Arhive pe etichete: galati

PAMFLET

Aseară, un prieten gălăţean,

Sarcastic, în receptor mi-a şuierat

Ce-ai vrut să spui, când postul de ieri,

Pamflet, l-ai catalogat.

Tu ştii ce este un pamflet?

Şocat, de felu-n care-am fost luat,

Am preferat, să nu-i răspund.

Totuşi, am cugetat, să văd cine este în păcat.

Şi concluzia la care am ajuns, este că el, prietenul, dreptate a avut.

De unde să ştie, bietul, că pentru mine,

Pamfletul e instrumentul preferat de dispreţ..,

Abscons manifestat, faţă de ipocrizia din politică

Şi că…, din motive de minima moralia,

Prefer un jalnic ignorant să fi arătat ?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie.

REMEMBER

Ioana Dabija, IasiIeri, a fost zi ingrată. Am revăzut infirmităţile comunismului, în caracterul nevolnic al celor pe care acesta, comunismul, şi-a consolidat autoritatea.

Lipsa de educaţie, grefată pe incultură şi tupeul inerent, caracterelor josnice, au dus neîndoielnic, la forma de mentalitate comunistă, cu toate vicisitudinile pe care eroii anticomunişti contemporani, nu le menţionează.

Asta, mă face să le consider opera, de o falsitatecare frizează interesul, specific unor comunişti în devenire. Chiar sub masca apartenenţei de dreapta.

Probabil, le sunt specifice, şi dacă le-ar arăta, le-ar scădea cota de glorie îndoielnică.Iar la o revenire a comunismului, ar fi primii activişti fruntaşi.

Pe scurt, sufleteşte, am ieşit foarte şifonat, pe ziua de ieri. Aşa că azi, am nevoie de antidotul antistres, pe care numai blandeţea sufletească, ţi-l poate oferi. Şi, fără multă vorbărie, l-am găsit în avatarul Ioanei Dabija din Iaşi. De ce? În esenţa lor sufletească, evenimentele au o legătură  de viaţă absolută, prin intermediul unui vis. Eram la Galaţi, pe faleză, când o rafală puternică, m-a aruncat spre apă. Pe mal, cele câteva ambarcaţiuni erau legănate de unduirea valurior, agitate de vânt. Îngrozit, mă şi vedeam în apă,  ducându-mă la fund, ca bolovanul. Minune, însă! Am căzut într-una din aceste ambarcaţiuni de agrement. Atunci, m-am trezit. Eram în braţele mamei, care mă luase din leagănul unde adormisem, şi m-a dus în pat.

Dulceaţa în braţele salvatoare ale mamei, nu poate fi descrisă. Poate fi retrăită, cum am retrăit-o eu, acum câteva zile, privindu-l pe Matei, odorul Ioanei, care poate are şi el, un vis de fericire, chiar dacă eu eram mai măricel.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, Univers feminin

Iubirea de aproape.

Motto:”Nu ajuta, fără solicitare, rişti să fii mitocănit!”-Proverb evreiesc.

Un mic incident, petrecut la piaţă, mi-a amintit proverbul din motto.

M-am oferit să ajut o femeie, ce-mi părea în nevoie.

Am întrebat-o, şi am încercat să-i duc o sacoşă ce părea destul de grea. Atât mi-a trebuit.

La strigătele ei, de „ajutor, îmi fură sacoşa!”, cum era normal, lumea s-a adunat, ca la circ.

Şi cum nu merg la piaţă ca un sărăntoc, au şi început. Ia uite-al dracului corupt, după ce a delapidat statul, de banii noştri, o mai fură şi pe biata bătrână. Şi buluceală pe proletari, să mă  lovească, justiţiar.

Recunosc, am cam sfeclit-o.Nu te pui cu entuziasmul democratic al mulţimilor.

 Norocul meu cu negustoreasa de la care cumpăr permanent, şi care văzuse scena când m-am oferit s-o ajut pe bătrână.

S-au împrăştiat la fel, cum s-au strâns.

Secvenţa mi-a amintit de un prieten evreu, cu care îmi plăcea să discut, pentru filozofările lui pragmatice despre viaţă. Eram la un film, în Galaţi.

În sală, în spatele nostru, „un el şi o ea”, au pornit un conflict.După ton, ea, părea agresată de individ.

Eu, temperament vulcanic, încerc să intervin, când mă simt autoritar, tras de colegul meu, să mă aşez la  loc, şoptindu-mi scurt: ”eşti tâmpit?, după ce-o aperi, va spune că i-ai agresat soţul”.

Şi ce răspunzi atunci? Cine-o să te creadă?

Vorbele lui, m-au aşezat imediat pe scaun.

La ieşire, cei doi, în mare tandreţe, uitaseră de mult, incidentul.

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

PSIHOLOGIE MEDICALĂ!

Uimitoare mai este şi mintea omului.Foloseşte toate prilejurile, să-şi tulbure liniştea necesară. Nu mai departe ieri, de Paşti!

Seara, abia aţipesc, şi mă revăd elev, la LVA din Galaţi. Primele bucurii, dar şi necazuri. De la o banală răceală, o dau în amigdalită, sursă inerentă pentru afectarea inimii şi a articulaţiilor. Medicul ORL,  o doctoriţă tânără, ce-mi părea răpitor de frumoasă, mă priveşte cu o curiozitate, de care încep să mă fâstâcesc. Citesc în ochii ei, o anumită satisfacţie, dar nu pricep cauza.

Îmi explică răbdător, că nu  pot fi operat, decât după ce se rezolvă infecţia amigdalelor.

Te voi opera chiar eu, şi un zâmbet  de încurajare, îi luminează faţa ca de zână.

În lumea de basm a copilăriei, cu zâne şi feţi frumoşi, nu credeam că le voi întâlni. Revii, cam  peste  două săptămâni! Şi ma mângâie pe obraji, cu o mână catifelată, că mi-au trecut toate durerile.

Peste două săptămâni, la control, îmi spune, că pot să fiu operat, şi mă internează imediat.

Însfârşit, ziua operaţiei. Sunt înlemnit de spaimă. Doctoriţa mea, mă vede, şi-mi spune: văd că ai emoţii, dar sper să nu mă faci şi pe mine, să plâng. Îmi place, cum mă ia, şi îi zâmbesc, recunoscător.

Bine, îşi continuă ea, munca de încurajare, dar ca să evităm vre-un necaz, o să te legăm de mâini şi de picioare, şi, ca să nu avem probleme, îţi voi fixa genunchii, cu ai mei.

Bine?Mă priveşte ea încurajator. Nu mai ştiu ce am răspuns.Cert este că la aflarea veştii, uitasem de groaza operaţiei şi i-am urmărit aproape zâmbind, mişcările.

Ce doctor!Îmi urmărea faţa, şi când observa strigătul durerii, mă strângea subit, cu genunchii, zâmbindu-mi binevoitor şi larg.

Mulţi ani după, am întrebat o cunoştinţă, dacă mai ştie ceva despre domnişoara doctor ORL.

Aaaa, nu mai trăieşte săraca. A făcut un stop cardiac,pe un teren de obezitate. Nu a putut fi salvată. Cu voce tremurată, i-am povestit despre operaţia mea. Ai avut noroc. I se spunea Psihologul medic. Citea emoţiile, pe chipul pacienţilor, şi îi trata ca atare.

Dar ia spune-mi, ţi-a plăcut cumva  de ea?

Mult? l-am întrebat eu surprins.

Privindu-i chipul de basm,uitam, pur şi simplu de durere.

-Asta e, a observat cu ce ochi, o priveai, şi te-a distras de la durere, folosindu-ţi psihologic, sensibilitatea.

 Am rămas îngândurat, şi am îngăimat doar:

” ce medic!”, Doamne!

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

Necunoscuta din tren

Motto: ”Când scrii despre femei, trebuie să-ţi înmoi pana în culorile curcubeului şi să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor” – Diderot

Auzisem de amărăciunile provocate de dragoste, dar nu văzusem niciodată urmările ei palpabile în sănătatea oamenilor… Până într-o seară …

Mergeam spre Iaşi, cu un tren care avea vagoane de dormit. Nu-mi era somn, aşa că mă plimbam pe culoar, de-a lungul trenului. La un moment dat, văd controlorul de bilete, discutând aprins, cu o călătoare; o tânără frumoasă, ce părea trecută de anii facultăţii. Îmi văd netulburat de plimbare, când o aud: “am întârziat, n-am reuşit să-mi cumpar bilet, iar banii care mi-i cereţi, nu-mi ajung”. După ton şi felul ales, în care vorbea, mi-am dat seama că nu este o persoană obişnuită, şi că nu poate fi o blatistă. Chipul plăcut, şi felul îngrijit în care era îmbrăcată, m-au făcut curios …

M-am oprit în dreptul lor, ca orice gură-cască; de fapt, pe conductorul de tren îl cunoşteam, pot spune chiar că eram prieteni de-o bere… Călătoream de la Bucureşti la Iaşi, destul de des, şi cam de fiecare dată, tăifăsuiam la câte o halbă de bere, repetată după caz, la înflăcărarea discuţiilor, ca să ne stingem entuziasmul, care nu mai reţin, la ce aspecte, lua parcă foc. Prietenul meu de bere, când m-am oprit, îmi spune amuzat tărăşenia, din care, mi-am dat seama că nu credea o iotă. Convins de adevărul călătoarei, l-am întrebat, ca într-o doară, care ar fi diferenţa de plătit, şi i-am dat-o fără ezitare. Problema, odată lămurită, i-am invitat la o bere, la mine în cuşetă. În timpul discuţiilor, doamna, s-a recomandat a fi medic pediatru în Galaţi, şi că merge la Iaşi, pentru o problemă personală. Mi-a cerut adresa unde mă poate găsi, să-mi restituie banii. Institutul de proiectări, unde lucram se afla într-un bloc, lângă hotelul Lido.

Aproape uitasem povestea, iar la bani, nu mă mai gândeam; de obicei, când împrumut bani, îi consider aprioric dăruiţi. Într-o zi, la servici, mă anunţă de la poartă, că sunt aşteptat la intrare. Nedumerit, cobor, dar…., surpriză. Doamna Doctor din tren;  jovială, dezinvoltă, dupa scuzele de întârziere, mă invită la Lido, la o cafea. Ca la cafea…, banalităţi. Printre altele, mi-a spus că va mai sta câteva zile în Bucureşti, şi dacă doresc, ne mai întâlnim, tot aşa, la o cafea. Parcă am reţinut, că mai are câteva probleme de rezolvat, după care, dacă voi dori, ne putem vedea din nou, la ea în Galaţi …şi că mă va anunţa din timp. Îmi spunea totul, cu o anumită strălucire în privire, încât credeam că în ceaşcă, avea alcool în loc de cafea. Ne-am mai văzut o zi, sau două , apoi, a dispărut, tot aşa cum apăruse.
Aproape uitasem de Doamna Doctor… Peste mai mult de un an, eram în Galaţi, în delegaţie de serviciu. Pe Calea Domnească, mă intersectez cu cineva…, o doamnă. Încetinim derutaţi, întrebându-ne din ochi, de unde ne cunoaştem. Îmi pare o fantasmă, din abisurile sufletului. Mă opresc brusc, sau poate amândoi am făcut-o, şi îmi spune: da, eu sunt; ne-am cunoscut în trenul de Iaşi, m-ai salvat din mâinile controlorului. Mi-am revenit, brusc; dar nu-mi venea să cred; portretul strălucind de sănătate şi frumuseţe, dispăruse; aveam în faţă un chip obosit, puternic marcat de semnele unei suferinţe răscolitoare. Nu i-am arătat, dar într-un gest duios, i-am mângâiat mâna, şi i-am spus, ca un reproş blând: la ultima noastră cafea, mi-ai promis, că ne vom revedea aici, în Galaţi, de câte ori voi dori. Ştiu, mi-a răspuns ea la mângâiere, dar s-a întâmplat ceva: eu nu ţi-am spus, că sunt căsătorită, şi că soţul meu, concomitent, şeful secţiei unde lucram şi eu, era un bărbat gelos şi violent; iar sub pretextul geloziei mi-a intentat divorţ şi a început să trăiască în concubinaj cu o colegă; mă batea, să-l părăsesc, să aibă cale liberă; întâmplarea, m-a afectat puternic.

În tren, unde ne-am cunoscut, urcasem întâmplător, fără un scop anume. Voiam numai să uit…., să uit…, toate necazurile. Intrasem într-o stare de depresie gravă; la înapoiere, am fost internată mult timp. El a fost destituit, concubina l-a părăsit pentru noul şef, cu care s-a şi căsătorit… A trecut şi el, prin clipe grele. Ascultându-i vocea plină de compasiune, cu care parcă-l căina pe cel care-i produsese atâta suferinţă, m-am întrebat, aproape revoltat, de ce suflete nobile, precum al interlocutoarei mele, sunt atât de nedrept, supuse unor astfel de încercări absurde ale vieţii.
Impresionat, am uitat să-i cer un număr de telefon, să ne mai auzim din când în când. Şi anii s-au scuuuurs, s-au duuuus, şi n-am mai întâlnit-o, în ciuda plimbărilor îndelungi, pe Calea Domnească, din Galaţi.

În speranţa că va apărea ca atunci, din seninul clipei întâmplării… Daaar…, n-a mai apărut ! Chiar şi acum, când povestesc, sunt foaarte, foaaarte trist …

? Onu Ionescu

58 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

Mama m-a cumpărat

 Motto: ”Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale” – Napoleon

Am venit pe lume, la început de zi… mai precis,  la ora 1, în noaptea de 9 spre 10 februarie. Am urmat unei serii de decese,  de 2 fraţi şi o soră. Părinţii mei, mama mai ales, erau îngroziţi să nu mă piardă şi pe mine. Ar fi fost cumplit  pentru dânşii; patru copii pierduţi unul dupa altul, o fată şi trei băieţi. Îşi doreau din suflet un băiat, căruia, îi ziceau în alint “cruce de bărbat”.

Ca să întrerupă seria deceselor, mama a hotărât, să nu mai aparţin, familiei, şi după un obicei străvechi al locului, m-a aruncat pe fereastră. Vorba vine, că dincolo de fereastră, în curte, alături, era bătrâna, care mă moşise, şi m-a luat pios, din mâinile tremurânde de epuizare, şi de emoţie ale mamei. Apoi, m-a adus la uşă, de unde, cu aceleaşi spaime, dar şi cu multă speranţă, mama, dându-i câţiva bănuţi, bătrânei, conform tradiţiei, m-a primit din braţele acesteia.

Cumpărare mea, se efectuase; tradiţia, odată respectată, eu nu mai eram expus destinului hain, care-mi răpise nemilos, surioara şi frăţiorii. Mai mult, copilăria, mi-a fost ferită de neplăcerile bolilor specifice fragilităţii copiilor mici: scarlatină, vărsat de vânt, răceli frecvente; singurele neplăceri, de care-mi amintesc, erau durerile de urechi, de teroarea cărora, tata, mă ferea cu ajutorul unor fumigaţii dintr-un şomoiog de cârpă aprinsă, dar fără flacără. Copilăria,  mi-am petrecut-o frecvent, la ţară, în funcţie de  peregrinările serviciului părinţilor, mama moaşă, tata învăţător; puţin, prin Galaţi şi prin Basarabia. Dar, spre deosebire de amintirile descrise prin cărţi, cu mare pompă, nu-mi amintesc alte lucruri in afară de cele cuprinse în povestirile, ”Împărăţia apelor”, şi ”Nunta”. Majoritatea evocărilor, inclusiv vânzarea şi cumpărarea mea la naştere, ca şi despre tradiţia respectivă, le ştiu de la mama, şi de la Marcela, sora mea, mult mai receptivă la asemenea aspecte de viaţă. Cu toate acestea, nu mi-a scăpat spiritul robust al copiilor de la ţară, şi al părinţilor acestora, în gospodăria lor personală,  cât mai ales deprinderile practice de bun simţ de viaţă, în mijlocul naturii sănătoase. Că veşnicia s-a născut la sat, cum intuitiv, a spus Lucian Blaga, este un adevăr, confirmat de constatările minţii mele de copil, în diferitele sale stadii de dezvoltare.Sub influienţa copleşitoare  a acestor impresii, copil fiind, am decis că meseria mea de bază va fi  creşterea oilor. Nu ştiam pe atunci, că tatăl meu era descendent din oierii din Mărginimea Sibiului, stabiliţi prin obiceiul de transhumanţă, în Dobrogea mea natală. Însăşi localitatea unde m-am născut, un cătun minuscul, se numea Ardeal; probabil, în memoria primilor săi locuitori. Ulterior, aspiraţiile mele copilăreşti au evoluat către fermier, şi inginer agronom, dar n-am atins niciuna.  

Viaţa însă,  şi-a urmat cursul firesc, şi n-am rămas fără o meserie …

 PS: Dedicaţie lui Alioşa, ca Nunta III

25 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin