Arhive pe etichete: cultura

EDUCAŢIE ?

Aseară, am scris ceva despre educaţie. Am pierdut textul, şi nu mai am timp să-l reiau. Plec într-o vizită.

Vorbeam despre impresia lăsată de mitingul unor educatori, pentru mărirea salariilor.

În esenţă, o exponentă a acestora,  frumoasă pentru exigenţele momentului, a strigat, în primul microfon, care i s-a pus în gură:

”Nesimţiţilor!” Cu salariile astea, să trăiţi voi!”

Se adresa guvernanţilor.

Auzind-o, inima mi s-a crispat.

Aceştia ne sunt educatorii? De la ei, învaţă copiii?

N-am mai urmărit manifestaţia, de teamă să nu mai am şi alte surprize!

Mi-am amintit însă despre „tâmpiţii”, după Băsescu, scoşi de Şcoala noastră.

Atunci, l-am  dezavuat pentru afirmaţie!

Azi însă, l-aş corecta:” în loc de tâmpiţi, aş spune “brutele”, după modelul ”neprihănitei de cultură, mitingiste”.

Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

VIOLENŢA!

În loc de motto:”Violenţa naşte violenţă!”-Psihologică.

Toţi îl acuză pe domnul Băsescu, de violenţă de limbaj. Aproape toţi, că eu, nu! Eu l-am văzut doar ca pe un pistolar verbal, lipsit de muniţia culturală necesară.

Şi cum natura îşi repară lipsurile prin compensaţii, carenţele culturale, nu l-au împiedicat să găsească argumente dure convingătoare, cu care să-şi atingă scopul.

Argumente calificate ulterior, de cei afectaţi,  drept  necuvenite. Dar multora, parcă peste cinci milioane, le place să audă  asemenea argumente.

Nu cred că este pasionat de asemenea contondenţe, dar aşa a vrut Dumnezeu. Şi cum voinţa Domnului, nu trebuie dispreţuită, probabil că a început s-o respecte, ca pe un crez al exercitării funcţiei de Preşedinte.

Acum, când scriu,  îmi amintesc de o poveste aiurea, vorbind despre un cataclism planetar, căruia i-au supravieţuit un  marinar, o  aristocrată şi o familie-soţ şi soţie.

Marinarul, o matahală cât toate zilele, cu palmele ca nişte lopeţi, era de o brutalitate de limbaj  înfiorătoare.

Pentru el, aristocrata, nu era decât o pradă, pe care o pândea zi şi noapte.

Aristocrata, înfricoşată de moarte la gândul unei apropieri de ea a brutei, nu se despărţea de familie, pe care bruta, instinctiv, o respecta. Se temea, ştiind că soţul, avea un pistol ce nu s-ar fi sfiit să-l folosească, în caz de nevoie. Văzuse fulgerele de nemulţumire din ochii soţului, când întâmplător, o mojicise pe aristocrată. Era evident, şi soţului, îi plăcea.

Într-o zi, o nouă replică a cutremurului, care aproape distrusese viaţa de pe pământ.  Spontan, soţul, şi-a acoperit soţia, chiar periclitându-şi viaţa.

Marinarul, l-a imitat, sărind peste aristocrată, care de spaima morţii, s-a cuibărit ghem, la pieptul şi în braţele lui.

Norocul marinarului, care simţind-o  lipindu-se speriată, a uitat de spaima pistolului, şi a protejat-o cu toate dorinţele acumulate cu atâta obidă.

Miraculos,  parcă din acel moment, marinarul nu mai era bruta. O apărase atât de devotat pe contesă….

Încât, într-o zi, când lucrurile intraseră pe făgaşul obişnuit, ea se pomeni gândind cu voce tare:”poate pentru eventualitatea unei noi replici, ar trebui, să  fim mai aproape unii de alţii?!”

Mi-am amintit povestirea azi, auzind pe cineva spunând entuziast:

”Da Şefu, se face.Să trăiţi Şefu!”

Nu ştiu ce bază de adevăr, are afirmaţia că Premierul ar fi de acord, cu exploatarea gazelor de şist, dar am un filing anxios, să nu-l aud, în curând, şi pe domnia sa, cu formula de respect, de mai sus.

Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

''Cultura'' organizaţiei

A existat cândva, spre sfârşitul epocii sclavagismului târziu, şi începutul epocii feudalismului timpuriu, în epoca de triumph a libertăţii şi democraţiei, un mare producător de … linguri, cuţite, şi furculiţe.

El avea o sumedenie de branduri, între care sănătatea sclavilor, eliminarea risipei, satisfacerea absolută a clienţilor, sclavul potrivit la locul potrivit, dar mai ales producerea în ziua de ieri a tacâmurilor comandate astăzi, de un client. Mai mult decât atât: în toate materialele scrise în limba de lemn, şi de tablă, pe care producătorul le bagă pe gât ca şi cursuri, sclavilor, se amintea la fiecare cuvânt de ”revoluţia culturală” şi ”cultura” organizaţiei producătorului.

Fireşte, este vorba de cultura lingurii, cutiţului, şi furculiţei, fără de care nu ar fi existat nici Iliada şi Odiseea lui Homer, nici Infernul lui Dante, nici Vechiul, ori Noul Testament, ori Coranul, nici Vedele, nici Mahabharata, nici Eminescu, nici Tagore, nici Poe, şi, în general, niciun bun spiritual.

Iată cum nici Cuvântul, nici Informaţia, nu ar fi existat pe lume, fără ”revoluţia culturală” a Stomacului, pe care îl vedem astfel ridicat la locul pe care îl merită, ca factor de cultură, iar nu factor civilizator, aşa cum în mod greşit îl clasifica, în ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, sclavul de proastă amintire, I.D. Sârbu.

Iată ce spunea, în rezumat, acest sclav … Cultura creează bunuri spirituale, în timp ce civilizaţia creează bunuri materiale.  Acum, este de la sine înţeles, că orice set de linguri, tacâmuri, şi furculiţe, creează, musai, ca orice cultură care se respectă, şi încă una globală, bunuri spirituale, se adresează numai şi numai spiritului, pe care îl înveşmântează cu cele mai noi cuceriri tehnologice – precum lingura care se duce singură la gură, cuţitul care se ascute singur în timp ce taie, furculiţa care este în acelaşi timp freza stomatologică, trusa de scobitori, cazma, greblă, şi sapă.

Un amănunt deloc de neglijat este şi termenul de ”revoluţie culturală”, apărut pentru prima dată în China comunistă, sub bagheta dirijorului cultural Mao Tze Dun, revoluţie care a oferit la milioane de guri flămânde seturi de linguri, furculiţe, şi cuţite. Faptul că acest termen redevine în vogă, şi este afişat ca titlul de nobleţe, în cursurile măreţe de educare prin muncă şi inteligenţă ale marelui producător de linguri, cuţite, şi furculiţe, reafirmă un adevăr incontestabil al epocii libertăţii şi democraţiei de astăzi: şi anume faptul că marii conducători Mao există şi astăzi, ca patroni ai câte unui trust multinaţional.

Trăim, aşadar, în prezent, vom trăi în viitor, într-o măreaţă ”revoluţie culturală”, şi anume în ”revoluţia culturală” a organizaţiei. Comanda de azi a clientului va fi onorată de sclavii organizaţiei, ieri, sau, în caz de catastrofă, în picosecunda în care a fost enunţată. Sclavii cei sănătoşi vor face totul să maximizeze feuda patronului Mao, utilizând pentru aceasta diagrama Yakazumi, în care vor vedea cu ochiul liber câtă risipă produc ei patronului, în loc de plus feuda.

Un singur lucru vede atât de bine ”revoluţia culturală”, atât de clarvăzător, şi anume: cu ce fel de energie vor funcţiona motoarele care duc furculiţele, lingurile, şi cuţitele, la gură. Cu petrol ? Este pe sfârşite. Cu apă ? Se va sfârşi intr-un secol, două. Cu energie solară ? Este insuficientă. Eoliană ? Aşijderea. Nucleară ? Se termină repede. Ramâne un singur combustibil … viata sclavilor ! Si nu este întâmplator faptul că statisticile şi estimările estimează o creştere demografică de 10-20% în statele mari ale lumii, şi o scădere demografică de 20-50% în cele medii şi mici.

”Revoluţia culturală” merge glorios, înainte, aducand plus feuda patronilor Mao, cu viaţa. Cea mai bună dovadă: Aţi văzut măcar o sectie de batrâni în organizaţie ? Care, fie vorba între noi, în sensul revoluţiei culturale a organizaţiei, aduc numai risipă, şi o imensă bandă roşie pe diagramele Yakazumi ?

O, Tempore ! Cu câtă inocenţă criminală confunzi cultura, cu civilizaţia !
Să sperăm că în anii 2008, spre deosebire de cei de astăzi, vom consuma atâta cultură cât să ne punem singuri, ca reacţie inversă, în bucla de reglare a sistemului Terra, excesul de civilizaţie !

Liviu Florian Jianu

4 comentarii

Din categoria Jianu Liviu-Florian