NATURA

Ionela Popescu, Personalitate Autentică, la postul CREDINCIOS,  a făcut următorul comentariu…”zici..si eu astept.dar as prefera sa fie pline de energie pozitiva.
sa observ ca omul isi depaseste conditia de animal. caci totusi a fost inzestrat de evolutie cu constiinta. Si logica. Si ratiune. Oare care o fi fost scopul naturii sa faca asta?!”Remarca, mi se pare ieşită din comun, şi m-a câştigat, pur şi simplu. Prin profunzimea ei filozofică, vizavi de realităţile contondente ale vieţii, mi-a stârnit un sentiment de admiraţie, şi dincolo  de acela, şi de puţină invidie.

În consecinţă,din respect pentru inspiraţia Ionelei,dincolo de vanitate, m-am gândit la un răspuns demn de autoarea întrebării.

Şi, de unde, altundeva, puteam să-l fi luat, decât de la unul din titanii gândirii asupra naturii sufletului omenesc, în însăşi capodopera sa literară, Johann Wolfgang von Goethe.

Încercând să fac o paralelă între Divinitate şi Natură, mă loveam de convingerea ca Dumnezeu este înţelegerea şi bunătatea  întruchipate. Nu mai înţelegeam. Eram în derută.

Abandonasem ideea, dar am găsit răspunsul asupra Naturii, la Goethe.

Îl redau în continuare, în speranţa de a fi  un răspuns, pe măsura reflecţiei comentariului  Ionelei:

”Natura nu face glume.Este întotdeauna autentică, întotdeauna  serioasă, întotdeauna severă. Este întotdeauna dreaptă, iar erorile şi greşelile sunt mereu ale omului. Natura îl dispreţuieşte pe cel incapabil să o aprecieze, înfăţişându-şi  şi dezvălzindu-şi secretele doar în faţa celui apt şi integru.”(J. W. v. Goethe.)

Alte comentarii, din parte-mi, ar fi de prisos.

Onu

 

Publicitate

BOIEROAICE

Nu ştiu, cum voi, dar eu sunt înnebunit de blog.

Este o fereastră către lume, lumea mea, în perpetuă expansiune.

O legătură către informaţie. Informaţie pe care efectiv, acum, o realizez ca pe o componentă a existenţei noastre.

 Să încerc să mă explic! Nu mă omor după socializare, fiind un tip relativ timid, un tip care s-a luptat mult cu sine.

Mi se năzare ceva, din nimic, şi tot eşafodajul unei conversaţii, este spulberat într-o clipă.

Dar, de ce această logoreică introducere?!

 Da, înţeleg. Aş vrea să descriu cât mai deosebit ceva.

Recent, am conversat, fireşte, virtual, cu Melanie-Toulouse, şi cu Antreprenor 1.

 Melanie, printre altele, mi-a spus că franceza , îi este ca a doua limbă, de la 9 ani.

Obişnuit cu Notre Dame din Galaţi, m-am gândit că o fi şi ea, o spiţă boierească, educată într-o  asemenea  rafinată instituţie, destinată, se ştie celor mai  înstărite odrasle.

 O altă plimbare plăcută, am făcut-o  cu Antreprenor1, pe al cărei blog, am citit despre „motivaţie”. Un articol laborios elaborat, care m-a făcut să mă întreb asupra statutului special al autoarei.

Cum puţin timp înainte, vorbise de Piramida lui Maslow, m-am gândit, că poate articolul a avut ca sursă de inspiraţie, pe însuşi creatorul diagramei care îi poartă numele, dar ştiută şi ca Piramida trebuinţelor umane.

Oricum, un Spirit, mi-am zis. Tot o boieroaică, la fel ca Melanie. Ei bine, ambele, mi-au amintit de o a treia boieroaică, de spiţă BIBESCU.

Soţia unui prieten şi coleg  de serviciu, prin descendenta Bibescu, am realizat vorba unui înţelept, după care, „cultura devine educaţie, numai dacă atinge anumite profunzimi ale spiritului.”

 Eram la ei acasă, unde imaginaţia  euforiza, la buchetul rafinat al unui păhărel, servit de descendenta Bibescu.

Noi, bărbaţiii, discutam despre restricţia culturală comunistă,  că atâtea cărţi valoroase, nu am citit încă. Care credeţi, că a fost reacţia Doamnei?

 Nu vă supăraţi, voi sunteţi cauza ignoranţei voastre! Câte cărţi de beletristică, din biblioteca  Instituţiei voastre aţi citit ?

  Iar eu, ştiu, că nu mă apuc de altă treabă, până nu o termin pe cea începută.

Uşor şifonaţi, i-am sărutat recunoscători,  mâna.

Ne ţinuse o lecţie, de bun simţ pe care o moştenise din familie. Într-adevăr, boierească, temeinică, indiferent, de împrejurări.

Ajuns aci, îmi amintesc  de Goethe care povestea, cum tatăl său, îl sfătuia, să nu lase nimic neterminat.

Nici  măcar o carte, care nu-i mai plăcea.

Onu

Multiplă denigrare

În loc de motto:

”Nu înţeleg, de ce copii care au învăţat, şi nu au poluat efortul durerilor facerii mamei, hoinărind prin discoteci, au nevoie să dea mită!”-VIORICA

Pentru edificare, precizez că Viorica este soţia şi interlocutorul meu  pe tema actualităţii româneşti.

Şi ce mai actualitate , decât isteria media, în denigrarea cadrelor didactice, a elevilor, şi a părinţilor, a românilor, în general.

Şi dacă Mircea Badea, mi-e antipatic până la reflux gastric, aseară, mi-a fost pur şi simplu, drag, pentru felul în care a incriminat acest dezmăţ video-mediatic, privind farsa coabitării, în legătură cu BAC-ul din acest an.

Pentru că, la ce bun, această derivă, de la bunul simţ naţional?

Pentru a te convinge, că nu eşti un imbecil notoriu?!

Pentru că, eu consider că toata mascarada, declanşată de „La Ordinea zilei”, exprimă,  pe lângă o mare doză de frustrare , genialitatea lui Goethe, vorbind despre mefistofelul din noi

.Pentru că, prea mulţi , nu sesizăm penibilul situaţiilor în care ne compromitem pe noi înşine, ca entitate  naţională.

 Concret, să recapitulăm: existau premisele unei fraude.Ca la comandă, s-au mobilizat aproape toate forţele de apărare naţională.Fără Preşedinte şi Premier.

S-au descoperit probe de mită, ba chiar un întreg algoritm al fraudării.

Isteria, ca în Psihologia mulţimilor a lui Gustave Le Bon,cuprinde şi trei foşti miniştri: doi ai învşţământului, şi unul al culturii.

Mă uitam cu milă şi dezgust, la feţele lor caricaturale, din cauza ipostazei, în care acceptaseră să se compromită.Vorba vecinului meu:”vezi, vecine, că-s toţi o apă ş-un pământ?”.

Şi mă apucă o ciudă cumplită, pe mine însumi, că n-am ce-i replica.

Iar în timp ce-i privesc faţa şireată, mă întreb: „cine a avut interesul să ne denigreze ca naţie?”

Sau alta e miza?!

De ce, media, formată cu atâta tam-tam şi la Media Impact Academy (ce bâzdâganie , o mai fi şi asta?) şi-a lăsat demnitatea, aşa uşor violată?

Sau altul a fost schepsisul?

Că nu pot să accept, că ar exista un complot pentru compromiterea Educaţiei Naţionale?

Şi la comanda, şi sub pavăza cui?????????????

Ba, parcă  am auzit  vorbindu-se şi de un profesor de religie.

Pe când atunci, o asemenea mascaradă, pe seama CREDINŢEI?

Să nu mai rămână nimic sfânt, în această ŢARĂ?

 PS:foarte suspect, că din cauza acestui „BÂLCI”, nu s-a prea mediatizat , ca un fapt incontestabil de mândrie naţională, ştirea următoare:

“ Lotul olimpic de matematică al României a cucerit patru medalii de aur şi două de argint la a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, anunță Ministerul Educației Naționale.

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni, în clasamentul general.”

Onu

REPROŞ!?

Adept viabil al comunicării, n-am să ezit astăzi, să reproşez, celor care o merită, o situaţie virtuală, care mă nemulţumeşte.

Sunt vizitat, sunt citit, dar exceptând rarisime situaţii, nu se lasă un semn de trecere prin zonă (like, com, emo).Este ca şi cum treci pe lângă cineva, fără să saluţi. Gestul meu, va stârni poate reacţii, din partea celor mai orgolioşi ca mine, dar să stabilim un modus vivendi virtual.

Aţi trecut, daţi măcar bună ziua!

Poate exagerez, sub influienţa lui Goethe, la care mesajul dispreţului suveran, era tăcerea.

Oricum, prefer adresarea fie şi inabilă, unei tăceri….. !

Şi cred că am suficiente motive, să mă apreciez, că nu merit un asemenea tratament. Vă mulţumesc!

PS.Am scris postul la sugestia unui prieten. Dacă nu cumva o fi făcut-o cu intenţia să vă îndepărtez!

Cine ştie, care-o fi diferenţa între real şi virtual?!

Între conversaţia face to face şi messinger?

Madi şi Onu

ECCE HOMO!

A plecat şi Sergiu Nicolaescu.

Nu simt nevoia de superlative, la adresa lui.  De fapt, superlativele, la adresa unei celebrităţi, îmi displac.

Din câteva motive: Nu cred că sunt necesare, faţă de talia GIGANTULUI respectiv. Devin pleonastice.

Apoi, ar fi expresia unui efort inutil, şi de aci, steril, prin ineficienţa sa. Scriu însă aceste rânduri, cu sentimentul că acest mare dispărut, chiar prin traversarea Styxului, a făcut, cu aceeaşi modestie proverbială, proba grandorii sale.

Exprim aci, câteva din trăirile pe care mi le-a indus, plecarea sa.

Haina albă a soţiei, pare să fi spart obiceiul cernit al înmormântării.  Din cauza lui, pentru mine, negrul înseamnă moarte. Îmi amintesc, parcă a fost ieri.

La înmormântarea mamei , mi-am făcut un costum negru.

După,  nu l-am mai purtat niciodată.

Culoarea lui, îmi evoca amintiri dureroase.

L-au măcinat moliile, fără să-mi fi dat seama.

Apoi, incidentul reacţiei BOR, m-a făcut să percep acut şi dureros, sinistrul INCHIZIŢIEI.

M-a determinat, să devin, adeptul Incinerării, a purificării prin FOC, indiferent de ce afurisenii, va arunca asupra mea Noua Inchiziţie.

Apoi, fapt deloc de neglijat, petele de bătrâneţe de pe faţa defunctului, ca şi buzele deshidratate, m-au făcut să reflectez intens, asupra ravagiilor timpului, asupra fiecăruia dintre noi, şi că avertizmentele Dumnezeului NATURĂ, NU TREBUIE privite cu  o condamnabilă nepăsare fatalistă.

Nu mai reţin, dacă Goethe, la apariţia lui Napoleon, sau invers, ar fi exclamat, în semn de stimă, preţuire şi admiraţe,  ECCE HOMO!

Eu, însă, nefiind unul din aceştia, mă înclin memoriei românului SERGIU NICOLAESCU, EXCLAMÂND un cuvios, ECCE HOMO!

Madi şi Onu

FĂRĂ TITLU

Motto:”Nu suntem „pedepsiţi”pentru acţiunile noastre, ci de acţiunile noastre”-Legea Karmei(Principiul cauzei şi a efectului acesteia)

Prin bibliotecă, tară moştenită de la părinţii mei, am  cartea rătăcită printre alte stele, scrisă de Eckerman secretarul personal al lui GOETHE.

Măreţia personajului exclude orice bănuială de suficienţă.

Am reţinut din această carte, că Ilustrissimul, practica tehnica „nonreacţiei  prin tăcere”.

Am înţeles intensitatea acestei trăiri, când Goethe a refuzat să meargă la înmormântarea unui bun prieten al său, care îi întorsese spatele, când îi era lumea mai plină, de bucuria prieteniei.

Dacă nu greşesc, maestrul, îl ajutase într-un moment dramatic al vieţii acestuia.

Realizat, în urma ajutoruluir goetheean, prietenul, ajuns într-o situaţie critică psihic, i-a solicitat binefăcătorului  său, sprijinul . Pe care, acesta nu i l-a mai putut dat. N-a mai putut, sau „a observat ceva”, Eckerman nu  mai povesteşte.

 Cert este că Goethe,  s-a depăşit pe sine, aşteptând un moment de demnitate.

A intervenit însă Doamna care nu iartă, şi a făcut dreptate.

N-a mai greşit. N-a scos nici un cuvânt, şi nu s-a dus la înmormântarea acestuia.

Mi-am amintit acest episod, aseară, ascultându-l pe Ponta, replicându-i cuiva,  în termeni, care după mine, deşi relativ inspiraţi, îl aduceau la acelaşi numitor comun cu imprecatorul(sâc, licenţă!) .

Eu şi soţia, ne-am uitat nemulţumiţi, unul la altul,  şi am omorât un drac (ştiţi vorba!):

„Păcat că se înjoseşte, când ar putea ocoli mocirla!”

Scriu aceste rânduri, cu speranţa, că vreunul din oamenii de valoare, prietenii lui Ponta, sau  ariviştii, care vor fi roind în jurul acestuia, vor citi postul, şi-i vor sugera, să nu mai intre în mocirla, în care începe să se complacă.

Nouă românilor  ne-ar place să simţim roadele inteligenţei sale, şi nu efectele putrescente ale mocirlei în care se lasă ademenit.

Tatăl meu ÎNVĂŢĂTORUL, m-ar fi gratulat, cu:

Te porţi ca un dobitoc!”

Precizez, curtea noastră, a Şcolii de fapt, era plină de dobitoace, folosite uneori, ca material didactic.

Deci, o făcea în cunoştinţă de cauză.

 Notă: Am scris postul, în chip de „bun venit” celui mai recent”MyFollowers”: artzent
http://zentcreativeblog.wordpress.com

Madi şi Onu