n scene palide, mai cântă, sau alţii-n scene palide, dansează …

Şi de atunci, Uzina Viselor, aşteaptă. Şi fabrică, pe bandă, mereu, vise, şi-aşteaptă Visul ei să fie Faptă, să deie Domnul, de-încă mai aşteaptă, să fie gratis, Visul ei, să fie, căci ea, uzina, e Uzina Vie, a Lumii-ntregi, şi pentru ea aşteaptă.
Aşteaptă Dumnezeul ei să vina, şi Dumnezeu, pe lume, este Unul, fără de el, în ce cuvinte, Visul, îl povestiţi la altul şi la Bunul, şi doar de voia Lui revine Fiul, adun-Il, Doamne, vis adevărat, de dragul celor care au visat, şi Pacea Lui uzinei îi e bunul, Uzina Viselor să-l ţină Împăcat …

 Jianu Liviu-Florian

Dumnezeu este mare !

O mamă s-a îmbolnăvit de Zona Zoster …

 Zona era localizată la ochi, nas şi faţă. Durerea a fost cumplită. A fost nevoie de internare …
Un singur medic a fost de găsit în tot spitalul de boli de piele. Ceilalţi erau plecaţi la un … Congres de Medicină …  Medicul a rămas cu un întreg spital pe cap. Dar Dumnezeu este mare. Ce nu reuşea să facă medicul, face Dumnezeu. Pe gratis ! 

În toaleta comună dintre saloane, robinetul nu se putea opri niciodată. Spitalul avea instalator plătit. Avea şi manager de spital. La mijloc era o garnitură. Pentru care nu s-a găsit timp. Dar Dumnezeu e mare. Un primar a vrut să faca din banii publici fântâni arteziene în centrul oraşului. Apa a fost oprită, şi robinetul nu a mai curs. Dumnezeu este mare. Pe gratis !

Scaunul toaletei curgea într-una. Un miros fetid emana şi din toaletă, din această cauză. Nu puteai să mergi la toaletă, fără să iei pe tălpi mireasma de urină sau excremente. Era nevoie de o mână de ciment, şi o mână de meseriaş care să o pună, în jurul scaunului de la wc. Dar, aşa cum spuneam, apa a fost oprită, din cauza primarului care visa fântâni arteziene în centrul oraşului. Dumnezeu este mare. Pe gratis !

Prin plafoanele mucegăite, se infiltra apa de la etajele superiuoare. Dar apa a fost oprită. Din aceleaşi binecuvantate motive. Dumnezeu este mare.Pe gratis !

Unele infirmiere intrau vijelios în saloane, şi strigau ca un Kapo de lagăr: Cutare ! ( numele…) Urma lista de învinuiri. Pacienţii erau nişte băbuţe care tremurau de frig, foame, şi boală, în saloane. Erau acuzate că le-a căzut vreo bucată de vată pe jos. După masă, farfuriile rămâneau neridicate ore în şir. Spitalul avea şi manager, şi medici … Toţi erau plecaţi la Congrese de Medicină … Unul singur nu se putea ocupa de toate. Să aducem slavă lui Dumnezeu. Le aranja el, aşa cum se putea, pe toate. Pe gratis !

Nici brancardierii, nici asistenţii, nu erau îndeajuns. În plus, mulţi dintre ei urmau să plece la Curubeşti. Să protesteze pentru mărirea salariilor. Pentru care merite ? Dumnezeu ştie ! Dumnezeu este mare ! Pe gratis !

Mama era pensionară. A plătit o viaţă întreagă asistenţa de spitalizare. Precum toţi din familia ei, azi salariaţi, printr-o minune dumnezeiască. La internare, i s-a spus că spitalul nu are medicamante pentru boala ei. Să şi le cumpere pe banii ei. Şi le-a cumpărat. După două zile, i s-a spus că medicamentele cumpărate pentru două săptămâni s-au terminat. Să mai cumpere.A mai cumpărat. Pe toate Dumnezeu le descurcă pentru binele oamenilor. Dumnezeu este mare ! Pe gratis !

Scriu degeaba. Nu mă plăteşte nimeni. Nu mă citeşte nimeni. Nu ia nimeni nici-o măsură. NU SUNT BANI !!! Dacă acum nu răspunde pentru nimic, nimeni, credeţi că va răspunde cineva când vor exista mai mulţi bani ? Vă înşelaţi …

Dumnezeu lucrează pe gratis ! Dumnezeu este mare !

Liviu Florian Jianu

Rugăciunea unui soldat …

Rugăciune găsită în buzunarul unui soldat rus necunoscut, căzut în timpul celui de-al doilea război mondial …

Mă auzi Tu, Doamne ?

Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut.

N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale. Astăzi, deodată, văzând adâncul nemărginirii, acest cer înstelat deasupra mea, mi s-au deschis ochii.

Uimit, am înţeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înşelat? Nu ştiu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îţi încredinţez această minune şi Tu vei înţelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine şi Te-am văzut.

La miezul nopţii vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne priveşti. Ascultă ! Se dă alarma. Ce voi face ? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta.

Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi ? Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii ! Iartă-mă, Doamne ! Plec şi nu mă voi mai întoarce, cu siguranţă, dar, ce minune !

Nu-mi mai e frică de moarte !

(Din Noii Martiri ai pământului rus, vol. II, Schitul românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos)

Sursa: Blogul lui Ionuţ Trandafirescu