Arhive pe etichete: Geo Bogza

PROFILE

Azi, creierul meu şi-a luat liber. Nu mai ascultă de Nulla dies sine linea.

Aşa ca volens nolens, voi schimba tema poetică, pe una de proză, despre cum s-au consolidat comuniştii aduşi de ruşi, cu ajutorul urmaşilor  urmaşilor strămoşilor noştri.

Abordez tema cu amărăciune, cum probabil un  vameş ar raporta intrarea frauduloasa in ţară,  a unor droguri, pe care nu a reuşit să le stăvilească, deşi fusese prevenit.

 Dar, mă opresc puţin, pentru o secvenţă de viată adorabilă. Aseară, Dana Hugh mi-a da să citesc un text de Geo Bogza .

În urma unei mici dispute virtuale, pe teme poliglote, ea, Dana, mi-a spus, că  transpusă într-o limbă străină, povestea şi-ar pierde farmecul.

Am citit-o, m-a impresionat, şi am rămas cu gândul la scena relatată de autor.

Aşa că ieri, aproape neverosimil, am retrăit-o pe viu, în întruchiparea unei fetiţe.

Scena  a fost cam următoarea.  Pe trotuar, o  mamă, de condiţie economică modestă, cu două fetiţe, de mână.

Cumpărase  de la o patiserie ceva bun.

Ei bine, una dintre fetiţe, probabil cu o personalitate mai puternică, se lipise de mămica ei, şi-i privea insistent mâna în care acceasta, ţinea bunătatea plină de taine.

Realmente, scena cu privirea femeii asupra mărului, fructul visat, pe care doar sensibilitatea lui Geo Bogza, o putea remarca, şi relata nouă.

Printre cumpărături, aveam pentru soţia, o ciocolată albă aerată.

N-am rezistat, am luat-o din sacoşă, şi i-am întins-o.

Sfioasă, şi-a privit întrebător, mama.

„Ia-o, mamă, şi spune sărut mâna!”, a îndemnat-o aceasta, privindu-mă şi mulţumindu-mi, la rându-i, recunoscătoare.

Literatură şi viaţă.

 Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin