Arhive pe etichete: gelozie

Poveşti adevărate

Sunt fericiţi. Dar fiecare are câte o meteahnă.

Ea gelozia, el destăinuirea.

Nu-şi dau seama că le pot fi fatale.

Nevoia de destăinuire  îl apropie de colega de serviciu, tot ospătăriţă ca şi el.

Povestesc, râd, glumesc, nu se feresc.

Cu aceeaşi naivitate infantilă  el îi povesteşte şi soţiei sale.

Nu bănuie ce întorsături poate lua gelozia.

Soţia  răbufneşte. Îl sună pe soţul colegei soţului  şi îi inoculează veninul adulterului acesteia  cu soţul ei.

Este suficientă otrava inoculată pentru un soţ şofer de tir,  mereu pe drumuri, mereu departe de casă.

Divorţează.

Aflând de nenorocirea prietenilor de familie,  soţul logoreic  îi spune soţiei să aleagă între minciuna distrugătoare proferată

şi despărţire.

Morbul geloziei o roade implacabil.

Pleacă.

Abia atunci şi-a înţeles greşeala.

Soţul ei nu se căsătoreşte cu colega confidentă,  despărţită la rându-i  de gelozia bolnavă a consoartei lui de viaţă.

Regrete tardive, suferinţe inutile.

Cum ar trebui procedat faţă de această molimă sufletească?

Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză.

HALUCINAŢIE

DEDICAŢIE: „CELEI pe care am necăjit-o, dureros!”

–Când da, când nu! Specific unui mereu îndrăgostit!

Îmi spune ea, de parcă,
N-ar fi trăit coşmarul necugetat al geloziei mele…
Ei bine, doresc să-i spun,
Şi nu mi se pare,
Că nebuneşte o iubesc…
Când, după fiecare încercare, constat,
C-am fost pe cale să o nimicesc,
Plângând aş vrea,
Pe-al casei sale prag, în genunchi să-i cad,
Genunchii să-i cuprind,
Implorând clemenţa !

–Intenţii criminale?
Iubite, de ştiam, de-aseară mă jertfeam…

Acum, citindu-i gândul, nu pot crede
Imensitatea Iubirii fără de sfârşire să fie oare?
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

CU TRONC

Pe motiv de gelozie, iubita mea greu de uitat,

Când altul, cu tronc, i-a picat,

Pretextând aprig, infidelitatea, la el, a şi plecat.

Nu-mi părea rău,

De doar  pleca, şi laptopul, îmi devasta

Dar îmi lipseşte vorba ei,

Gonflată, fără de temei

Ce-adânc în suflet mi-a intrat.

Nu mai pot crede, să nu fiu darul minunat,

De domnul dat, când ea,

În nevoie de iubire, s-a aflat.

Mi-e imposibil să mai cred

Că  frumoasele ei rime vii,

Nu sunt decât măiestre artificii

Ca-n vorbele-i mie transmise.

Să-i fie oare-n fire, nevoia de a amăgi,

Servind cinice iluzii?

Mi-e trist, să mă gândesc ades,

La chipul ei angelic.

Ce tot mai mult încep să simt,

Că este un sălaş demonic.

              Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PRIETENI sau „tovarăşi de drum”?

Întotdeauna, când prietena,  care mă însoţea,

Arunca furiş ocheade,

La prima staţie de troleibuz, era convinsă,

C- ar fi mai înţelept, din parte-i

Să purceadă la cât mai grabnică întoarsă cale.

Nu din motiv de gelozie, care la rându-i

E la fel de mare nerozie.

Ci pentru regula de viaţă,

Că binele comun, nu se împrăştie, nicicum,

Indiferent de drum.

Cam aşa fac liberalii,

Cu Ponta, care de-ar fi eu.

Punea de mult cruce, prosteşte şubrezit de-aceştia

Prea îngăduitorului  suport politic,

Pe nume USL-eu.

Nu demult, ca într-un basm urât,am citit

 Zvonuri liberale, cum că Ponta, folosind a presei cale

PNL-ului imaculat, i-a atribuit, vezi Doamne,

Dorinţa nerostită, ca –n europarlamentare,

Liste comune, să fi prezentat.

Nu am calcule meschine,

Şi nici nu ştiu, cum ar fi bine. Dar mă întreb, aşa profan:

Oare Quasimodo, ar fi cârtit în lume, cu mintea lui fertilă,

Necuviinţe, pe seama Monseniorului de la Notre-Dame?

                                   Onu

 

Scrie un comentariu

Din categoria Poezie, Politică

GELOZIA

Motto: ” Sistemul nervos uman nu sesizează diferenţa dintre experienţa “reală” şi experienţa „viu şi în amănunt imaginată ” – Dr. Maxwell Maltz

Cunosc starea, dar n-o pot explica; poate un fel de nelinişte sufletească, o teamă de a nu pierde pe cineva drag, o manifestare egoistă, de a nu trăi nimeni minunea bucuriei tale, o încercare de prevenire a unei înfrângeri închipuite. Oricum, dincolo de cazuri verificate existenţial, în rest, cred că Gelozia, este o stare rătăcire a minţii, neavând nici un suport real, şi ale cărei plăsmuiri maladive sunt doar cazuri ipotetice. Dar, din nefericire, pot exista situaţii reale, cum ar fi intriga, de obiect, care să alimenteze Gelozia. Unul, l-am întâlnit eu însumi, copil fiind. Iar subiectul, au fost înşişi părinţii mei. Caz din care am tras câteva concluzii, care mi-au marcat sufleteşte, existenţa.

S-a întâmplat aşa … într-o seară, venind de la şcoală, în drum spre casă, mi-am întâlnit mama; contrar blândeţii, pe care i-o ştiam, era plânsă, cu un aer răvăşit, poticnindu-se către o destinaţie, pe care doar ea o avea în strălucirea disperată a privirii. M-a luat precipitat de mână, şi fără vreo lămurire, aproape mi-a şuierat ameninţător: hai, că dăm peste ei, acuma; să lămurim şi batjocura asta. Fără o vorbă, în faţa aerului tulburat al mamei, m-am lăsat dus de vârtejul ei sufletesc. Îi găsim, îi prindem împreună, să-i vedem ce vor mai zice. Şi acum, mă înfior, de tulburarea sufletească a mamei, deşi nu pricepeam nimic.

Am intrat pe o stradă neluminată, care după smuciturile mâinii mamei, îmi părea plină de obstacole. Senzaţia, mi-a rămas şi de la faptul ca în agitaţia sa, mama încercând să citească numărul unei case,  n-a fost atentă la o mică denivelare, s-a împiedecat şi a căzut în genunchi, sprijinind-se în mâini; mulţi ani, n-am uitat poziţia aceasta umilitoare a mamei; şi în mintea mea de copil, a declanşat un sentiment oribil, la adresa tatălui, pentru faptul că  înşelând-o pe mama, la câteva străduţe, de casa noastră, îi provoca atâta suferinţă şi umilinţă. N-am găsit nimic, din ce aştepta tulburarea mamei. La adresa dată, n-a răspuns nimeni, clădirea fiind învăluită într-o beznă totală. Timid, i-am spus: să mergem mămico; dacă nu-i lumină, nu-i nimeni acasă.

Mai târziu, aveam să aflu, că pasiunile cele mai tulburătoare, se puteau desfăşura la paravanul unei bezne absolute. Întorşi acasă, fără nicio veste, l-am găsit pe tata, care citea liniştit o carte. Pe drumul de întoarcere, mama mi-a spus că tata are o aventură adulterină, cu o colegă de serviciu. Nu prea înţelegeam, dar, impresia suferinţei mamei, m-a marcat pentru toată viaţa. Mi-am spus în mintea mea de copil, să nu fac niciodată aşa ceva mamei copiilor mei. Şi sper, că mi-am respectat acest jurământ copilăresc. Cât despre tata, o fi fost aşa, sau nu, mulţi ani, am trăit resentimentul, că îi pricinuise mamei, umilinţa la care asistasem. Ştiu însă, că era un bărbat frumos, motiv pentru care, avea uneori necazuri, din partea doamnelor neonorate în avansurile  lor. Probabil, pentru obiectivitate, presupun că unele, primeau totuşi, niscaiva încurajări.

Dar Gelozia, este o stare de rătăcire a minţii, mult prea grea şi apăsătoare, ca să mă opresc aci. Voi reveni în câteva episoade, cu variante ale acestei suferinţe cumplite, fie reală, fie imaginară. Nenorocirea, în cazul celei imaginare, este că, “sistemul nervos uman nu sesizează diferenţa dintre realitate şi plăsmuirile bolnăvicioase, ale minţii, ca în motto.” De fapt, ar fi vorba tot de o “vizualizare”: dar nu “creativă”, ci “distructivă”, din motive poate egoiste !

PS: “Vizualizarea creativă” este tehnica prin care ne putem folosi imaginaţia pentru a creea ceea ce ne dorim în viaţă. Personal, am observat această capacitate extraordinară, la Madi, producătoarea acestui blog, blogul nostru !

? Ioan Ionescu

51 comentarii

Din categoria De acasă ...