Arhive pe etichete: fiertură de teci de fasole

SUNT UN PĂCĂTOS!

Nu într-ale credinţei, chiar dacă la mine are o formă specială, ci pentru că mă pripesc.

De exemplu, azi, după o noapte fără navetă, mă simt foarte bine, şi-mi pare rău, că am scris EU ŞI VIDANJA.

În fond, m-am pripit, de sperietură. Iar cauza, nu au fost antenele, nu tipul cu „tichiuţă ca o băleguţă”sau ce alte năzdrăvănii oi fi mai spus eu acolo.

Şi pentru asta, îmi fac mea culpa.Cred că mai degrabă,  m-au executat, calităţile cert diuretice ale sucului de dovleac, şi ale fierturii de teci de fasole. Pe care le consumasem din abundenţă. Ambele, scrie în fitoterapie, posedă aceste însuşiri.. Rămâne să verific, volumic, după ce astăzi,  am mai băut circa o jumătate de litru de fiertură de fasole păstăi, proaspete.

Oricum, Memento la entuziasmul critic, indiferent faţă de oricine, cu tichiuţă sau nu!

Şi dacă am spus cândva, că scriu pe blog, când nu mă simt bine, de ce o fac totuşi azi? Tot dintr-o constatare introspectivă.

Când nu mi-e bine, şi încep să scriu un post, încet, încet, mă deconectez de creierul fixat pe suferinţă,  şi când mă relaxez complet, pur şi simplu, uit de preocuparea pentru ea.

În acest proces, cred că stă şi forţa rugăciunii repetate, precum Tatăl nostru, spre exemplu.

De fapt, este ceva în genul repetării unei mantre, în procesul de meditaţie.  Într-o zi, îi spun lui Madi:

-măi, nu ştiu de ce, în ultimul timp am coşmaruri, îmi apare masca aia, care râde, enervant şi nesincer, îmi întrerupe somnul, şi gata, noaptea

-Închină şi tu perna, şi spune Tatăl nostru! Aşa…,  chipul diavolesc,  se va duce pe pustii, şi vei dormi ca lumea.

N-am crezut-o, dar i-am aplicat sfatul, ba la urmă, am spus şi un „ducă-se pe pustii”, apăsat. Rezultatul? Masca n-a mai apărut.  De un timp însă, mă bântuie „ o pată portocalie cu o tichiuţă”

Apropo, de rugăciunea Tatăl nostru! Eram la o nuntă, când cineva mă întreabă scurt:

-Ştiţi Tatăl nostru?

-Da, răspund eu ofuscat. De ce, mă credeţi un păgân?

– Nu, iertaţi-mă, spune doamna jenată. Nu v-am întrebat întâmplător. Soţului meu îi este rău, şi atunci, dacă ascultă rugăciunea, îşi revine.

-Da, şi ce doriţi, să merg lângă Orchestră, să recit Tatăl nostru?

– Nu! Primesc răspunsul demolator. Vin eu cu el, şi-i şoptiţi rugăciunea. Da!?

Pe scurt, am avut succes. Omul şi-a revenit.

Desigur, atunci, mi-am spus în gând: ”Că mare ţi-e grădina, Doamne!”

Azi, când scriu, sunt convins, de forţa rugăciunii, prin acest mecanism al relaxării.

De fapt, la un stand al Editurii For You, am văzut cartea

Relaxează-te. Eşti deja perfect”, cu subtitlul:

„10 lecţii spirituale, demne de reţinut”.

Poate, cândva, voi vorbi despre valoarea ei pragmatică.

Întrucât, după cum spun americanii, Funcţionează!

 

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...