Îi ştiu, din citite. Ca dealtfel, tot ce ştiu despre ei.
Cu o singură excepţie. Eram cu delegaţia BIRD pe teren, în vederea finanţării unui proiect de-al meu.
Din această delegaţie, făcea parte şi un economist japonez.Cum nu am probleme cu empatia comunicării, ne-am împrietenit dintr-un zâmbet.
Cu engleza mea handicapată, l-am întrebat ceva ce l-a surprins. Anume:
-”este adevărat, că miracolul economic japonez este consecinţa unui metabolism mai accelerat decât cel general uman?
Cu o uitătură surprinsă, mi-a răspuns:
-”tu ce crezi?”
–Dacă ştiam ceva, nu te întrebam!
– Nu m-am gândit, să-ţi spun drept, de asta m-a şi surprins întrebarea ta!
-Te superi, dacă încerc să te observ în comportare, şi să-mi povesteşti ceva despre tine?
-Nu, mi-a răspuns el vizibil flatat.
Dacă vrei, încep eu! Sunt, printre altele, asistent la o facultate de ştiinţe economice!
Presupun că vrei să ştii, cum decurge ziua mea de lucru!
-Da! am confirmat eu, înclinând afirmativ capul, încercând să continui.
-Cu un gest scurt, m-a oprit:
-Nu, dacă, vrei să înveţi ceva, învaţă mai întâi, să asculţi, întrerupându-ţi gândurile curiozităţii. I-am zâmbit recunoscător, pentru primul sfat. I-a plăcut, şi a continuat.
– După orele de la facultate, am viaţa mea personală obişnuită. Fac sport, sunt karateka,(practicant de karate-do), merg la spectacole, mă pregătesc, pentru ziua următoare de facultate.
-Cum? sar eu nerăbdător!
Îmi face iar, mustrător cu degetul, ca o atenţionare de a nu mă lăsa furat de zgenguiala gândurilor, şi continuă:
-completez materialul de laborator, cu lecturi le de actualitate, şi imaginez diferite exerciţii de specialitate, pentru fundamentarea aplicată a teoriei.
-Asta înseamnă că te sfătuieşti şi cu profesorul?
Nu zilnic, m-a mai atenţionat, şi a continuat:
-discutăm săptămânal, despre aspectele aplicative ale teoriei predate!
N-am reuşit să-mi stăpânesc gândul românesc: iată deci, o taină a japonezului:
„aplicativitatea învăţăturii”.
Oprindu-se din povestit, am dedus, că lecţia s-a terminat.M-am înclinat, în semn de mulţumire.
Mi-a răspuns, la fel de ceremonios, ca la o întâlnire de arte marţiale.
Îmi amintesc şi un alt episod, „japonez”, cum îmi place mie să numesc prietenia mea cu japonezul.
Înainte de masă, ne spălam pe mâini, când mi-am văzut prietenul, săpunindu-se, cu o mişcare accelerată, de parcă era în priză.
Am izbucnit într-un hohot de râs, la care el, m-a privit uşor derutat.
Cu mâna udă, l-am bătut prieteneşte pe umăr, nestăpânindu-mi criza de râs. –„uite, „metabolismul vostru accelerat”, de care te-am întrebat!
Adineaori, când te spălai pe mâini, parcă erai băgat în priză.
S-a dumirit, şi într-un entuziasm inerent momentului, am început să ne stropim fără rezervă, ca doi copii, cu apă de la robinetul fiecăruia.
Şi eram oameni, în toată firea!
Într-un episod viitor, voi mai povesti despre japonezi.
Madi şi Onu
