Crâmpeie, 7

10. Dumnezeu să-l odihnească!

Motto: „După faptă şi răsplată.”-aforism justiţiar.

Citesc în Gândul online, că poliţistul român Gheorghe Ionescu, accidentat  de un şofer turc, a murit.

Sunt efectiv bulversat.

Ştiu că nu mai poate fi readus la viaţă, dar trebuie suprimată sursa curmării altor vieţi. De aceea mă gândesc la următorul scenariu.

Într-o zi, când bestia  va fi mutată dintr-o locaţie în alta, să  şi fie judecată.

Cât mai aproape de modul în care el l-a ucis pe poliţist.

L-aş urca în duba poliţiei, fără cătuşe, spunându-i că am încredere în el, că  nu va încerca să evadeze.

L-aş aburi, tot aşa cum a făcut el cu victima, semnalând că va opri, conform somaţiei oficiale.

Maşina mea va fi urmată cât mai aproape, de o alta, atentă la uşa dubei mele.

Dacă bestia turcă ucigaşă,va fi presimţit manevra mea justiţiară, şi nu va încerca să sară din dubă, o voi ajuta eu, împingând-o în faţa maşinii din spate, după ce în prealabil îl voi fi anunţat pe şoferul din spate, printr-un semnal luminos de frână.

O frână scurtă drept peste ţeasta ucigaşului, va fi făcut dreptate.

Verdict:

„călcat mortal, după încercarea de a fugi de sub escortă, de o maşină care circula cu viteză legală din spate”.

Onu

Publicitate

P 84, Opinii

Ieri, Radu Tudor, l-a avut ca invitat pe ex-Premierul Tăriceanu.

Evident, cu scop electoral. Poate iese Domnia sa Preşedinte, în locul lui Ponta. De ce să nu fim prevăzători, cu toate posibilităţile. Şi atunci, poate organizăm o graţiere preşidenţială(cum mai graţios decât Eba, pronunţă Dana Grecu). Dar nu asta este tema postului, ci câteva lecţii pertinente de comportament jurnalistic, pe care i le-a dat domnul Tăriceanu lui Radu Tudor, şi, de ce să nu recunosc, nu cred că doar lui!

Prima atenţionare, a avut loc, după vitejia prezidenţială,clamată burlesc de ei a infracţiunii de la Lukoil.

Cu o modestie tâmpă, Radu Tudor recunoaşte că nu-i prea are pe ruşi la inimă, şi începe să-l spurce pe Traian Băsescu pentru atitudinea belicoasă faţă de ruşii evazionişti de la Lukoil. Prezidenţiabilul îl atenţionează discret, asupra gafei, şi îşi expune punctul de vedere diplomatic . asupra problemei.

Reporterul nostru, nu prea receptează mesajul, şi mai face o tentativă.

Cum vede invitatul, poziţia viitorului Preşedinte, faţă de Rusia.

Răspunsul este mai punctat, mai solicitant de respect faţă de profesia de formator de opinie, şi răspunde scurt:

–„în condiţiile unui democratism internaţional, şi de respect reciproc, de ce nu !?”

Apoi completează:

–„Să nu uităm că Rusia este ţara cu cea mai mare întindere de pe glob, că dispune de bogăţii naturale, cum poate puţine ţări au, şi de ce să nu beneficiem de relaţii economice rezonabile?”.

Vorbind despre programul său pentru prezidenţiale (tot îmi vine să spun preşidenţiale, ca Dana Grecu.) domnul Tăriceanu, a subliniat importanţa vectorului „educaţie”, ca determinant în devenirea României în a a şaptea mare putere socio-economică europeană.

Ajuns aci, mă întreb:

–”ce educaţie, mie, ca român, îmi face”Antena 3, Cu Gâdea, Tudor şi ai ei!”

Întrebat despre Monarhie, ca o şansă pentru România, candidatul apreciază, că în timp, ideea va trebui luată în consideraţie.

Oricum, personal, când spun emoţionat Monarhie, mă gândesc pios, la regele Carol I.

Onu

UN BOB PROSTIE, IZVOR DE COMUNISM

Deseori, sora mea, mă atenţionează, pentru cuvântul proletar rostit cu un accent de ostilitate, zice ea.

 Aminteşte-ţi de educaţia de respect, şi blândeţe, primită de la părinţi, mai ales de la mama.

Şi în felul acesta, bobul de educaţie, la care ea apelează, devine motiv de ceartă frăţească.

Nu durează, desigur, dar este ca o pală de vânt, care-ţi ciufuleşte coafiura proaspăt făcută.

Îi spun câte ceva, după care ar trebui să urmeze trântirea receptorului în furcă, dar ea, care şi-a însuşit fiziologic educaţia părintească, n-o face.

Şi pentru asta, o consider superioară mie, şi mi-e tare dragă.

Seamănă mult cu mama, care după oricare afront, începea să plângă.

Eu, nu!

Am reţinut  de la tata, care nu suporta prostia celor din jur,  şi izbucnea, trântindu-le în nas, toată obida pe care o acumulase.

Iar de aci, vă imaginaţi, reacţia proletară.

Faţă de sora mea, eu nu procedez aşa, dar tot răbufnesc.

Păi, uite, măi soro, de aceea a prins ticăloşia comunistă, că am tolerat picăturile de prostie, care-au devenit ocean de nenorociri şi condiţie de blam, pentru pieţele care abia aşteaptă să ne înghită. Pentru că, orice prost, oricât ar fi de prost, tot consumă hrană şi îmbrăcăminte, în lăcomie nesăţioasă.

Iar neguţătorul  te îndoapă.., te îndoapă, să-şi burduşească buzunarele nesătule.

Onu

Situaţia de ţară #10

Domnu’ ministru Funeriu, sunteţi atent ?!

Poftiţi material de studiu 😀 

Autoeducaţie

Motto: ”Cât timp ţine educaţia ? Atât cât ţine viaţa.” –  J. Michelet

Într-adevăr, învăţ zilnic… Precum astăzi, spre exemplu. În autobuz, vecinul de scaun, se apleacă, şi cu un miros îmbietor de ceapă, îmi suflă persistent în nas …ce-or avea dom’le cu Băsescu ? Până şi de ziua soţiei lui, l-au huiduit.

Duhoarea, numele şi tonul, m-au făcut să-mi ciulesc prudent, urechile. Mă prefac a nu-l auzi, dar el insistă: şi Vadim ăla, cu securiştii lui, l-au scos chiar canceros. Nu ştiu prostii, că Dumnezeu îl ţine spre fericirea  noastră, anticomunistă. Cazul devine grav; privesc în jur, nici o reacţie orală; sclipirile mânioase din ochi, nu ştiu cum să le înţeleg: acceptarea vorbelor tipului, a tăcerii mele, sau reflexii de gânduri personale, asupra salariilor reduse.

Domnu’, vă este rău ? Nu scap de râie, imi zic ! Îi răspund. Nu, am o stare de greaţă, şi nu ştiu, ce fac, dacă-mi vine sa vomit !? Şi întorc semnificativ faţa, dinspre gura lui. N-a priceput nimic, şi continuă. Luaţi punga asta a mea de plastic; o folosiţi, în caz de nevoie; ca-n avion. Şi tace. Liniştit, încep să mă gândesc.

Dar dacă are dreptate, de ce l-or fi huiduit pe bietul om ?  Încet, încet, greaţa, îmi trece. Şi înţeleg; vecinul meu, este mult mai sensibil, mai omenos decat mine. Are timp, să se gândească creştineşte, şi la hăcuitorul de români, în lupta lui haiducească împotriva crizei. Şi care, ca pe timpul birului turcesc, vrea să nu scape nimic, neimpozitat. De fapt, ce-am învăţat astăzi ? Cred că un simulacru de proverb: ”prostul, nu e prost destul, până nu e şi milos, cu ucigaşu-i odios.”

Onu