De câteva zile, toată lumea se pricepe la Codul de Procedură penală. Şi mă fascinează imaginaţia omniscientă juridic, a talkshow-iştilor A3.
O clipă, m-a bătut gândul, să fac şi eu, un curs-scurt, mititel, cât să ştiu participa la înfricoşetoarele dezbateri, pe marginea unor încălcări flagrante ale libertăţii, sau mai pe juridiceşte spus, ale unor pericole privind „sentimentul de insecuritate” al trecătorilor de pe stradă.
Sună mai profesionist, pot epata, mascându-mi inabilitatea de întocmitor de justificări de tipul „ETE, NA!”, cum delicios le-a sintetizat analistul Bogdan Chireac.
Adică:” şi ce dacă s-a greşit o formulare de abuz. E dreptul celui care a făcut-o .Care-i treaba noastră?”
În final,cred că în loc să merg la cursul juridic-scurt, mai bine, l-aş ruga pe domnul Prim-ministru, că tot e domnia-sa procuror la bază, să mă dumirească: „au dreptate cei de la A3, sau sunt nişte cârcotaşi suspicioşi?
Şi cred că, tot în stilul pontos, al domniei sale, când trebuie s-o dea cotită, oricum mă va lămuri!
Dar mi se pare îngrijorător, faptul că senatorul liberal, S R Stănescu,vrea să facă o interpelare în Parlament.
Ce va spune, cred că va fi greu, cu statutul său de jurnalist cu stagiu.
Ce i se va răspunde, presupun: nimic, nefiind răspunsuri curajoase, cum s-au eschivat şi la Senatorul Ghişe.
Teama mea, este că iar recidivează, şi iar vor sări cei de la COABITARE!
TULBURI VREMURI,mai trăim!
INIMAGINABILE!
Onu