Arhive pe etichete: demisionarul

CRASTRAVEŢA

Azi, l-am ascultat pe demisionarul Boc, vorbind jurnaliştilor, despre noii candidaţi de miniştri ai PDL.

Alt ton, altă faţă, alt debit 😀

Mi-a amintit de sceneta Crastraveţa, interpretată de Florin Piersic. Parcă  presimţind, că va deveni o realitate caragialescă tocmai în ANUL CARAGIALE ? Pentru cine nu a văzut , dar nu cred că vreunul din admiratorii lui Piersic, să fi ratat ocazia, sceneta era cam aşa: repetentul clasei, este scos de învăţător la tablă, pentru nota de trecere. Nu prea ştia, sărmanul. Disperat, învăţătorul, îi cere să spună ceva ce ştia. Cunoştea, necăjitul, despre castravete, căruia-i spunea „crastraveţa”.  Turuind ca să-l prostească pe Învăţător, acesta a încercat prin întrebări, precum ziariştii, să-l mai întrebe, din alte materii. Zelos, ca proaspătul demisionar, elevul, repeta întrebarea, ca apoi, fără nici o noimă şi ca un papagal, să ajungă tot la „crastraveţa”.

După câteva încercări nereuşite, învăţătorul enervat, i-a spus: nu ştii nimic, crastraveţarule, o să repeţi iar anul !

În cazul că, Premierul inerimar, va avea probleme de incompatibilitate în Parlament, vom asista la o reeditare a soartei „crastraveţarului ?”

 Dar sper să nu, deşi se vehiculează nişte incompatibilităţi, vizavi de articolul 26 al Legii siguranţei naţionale nr. 51/1955, postată pe site-ul SIE.

 Conform acestora, „salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale nu pot face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice”.

 Nu pot admite, că s-ar fi  comis o asemenea inadvertenţă. Aşa că încerc să-mi revin, aşteptând verdictul de mâine al Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Madi şi Onu

Reclame

9 comentarii

Din categoria Diverse ..., Istoria, Râsu/Plânsu